Sunt momente în care Ion Iliescu şi-ar face mai mult bine dacă nu ar spune nimic. Legat de Revoluţia din 1989, de exemplu. Sau cum s-a întâmplat ieri, legat de Legea Lustraţiei. Nu pot însă să nu remarc că din USL numai vocea sa s-a auzit. Spunând, cum altfel, că legea este inutilă şi aberantă. Ar fi multe lucruri de comentat pe marginea ei. Unii se plâng că a venit prea târziu de pildă. Nu o să comentez însă asupra conţinutului legii pentru că vreau să punctez efectul politic.

Cu toate defectele şi punctele ei forte, Legea Lustraţiei ar fi fost o excelentă oportunitate de poziţionare a PNL. Am lucrat cu liberalii pe vremea în care partidul condus acum de Crin Antenescu avea un mesaj de dreapta şi când îţi era imposibil să disociezi proiectul Legii Lustraţiei de PNL. Aş putea să spun că obsesia pentru Legea Lustraţiei a fost înlocuită de cea împotriva lui Băsescu, dar nu o să fac asta… Nimeni din PNL nu a abordat acest subiect ieri. Tot ce s-a auzit a fost opoziţia lui Ion Iliescu şi tot prin PSD, faptul că Legea Lustraţiei urmează a fi contestată la Curtea Constituţională. Înţeleg că un partid cu imaginea şi trecutul PSD nu vrea să deschidă acest subiect şi nici să audă de el. Înţeleg şi raţionamentul PNL în epoca Crin Antonescu: nu te poţi apuca să susţii Legea Lustraţiei când eşti în alianţă cu PC-ul lui Dan Voiculescu. Tactic, mişcarea lor nu este greşită.

Pe termen lung însă, prin tăcerea de azi, PNL a mai reuşit să confirme că din vocaţia sa de partid de dreapta au rămas numai ruine. De aproape trei ani, liberalii au reuşit încetul cu încetul să aducă în acţiuni politice mai mult cu social-democraţii decât cu înaintaşii lor. Poziţia PNL pe teme precum legile Codului Dialogului Social, Codul Muncii, impozitul progresiv(deşi aici avem de-a face cu un adevărat joc de-a alba neagra) ar trebui să-i facă invidioşi şi pe cei mai zeloşi dintre pesedişti.

PNL pare că a uitat că există viaţă şi în afara USL. Şi-a pus toate speranţele în succesul acestei alianţe. De parcă ar fi eternă. Profilul electoral actual al PNL arată un partid înghesuit pe stânga ce încearcă să-şi facă loc lângă un PSD care dintotdeauna a fost acolo. Şi de aceea votul stângii le aparţine lor şi nu va migra spre PNL, aşa cum poate speră Crin Antonescu.

USL este deja în proces de frângere. Organizaţii locale rup de capul lor protocolul semnat la centru privind susţinerea candidaţilor comuni, iar Victor Ponta şi Crin Antonescu „se înţeapă” din ce în ce mai des chiar şi în văzul tuturor, în conferinţe de presă, în emisiuni. Ceea ce poate nu realizează este faptul că în momentul în care ruptura va fi oficială, le va lua mult să recupereze tot ceea ce au pierdut din mutarea pe stânga. Iar câştigul politic şi electoral devine din ce în ce mai îndoielnic pentru PNL, chiar şi pe termen scurt.

Numirea lui Teodor Meleşcanu în funcţia de şef al SIE a fost vehiculată încă de la vacantarea postului. Când aceasta a devenit realitate, Crin Antonescu a spus că va cere excluderea din partid a lui Teodor Meleşcanu „din motive lesne de înţeles”. În oricare alt stat, o astfel de mişcare ar fi fost salutată de opoziţie şi „din motive lesne de înţeles” nu ar fi condus la o excludere intempestivă. În cazul opoziţiei noastre, chiar dacă este vorba despre un membru marcant al PNL, fost ministru de externe cu mandat neîntrerupt pentru 4 ani de zile, care a primit numai aprecieri pozitive pe toată linia, verdictul venit de la Crin Antonescu a fost simplu: TRĂDARE.

