joi, 30 aprilie 2009

Coaliţia Anti-Băsescu şi asaltul consultanţilor străini

 

Ce sunt consultanţii străini şi ce vor ei? O întrebare pe care o văd pusă din ce în ce mai des în ultimele zile.Unii sunt în favoarea expertizei străine (Mircea Geoană, Viorel Hrebenciuc, Ludovic Orban), alţii sunt împotrivă (Ion Iliescu, Cosmin Guşă, Alin Teodorescu).

Fiind unul care a lucrat şi lucrează cu experţi în comunicare politică de pe tot globul, vă pot spune că în această meserie contează un singur lucru: EXPERIENŢA. Capacitatea de a citi un sondaj o are oricine, organizarea unor focus-grupuri e banală pentru orice sociolog, alegerea unui slogan potrivit ţine mai mult o tehnici de advertising…Ceea ce face deosebirea între consultanţii politici (şi aici judec la grămadă, străini şi români), e numărul de campanii prin care a trecut. De câte ori a fost pus în faţa unei situaţii asemănătoare, de câte ori a asistat la luarea unor decizii importante.

Consultanţii politici practică o meserie, nu au o misiune istorică, nu au un rol mesianic…

De multe ori ne place să-i credem mai importanţi decât sunt, fiind consideraţi maeştri din umbra marilor mişcări politice. Sunt invidiaţi de gazetarii ce-i consideră machiavelici, sunt bârfiţi de oamenii de partid care au impresia că din cauza lor nu mai au acces la decizia politică, în permanenţă fiind supradimensionat rolul lor. În nici un caz nu sunt simpatizaţi…

Cu toate acestea sunt căutaţi în permanenţă. Din anul 2001 am văzut acest fenomen în România. Am lucrat cu Jeremy Rosner şi Tal Silberstein în campania din 2004 (în care într-adevăr a pierdut Năstase, dar în alegerile parlamentare a câştigat PSD), cu Arthur Finkelstein şi Tal în campania PNL din 2008 (unde liberalii au înregistrat cel mai bun scor din istorie), am avut ocazia să particip la alegerile din Austria, Serbia, Bulgaria. Vă pot spune cu mâna pe inimă că expertiza externă este extrem de utilă, dar nu poate înlocui performanţa internă.

Cu alte cuvinte, PSD nu ar fi câştigat alegerile parlamentare dacă în 2004, între alegerile locale şi cele generale nu ar fi schimbat radical strategia (e drept, la sfatul consultanţilor străini) şi dacă nu ar fi beneficiat de inteligenţa şi puterea de muncă ale lui Adrian Năstase. Le-a pierdut pe cele prezidenţiale pentru că Traian Băsescu, la sfatul unor consultanţi străini, a lansat tema "fraudării alegerilor" şi pentru că Mircea Geoană, la sfatul unor consultanţi externi, a rupt orice legătură cu electoratul PRM. Traian Băsescu nu a făcut-o, dar aici a fost mintea lui!

PNL a obţinut patru ani de guvernare, cu rezultate economice remarcabile, întrucât Călin Popescu-Tăriceanu s-a dovedit un om politic extrem de abil, competent ca prim-ministru, având o capacitate de muncă nebănuită de nimeni. Cel mai bun rezultat al partidului din ultimii 20 nu ar fi fost posibil fără aportul său, consultanţii străini având un rol de ghidare a mesajului politic. Deciziile au aparţinut liberalilor, uneori fiind luate împotriva sfaturilor consultanţilor şi în ciuda evidenţelor.

            PD-L a preferat consultanţa autohtonă, fiind beneficiarul unui produs politic de excepţie: Traian Băsescu. Situaţia s-a schimbat în sensul în care asistăm la o concentrare a forţelor împotriva Preşedintelui. Sunt curios dacă va accepta sau nu consultanţă externă…  

citeste intreg articolul si comenteaza
miercuri, 29 aprilie 2009

Coalitia Anti-Basescu. Episodul 1: Sondajele de opinie…

 

 

Are Traian Basescu sanse sa piarda? Bineinteles! Orice presedinte in functie are mai multe sanse sa piarda decat sa castige…mi-a spus, ieri, Arthur Finkelstein.

Va pierde Traian Basescu? Aici e mult de discutat. Astazi as vrea sa ma ocup de sondajele de opinie.

