13 martie 2008

Ce ştiri mai avem de la DNA? În curând…

Acum câteva ore stăteam de vorbă cu unul din iniţiaţii politicii dâmboviţene. L-am întrebat ce se mai aude de la DNA. “Nimic”, mi-a răspuns el. “Mulţi procurori îşi caută loc de muncă, fiind convinşi că Daniel Morar nu rezistă după iunie. S-ar putea să pregătească ceva pentru campania locală, dar nu cred…”. M-am arătat sceptic, că aşa e bine în ziua de azi. “Nici măcar Băsescu nu-l mai vrea pe Morar. Deja procurorii au început să strângă laţul în jurul oamenilor lui”, mi-a spus Personajul. Aaaaa, e vorba de cele două dosare ale lui Falcă, finul lui Băsescu şi primarul Aradului, am dedus eu. “Nu! Primul dosar instrumentat de DNA e făcut special ca să conducă la o achitare în instanţă. Al doilea e mai complicat, foarte bine documentat.De altfel, procurorii DNA nici nu înregistraseră dosarul luni de zile.”. Depăşit, am schimbat subiectul. Mai vroiam să întreb de “flagrantul” lui Remeş, dar mi-a trecut. Fiecare cu obsesiile lui…

Discuţia pe care v-am relatat-o e reală şi poate fi încadrată la 100 la sută politică. Mi-a venit ideea să pun această discuţie pe blog citind postul lui A. Năstase legat de transferurile din fotbal. Care n-au nimic necurat în ele.

Nu-i aşa că trăim într-o ţară veselă?

Comentarii

1. fia 13 martie 2008 la 7:49 pm

domnule Andronic, ati ramas dator cu o explicatie de la postul cu serban Mihailescu. Deja au trecut 2 zile

2. Liza 15 martie 2008 la 11:32 pm

Poate este Ghiorghi Popov, un personaj destul de cunoscut inainte de ‘89…

Adauga un comentariu


încă tânăr. încă îmi place să citesc. ascult plăci de vinil. fac politică în timpul liber. nu mă uit la T-showuri. nu citesc ziarele.

Citatul favorit

"Buck up, suck up and come back when you foul up"
Paul Begala

Ultimele aparitii TV

Interviu cu Dan Andronic (de Vali Petcu)

3 august 2010
Interviu cu Dan Andronic (de Vali Petcu)
Dan Andronic la emisiunea “Stirea Zilei” (5)

Dan Andronic la em..

19 aprilie 2010
play
Dan Andronic la emisiunea “Stirea Zilei” (4)

Dan Andronic la em..

19 aprilie 2010
play
Dan Andronic la emisiunea “Stirea Zilei” (3)

Dan Andronic la em..

19 aprilie 2010
play

Comentarii recente

  • siloxy: scuze, omu', eu doar vorbeam, ciomagu e la tine... In orice caz, aia cu jertfa a aparut dupa 6000 de ani...:) ...
  • zn: e unul pe aici care se crede arhanghel si (nu) si-a schimbat nickname-ul.
  • gabriel: siloxy, esti in grava eroare, poruncile lui Dumnezeu s-au aplicat mii de ani...lasa, jertfa a aparut dupa...cu...
  • gabriel: hm, nu ma astept la reactii pozitive prea multe, doar cu 75.000 mai multe fata de cele ale tradatorilor !
  • GEORGIANA P.: @gabriel , tuuu cât timp pierzi zilnic la... Spitalul 9?!?
  • gabriel: eu am propus altceva, prezervare avalorilor, iar trebuie sa transcriu un eseu..... SECURITATEA NATIONALA ...
  • siloxy: Gabriel, nu exista refacere morala cu forta, nu de alta, dar metoda e imorala... Nici Dumnezeu nu a lasat omul...

Top comentatori

 

Tag cloud

 
mailto
Copyright © 2010 Dan Andronic