Cu doar două ore înainte de nominalizarea lui Meleşcanu, Crin Antonescu susţinea că nu ştie nimic despre numirea fostului ministru al apărării la şefia SIE. Evenimentul Zilei şi agenţii de presă aflaseră deci, înaintea sa, ce se întâmplă în propriul partid. Cred însă, că preşedintele PNL de-abia aştepta un pretext ca să mai scape de un „indezirabil”. Ca şi colegul său de alianţă şi de discurs, Victor Ponta, preşedintele PNL preferă liniştea în propriul partid cu riscul marginalizării, eventual excluderii unor membrii care altfel ar fi foarte utili partidului. Apropiat de Dinu Patriciu, Teodor Meleşcanu nu era deloc în topul preferaţilor lui Crin Antonescu. Ultima oară, preşedintele PNL a spus despre fostul ministru al apărării că acesta „coabitează, de când se ştie, cu cine vrei şi cu cine nu vrei”, deranjat fiind de faptul că Teodor Meleşcanu nu a aderat disciplinat la sloganul devenit principiu: „Jos Băsescu” atunci când a susţinut că, după 2012, „coabitarea cu Traian Băsescu nu este imposibilă”.

Mai trebuie remarcat şi că votul asupra excluderii lui Teodor Meleşcanu trebuie dat de organizaţia din care viitorul şef SIE încă face parte, şi anume mult comentata organizaţie PNL Prahova. Parte a ei, mai exact 40 de membrii au făcut luni dimineaţa o excursie transformată în protest în faţa sediului central al PNL din Aviatorilor, nemulţumiţi de cum a fost înlocuită fosta conducere a PNL Prahova în frunte cu Adrian Semcu precum şi de negocierea candidaturilor USL. În locul lui Adrian Semcu, care a avut cele mai bune rezultate la conducerea organizaţiei locale, obţinând 28% la ultimele alegeri, a fost numit interimar un apropiat al lui Crin Antonescu. Pe acest fond, mă aştept deci, ca excluderea oficială a lui Teodor Meleşcanu să fie una „cu cântec”.

De departe, cel mai interesant mi se pare cum liberalii şi în plan secundar, social-democraţii susţin că nu au fost consultaţi în privinţa numirii de la şefia SIE. De parcă nu ar fi ei cei care refuză sistematic să se prezinte la consultările de la Cotroceni, la lucrările din legislativ sau recent, la discursul preşedintelui programat pentru 7 martie. Scriam acum câteva zile că schimbarea de discurs a liderului PSD nu este altceva decât o blană de oaie pusă peste costumul de lup al lui Victor Ponta. Reacţia Opoziţiei la numirea lui Teodor Meleşcanu la SIE îmi confirmă iarăşi ipoteza. Preşedintele PSD a anunţat că refuză convocarea comisiei parlamentare de control a activităţii SIE, ce este condusă de un social-democrat. Înainte de debutul protestului parlamentar, USL a anunţat că în momente cheie, va reveni în Parlament. Nu pot decât să apreciez că cel mai probabil, USL nu consideră că schimbarea şefului unui serviciu de informaţii este suficient de importantă pentru întreruperea boicotului parlamentar sau pur şi simplu le este teamă că revenind în băncile din legislativ, parlamentarii lor îşi vor da seama, rând pe rând că protestul este o greşeală şi că acesta ar fi pretextul potrivit să-l termine.

Parlamentul a dobândit o imagine foarte proastă încă de la începutul anilor 1990. Dacă vă amintiţi, televiziunea publică a început să transmită în direct şedinţele care se desfăşurau în forul legislativ. Atât telespectatorii cât şi noii parlamentari erau nefamiliarizaţi cu procesul democratic şi fiecare au reacţionat în stil propriu odată expuşi la mediatizarea dezbaterilor. Parlamentarii, cu stângăciile inerente unui început şi telespectatorii deloc obişnuiţi cu două tabere:Putere şi Opoziţie(oricât de rahitică ar fi fost ea) au dus la crearea impresiei că pentru noi, Parlamentul este Circul numărul doi! Şi asta a fost ştampila cu care a rămas până în ziua de azi. Ce-i drept, ce s-a întâmplat în Parlament şi în această săptămână vine să confirme proasta imagine de care „se bucură” legislativul.

Boicotul/ greva/ protestul parlamentar a scos la iveală ce e mai rău. Parlamentarii care îşi aleg cu mare atenţie când şi unde protestează: nu se apropie de locurile lor din legislativ, cel mai aproape stau la balcoanele sălii de şedinţă cu portavoci apostrofând Puterea din bănci, semnează listele de prezenţă cât să îşi încaseze indemnizaţiile, dar nu fac rabat de la viaţa de cinci stele. Şi mulţi dintre ei nici de la emisiunile Antenei 3.

