Pentru al treilea an consecutiv am plecat la schi. Tot în Austria. Pentru că am constatat un lucru: drumul cu avionul, plus deplasarea cu maşina de la Munchen sau Viena fac cam cât îţi ia să ajungi de la Bucureşti la Poiana Braşov într-o zi aglomerată. Dar comparaţia se opreşte aici. Pentru că în Austria infrastructura e copleşitoare. Nu stai la nici o coadă la teleschi, faci câte coborâri vrei într-o zi, ai zeci de părtii din care poţi alege, preţurile sunt comparabile cu cele din România, iar calitatea este net superioară. Sincer, n-am fost niciodată să schiez în România, dar din ceea ce mi s-a povestit e jale…De-aia vreau să punem în discuţie puţin din poveştile care ne-au marcat copilăria: Avem o ţară frumoasă şi bogată, cu munţi superbi, un litoral de vis, un paradis turistic! Poate că tipul ăsta de manipulare funcţiona atunci când nu exista posibilitatea comparaţiei, dar acum mă îndoiesc. România este şi va rămâne o destinaţie ideală pentru turiştii locali, care n-au posibilitatea sau disponibilitatea să depăşească graniţa. Din păcate aşa se naşte un cerc vicios, serviciile fiind calibrate pentru români, preţurile la fel, iar concurenţa este practic inexistentă.

Dar poate mă înşel eu…

Înainte de prima dezamăgire în dragoste, mai este un moment în care şi se rupe inima-n două: când afli că Moş Crăciun nu există! Cred că e prima traumă majoră a copilăriei. Un soi de ritual de trecere spre copilăria matură, fără poveşti, fără Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana, Prinţul Antonio şi Prinţesa Luciana, (mai nou…). Un moment pe care niciun părinte nu-l gestionează inteligent, pentru că nu poţi intui exact clipa în care se află…
Eu am aflat de la copiii din jurul blocului (fac parte din generaţia crescută cu cheia de gât), mai mari decât mine care aveau plăcerea sadică să-mi strice bucuria Crăciunului. Nu mai ţin minte ce-am simţit atunci, dar cred că era un amestec de cunoaştere, neîncredere şi speranţă.
Văzând astăzi, în ajun de Crăciun, râuri de oameni care intrau şi ieşeau din Carrefour cu mii de plase (eu o căutam pe vedeta Barbie, Prinţesa Luciana, dar se epuizase…), mi-am reamintit de Crăciun aşa cum l-am simţit când eram mic. De aici şi întrebarea mea, mai mult o invitaţie la copilărie. Dacă vreţi, asta-i cadoul meu! Duceţi-vă înapoi 10, 20, 30 de ani şi amintiţi-vă cum era…

Văd că nu vreţi ca Orban să-şi dea demisia. Într-un fel e normal. După minciunile lui Băsescu sau inconsecvenţele lui Geoană, puţini dintre voi cred în capacitatea oamenilor politici de a-şi recunoaşte greşelile şi de a face gesturi de normalitate. Pentru că am văzut un post care spune că eu aş fi în spatele scandalului cu Orban, ipoteză sugerată de Victor Ciutacu (pe care eu însă n-am găsit-o, dar nici n-am căutat-o foarte tare…), vreau să lămuresc public lucrul ăsta: n-am nici un amestec! Am evitat să mă pronunţ public într-un fel sau altul, tocmai pentru că relaţia mea cu Orban e destul de rece şi nu vreau să o transform într-un conflict deschis. Repet ceea ce am mai spus…Ludovic Orban este un om politic cu talent, cu resurse şi poate mult prea multă personalitate. Echipa noastră a făcut doar nişte evaluări, iar rezultatele sunt aşa cum ne aşteptam. Dar vom vedea la sondajele din ianuarie care e impactul real al scandalului.
În rest! Normal că Realitatea TV şi-a îndeplinit rolul de slugă prea-plecată a Cotroceniului. Normal că Antena 3 i-a tras-o lui Băsescu…
Vreau să confirm o ipoteză: filmarea accidentului a fost realizată de echipa de filaj care-l urmărea pe ministrul transporturilor. Dacă revedeţi modalitatea în care s-a filmat, modul cum s-au marcat personajele prin planuri apropiate, apoi panoramare pe locul accidentului vă daţi seama singuri…Dacă mai ai şi informaţii!

