La cine se referea David când vorbea de politicieni locali aflaţi în cârdăşie cu infractorii? La primarul Craiovei, Solomon???? Şi Stolojan vrea să ne arate că-i bine sănătos, în chiloţi, cu apa şiroind…
Cam astea au fost evenimentele din ultimele 24 de ore. După cum ştiţi, ministrul de interne David a vorbit despre cârdăşia între politicienii locali şi grupările de infractori. Oare s-a referit la primarul Craiovei, Solomon? Ce nu s-a spus e faptul că, imediat după înmormântarea lui Caiac, tot Doljul a fost încercuit de poliţie care a facut un filtru total, controlând maşinile care au participat la marşul din centrul oraşului. Peste 2.500 de maşini au fost oprite, fiind identificat doar un urmărit general. Carnete de conducere s-au ridicat, în schimb, cu groaza…
Pe de altă parte, Stolojan ne-a arătat că-i bine sănătos. Parcă nu ştiam că manevra cu boala lui din 2004 a fost o minciună ordinară. Dar oricum omul ăsta are un tupeu de neegalat. A colaborat cu Securitatea ocupându-se de banii ei. A fost prim-ministru pe vremea când Dzeu era fedesenist. L-a susţinut în 2000 pe Iliescu. A mers cu liberalii, conducând partidul, după care a provocat o sciziune. A candidat la preşedinţie şi ne-a spus că-i bolnav, fiind îmbolnăvit de manevrele mârşave ale PSD. După care, încă o dată, revine ca o floare. Poate are nevoie ţara de el!!!
Stau să mă gândesc că dacă-l puneau pe Blaga, nu prea aveam ce scrie. Acum de-abia aştept să apară stenogramele din dosarul Sereş.
Taxa de candidat la alegerile parlamentare: 500 de milioane lei la PD-L, 250 de milioane la PSD…
Finanţarea campaniilor electorale va deveni o problemă. Cu actuala lege, vrei, nu vrei trebuie să facio scamatorii. De fiecare dată mă amuză cifrele furnizate de IPP sau ONG lui Mungiu care fac caz pe nişte date care n-au nici o legătură cu realitatea. Cheltuielile sunt de 3-4 ori mai mari decât se raportează. O bună parte din bani sunt la negru, îngroşând conturile patronilor de ziare şi televiziuni.
Dar, ieri m-am întâlnit la o terasă din Neptun cu un aspirant la fotoliul de parlamentar de la PD-L. Se plângea că-i cer la Partid suma de 500 milioane lei pentru finanţarea campaniei naţionale. În mod normal, adică legal, o persoană fizică poate dona aprox. 5.000 de euro. Cum proceda cu restul banilor? Bănuiesc că-i dădea la “gentuţă”.
Mă uitam la el şi făceam un calcul: 500 de milioane înmulţite cu numărul de aspiranţi. Uau!!! Peste 200 de miliarde de lei. Sună ca dracu, nu?
Nu vă grăbiţi…PSD a pus taxa de 250 de milioane, la jumătatea PD-L. Chiar ieri s-a trimis o circulară de strângerea banilor.
Toată conducerea “Evenimentului Zilei” a demisionat sau a fost demisă…Sfârşitul unei poveşti frumoase.
Aveam 22 de ani şi jumătate când m-am angajat la Bulina Roşie. Venisem să ocup un post de documentarist, dar lui Cristoiu i-a plăcut de mine şi m-a pus să lucrez la “Politic”. La 24 de ani eram şef de secţie, la 25 redactor şef-adjunct, la 27 plecam în televiziune. Ştiam că urmează mişcarea de înlocuire a lui Cristoiu cu Nistorescu şi n-am vrut să iau parte la aşa ceva. Mi se părea o mişelie. Plus că Nistorescu mi se părea o şopârlă buboasă…
Am aflat că întreaga conducere de la “Evenimentul Zilei” a fost demisă sau şi-a dat demisia. Rezultatele financiare foarte proaste, tirajul în scădere, calitatea slabă a materialelor a transformat un ziar care avea 700.000 de ex. într-unul de 50.000 de ex.
Nu ştiu dacă Ion Cristoiu ar fi putut revigora ziarul, dar acum un an au fost negocieri serioase între el şi elveţieni pentru aducerea sa înapoi. Nu s-au finalizat într-un mod satisfăcător pentru nimeni, dar cred că atunci s-a irosit ultima şansă a Ev. Z. Ion Cristoiu rămâne, după părerea mea, singurul om capabil să mai inventeze ceva nou în presa română. Are scânteia aia de geniu care-l face unic.
Păcat!
P.S. pentru Cristi Şuţu:
Scuze pentru întârziere, dar de-abia acum am văzut.