Pentru alţii, precum Crin Antonescu, greva parlamentară nu a schimbat mare lucru. Recordul de 0% prezenţă la votul final pe proiectele de legi este greu de a fi egalat. La fel şi realitatea că în actuala legislatură a depus doar 14 iniţiative legislative. 0(Zero) dintre ele s-au transformat în legi. Cu certitudine, Crin Antonescu nu va reuşi să scape de ştampile precum „chiulangiul” sau porecle de tipul „Somnorilă”. De departe acestea sunt unele dintre cele mai mari vulnerabilităţi ale preşedintelui PNL, care contează în ochii unui electorat sătul de privilegiile de care beneficiază politicienii, şi mai ales parlamentarii.

Imaginea liderului PNL se potriveşte ca o mănuşă cu imaginea instituţiei pe care o reprezintă. Pentru alegători, Crin Antonescu este parlamentarul prin excelenţă. Fiindcă aceasta este imaginea pe care şi-a construit-o singur şi de care nu vrea să se dezică sub nicio formă. Susţine sus şi tare că prezenţa la lucrările din Parlament nu contează, dar îşi încasează cu nonsalanţă indemnizaţiile aferente muncii din legislativ, are mai multe ore petrecute la Tv decât în plen, comisii sau teritoriu şi toate astea în timp ce foloseşte cu mare uşurinţă cuvinte precum „bun-simţ” sau „etică”.

Sondajul IRES dat ieri publicităţii vine să confirme din multe puncte de vedere datele furnizate de CSOP tot în această săptămână. Cel mai vizibil se vede acest lucru la capitolul privind încrederea în politicieni: M.R.Ungureanu este şi aici pe primul loc. Mişcarea politică privind numirea unui nou guvern în formula actuală a fost în mod cert, până în acest punct, un succes. S-a trecut de la un guvern aflat în picaj de popularitate, la un alt guvern, dar mai ales la un premier care se află pe primul loc în topul încrederii românilor. Dacă la acest lucru mai adaugăm şi faptul că 68% dintre respondenţi cred că desemnarea lui Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de premier a fost un lucru bun şi foarte bun, în comparaţie cu 28% care o consideră o acţiune proastă sau foarte proastă, atunci devine cert că mişcarea a fost cea corectă din punct de vedere al imaginii.

Ceea ce mă surprinde este cât de bine se găseşte mesajul străzii în aceste rezultate. Mă refer aici în primul rând la distanţarea de politic. Altfel nu-mi explic de ce alături de premier, miniştrii cu cel mai mare grad de încredere, chiar mai ridicat decât al lui Mihai Răzvan Ungureanu sunt neafiliaţi politic. Mă refer la Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban(38%) şi Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu(33%), ambii percepuţi ca independenţi şi asta în ciuda faptului că cei doi nu sunt feţe noi în guvern. Dorinţa premierului de a-i păstra în echipa sa guvernamentală împreună cu Cristian Diaconescu( situat la un grad de încredere de 35%) s-a dovedit a fi inspirată.

Mai există o parte a mesajului străzii care s-a văzut în rezultatele sondajului IRES exprimată frust sub forma sloganului: „USL=PDL=aceeaşi mizerie”. Refuzarea alternativei oferite, şi anume USL. Deşi în cercetarea institutului condus de Vasile Dâncu, Victor Ponta are acelaşi grad de încredere cu MRU, dar deasupra lui Crin Antonescu(cum se justifică scăderea preşedintelui PNL am explicat şi aici, scorul este foarte slab pentru o formaţiune care trebuie să reprezinte o alternativă la Putere. Putere de care, spun sondajele sunt nemulţumiţi aproximativ 80% dintre români. Mai mult, CSOP şi IRES demonstrează că Opoziţia nu a ştiut să se poziţioneze corect în raport cu contextul politic şi social favorabil şi anume mişcările de stradă şi ulterior demisia guvernului. S-a mulţumit cu statutul de spectator. În fine, nu sunt singurii în lume. În vara lui 2011, guvernul israelian condus de Benyamin Netanyahu s-a confruntat cu proteste masive: aproximativ 500.000 de oameni au ieşit pe străzi pentru a demonstra împotriva Puterii. Dintr-o populaţie de nici 8 milioane. Ca şi USL, Kadima(partid aflat în opoziţie) nu a ştiut să capitalizeze nemulţumirile din stradă, astfel că în acest moment, Israel este condus de acelaşi premier.