In momentul in care vedeti publicat un sondaj de opinie puteti fi siguri ca s-a umblat la el. De aceea mie imi place sa le denumesc "instrumente de manipulare". Sondajele de opinie au utillitate reala atunci cand sunt folosite pentru uz intern, analitic. Cand urmaresti trendurile, cand testezi reactiile oamenilor la ceea ce s-a intamplat si incerci sa gasesti calea corecta. Publicarea lor implica mai mult o incarcatura de manipulare, de mobilizare si de asigurare confortului  propriului candidat, decat unul stiintific.

Am vazut cateva sondaje in care ordinea e : Traian Basescu (locul 1), Mircea Geoana (locul2), Crin Antonescu (locul 3), Vadim si Becali (locul 4). Din alternanta Geoana-Antonescu in postura de Candidatul Numarul Doi se poate vedea ca marea batalie se da este pentru titlul de challenger. Intr-un sondaj e Geoana pe locul 2, in altul e Crin Antonescu. Interventiile sunt directe si n-au legatura cu sociologia sau prelucrarea datelor. Daca plateste Viorel Hrebenciuc sondajul, e Geoana pe primul loc, daca nu, nu…

Sau cum spunea si Rodica Ciobanu: "Traian Băsescu, de exemplu, este dat de CURS cu 32 la sută, de BCS – cu 37 la sută şi de CCSB – cu 41 la sută, cercetările fiind efectuate aproximativ în aceeaşi perioadă, adică sfârşitul lui martie – primele două săptămâni ale lunii aprilie. Diferenţele se menţin şi pentru Mircea Geoană (23 la sută, 19,5 şi 21 la sută), şi pentru partide (PD-L se situează după PSD doar în sondajul CURS), şi pentru alţi prezidenţiabili precum Radu Duda care, miracol regal!, la CCSB primeşte 10 procente de la primul pas în politică. Singurul lucru comun celor trei interpretări statistice este trendul, indicatorul evoluţiei viitoare a personajelor, iar acesta este descrescător pentru preşedintele Băsescu şi PD-L, dar ascendent pentru alţii, inclusiv pentru Gigi Becali, care adună voturi cu justiţia. Ah, da, şi EBA, care merge sigur la Bruxelles"

Unul din consultantii Principelui Duda imi povestea ca intr-un sondaj de opinie s-au luat trei procente de la el pentru a-l umfla pe Mircea Geoana. Si-l cred, pentru ca manipularea se face in limita marjei de eroare, linistiind constiinta profesionala a realizatorului si pastrand manipularea in niste limite acceptabile.  

Cine va fi challengerul lui Basescu? Mult mai probabil Geoana decat Antonescu! Dar asta depinde de ceea ce se va intampla in urmatoarele 2 luni. Pot sa va spun ca la inceputul lui septembrie vom sti daca Traian Basescu va pierde sau nu…

P.S. Pentru ca sunt foarte multi oameni nelinistiti pot sa le spun oficial ca nu lucrez cu PD-L!

 

citeste intreg articolul si comenteaza
marți, 28 aprilie 2009

De cand a inceput ancheta DNA, Liviu Luca e plecat din tara…De ce oare?

Ieri m-a sunat un prieten, "amic" de-al lui Vintu ca sa-mi spuna ca de cand a inceput ancheta DNA cu returnarea de TVA, Liviu Luca e plecat din tara. Anchetati sunt adminstratorul companiei PSV, sefa Directiei "Mari Contribuabili", iar firele duc spre Varujan Vosganian si SOV.

Nu-i asa ca-i amuzant sa nu vezi nici o stire despre asta?

Deontologii lu tata…

citeste intreg articolul si comenteaza
luni, 27 aprilie 2009

Ce trebuie facut in caz de cutremur! Putin offtopic, dar suna impresionant…

  
Extras din articolul lui Doug Copp despre "Triunghiul vietii", editat de Larry Linn.
Numele meu este Doug Copp. Sunt seful Salvarii si Managerul pentru dezastre al Echipei Americane Internationale de Salvare (ARTI), cea mai experimentata echipa de salvare. Informatiile din acest articol vor salva vieti in caz de cutremur.
 
M-am tarat in interiorul a 875 de cladiri prabusite, am lucrat cu echipe de salvare din 60 de tari, am fondat echipe de salvare in mai multe tari si sunt membru al mai multor echipe de salvare din diferite
tari. Am fost Expertul Natiunilor Unite in Micsorarea Dezastrelor (UNX051-UNIENET) timp de doi ani. Am lucrat la fiecare dezastru major din lume din 1985, exceptand dezastrele simultane.
 
