marți, 31 iulie 2007

Modelul Informatorului-Patriot, sau cum se face din negru, gri, apoi alb…

PD a anuntat prin vocea presedintelui executiv, Adriean Videanu, mai cunoscut bucureştenilor ca speculant imobiliar decât ca Primar General al Capitalei, că aşteaptă punctul de vedere al CNSAS în cazul viceprimarului Răzvan Murgeanu. Videanu a declarat că, în cazul în care instituţia va decide că viceprimarul Capitalei a făcut poliţie politică, democraţii ii vor cere demisia din partid.
“Cazul Murgeanu este o problemă a CNSAS. Asteptăm punctul de vedere al CNSAS. Am văzut şi explicaţiile domnului Răzvan Murgeanu. Nu se încadrează, din explicaţiile domniei sale, că ar fi făcut poliţie politică”, a decretat Adriean Videanu.

Un exemplu clasic de manipulare a opiniei publice, pe care eu l-am denumit Modelul Informatorului-Patriot:

  1. Momentul şi canalul mediatic alese pentru această mişcare nu sunt întâmplătoare: “confesiunea” lui Murgeanu a fost făcută la BBC (şi nu în media naţionale – evident, pentru discreţie!), într-o perioadă care asigură un impact mediatic redus.
  2. Mai mult, semnalele pe care le-a dat CNSAS (dosarul lui Murgeanu conţine doar rapoarte ale ofiţerilor) arată că viceprimarul va ieşi “albit” din această poveste
  3. Videanu nuanţează toată povestea spunând că va lua o decizie majoră doar dacă se va dovedi că a făcut poliţie politică, ca şi când simpla legătură cu Securitatea nu ar fi suficientă pentru a aplica principiile lustraţiei??????
  4. Mai mult, Videanu se antepronunţă spunând că nu sunt dovezi că ar fi făcut poliţie politică. Sunt curios cum explică domnia sa faptul că în dosarul Murgeanu nu apare nici măcar prima declaraţie, ci doar rapoartele ofiţerilor.

Iar mă ia o senzaţie de greaţă, deşi trebuie să recunosc o mână de profesionist în gestionarea situaţiei…

citeste intreg articolul si comenteaza
luni, 30 iulie 2007

Postator pe banii nostri: Un turcan in plasa lui Ciutacu

Victor Ciutacu a desurubat astazi o rotita din masinaria de propaganda online a Dealului. Vedeti aici cu ce se ocupa musii Marelui Carmaci in timpul serviciului, cum se “intorc” ei la popor, pe banii acestuia. Victor se rezuma la a furniza datele certe ale “colegului” care posteaza din Palat – User: ccb@yahoo.com, Host: gate.presidency.ro – si lanseaza un sondaj de opinie pentru aflarea identitatii acestuia. Eu prefer pariurile. Scot, de aceea, la bataie o sticla de scotch ca postatorul pofesionist este personajul din fotografia de mai sus. Nu de alta, dar sunt convins ca posteaza atunci cand nu doarme in post, asteptand cate 5-6 ore sa intre la Sefu’, cu o foaie in mana si cu capul la 90 de grade.
Victor opineaza ca turcanul m-a vizitat si pe mine, astazi, la orele 9,41, comentand cu aproximativ aceleasi cuvinte sondajul in care Traian Basescu o ia la vale. Verific ipoteza si voi reveni.
citeste intreg articolul si comenteaza
luni, 30 iulie 2007

Ce se întâmplă la PD? S-a supărat Stăpânul? Sau e nouă strategie de repoziţionare.