Ca o ultimă precizare, o vulnerabilitate, dar şi un atuu al actualului guvern priveşte relativa slabă notorietate a noilor miniştrii. Sunt ca o pagină albă şi depinde de ei înşişi ce va scrie la sfârşitul mandatului.

Cred că toate partidele ar trebui să analizeze cu mare atenţie aceste date. Ştiu că există o mare tentaţie de a le discredita dacă nu se află în concordanţă cu pasiunile personale, dar cheia câştigării sau a pierderii alegerilor începe cu ele. Chiar dacă nu sunt pe placul tuturor. În această notă, îmi amintesc că Victor Ponta recunoştea că există în jurul său o serie de „curteni”, care de care mai amabili şi care îi spun „cât de frumos sau cât de deştept” este. Alţi „curteni”, dar cu aceleaşi intenţii am înţeles că s-ar afla şi în jurul lui Crin Antonescu. Şi fără absolut nicio legătură cu ce am scris mai sus, remarc cât de interesante sunt unele sondaje precum cele realizate de pildă, de CCSB unde Daniel Constantin, adică preşedintele PC apare cu 10% grad de încredere(am citit de două ori, am crezut iniţial că e vorba de notorietate) sau unde Dan Voiculescu urcă până la 21%. Iar conservatorii au o performanţă de 4 ori mai mare decât în oricare alt sondaj: 4%!

Cel dintâi examen care contează pentru MRU nu a fost cel al deszăpezirii cum am tot auzit. El de-abia urmează. Ieri, Comisia Europeană a întrerupt plăţile pentru finanţarea programului POSDRU pentru o perioadă de maxim şase luni. Provocarea guvernului va fi deci, reluarea cât mai rapidă a finanţării programului. Voci autorizate au şi fixat un termen: în două, trei săptămâni deficienţele pot fi corectate. Pentru starea economiei, semnalul pe care îl dă şi dacă vreţi, imaginea Guvernului, ar fi bine ca acest termen să nu fie depăşit.

Programul are o valoare de 3,5 miliarde de euro, sumă care nu e de ici, de colo nici pentru un stat din Occident. Şi chiar dacă nu ştiu câţi dintre români cunosc programul recent întrerupt şi mai ales cu ce i-ar ajuta reluarea lui, semnalul este critic pentru executiv sub mai multe aspecte. Mai întâi pentru că ţinta fixată pentru anul acesta, aşa cum a fost anunţată de Ministrul Afacerilor Europene este una deosebit de ambiţioasă: 20% şi aşteptări au fost configurate în funcţie de îndeplinirea ei. Mai ales dacă luăm în considerare că în perioada 2007-2012, am cheltuit 5,5% din fondurile structurale alocate României. Apoi, pentru că aşteptările sunt mari nu numai de la un nou guvern în general, dar aş spune punctual şi de la Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, cu o bună imagine, considerat un specialist în relaţiile cu instituţiile europene în general şi cu fondurile europene în particular. Un eşec pe această linie ar cutremura vizibil mitul tehnocratului capabil de a muta munţii acolo unde politicul nu poate să o facă. Eventual, cu replici de imagine inclusiv la nivelul premierului Ungureanu, la rândul său perceput drept un specialist apolitic. Nu în ultimul rând, de o bună gestionare a fondurilor europene depinde şi stabilitatea guvernamentală. UNPR şi UDMR insistă vizibil asupra creşterii salariilor şi pensiilor din aprilie sau mai. Răspunsul dat până acum: aceste majorări nu vor avea loc decât dacă starea economiei le permite nu îi mai mulţumesc. Oricum, creşterea economică va depinde în mod semnificativ şi de buna absorbţie a fondurilor europene.

Până acum, Ministrul Muncii a făcut o serie de paşi necesari în direcţia reluării plăţilor: toţi beneficiarii POSDRU trebuie să declare pe propria răspundere că nu au dat mită, AM POSDRU se obligă să acorde audienţe sau funcţionarea unor birouri de sprijin sunt doar câteva dintre ele. Dacă aceste eforturi vor fi continuate, atunci sunt şanse ca reluarea rambursărilor să devină realitate în martie aşa cum şi-au propus autorităţile. Dar doar cu remedierea acestor deficienţe nu se face primăvară. Orice nouă întrerupere a plăţilor sau eventuală suspendare a unui program structural va avea efecte nocive nu doar asupra economiei, dar şi asupra imaginii şi credibilităţii guvernului şi indirect asupra capacităţii sale de a-şi duce la bun sfârşit reformele.