In 1996 am facut un film care a demonstrat metodologia mea de supravietuire ca fiind corecta. Guvernul Federal Turc, orasul Istambul, "Universitatea din Istambul", Case Productions si ARTI, au
cooperat pentru a filma acest test stiintific.
 
Am prabusit o scoala si o casa cu 20 de manechini inauntru. Zece manechini s-au "aplecat si acoperit" si 10 manechini i-am folosit in metoda de supravietuire  "triunghiul vietii". Dupa ce cutremurul
simulat a avut loc, am intrat printre daramaturi si am intrat in cladire pentru a filma si a documenta rezultatele. Filmul, in care am practicat tehnicile mele de  supravietuire sub conditii direct observabile si stiintifice, relevante pentru prabusirea de cladiri, au aratat ca ar fi fost 0%  supravietuitori pentru metodele cu "aplecat si ascuns". Ar fi fost mai probabil 100% supravietuire pentru oamenii care ar fi folosit metoda  mea, "triunghiul vietii". Acest film a fost vazut de milioane de  telespectatori la televiziunea din Turcia si restul Europei si a fost vazut in USA , Canada si America Latina, pe programul TV RealTV.
 
   Prima cladire in care am intrat, a fost o scoala in Mexico City , in timpul cutremurului din 1985. Toti copii erau sub bancile lor. Fiecare copil a fost zdrobit pana la grosimea oaselor lor. Ar fi putut supravietui daca s-ar fi intins jos, langa bancile lor, pe culoarele dintre banci. M-am intrebat de ce copiii nu erau pe culoarele dintre banci. Nu am stiut atunci ca acelor copiii l-i s-a spus sa se ascunda
sub ceva stabilit dinainte, cand cladirile s-au prabusit, greutatea tavanelor care au cazut pe obiectele de mobilier, le-au zdrobit pe acestea din  urma, lasand un spatiu sau vid langa ele. Acest spatiu este ceea ce eu numesc "triunghiul vietii". Cu cat obiectul e mai mare, cu atat e mai  puternic si se va compacta mai putin. Cu cat obiectul se va compacta mai putin, cu atat va fi mai mare vidul (golul) si cu atat mai mare  probabilitatea ca persoana care foloseste acest gol pentru siguranta  nu va fi ranita.
 
Data viitoare cand priviti cladiri prabusite,  numarati "triunghiurile" pe care le vedeti formate. Sunt peste tot. Este cea mai comuna forma pe care o vei vedea intr-o cladire prabusita. Sunt peste tot. Am antrenat Departamentul de Pompieri din Trujillo (populatia de 750.000) cum sa supravietuiasca, sa aiba grija  de familiile lor si sa-i salveze pe altii in caz de cutremur.
 
Seful salvarii din Departamentul de Popieri din Trujillo este profesor la Universitatea Trujillo. M-a insotit peste tot. Si-a dat declaratia personala: "Numele meu este Roberto Rosales. Sunt seful salvarii din
Trujillo . Cand aveam 11 ani, am fost prins inauntrul unei cladiri prabusite. Aceasta situatie a aparut in timpul cutremurului din 1972, care a omorat 70.000 de oameni. Am supravietuit in "triunghiul vietii", care a existat langa motocicleta fratelui meu. Prietenii mei, care au nimerit sub pat si sub mese, au fost zdrobiti si omorati. (da mai multe detalii, nume, adrese, etc.). Sunt exemplul viu al "tiunghiului vietii". Prietenii mei sunt exemplul "aplecat si acoperit". 
  Cititi sfaturile sale mai departe…
 

DOUGG COPP sfatuieste:
 
  1)  Oricine care pur si simplu "se apleaca si se acopera" cand cladirile se prabusesc, este zdrobit si ucis. De fiecare data, fara exceptie. Oamenii care se pun sub obiecte, ca birouri sau masini, sunt
intotdeauna zdrobiti.
 
 2) Cainii, pisicile si copii mici sunt uneori in mod natural ghemuiti in pozitia fetala. Si tu ar trebui sa faci la fel in caz de cutremur. Este un instinct de supravietuire natural. Poti supravietui intr-un mic gol. Du-te langa un obiect, langa o canapea,  langa un obiect mare si voluminos, care se va comprima intr-o oarecare masura, dar care va lasa un gol langa el.
 