Cristi, ceea ce crezi tu că-i imaginea pe pământ a lui Arthur J. Finkelstein, http://sutu.ro/2008/08/07/arthur-j-finkelstein/, nu are nici o legătură cu omul în chestiune. Ieri i-am arătat poza şi s-a amuzat teribil. Măcar dacă te gândeai la vârstă şi verificai singur acurateţea informaţiei…
De relaţia sexoasă a lui “Dragă Stolo” cu Alro Slatina aţi auzit?
Pentru unii sceptici mă văd nevoit să pun o întrebare. Cea de sus. După cum reiese din interceptările convorbirilor telefonice. De la dosarul lui Şereş.
Parchetul General vine fuguţa cu răspunsul: Videanu, Stolojan şi Seculici nu au ce căuta în dosarul “Spionilor”! Normal, pentru că s-au deschis alte dosare…
Sâmbătă anunţam că trei lideri PD-L sunt vizaţi de dosarul “Spionilor”. Luni m-a confirmat Doru Ioan Tărăcilă. Imediat am aflat că Adriean Videanu, Teodor Stolojan si Gheorghe Seculici nu au pana in acest moment niciun fel de calitate in dosarul in care s-a cerut aviz de incepere a urmaririi penale pentru Codrut Seres. Aşa a declarat, luni, pentru NewsIn, procurorul Ramona Bulcu din cadrul Biroului de Presa al Parchetului General. Ce n-a specificat a fost faptul că sunt deschise alte dosare pe numele celor trei, care sunt instrumentate discret.
Din interceptările telefonice realizate de SRI şi serviciul de informaţii austriac rezultă foarte clar implicarea lui Seculici, Stolojan şi Videanu în tentativa lui Vântu de prelua cele 8 la sută din Petrom prin intermediul sindicatului lui Liviu Luca. Pentru că Stamen Stancev avea un rol importnat în această operaţiune. Dacă e să ne amintim, Tăriceanu s-a opus acestei manevre, refuzând o hotărâre de guvern promovată pe această temă. Răuvoitorii ar putea crede că atitudinea anti-guvernamentală a Trustului Realitatea-Caţavencu are legătură cu cele 8 la sută din Petrom, dar eu nu cred. Are Vântu bani suficienţi, nu degeaba a raportat pierderi de 300 miliarde de lei vechi pe tot trustul de presă…
Trei demnitari PD-L, Adriean Videanu, Theodor Stolojan şi Seculici sunt implicaţi în dosarul “Şereş”. Potrivit înregistrărilor SRI!
România liberă publică azi o informaţie interesantă:
Comisia juridica a Senatului va face referire, in rapoartele in care propune inceperea urmaririi penale a fostului ministru al Economiei Codrut Seres, si la “alte persoane cu functii in stat” pentru care ar fi necesara declansarea aceleiasi proceduri.Informatia surprinzatoare i-a “scapat” chiar presedintelui Senatului, Nicolae Vacaroiu, cu doar cateva zile inainte ca rapoartele Comisiei juridice sa fie facute publice. Referindu-se la dosarele pentru care sunt chemati senatorii sa se pronunte, Vacaroiu a apreciat ca in putine cazuri procurorii au procedat si la audieri, dar ca din acestea a rezultat si implicarea altor persoane. “Dosarele se bazeaza in proportie de 95% pe inregistrari, autorizate din cate spun colegii. Sunt inregistrari audio si o transcriere a acestor inregistrari, cu anumite comentarii. In foarte putine situatii s-au facut si anumite audieri. (…) Din aceste audieri rezulta si implicarea altor persoane cu functii in stat. Comisia propune urmarirea penala inclusiv in cazul acestor persoane”, a declarat Vacaroiu.
O pot confirma, ba chiar explica…
Din informaţiile mele, în cadrul dosarului “Şereş” apar înregistrări telefonice cu alţi trei demnitari PD-L : Primarul General Adriean Videanu, consilierul prezidenţial Theodor Stolojan, fostul vice-prim ministru Seculici. Înregistrările sunt explicite, realizate atât în România, cât şi în Austria, fiind de neînţeles cum nu s-au extins cercetările şi în cazurile celor trei PD-L işti. Mai ales într-un dosar de o asemenea amploare!!!
Cât de serioasă e moţiunea de cenzură a PSD?
A devenit Mircea Geoană mai ofensiv? E serioasă moţiunea de cenzură? Se prefigurează o alianţă PD-L cu PSD?
De ce vrea Stolojan reîntoarcerea Monei Muscă? Care-i diferenţa între informatorul “Dana” şi Mitică Dragomir? Un simptom al bătăliei din PD-L.
De ceva vreme primesc informaţii despre nemulţumirea lui Băsescu faţă de liderii PD-L. Faţă de Blaga, Berceanu, iar în ultima, şi Boc. Nu-i mai place de faţa lor. I se pare că nu sunt eficienţi, că au prea multă personalitate, că nu-l mai ascultă. De aici şi zvonurile privind schimbarea lui Boc. Acum, pentru ştiinţa lui nea Traian, trebuie spus că în ultimul an de mandat, nu prea te mai ascultă nimeni.