Ultimul sondaj ne-a arătat că lovitura primită de USL prin numirea lui MRU în funcţia de premier este de acum cuantificabilă. Conform sondajului CSOP publicat ieri de Evenimentul Zilei, premierul Ungureanu a devenit, la nici două săptămâni de la învestitură, politicianul în care românii au cea mai mare încredere. Acelaşi sondaj îl găseşte pe Crin Antonescu la 26% şi pe Victor Ponta la 25%. În zilele sale bune, Crin Antonescu era la o distanţă de câteva puncte de colegul său de alianţă. Deşi niciunul dintre cei doi nu stau nici pe departe la fel de bine în sondaje precum le-ar sta bine unor lideri ai opoziţiei, Victor Ponta stă totuşi, „ mai puţin rău” decât preşedintele PNL. Nu cred că liderul PSD a recuperat ci mai degrabă, Antonescu a scăzut. Prestaţia politică a liderului liberalilor a fost atât de neconvingătoare, încât a pierdut puncte pe barba lui. Sau mai degrabă pe fundul lui Boc.

Niciunul dintre cei doi lideri ai Opoziţiei nu sunt unici şi originali pe scena politică. Acţiunile aparent prudente şi moderate ale lui Victor Ponta sunt o reacţie la profilul noului premier. Iar tonul şi discursul lui Crin Antonescu îşi găsesc mai degrabă corespondentul în personaje extremiste precum Corneliu Vadim Tudor. Liderul PNL este însă, cel mai probabil, natural. Şi consecvent. Cel care pare că joacă într-o piesă este Victor Ponta . Dorind să-şi învingă adversarul politic cu propriile arme, Ponta nu ştie să le mânuiască. Pentru că nu poţi să treci peste noapte de la modelul Che Guevara la cel al dialogului şi consensului politic. În schimb, în final, tot ce va reuşi este să devină o copie slabă a lui MRU. La asta va contribui cu vârf şi îndesat şi Crin Antonescu, care va continua pe propriul drum, în stilul caracteristic. Şi amândoi, obligaţi de circumstanţe să meargă împreună, de dragul unităţii USL.

Deja cred că în următorul sondaj, PNL şi PSD ar trebui măsurate separat. Fisurile din ce în ce mai adânci dintre cele două partide s-au transformat în prăpăstii. Pe tratatul fiscal european, azi, PNL a anunţat că este de acord cu ratificarea lui. PSD se mai gândeşte. PNL vrea ca acordul să intre în aplicare în momentul în care România va adera la zona euro. Voci din PSD pro-acord sunt mai degrabă de partea PDL: tratatul trebuie să intre în vigoare cât mai repede! Oricare ar fi decizia, exprimarea opiniei asupra documentului european a fost făcută separat. Înainte, în astfel de chestiuni importante, cele două partide aveau o singură voce.

Vom fi martori deci la două partide care trag în direcţii diferite. Fără să vrea măcar se vor sabota singure, dar cel mai afectat, dacă va continua alături de Crin Antonescu, va fi Victor Ponta, pentru care întregul discurs moderat are o logică pur electorală, dar care va fi inevitabil subminat de retorica efervescentă a (încă) partenerului său politic.

Făcând o comparaţie, încercarea lui Victor Ponta de a părea liderul responsabil, consensual, dispus la dialog îmi aminteşte de intrarea lui Mircea Geoană în politica mare. Fostul preşedinte al PSD este cu siguranţă, un diplomat excelent, dar aşa cum au demonstrat evenimentele recente, incapabil de a se adapta şi de a câştiga bătăliile specifice politicii de partid. Lucrurile sunt cumva similare acum, dacă ne gândim la cazul lui Victor Ponta care încearcă neconvingător să joace rolul moderaţiei politice găsite dintr-o dată.

Nu mă refer la discurs, ci la obţinerea unui scor electoral de două cifre, performanţa PRM din 2000. Aparent, având în vedere poziţia din sondaje, un scor electoral de peste 10% este doar o formalitate. Dar poate exista o mare diferenţă între ce arată sondajele şi scorul din alegeri.