 3)  Cladirile din lemn sunt cele mai sigure cladiri in timpul unui cutremur. Motivul este simplu: lemnul este flexibil si se misca cu forta cutremurului.. Daca acea cladire din lemn se  prabuseste, sunt create mari goluri de supravietuire. De asemenea, cladirile din lemn au mai putina greutate concentrata care se poate  prabusi. Cladirile din caramizi se vor sparge in caramizi individuale. Caramizile vor cauza multe rani, dar mai putine trupuri zdrobite decat lespezile din beton.
 
4)  Daca esti in pat, pe timp de noapte si apare un cutremur, pur si simplu rostogoleste-te jos din pat. Un vid de siguranta va exista in jurul patului. Hotelurile pot obtine o rata mai mare de supravietuire in cutremure, daca pun un semn pe spatele usii  fiecarei camere, spunandu-le ocupantilor sa se intinda pe podea, langa baza patului, in timpul unui cutremur.
 
5)   Daca apare un cutremur in timp ce te uiti la televizor si nu poti scapa usor iesind pe geam sau pe usa , atunci intinde-te jos si ghemuieste-te in pozitie fetala, langa canapea sau  un obiect mare.
 
6)   Toti care se aseaza sub usa de la o intrare cand cladirea se darama sunt omorati. Daca stai sub o usa de la o intrare si tocul usii cade inainte sau inapoi, vei fi zdrobit de tavanul de deasupra. Daca
tocul cade in parti, vei fi taiat in doua de intrarea  usii. In oricare din cazuri vei fi omorat.
 
7)    Niciodata sa nu mergi la scari. Scarile au un moment de frecventa diferit (se leagana separat de partea principala a cladirii). Scarile si restul cladirii se lovesc reciproc in continuu, pana cand are loc prabusirea scarilor. Oamenii care se duc pe scari inainte sa se prabuseasca, sunt ciopartiti de treptele scarii. Sunt mutilati oribil. Chiar daca imobilul nu se prabuseste, nu mergeti pe scari. Scarile sunt cea mai de asteptat parte a cladirii de a fi avariate. Chiar daca scarile nu sunt prabusite de cutremur, s-ar putea prabusi mai tarziu, cand ar putea fi aglomerate cu oameni. Ar trebui intotdeauna sa fie verificate chiar daca restul cladirii nu este avariat.
 
 8)   Mergeti langa zidul exterior al cladirilor sau in afara lor daca este posibil – este mult mai bine sa fi langa exteriorul unei cladiri decat in interior. Cu cat esti mai in interior fata de perimetrul exterior al cladirii, cu atat este mai mare  probabilitatea ca drumul tau de scapare sa fie blocat.
 
 9)  Oamenii din interiorul vehiculelor sunt zdrobiti cand soseaua de deasupra cade intr-un cutremur si le zdrobeste vehiculele; ceea ce s-a intamplat cu lespezile dintre puntile de  trecere ale Autostrazii
Nimitz. Victimele cutremurului din San  Francisco au stat in interiorul vehiculelor. Au fost toti omorati. Ar  fi putut cu usurinta sa supravietuiasca iesind afara si intinzandu-se  langa vehiculele lor, spune autorul. Toate masinile zdrobite au avut  goluri de aproximativ 1,5 m langa ele, cu exceptia masinilor care au avut coloane cazute direct peste ele.
 
10) Am descoper
it, in timp ce ma taram inauntrul unei institutii ziaristice si al altor institutii cu multa hartie, ca hartia nu se taseaza.. Se gasesc goluri mari in jurul teancurilor de  hartie.

citeste intreg articolul si comenteaza
sâmbătă, 25 aprilie 2009

Ultimul sondaj CCSB….

Cititi si comentati..

citeste intreg articolul si comenteaza
vineri, 24 aprilie 2009

Dosarul “PetromService-Vîntu” a ajuns la DNA. E vorba de golăneala cu rambursarea unui TVA de 47 de milioane de euro.