Viceprimarul Capitalei Răzvan Murgeanu a colaborat cu Securitatea. Angajament, nume conspirativ, tot tacâmul…Plus scuzele de rigoare. Ba că n-a dat, ba că nici nu mai ţinea minte, ba că e o luptă politică în interior. Adică nu l-ar vrea Videanu candidat la Primăria Capitalei. Despre care aflăm că a respins o punere în posesie pe terenul din Parcul Bordei, acum câţiva ani, pe motiv că e spaţiu public. Mai bine spunea adevărul: L-am promis lui Costică! Canacheu… Iar promisiunea făcută nu se ia înapoi, pentru că nici “parnosul” (cum ar spune prietenul Mircea Badea) nu mai e! Tot din cauza Parcului Bordei vor să-l excludă pe senatorul Marius Marinescu. Care a intrat în ciorba lui Videanu, doar de-al dracului…
De ce PD pune “pe coji de nucă” doi membri, nu neapărat de primă linie, dar destul de importanţi în economia partidului?
Poate că s-a supărat Traian Băsescu pe ei de le dă nişte semnale să-i doară pînă-n rărunchi…
Dar situaţia poate şi trebuie să fie conexată cu agenda viitoarelor campanii electorale. Este foarte probabil ca PD, aflat în opoziţie, să atace virulent şi punctual (doar vom discuta despre uninominal!!!) persoanele care vor candida din partea celorlalte partide. Se vor activa, deci, structuri de tipul Coaliţiei pentru un Parlament Curat şi se va construi agenda campaniei pe două teme expuse deja de TB – lustraţia şi deconspirarea Securităţii. Prin urmare, e foarte posibilă – zvonuri au fost şi continuă să fie! – aruncarea pe piaţă, în toamnă, a unor dosare consistente ale unor adversari politici.
Trebuie, deci, să avem în vedere o posibilă strategie a PD de a se poziţiona ca primul (şi singurul) partid care-şi face, din proprie iniţiativă, curăţenie în ogradă. O asemenea strategie ar presupune un moment politic de relativă acalmie (ceea ce se întâmplă acum!) şi o expediere/sancţionare rapidă a împricinaţilor (de exemplu, trei luni de suspendare din partid), după care oamenii ar reveni, mai curaţi şi mai uscaţi!
Voi ce credeţi?
Pentru că încă sunt în vacanţă, postările s-ar putea să intre cu întârziere, după cum ajung în preajma unui computer, dar fiţi siguri că le voi publica..
citeste intreg articolul si comenteaza
sâmbătă, 28 iulie 2007

Regele e gol! Băsescu se prăbuşeşte în sondaje. Cine-l scapă? INSOMARUL, CURS, sau IMAS…

Am citit la Victor Ciutacu o ştire legată de prăbuşirea în clasamentul încrederii pe care a înregistrat-o Băsescu în ultimele 3 luni. Fără să exagerez, ne aşteptam la dezumflarea sa rapidă, dar şi a PD-ului. Aşa cum am mai spus, că d-aia câştig atâtea pariuri politice, în 6 luni Traian Băsescu va redeveni politicianul de 30-35 la sută care a fost înainte de referendum.
Dar nu de-aia am vrut să scriu, ci ca să prind momentele dinaintea declanşării operaţiunii de albire. Începând de mâine aşteptaţi-vă la o serie de sondaje ale INSOMAR (controlat de Vântu), CURS (controlat de S. Lăzăroiu) şi altele asemenea lor care să ne spună că Traian Băsescu creşte în încredere…Nu prea înţeleg eu cum e Traian Băsescu atât de anti-oligarh, dar strânge milioane de euro şi a câştigat prietenia lui Vântu , dar adsta-mi dovedeşte că mai am multe de învăţat…De la amândoi, ca să fie clar!
citeste intreg articolul si comenteaza
sâmbătă, 28 iulie 2007

Băsescu şi Liiceanu, un intelectual şi un filosof, uniţi de pasiunea pentru carte…O mică atenţie din partea Preşedinţiei