Perioada recentă nu a fost deloc rea pentru partidul lui Dan Diaconescu. Dincolo de faptul că Partidul Poporului are oficial, un membru în Parlamentul României, o altă veste ar trebui să-i bucure şi mai mult: la legislativele din noiembrie, vom avea aceleaşi colegii uninominale ca şi în 2008. În ciuda rezultatelor recensământului, redesenarea colegiilor nu mai este posibilă până la legislative. Ştirea a trecut aproape neobservată, dar este una dintre cele mai importante din ultima vreme şi cu bătaie pe termen lung. În plus, datorită climatului politic, şansele modificării legii electorale sunt aproape de 0. Iar în privinţa colegiilor uninominale şi a probabil menţinerii legii electorale, sistemul de calcul lucrează în favoarea partidului plasat pe locul trei. Adică fix Partidul Poporului.

Chiar dacă în definitiv, nu este vorba decât de „recrutarea” unui singur parlamentar, Partidul Poporului „ a spart gheaţa”. Pe lângă Daniel Oajdea, Dan Diaconescu susţine că încă 20 de parlamentari bat la poarta partidului pe care îl conduce, majoritatea de la USL. Pe măsură ce se apropie alegerile, nu cred ca scenariul să fie departe de adevăr. O să existe suficienţi nemulţumiţi de faptul că nu vor mai fi nominalizaţi de propriile partide în colegiile electorale în care au candidat, locul lor fiind cedat colegilor de alianţă. Alternativa ar putea fi şi Partidul Poporului. Şi acei parlamentari „indezirabili” ai PSD sau PNL ar putea fi desemnaţi candidaţi ai PPDD tocmai în colegiile electorale din care au plecat, într-o formă sau alta, în Parlament. În plus, în acest fel, PP ar putea să „deseneze” o nouă linie de atac: constituirea propriului grup parlamentar. Un grup parlamentar este ceva ce PP are nevoie pentru că trebuie să demonstreze încetul cu încetul că nu este doar formaţiunea situată pe locul trei în sondaje. Şi chiar dacă este un partid de lider, de la care nu se aşteaptă mai mult decât un discurs antisistem, trebuie să demonstreze în acelaşi timp că este capabil de a deveni o forţă politică.

Nu o să fiu deci mirat dacă din acest moment, PP-DD îşi concentrează toate eforturile în direcţia obţinerii unui număr cât mai mare de parlamentari. Nu de alta, dar ar mai avea nevoie şi de altceva în afară de OTV şi discurs pe măsura televiziunii.

Încetul cu încetul USL îşi vede dinamitate toate proiectele. De la începutul protestelor, principalul obiectiv declarat al USL a fost declanşarea alegerilor anticipate. Acum, nici măcar aripa radicală a USL nu mai aminteşte de acest aspect. La fel se va întâmpla cel mai probabil şi cu protestul parlamentar căruia nu îi acord mai mult de 2 săptămâni. Şi nu pentru că USL ar fi nerăbdătoare să se întoarcă la muncă, ci pur şi simplu pentru că nu le-a ieşit pasienţa. Nu tu lovitură de imagine, nu tu forţat alegeri anticipate, ci doar impresia unui chiul organizat. Care se sparge însă în momente oportune, precum împărţirea funcţiilor în Camere sau delegaţiile din străinătate.

Argumentul principal folosit de USL pentru justificarea absenţei din Parlament este lipsa de dialog a Puterii. Dar dacă mă uit la ce s-a întâmplat în ultima săptămână văd mai degrabă că Opoziţia este cea care refuză dialogul. S-au organizat consultări la Cotroceni pe subiectul tratatului fiscal european şi privind funcţionarea Parlamentului. USL a zis pas. Ieri, s-a semnat Protocolul pentru ratificarea Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare. USL susţine Tratatul, dar dacă va fi cazul a anunţat că va semna unul separat.