Vă spuneam recent că o păsărică mi-a şoptit că e ceva-ceva adevărat în zvonul legat de SOV. În sensul în care Parchetul a ridicat toate actele de la Finanţe privind o rambursare suspectă de TVA către una din firmele controlate de Vîntu. Respectiv 183 de milioane RON, adică vreo 60 de milioane de euro. Din câte am înţeles este vorba de o tranzacţie pentru care iniţial s-a plătit TVA, după care nişte funcţionari amabili au considerat că nu e cazul ca SOV să plătească TVA. Tărăşenia s-a petrecut undeva în decembrie, între guvernări. Atunci când se fac toate golăniile…

Acum pot adăuga că dosarul a ajuns la DNA şi că e vorba de 47 de milioane de euro…

Deci continuă arestările.

citeste intreg articolul si comenteaza
joi, 23 aprilie 2009

Efectul “Becali” asupra alegerilor: PRM + PNG-CD = 11,3 la sută din voturi

 

Sondajul BCS conţine o bombă! Care poate fi citită foarte uşor în schema scenariului pe care vi l-am povestit. La rezultatul alegerilor europarlamentare găsim următoarea ierarhie

•1.    PDL cu 32,6 la sută ( un minus 6,5 la sută faţă de acum o lună, parţial scurse către EBA, cotată cu 4,4 la sută)

•2.    PSD cu 26,6 la sută ( cea mai spectaculoasă cădere în opinia mea, de 5,8 la sută, procente regăsite mai jos)

•3.    PNL are 17,7 la sută ( cu o lună în urmă avea 16,6 la sută, deci pare mai degrabă o creştere statistică, dar este de aşteptat ca prezenţa lui Crin Antonescu să dea roade)

•4.    PRM plus PNG-CD au 11, 3 la sută ( de la 4 la sută în urmă cu o lună, cele două partide au făcut un salt spectaculos, explicat prin emoţia mediatică a arestării şi eliberării lui Gigi Becali)

•5.    UDMR are puţin peste pragul electoral, respectiv 5,5 la sută.

•6.    EBA se duce spre 5 la sută.

 

citeste intreg articolul si comenteaza
miercuri, 22 aprilie 2009

Mai ţineţi minte Scandalul Sterling? Nea Boc a micşorat redevenţa pentru care l-a înfierat pe Tăriceanu! Îl aştept pe Radu Moraru să-l acuze de trădare…

Mulţi oameni înfierbântaţi care urlau la TV, în special Realitatea TV şi B1TV: Tăriceanu a vândut resursele ţării! A pus o redevenţă de batjocură! Huooo…

Navigând pe internet am găsit două posibile răspunsuri ale acestei campanii: unul era dat de mine, altul e dat de Diana Tuşa

Pentru cei care nu au răbdare fac un rezumat: după ce a stârnit tot scandalul cu vânzarea resurselor ţării pe nimic, Guvernul Boc s-a gândit să micşoreze şi mai mult acel nimic!

Nu cred că sunt corupţi sau trădători! Doar proşti…

citeste intreg articolul si comenteaza
luni, 20 aprilie 2009

Mugur Isărescu, preşedintele României, Traian Băsescu prim-ministru…

 

Vă povesteam zilele trecute despre un scenariu discutat extrem de intens în zonele foarte apropiate de Băsescu. Rezumându-l, acesta ar fi : Traian Băsescu nu mai candidează la Preşedinţie, îi lasă locul lui Mugur Isărescu (al cărui mandat la BNR expiră în septembrie 2009), el plecând spre Palatul Victoria. Până în 2012. Ce avantaje decurg din această mişcare tip „Putin"?

 

•1.      Scenariu cu 100 la sută şanse de reuşită. Un tandem Mugur Isărescu, viitor preşedinte – Traian Băsescu, actual preşedinte, ar face aproape inutilă candidatura lui Crin Antonescu, iar pe Mircea Geoană l-ar pune într-o postură uşor ridicolă. Dacă ar fi să răspundeţi la întrebarea „Cu cine aţi vota la Preşedinţie între Mugur Isărescu, Crin Antonescu şi Mircea Geoană?", cred că majoritatea repondenţilor l-ar alege pe guvernatorul BNR. Ar fi un tip de preşedinte anti-Băsescu, propus de Băsescu!  Trebuie să recunoaşteţi că mişcarea e genială…

•2.      Anihilarea campaniei mogulilor. Întreaga retorică a trustului lui SOV, Patriciu şi Voiculescu s-ar dovedi vag idioată. Ar afecta încrederea populaţiei şi procentele lui Traian Băsescu făra a avea însă vreun efect practic în alegerile din 2009. Va fi din ce în ce mai complicat să ataci un Preşedinte care nu mai candidează, lăsând o grămadă de analişti şi talkshowuri fără obiectul muncii. Despre un politician care dovedeşte că nu se agaţă de putere e complicat să spui lucruri dărâmătoare…

•3.      Preluarea puterii. Campania de arestări va continua, ducând la preluarea puterii prin lipsa de combativitate a adversarilor. Aţi văzut ce dezumflat (dpdv politic) a ieşit Becali din arest? Imaginaţi-vă acelaşi efect asupra lui Vântu, Roşca, Vanghelie, sau mai ştiu eu care alt personaj. De fapt, atacul se va da mai mult asupra posibililor finanţatori ai partidelor, decât asupra oamenilor politici.  