Am aflat, cu stupoare că Editura “Humanitas”, a primit cadou de la preşedintele Băsescu “Raportul Tismăneanu”. Adică, editura pe care o patronează Liiceanu, unul din apărătorii cei mai aprigi ai lui Traian Băsescu a primit exclusivitatea tipăririi şi distribuirii acestui manifest important pentru istoria ţării.
Ciudat! Nu pentru că Traian Băsescu, cunoscut pentru pasiunea sa pentru cărţi, s-a implicat în acest proces, ci pentru că Editura “Polirom”, de la Iaşi, spera să aibă ea acest privilegiu, cu atât mai mult cu cât, anterior, semnase contract cu Administraţia Prezidenţială pentru tipărirea şi difuzarea Raportului Comisiei Prezidenţiale de Studiere a Holocaustului, condusă de Elie Wiesel şi se aştepta să fie din nou solicitată.
Nu s-a organizat nici o licitaţie, că doar oamenii ăia au muncit pe banii statului… A fost ales dl Liiceanu pe considerente de ideologice, pentru că dacă nu-l interesează cine plăteşte zborurile cu aeronava prezidenţială de ici până colea de ce i-ar păsa de asemenea amănunte.
Planul real pare dezvăluit de dna director editorial Lidia Bodea care ne recomandă să avem toţi în bibliotecă acest raport, el trebuind să fie tipărit în câteva milioane de exemplare, pentru ca ea să nu lipsească din biblioteca nici unuia dintre noi. Pare o afacere bună, mai ales că sunt sigur că Iliescu va cumpăra câteva (mii) de exemplare…
Bine că mi-am adus aminte ! Acum câteva săptămâni auzisem că prietenul intim al Preşedintelui, Sorin Ovidiu Vântu făcuse o ofertă de preluare a editurii lui Liiceanu. Ştie cineva ceva în plus?
citeste intreg articolul si comenteaza
vineri, 27 iulie 2007

Cui i-e frică de Năstase? Dar mai ales de ce…

Câtă spaimă mai poate să genereze Adrian Năstase, mă tot întreb de câteva zile… Dar mai ales de ce? Urmăresc din Scoţia toate zbaterile ziarelor privind reîntoarcerea lui Adrian Năstase în conducerea PSD. Spun reîntoarcere pentru că, dacă ne mai aducem aminte, fostului prim-ministru, devenit în 2005 preşedinte executiv al partidului, i s-a arătat uşa la hotel “Confort”, locul preferat al pupilului său Gabi Oprea pentru a ţine reuniuni politice şi cumetrii personale. Pe atunci Mircea Geoană, Viorel Hrebenciuc, Ioan Rus şi Ion Iliescu credeau într-o posibilitate de colaborare cu Traian Băsescu. Li se părea că Adrian Năstase era singura piedică în calea curăţirii partidului de ultimele rămăşiţe ale etichetei de “corupt”. Şi pentru o colaborare trainică cu PD.
Amuzant este că în toată această strategie l-au tratat pe Băsescu ca fiind un crocodil devenit vegetarian.
Şi-au închipuit că Traian va juca potrivit vechilor reguli, urmând să stea un an, un an şi jumătate cu bâta pe ei, după care vor începe să crească în sondaje, iar Traian va deveni interesat de o alternativă la guvernare cu PSD. Scăpaseră de Năstase, urma Iliescu, i s-a cântat prohodul la PSD Bucureşti lui DIP, iar Miron Mitrea a fost ultima buturugă. Băieţii din noua gardă a partidului, majoritatea lor promovaţi de cei mai sus menţionaţi, putea zburda prin viaţa politică…
Asta ar fi fost valabil în scenariul de mai sus!
În realitate, sondajele au arătat foarte prost, iar jocul politic n-a favorizat deloc PSD. Momentul culminant a fost greşeala declanşării referendumului împotriva lui Băsescu făra a avea o strategie şi câteva milioane de euro în spate. Inabilitatea PSD l-a consolidat pe Preşedinte şi a complicat soarta tuturor cu excepţia PD.
Ce vrea de fapt Adrian Năstase? Să fie băgat în seamă! Să se revină la situaţia dinaintea manevrei de la “Confort”. Care-i problema? Păi toţi cei care l-au lăsat atunci din braţe, ar trebui să pună capul în pământ şi să-i ceară iertare. Pentru că ei ştiu că odată revenit în conducerea partidului, Năstase şi-ar consolida poziţia foarte repede, ar deveni o piesă importană. Pentru că aici Adrian Năstase seamănă cu Traian Băsescu : e un crocodil care nu va deveni niciodată vegetarian. Politica înseamnă 90 la sută din viaţa lui în ultimii 17 ani. E un om politic care merită să facă politică la cel mai înalt nivel.
Unde greşeşte Adrian Năstase? Nu i-am spus-o personal, pentru că am vorbit doar puţin în ultima vreme… A recunoscut că a făcut greşeli, fără să vorbească despre ele. Nu arată că a schimbat suficient de mult în jurul său. Cu toate că lumea din jurul său s-a schimbat!
citeste intreg articolul si comenteaza
miercuri, 25 iulie 2007