Care este însă motivul principal ce determină USL să stea în continuare în grevă şi să nu ştie cum să trateze subiectul tratatului european oscilând între îl semnăm, nu-l semnăm, e foarte important, dar unde-i graba? Un răspuns simplu ar fi că acest tratat trebuie ratificat până la 1 martie. Sau deloc. Dar acest mic amănunt nu l-a tulburat pe Ion Iliescu, care aidoma unui personaj din Alice în Țara Minunilor, repeta la nesfărșit: Să nu ne pripim! Să nu ne pripim! Faptul că PSD a organizat ieri o dezbatere asupra tratatului, şi nu întreaga USL, în timp ce PNL tace reprezintă un gest semnificativ. Faptul că Victor Ponta a refuzat participarea la negocierile de la Cotroceni, după ce doar cu câteva zile înainte vorbise despre dialog poate fi citit fie ca o cedare în faţa unui Crin Antonescu furios, fie o nouă răsucire, aşa cum ne-a obişnuit. Iar desele „palme” pe care preşedintele PNL le primeşte de vreo câteva zile de la Ion Iliescu rămas stăpân peste „ferma PSD” şi aproape singura voce ce se aude din partid, după plecarea lui Ponta în SUA induc derută la nivel intern.

USL trebuie să decidă în ce direcţie merge: discurs radical ca până acum, după cum vrea Crin Antonescu sau tonul moderat pe care vrea să-l impună şi să şi-l impună Victor Ponta. Îmi e foarte greu să-l văd pe Crin Antonescu cedând, oricum mai greu decât pe Ponta. Care are în acest caz două opţiuni: ori acceptă soluţia preşedintelui PNL ori se va gândi serios în privinţa alianţei cu liberalii: Mai merge aşa ori ba?

P.S. Cam așa ar suna o analiză serioasă despre o lume politică serioasă. Dar mi-e tare teamă că de fapt discursul lui Ponta din Parlament a reprezentat doar o blană de oaie pusă peste costumul (italienesc) de lup al liderului PSD, căci așa dădea bine înaintea vizitei în SUA.

De ceva vreme, îmi propun frecvent să nu mai scriu despre personajul politic Crin Antonescu. Dar ca şi în alte dăţi, liderul PNL s-a întrecut pe sine. După cum spuneam ieri, Ponta nu trebuia să-l lase nesupravegheat şi să plece în SUA. Nici nu i-a decolat bine avionul că preşedintele PNL deja a mai comis o gafă. Pe scurt, Crin Antonescu a avut o intervenţie telefonică într-o emisiune la Antena 1, pentru a dialoga cu moderatorul privind o înregistrare video în care fostul premier se schimba la vestiar. Liderul PNL a găsit timp ca la ora 23.00 să intervină în direct pentru a comenta imagini cu Emil Boc dezbrăcat. Şi pe care trustul lui Voiculescu a fost suficient de amabil încât sa le  împartă cu toată ţara.

E de prisos să comentez asupra deciziei de a difuza filmuleţul sau asupra intervenţiei- elegant spus- inoportune a unui lider al Opoziţiei pentru a comenta subiectul care va avea un foarte clar efect de bumerang. Deşi sunt convins că în acest context se va spune că fostul premier a fost trădat de SPP-işti, într-un complot bine pus la cale eventual de proprii colegi de partid.

Dar nu pot să nu remarc cu această ocazie din ce in ce mai multe similitudini cu un alt an electoral, 2009, atunci când, ca şi acum, Opoziţia considera că va schimba în mod inevitabil locurile cu Puterea. De ce spun că se aseamănă până în acest moment momentul alegerilor prezidenţiale din 2009 cu anul electoral 2012? Mai întâi, aş preciza că şi lungul şir de greşeli al PSD a condus la evitarea alternanţei la guvernare în 2009. Vizita în oraşul care a dat tonul Revoluţiei, Timişoara a unui candidat PSD, lansarea filmuleţului ce îl incrimina pe Traian Băsescu tocmai în plină campanie electorală, înainte de al doilea tur de scrutin, filmuleţ „garantat” de Dinu Patriciu, vizita „ de relaxare” a lui Geoană la Vântu, toate acestea sunt greşeli arhicunoscute ce au ajutat la realegerea preşedintelui Traian Băsescu. Şi în anul electoral 2012, Opoziţia a început promiţător din punct de vedere al greşelilor tactice comise: greva/boicotul parlamentar din care nu mai ştiu cum să iasă şi fricţiunile vizibile la nivel înalt între cele două partide care par că nici nu se mai străduiesc să simuleze un numitor comun măcar de dragul imaginii sunt relevante în acest sens. Parteneriatul SOV şi Mircea Geoană, acum unul în închisoare, celălalt dat afară din PSD a fost înlocuit de un altul, cu personaje pe undeva similare, Dan Voiculescu şi aspirantul la Cotroceni, Crin Antonescu. Alianţa atipică între un partid de stânga şi unul care înainte de Crin Antonescu era pe dreapta aminteşte iar de 2009, în care acelaşi Crin Antonescu îşi declara necondiţionat susţinerea pentru un alt candidat social-democrat.