•4.      Preluarea PD-L. Redevenit preşedintele partidului, Traian Băsescu îl va curăţa de elementele nealiniate viziunii sale. Va aduce oameni noi şi va elimina oameni vechi.

•5.      Şansa unui nou mandat ca Preşedinte. Din 2014.

 

citeste intreg articolul si comenteaza
vineri, 17 aprilie 2009

Traian Băsescu se pregăteşte să nu mai candideze la Preşedinţia României! Semnalul nr.3 : cazurile Gigi Becali, Puiu Popoviciu, Cornel Penescu şi cele ce vor urma. Căci vor mai urma alte arestări…

 

Un scenariu dâmboviţean prinde din ce în ce mai mult contur. Prima dată l-am auzit prin decembrie 2008, dar nu i-am dat atenţie. Apoi a început să prindă din ce în ce mai multă consistenţă, fiind completat cu elemente concrete, parte ale unei strategii de păstrarea puterii de către Traian Băsescu şi, eventual, PD-L. Dând câteva lovituri de forţă mogulilor, arestând o grămadă de oameni, zgâlţâind sistemul din temelii.

Nu vă voi spune din start care este strategia, întrucât doresc să ne concentrăm pe discutarea semnelor care însoţesc acest plan.

Astăzi discutăm despre campania de arestări. Prezente şi viitoare…

 

Încep să mă simt ca Valentin Stan: dau citate peste citate, îmi mai lipsesc „audiofilurile". Primul avertisment a venit prin martie. Înaintea oricăror arestări. Haideţi să recitim împreună:

Preşedintele Traian Băsescu a declarat miercuri la bilanţul Ministerului Public că i se pare anormal faptul că de multe ori se întâmplă ca procurorii să ceară arestări preventive iar judecătorii să dea decizii contrare menţionând că această stare de fapt ar trebui reglementată la nivelul CSM.

Băsescu a menţionat că deşi atât procurorii cât şi judecătorii lucrează cu aceleaşi legi, cu aceleaşi coduri şi de multe ori propunerile procurorilor de arestare preventivă sunt refuzate de judecători, fapt care, în opinia preşedintelui, crează în opinia publică o imagine distorsionată a justiţiei.

Băsescu a spus că din cauza acestei stări de fapt se pare că procurorii sunt hotărâţi să lupte cu presupuşii traficanţi sau violatori, iar judecătorii sunt cei care îi pun în libertate.

"Oamenii nu înţeleg că a nu-l aresta preventiv ( pe presupusul infractor – n.r.) nu înseamnă că nu e vinovat", a spus Băsescu menţionând că de multe ori avocaţii declară presei că clientul lor nu este vinovat din moment ce judecătorul a decis să respingă solicitarea de arestare preventivă.

Băsescu a ţinut să sublinieze că astfel de declaraţii sunt un mijloc de presiune asupra procurorilor.

El a spus că strict din punctul său de vedere, şi nu ca o indicaţie adresată justiţiei, este inadmisibil să laşi în libertate presupuşii membrii a unei reţele de traficanţi sau un presupus violator.

Au urmat săptămânile de coşmar pe care le ştiţi. Decapitarea UM0962, concomitent cu arestarea lui Puiu Popoviciu. Judecătorii n-au ţinut cont de recomandarea Preşedintelui. Le-au dat drumul! Din câte am înţeles eu, în acest dosar, al lui Puiu Popoviciu, provocarea ofiţerului Moţoc este mai mult decât evidentă. El, ofiţerul judiciarist despre care se spune că a fost corupt de şeful 0962 şi Popoviciu, îşi oferă serviciile, se laudă că poate influenţa dosarul, cere să se întâlnească cu omul de afaceri. Provocare în toată regula, numai că prea e cusută cu aţă albă…

