Șansele lui Traian Băsescu, într-o analiză internă a PSD
Alegerilor din 1996, 2000 si 2004 au demonstrat o strânsă corelaţie între procentul obţinut de gruparea prezidenţială şi scorul obţinut de preşedintele în funcţie.
Astfel, în 1996, putem considera ca PDSR, PSM şi PS făceau parte din gruparea prezidenţială. În alegerle locale, scorul cumulat obţinut de aceste formaţiuni a fost de 31,81% (PDSR – 16,35%, PSM – 9,61%, PS – 5,85%). În alegerile prezidenţiale, Ion Iliescu a obţinut în primul tur al alegerilor 32,95% din voturi, în condiţiile în care candidaţii PSM şi PS (Tudor Mohora şi, respectiv, Adrian Păunescu au adunat împreună mai puţin de 2 procente).
În 2000, pe fondul unui climat de instabilitate politică şi guvernamentală, putem defini gruparea prezidenţială ca fiind formată din partidele aflate în Executiv la momentul alegerilor locale (facem abstracţie de UDMR, formaţiune ai cărei simpatizanţi au un comportament electoral aparte). La votul pentru consiliile judeţene, gruparea prezidenţială a obţinut un scor de 24,43% (CDR – 7,5%, PNL – 6,98% iar PD – 9,95%). Scorul însumat al candidaţilor ce au reprezentat gruparea prezidenţială (în contextul atipic al anului 2000) a fost extrem de apropiat de cel înregistrat la locale. Astfel, Mugur Isărescu, Theodor Stolojan şi Petre Roman au avut împreună doar 24,43% din voturi.
În 2004, gruparea prezidenţială a fost formată din PSD şi PC. În alegerile locale, cele două partide au avut împreună 38% din voturi (vot pentru consilii judeţene). În primul tur al alegerilor prezidenţiale, Adrian Năstase a obţinut doar cu două procente peste scorul cumulat PSD şi PC din locale.
Pentru alegerile prezidenţiale din 2009 se pot face estimări atât în funcţie de scorul obţinut la alegerile locale cât şi în funcţie de scorul obţinut la alegerile pentru parlamentul european. Estimările pentru 2009 ţin cont de două constatări majore ce pot fi formulate pe baza rezultatelor din perioada 1996 – 2004:
- Candidatul grupării prezidenţiale obţine în primul tur un scor cu aproximativ 2 – 3 procente mai mare decât scorul obţinut în alegerile locale de gruparea prezidenţială.
- Pentru candidatul grupării prezidenţiale, potenţialul de creştere între turul întâi şi turul al doilea este limitat la aproximativ 8 procente.
Mai jos sunt prezentate două estimări pentru rezultatul lui Traian Băsescu în alegerile prezidenţiale din 2009 (prima ţine cont de rezultatul de la locale, iar a doua ţine cont de rezultatul de la europarlamentare).


Mi-e foarte greu sa cred ca TB ar putea scoate mai putin de 35% in primul tur. Asta ar insemna ca restul candidatilor sa primeasca 65%. Nici pe departe nu ii cred in stare de asa ceva. Chiar daca Basescu va pierde electorat, acesta nu se va reprofila pe Geoana/Antonescu/Duda, etc ci pur si simplu nu va mai vota.
..Ceea ce ar insemna, in cazul cel mai nefericit pentru Basescu, un procent de 44% in turul doi , respectiv de 56% pentru contracandidat. Care candidat va fi trebuit sa reprezinte o grupare prezidentiala cu max. 8 procente mai putin de atat, la una din cele doua alegeri, adica 48%.
Care-i gruparea, care-i candidatul, ca eu nu-i vad.