Care-i cel mai subtil ziarist/ziar Anti Băsescu?

Ieri, din prima categorie a ieşit clar câştigător “Cotidianul”, peste oficiosul “EvZ”,ceea ce e destul de greu. La ziarişti opţiunea mea (Grigore Ecrivantul) a fost luată la mişto. S-au detaşat Traian Ungureanu, Robert Turcescu, Andrei Gheorghe între menesterlii Dealului. M-ar interesa acum să stabilim o ierarhie pe invers.
Care-i cel mai subtil ziarist/ziar AntiBăsescu?
Opţiunea mea : Mircea Badea/Jurnalul Naţional.
Contraziceţi-mă şi aici dacă puteţi…
citeste intreg articolul si comenteaza
miercuri, 25 iulie 2007

Care vi se pare cel mai subtil ziar/ziarist ProBăsescu?

Stau şi citesc de departe cum e întoarsă pe toate feţele povestea cu avioanele super-prezidenţiale. În prima zi când s-a dat ştirea, au tăcut… apoi au dat conferinţele de presă ale PSD şi PNL, că n-aveau loc de întors…Au revenit triumfal când Cotroceniul a arătat cu degetul spre Palatul Victoria, deşi era la la mintea cocoşului că în CSAT, Băsescu decide! Dar puteau scrie până rupeau peniţa cum Traian nu e aşa de nesimţit să-i plângă pe amărâţii de pensionari deşi între timp îşi comandase avion cu jacuzzi. Răul ăla de Tăriceanu a avizat…El e nesimţitul! Traian n-are nici o vină, e imaculat.
Săraca limbă română n-are atâtea cuvinte câte şi-ar dori foştii activişti UTC deveniţi ziarişti. Nu mai e Ceauşescu, e Băsescu.
Întrebarea ea e cea din titlu.
Răspunsul meu e : Grigore Cartianu / Cotidianul.
După principiul cine se aseamănă, se adună!
citeste intreg articolul si comenteaza
luni, 23 iulie 2007

Cum ne spun scoţienii? Tzigani…Şi la un moment dat ţi se pare normal!

Aşa a început aventura mea scoţiană, din ţinuturile lui Walter, Rob Roy….

Când am plecat de la Londra spre Edinburgh, ploua de rupea. Începea cea mai mare rupere de nori din ultimii 40 de ani. Într-o zi a curs apă din cer cât pentru o jumătate de an. Avionul a plecat cu o întârziere de 3 ore, de am mulţumit lui Dzeu că am ajuns.

La televizor, de la BBC pnă la ITV ştirile dădeau numai imagini cu inundaţii, iar a doua zi ziarele pomenea faptul că actualul guvern – condus de Gordon Brown, a fost prins pe picior greşit. Nepregătit, fără strategie, reacţii întârziate…Ahhhh, mă simţeam ca acasă.