A venit arestarea lui Becali şi avertismentele lui Vanghelie. Despre aceste două situaţii am primit următoarele informaţii:

1. Gigi Becali ştia că va fi arestat.

2. Vanghelie s-a referit la Sorin Ovidiu Vîntu şi Sorin Roşca Stănescu atunci când a spus că vor fi arestaţi ziarişti.

Lovitura dată lui Cornel Penescu reprezintă primul moment de vârf al acestei campanii de „funcţionare a instituţiilor statului". Pe care Traian Băsescu ne-a explicitat-o în direct şi la oră de vârf…

"Credeam că mă întrebaţi cât de implicat sunt în arestări, asta e întrebarea la modă… Le-am văzut la TV. Dacă aceste arestări sunt corecte, nu pot spune decât că trendul pe care începusem să-l observ, acela că încep să funcţioneze instituţiile statului, se confirmă", a spus Băsescu.

"Repet, eu nu ştiu cazurile decât cât au fost dezbătute în presă şi nu pot judeca. S-a făcut confuzia, eu am încurajat tot timpul instituţiile statului, poliţia, judecătorii, să nu se uite la apartenenţa politică sau la banii celui presupus. Faptul că aceste lucruri par a se întampla e un lucru bun, şi justiţa începe să-şi simtă propria independenţă", a completat şeful statului.

            De ce le văd legate? Pentru că sunt convins de faptul că până în octombrie această campanie de arestări va continua. Se va ajunge la persoane care păreau intangibile, va fi zguduit din temelii un sistem care ameninţa să domine România. Cu efecte electorale majore pentru Traian Băsescu.

Ceea ce nu poate
fi estimat până la capăt este reacţia populaţiei. S-ar putea ca Traian Băsescu să piardă puncte importante, în condiţiile în care situaţia economică şi incompetenţa guvernului vor accentua efectele crizei. Cu alte cuvinte, Traian Băsescu încă nu s-a hotărât! Se pregăteşte să nu mai candideze, lăsând un înlocuitor pe măsură. O manevră tip „Putin", dar în care are nevoie de cooperarea totală a serviciilor de informaţii româneşti. Şi aici apare o primă problemă pentru el…

Scenariul retragerii lui Băsescu îl voi prezenta luni.

Paşte fericit!

citeste intreg articolul si comenteaza


încă tânăr. încă îmi place să citesc. ascult plăci de vinil. fac politică în timpul liber. nu mă uit la T-showuri. nu citesc ziarele.

Citatul favorit

"Buck up, suck up and come back when you foul up"
Paul Begala

Ultimele aparitii TV

Dan Andronic la emisiunea “Stirea Zilei” (5)

19 aprilie 2010
Dan Andronic la emisiunea “Stirea Zilei” (5)
Dan Andronic la emisiunea “Stirea Zilei” (4)

Dan Andronic la em..

19 aprilie 2010
play
Dan Andronic la emisiunea “Stirea Zilei” (3)

Dan Andronic la em..

19 aprilie 2010
play
Dan Andronic la emisiunea “Stirea Zilei” (2)

Dan Andronic la em..

19 aprilie 2010
play

Comentarii recente

  • zetu: Noroc ca tara o duce bine, in ciuda tuturor incercarilor ce vin din partea mogulilor de a discredita guvernul ...
  • hoinarnet: Motto:"Sărăcia s-a accentuat, cei bogaţi au devenit şi mai bogaţi, iar cei necăjiţi şi mai necăjiţi! Întrebare...
  • mae: corect. ce parere ai despre polul crestin democrat pdl, ornit de Baconschi ?
  • mery: Uite, face madam Udrea publicitate la brandul lui peste prajit la RTV si atunci nu mai exista probleme cu SOV...
  • doru: Domnule Andronic,permiteti-mi sa numesc niste mari javre (tonomate) din presa romaneasca : sorin rosca stanesc...
  • Fota: Ar trebui sa dai nume chiar daca nu mai esti jurnalist.
  • Brad: Nu stiu de ce se agita unii din cauza asta. Este atat de evident ca majoritatea, daca nu toti, cunosc toate nu...

Top comentatori

  • George Fedorovici (22)
  • prudent (21)
  • username (21)
  • Argusdre (20)
  • Gabriel (13)
  • mery (9)
  • Mickidutza (9)
  • doru (8)
  • Albe (6)
  • chiardulcineea (6)
 

Tag cloud

 
mailto
Copyright © 2010 Dan Andronic