Am ezitat mult să scriu despre acest subiect. Relaţia mea cu Ludovic Orban este una de antipatie binevoitoare, fără să existe un conflict deschis. Lui nu-i place că-l sfătuiesc pe Tăriceanu, mie nu-mi plac unele acţiuni ale sale. De aceea, iniţial n-am vrut să mă bag, dar m-am decis să pun în discuţie greşelile pe care le fac politicienii când ajung la putere.
Invariabil se cred mai presus de lege…Invariabil se cred mai presus de normele morale. Neînţelegând că trebuie să se raporteze la ambele mai abitir ca un contribuabil obişnuit. Teoria spune că cei care ne conduc trebuie să fie un exemplu pentru comunitate. Practica românească face tot posibilul să demonstreze contrariul. Unde a greşit Orban? După părerea mea atunci când a minţit! Dacă povestea totul de la cap la coadă, fără să încerce să ascundă nimic, la această ora “Cazul Orban” n-ar fi existat. Cine l-a sfătuit, a făcut-o prost…Asta-mi aduce aminte de una din poveştile lui Arthur J. Finkelstein:
Într-o zi e sunat de unul din clienţii săi, aflat într-o situaţie similară cu a lui Orban: “Arthur, sunt în situaţia X! Ce să fac, ce să spun?”. AJF îl întreabă calm: “Care-i adevărul?”. Senatorul republican îi spune cum stau lucrurile, iar AJF îi răspunde : “Sounds OK to me! Tell the truth!”. Tăcere pe fir. După o scurtă pauză senatorul întreabă: “Arthur, vrei să-mi spui că noi te plătim ca să ne sfătuieşti să spunem adevărul?”.
Paradoxal, uneori consilierii sunt plătiţi să-i înveţe pe oamenii politici să spună adevărul. Pentru că au uitat, s-au obişnuit foarte mult cu disimularea, sau n-au chef… Calitatea unui consilier politic o vezi atunci când într-o situaţie ca aceasta dă un sfat de bun simţ. Spune adevărul!
Mai există şi o latură practică a rostirii Adevărului. N-ai cum să greşeşti, n-ai cum să te încurci, iar presa nu poate afla nimic în plus faţă de ceea ce ai spus. Ceea ce nu s-a întâmplat în cazul lui Ludovic Orban. Sincer îmi pare rău pentru el, pentru că este un politician talentat, cu ambiţie şi resurse. Măcar acum ar putea să facă gestul…
Amintiţi-vă de cazul lui Clinton care a fost nevoit să iasă şi să-şi ceară scuze pentru că a omis să spună că în Biroul Oval avuseseră loc câteva partide de sex oral…confesiune în direct, la oră de vârf, ca Preşedinte al Statelor Unite ale Americii.

Am primit de la Ev Z invitaţia de a participa la aniversarea celor 15 ani. Nu m-am dus din cauza traficului infernal, aveam altă treabă, plus un acut sentiment al deşărtăciunii. Să-l văd pe Nistorescu, omul care şi-a vândut pixul de atâtea ori încât şi-a construit o casă de 1000 mp ?! Vecin cu Vântu. Prieten cu Vântu. A cumpărat terenul de la Vântu. Pe când era gazetar imparţial şi conducea Ev Z. N-aveam chef…De Cartianu nici atât, pentru că oricât aş crede în capacitatea oamenilor de a se schimba, de a evolua, sinapsele mi se blochează când vine vorba de Cartianu.  

De altfel am citit cartea pe care au scos-o cei de la Evenimentul Zilei şi mi-am dat seama de ce se duce în jos ziarul…Pentru că de politică (editorială sau nu) se ocupă nişte oamenii care s-au format ca gazetari de sport. Nu-i nimic peiorativ în ceea ce spun, dar pur şi simplu cred că de politică, de economie, de anchete trebuie să se ocupe cei care o fac cu pasiune. Cei care înţeleg. Prefer ticăloşia lui Tăpălagă sau Şuţu, incontinenţei lui Cartianu…

Ce vreau să spun? Cred că două treimi din istoria anilor 1992-2007 e marcată în cartea scoasă de Evenimentul Zilei de evenimentele din sport. Ca şi când anchetele Ev Z n-ar fi existat…Am fost primii din România care au publicat o listă cu 400 de informatori ai DSS. În 1994 am schimbat şeful vămii, pe Pânzariu, pe motiv de contrabandă, în scandalul “Flota” am dezvăluit legăturile între gen. Grilakis şi PSD, şi doar asta-mi vine în cap acum…

Voi de ce nu mai citiţi Evenimentul Zilei?

Stolojan victimă sigură! Fuziunea PD cu partiduleţul lui Stolojan tinde să se transforme dintr-o mişcare interesantă dpdv politic, într-o mascaradă. Iniţial, am apreciat formarea partidului stolojenian ca pe o mişcare abilă a lui Băsescu, îndreptată spre liberali. Şi părea să funcţioneze, deşi la euro-parlamentare din 6 voturi primite de Stolojan, 5 plecaseră din zona PD. Imediat după alegeri mă aşteptam ca ofensiva PLD să continue, dar am asistat la o fuziune între Boc şi Stolojan făcută pe fast-forward, de parcă era o nuntă în care mireasa era gravidă. N-am înţeles, dar am luat-o ca atare. Din puţul gândirii lui Traian Cel Mare…Aşa cum estimam rezistenţa liderilor PD e serioasă, nefiind de acord că candidatura lui Stolojan, doar pentru că este Copilul-Ascultător-Care-Mănâncă-Tot al lui Traian Băsescu.
Am senzaţia că cineva îşi cam bate joc de Stolojan.
P.S. Am reintrodus moderarea, pentru că vreau să păstrez blogul ca un loc al dezbaterilor de idei, nu pe post de loc în care frustrările să fie vărsate pentru că sunt câteva sute de oameni care citesc ce scrie aici. Dar pentru că n-am chef să moderez, am rugat pe cineva să o facă! Săptămânal voi publica şi postările care nu le-am aprobat, ca un soi de ediţie a României Mari, faza blog. Deci nu voi cenzura, ci doar voi modera…

Revin cu cazul Remeş…Poate vă enervează, dar mi se pare inadmisibil să distrugi un om spunând că a luat mită, ŞTIIND că n-a luat mită! ONG-urile i-ar putea spune abuz, încălcarea celor mai elementare drepturi ale omului, analiştii politici ar califica situaţia drept tipică pentru un stat poliţienesc, dar MIE nu-mi rămâne decât să vă întreb: Cât de prost trebuie să fii ca să accepţi o asemenea situaţie? Sau ticălos…

Reciţi linkurile de jos, dacă aţi uitat!