Dimineaţă, când m-am trezit mi-am dat seama că sunt în Scoţia, într-un loc pierdut pe coastă, în Highland, loc de unde pleacă în lume majoritatea whiskyurilor (malţuri, de fapt), dominat de Clanul Campbell. Pentru cunoscători e de ajuns să spun că sunt la doar 15 mile de Oban. Totul e de un verde orbitor, e răcoare (15 -16 grade), au teren de golf, servesc ceaiul la ora 17.00, tipic englezesc. Sau scoţian… cu toate astea închipuiţi-vă că aici am dat peste 4 români. Singurii concetăţeni până la Glasgow…
Doi ospătari, doi bucătari, angajaţi cu contract, prin agenţie. Muncesc pentru 700 de GBP pe lună, plus o masă pe zi şi casă. Orele suplimentare sunt neplătite. Nu le dau numele că nu vreau să le fac probleme.
De la unul din ei am aflat că general managerul, împreună cu angajaţii, i-au făcut Tzigani (habar n-au că trebuie să spună rromi), deşi sunt mai “albi” şi mai stilaţi ca toţi ceilalţi de aici…
M-am enervat, alături de el cum poate fi acceptat aşa ceva. Mă gândeam să fac o reclamaţie după care am citit pe blogul lui Vlad cum a pescuit chiloţi şi pungi de plastic din mare la Mamaia şi am început să înţeleg.

E jale, dacă ne comparăm… Nu vorbesc de curăţenia străzilor, de respectarea legilor, până la virgulă, ci vreau să dau un mic exemplu: în Scoţia nu există autostrăzi, doar drumuri majore (tip A), iar celelalte sunt drumuri pe care de-abia încape o maşină. De aceea, din loc în loc apar nişte refugii, denumite “passing space”, pentru situaţia în care două maşini venind din direcţii opuse pe acelaşi drum trec una pe lângă alta, dar doar cu condiţia ca una să tragă pe stânga. De fiecare dată când mi s-a întâmplat să întâlnesc o maşină venind din sens opus, ne opream amândoi, invitându-ne să trecem, Venit din nebunia bucureşteană mă amuzam gândindu-mă câte accidente s-ar produce în goana pentru prioritate. Iar ăsta-i numai un mic exemplu…
M-am gândit că scoţienii trăiau în aşa ceva de prin sec 12…apoi mi-am amintit de Brucan cu predicţiile lui legate de viitorul democraţiei româneşti, dar şi de primarul Romei care a venit disperat la Bucureşti să convingă ministrul de interne să-i repatrieze pe rromii din jurul Cetăţii Eterne, cum i-ar fi spus domn Cartianu.
Sunt o mulţime de români, peste 2 milioane care au plecat să-şi găsească un salariu mai bun “afară”, iar aici nu-i cazul să ne iluzionăm. Niciodată, în următorii 10 ani, un ospătar nu va câştiga mai mult de 3-400 de euro în România, afară putând primi de 3 ori mai mult. Dar de ce trebuie să înghită umilinţe de felul ăsta? Doar pentru că nişte cretini îşi fac de cap prin Europa.
Întrebarea mea este : N-ar fi mai bine să existe o lege care să le interzică ieşirea din ţară celor care îşi bat joc de visele celorlalţi?

citeste intreg articolul si comenteaza
luni, 23 iulie 2007

De ce a demisionat Claudiu Săftoiu de la SIE? Pentru că n-a acceptat să-i facă jocurile lui Băsescu.