Intervenţia lui Crin Antonescu de ieri seară în emisiunea de la Antena 1 şi în condiţiile în care subiectele aflate pe agenda discuţiilor de la Cotroceni nu au suscitat atenţia USL atât de mult încât să-i determine pe liderii Opoziţiei să meargă la discuţii cu Preşedintele este una din numeroasele greşeli comise de liderul PNL în ultima vreme. Şi care pe termen scurt, în interiorul PSD cel puţin, va mai conduce la încă un semn de întrebare privind oportunitatea asocierii cu liberalii conduşi de Antonescu.

„Nu mai sunt preşedintele TSD”, s-a convins aseară şi Victor Ponta în timp ce-şi argumenta schimbarea radicală de discurs , după ce scrisesem acum câteva săptămâni că se comportă exact ca pe vremea când conducea organizaţia de tineret a PSD. Cel mai probabil, aşa cum explica în urmă cu câteva zile Miron Mitrea, schimbarea de ton a preşedintelui PSD a fost provocată de criticile primite de la colegii de partid, nemulţumiţi de ceea ce auzeau. Nu-i nimic rău în a-ţi modifica strategia, dar important e să te ţii de ea. Şi mai ales, să fii lăsat să te ţii de ea. De pildă, de Crin Antonescu pentru început. Este clar că în privinţa fricţiunilor cu preşedintele PNL, Ponta încearcă să dreagă busuiocul spunând că până la urmă, totul a fost doar o strategie: liderul liberal va continua cu discursul radical, în timp ce el va veni cu un discurs mai moderat. Mă gândesc că dacă ar fi fost aşa, atunci poate ar fi fost bine să fie anunţat şi Crin Antonescu care a oscilat între stări de furie şi de supărare legate de discursul lui Victor Ponta, pentru a fi astfel evitate discuţiile şi speculaţiile fără sfârşit pe marginea ruperii USL, ce erodează rapid alianţa. Pe şleau, am asistat de fapt la încercarea liderului PSD, de a-l determina pe partenerul său politic să renunţe la tonul ultra-radical. Încercare evident eşuată. Pentru că, în continuare, Antonescu se întreabă: „Cum să-mi ceară Victor Ponta să renunţ la tonul radical?”, în timp ce Ponta o ţine pe a lui: „Nu cred că dacă ţipi mai tare ai dreptate”.

Este clar că Victor Ponta a venit cu ideea unui ton de discuţie mai temperat, ca reacţie la profilul noului prim-ministru, care are imaginea unui tehnocrat ce vrea să-şi facă treaba. Strategia de comunicare pe două voci pe care încearcă să o impună Ponta nu e rea, dar e inoportună. În primul rând, pentru că nu reuşeşte să-l convingă pe Antonescu să-i intre în joc. Apoi, pentru că până acum USL a mers doar pe un mesaj puternic negativ şi radical şi îşi derutează publicul. Şi în al treilea rând, pentru că Victor Ponta are o lungă istorie în care a demonstrat că opiniile sale sunt cel puţin flexibile. Preşedintele PSD s-a răzgândit brusc în subiecte precum cooptarea UDMR într-un potenţial guvern USL, suspendarea preşedintelui Băsescu, mărirea salariilor şi pensiilor sau…participarea la raliuri. Deja am început să mă întreb dacă noua faţă moderată a preşedintelui PSD nu începe să revină la vechile obiceiuri, atunci când am aflat că Ponta va propune neparticiparea USL la discuţiile de la Cotroceni axate pe două subiecte deosebit de importante: acordul fiscal european şi lucrările de la nivelul Parlamentului.

Am înţeles că liderul PSD urmează să plece în SUA în curând. Dacă decide să meargă pe aceeaşi linie, m-aş gândi de două ori dacă aş fi în locul lui. Nu de alta, dar nu e de dorit să-l laşi pe Crin Antonescu nesupravegheat. Sau, mai rău, în grija lui Ion Iliescu.