Dar în PD-L se coace ceva. Şi v-aş supune atenţiei două episoade: candidatura lui Mitică Dragomir şi cea a Monei Muscă. Amândouă la PD-L. Prima a stârnit un val de indignare din partea lui Cătălin Avramescu, proaspătul sicofant prezidenţial, înlocuitorul Elenei Udrea la Cotroceni, care a spus că nu va mai candida avându-l alături pe Mitică de la Ligă. Dar, stupoare, tăcere atunci când a venit vorba de Mona Muscă. Mai mult, Boc susţine că Mona Muscă încă mai poate fi „utilă spaţiului public“ şi că „şi-a ispăşit o bună parte din greşeala de a nu fi recunoscut încă din primul moment, pentru că nu a făcut nimic rău, în esenţă“. Emil Boc a ajuns la concluzia că, „în ultimă instanţă, în votul uninominal, cetăţeanul este cel care iartă sau nu“.
Monei Musca i se reproseaza, pe drept cuvint, că a avut angajament la Securitate ( pentru livrarea de informatii “neletale”) si, mai ales, pentruca nu a mărturisit aceasta vină. Jurnalistul Ursu spunea aseara, la Realitatea TV, ca liberalii stiau din 1999 de aceasta isprava a Monei, iar Mircea Dinescu recunostea ca el a aflat, prima data, tot de la liberali, indignat profund de minciuna Monei ca nu ar fi avut nici o colaborare, ceea ce l-a fi pus la lucru asiduu, sa scormoneasca in dosare. Mona Muscă spunea: Nu am dat nici un angajament! CNSAS îl găsea, scris de mânuţa ei. Mona Muscă spunea: N-am dat decât note informative despre cetăţeni străini. CNSAS găsea două note informative despre doi cetăţeni români.
Iar pentru ca nesimţirea să fie completă, vine şi Cătălin Avramescu să ne explice de ce tace în cazul Monei Muscă: “În cazul Monei Muscă situaţia mi se pare un pic mai dificilă, pentru că nu este tot una cu Mitică Dragomir. Nu-mi amintesc ca doamna Muscă să fi fost chemată la Procuratură, să fi folosit limbajul domnului Dragomir…”
Nici măcar penibil. E doar jegos.
De fapt, Valeriu Stoica este cel care coordonează această “infiltrare” a listelor PD-L cu oameni din partidul lui Stolojan. Scopul pare a fi un plan ingenios, despre care discutăm mâine.
De doi lei Mircea Geoană!
Mircea Geoană a explicat, în stilul său caracteristic, cum va avea grijă de supuşii săi din Dăbuleni. Mai ales dacă va ajunge prim-ministru. Pentru că Mircea Geoană are un model în viaţă: Tony Blair. Care, precum Mircea, se ducea în circumscripţia sa electorală.
Spuse Mircea la Dăbuleni: „Nu era weekend de la Dumnezeu în care să nu fie acasă în circumscripţia lui de prim-ministru! Şi era prim-ministru de Marea Britanie, nu prim-ministru într-o ţară de doi lei“.
Să ne fie iertat, dar la aşa candidat de prim-ministru, aşa ţară…
Jucaţi scrabble pe internet!Pentru cei interesaţi, recomand www.isc.com
Eu cu asta mă voi ocupa wikendul ăsta. E super…

încă tânăr. încă îmi place să citesc. ascult plăci de vinil. fac politică în timpul liber. nu mă uit la T-showuri. nu citesc ziarele.
Citatul favorit
"Buck up, suck up and come back when you foul up"
Ultimele aparitii TV
Dan Andronic la emisiunea “Stirea Zilei” (5)
Comentarii recente
- zetu: Noroc ca tara o duce bine, in ciuda tuturor incercarilor ce vin din partea mogulilor de a discredita guvernul ...
- hoinarnet: Motto:"Sărăcia s-a accentuat, cei bogaţi au devenit şi mai bogaţi, iar cei necăjiţi şi mai necăjiţi! Întrebare...
- mae: corect. ce parere ai despre polul crestin democrat pdl, ornit de Baconschi ?
- mery: Uite, face madam Udrea publicitate la brandul lui peste prajit la RTV si atunci nu mai exista probleme cu SOV...
- doru: Domnule Andronic,permiteti-mi sa numesc niste mari javre (tonomate) din presa romaneasca : sorin rosca stanesc...
- Fota: Ar trebui sa dai nume chiar daca nu mai esti jurnalist.
- Brad: Nu stiu de ce se agita unii din cauza asta. Este atat de evident ca majoritatea, daca nu toti, cunosc toate nu...
Top comentatori
- George Fedorovici (22)
- prudent (21)
- username (21)
- Argusdre (20)
- Gabriel (13)
- mery (9)
- Mickidutza (9)
- doru (8)
- Albe (6)
- chiardulcineea (6)