M-am enervat uşor…prea multe poveşti despre inteligenţa serviciilor secrete, când de fapt sunt conduse de nişte oameni obişnuiţi, care au avantajul informaţiei. Avantaj important, dar nefiind jurnalişti, nu o pot folosi decât în sensul cooperării cu politicienii.
Nimeni nu s-a întrebat de ce a plecat Claudiu Săftoiu de la SIE, chiar dacă o mare parte din jurnalişti ştiu. M-am mirat că unii n-au scris, deşi la unii mă aşteptam…
Claudiu Săftoiu a plecat de la SIE pentru că într-o şedinţă a Comitetului Director a cerut detalii despre o operaţiune (mai mult sau mai puţin legată de spaţiul intern), iar răspunsul prim-adjunctului Predoiu a fost sec: “N-aţi înţeles că de partea operativă ne ocupăm noi?” Săftoiu a insistat în virtutea prerogativelor de director, s-a declanşat o ceartă ca-n filme, dar Predoiu l-a refuzat în continuare, spunându-i că a fost pus director de Preşedinte ca să se ocupe de partea protocolară. a SIE. Cearta a avut loc în prezenţa mai multor persoane. Care o pot confirma aici!
Claudiu S. s-a cerut la Preşedinte, povestindu-i întreaga situaţie, pe care Băsescu o aflase deja, iar răspunsul a fost sec : Ţi-am spus să te înţelegi cu adjuncţii!
A urmat înscenarea cu povestea telefoanelor ascultate, care după părerea mea a fost pusă la cale tot din interiorul instituţiei şi aşa s-a încheiat cariera lui Claudiu S. Plus că, ducându-se la Preşedinte, i-a spus că a venit să-şi dea demisia , dacă Traian B. consideră că aşa e normal, iar Marele Om i-a tras-o sec: “Las-o aici! Ţi-am spus că trebuie să te înţelegi cu adjuncţii”
PS întrucât voi modera comentariile, scrieţi cu încredere, ele vor apărea. Sau nu, după cum vă veţi exprima dorinţa.
citeste intreg articolul si comenteaza


încă tânăr. încă îmi place să citesc. ascult plăci de vinil. fac politică în timpul liber. nu mă uit la T-showuri. nu citesc ziarele.

Citatul favorit

"If you take more chances, you've got more chances to win. ... If you have a low tolerance for risk, you've got a lower probability of success."
James Carville

Ultimele aparitii TV

Dan Andronic la emisiunea “Stirea Zilei” (5)

19 aprilie 2010
Dan Andronic la emisiunea “Stirea Zilei” (5)
Dan Andronic la emisiunea “Stirea Zilei” (4)

Dan Andronic la em..

19 aprilie 2010
play
Dan Andronic la emisiunea “Stirea Zilei” (3)

Dan Andronic la em..

19 aprilie 2010
play
Dan Andronic la emisiunea “Stirea Zilei” (2)

Dan Andronic la em..

19 aprilie 2010
play

Comentarii recente

  • zetu: Noroc ca tara o duce bine, in ciuda tuturor incercarilor ce vin din partea mogulilor de a discredita guvernul ...
  • hoinarnet: Motto:"Sărăcia s-a accentuat, cei bogaţi au devenit şi mai bogaţi, iar cei necăjiţi şi mai necăjiţi! Întrebare...
  • mae: corect. ce parere ai despre polul crestin democrat pdl, ornit de Baconschi ?
  • mery: Uite, face madam Udrea publicitate la brandul lui peste prajit la RTV si atunci nu mai exista probleme cu SOV...
  • doru: Domnule Andronic,permiteti-mi sa numesc niste mari javre (tonomate) din presa romaneasca : sorin rosca stanesc...
  • Fota: Ar trebui sa dai nume chiar daca nu mai esti jurnalist.
  • Brad: Nu stiu de ce se agita unii din cauza asta. Este atat de evident ca majoritatea, daca nu toti, cunosc toate nu...

Top comentatori

  • George Fedorovici (22)
  • prudent (21)
  • username (21)
  • Argusdre (20)
  • Gabriel (13)
  • mery (9)
  • Mickidutza (9)
  • doru (8)
  • Albe (6)
  • chiardulcineea (6)
 

Tag cloud

 
mailto
Copyright © 2010 Dan Andronic