Cred ca unii cred ca e suficient sa moara capra lui Basescu ca sa le fate lor vaca.
tu cu base eu cu guvernul
Obama: Guvern de rezerva pentru Romania!
http://vinca-vestea-neamt.blogspot.com/2009/06/obama-guvern-de-rezerva-pentru-romania.html
@offtopic
Stii ceva despre scrisoarea deschisa catre liberali? Eu am inteles ca este o vorba de un sir de acuze la adresa lui Patriciu plus faptul ca Orban este marginalizat.
nu stiu ce sa cred.
Depinde de Campania pe care si-o face.
Ultimele trei luni nu prea a facut pasi gresiti atat de mari.
Le-as da nota 6 campaniilor de anii astia din Romania. Sunt subtirele, absolut plictisitoare si neantrenante. PSD-ul ce mai are tonus.
Sper sa fie frumoase cele de la prezidentiale avand in vedere ca joaca Traian Basescu.
Nu ignorati numarul celor care nu se vor prezenta la vot si cele cinci luni pe care le mai avem in fata pana la alegeri, timp in care se va derula si campania electorala pentru prezidentiale. Asa ca, estimarea asta mi se pare chiar apropiata de adevar.
Am citit. Ma doare capul. Pe bune. Pseudoanaliza aia e cel mult rodul unei prosteli in SPSS a unor studenti/masteranzi. Scrijeleala cu pricina omite cateva elemente factuale, pe ici, pe colo, prin partile esentiale. Intre care, prima facie:
Uno. Pe intervalul temporal 1990-2009, comite eroarea logica “sweeping generalization” (trad.aprox. “generalizarea maturatoare”), omitand caracterul exceptional-atipic al alegerilor din 1990 (contextul socio-politic post-Revolutie), 2000 (Isarescu si Stolojan fragmentand acelasi bazin electoral si Vadim pe un trend unic intr-un context de tulburari sociale si economic unic dupa Revolutie) si al celor care urmeaza. O serie de 5 valori (recte 5 alegeri prezidentiale) e insuficienta pentru o generalizare cat de cat stiintifica, daramite pentru predictii, cu atat mai putin cu cat 3 din cele 5 cazuri sunt ele insele de particularitate extrema.
Due. Similar celor din 1990 si semnificativ diferit de cele din 1992, 1996, 2000 si 2004, de data asta exista un partid prezidential in deplinatatea sensului, ceea ce schimba radical datele problemei. Totodata, dupa 2004, sistemul partidic in ansamblul sau s-a de- si restructurat dupa cu totul alte reguli decat cela care l-au modelat pana atunci; pana in 2004, a existat o alternanta la putere a 2 poli: FSN/FDSN/PDSR/PSD – ca singura constanta sistemica, respectiv din 4 in 4 ani cate o alianta care sa echilibreze respectivul pol. In premiera dupa 2004, sistemul s-a stabilizat relativ intr-unul asimilabil tipului “2 si 1/2”. Ceea ce iarasi modifica esential datele problemei fata de precedentele alegeri prezidentiale.
Tre. In nov. 2009 va fi pentru prima data (exceptie, iarasi, 1990), cand cand alegerile prezidentiale
- sunt decalate de cele parlamentare, succedandu-le cu un an;
- nu mai au loc la 5 luni dupa locale, asa cum s-a intamplat pana acum, ci la 1,5 ani distanta, chiar daca dapdv ultimele europarlamentare ar putea fi intrucatva asimilate celor locale.
Quatro. Basescu insusi ca personaj politic inedit si jucand dupa alte reguli decat cele cvasiunanim acceptate pana in 2004.
Cinque. Conteaza evolutia in timp a prezentei la vot, diacronic, dar si comparativ locale-prezidentiale. Cata vreme, cel putin pentru ultimele 3 runde, cele locale s-au stabilizat relativ la 50% participare, cele prezidentiale au ramas pe un trend continuu descrescator (prin regresie liniara poti anticipa pentru nov. 2008 o prezenta la vot undeba la 43%).
Sei. A echivala ca “grupare prezidentiala” in 2000 PNTCD, USD/PD si UDMR e cel putin natang. Base si ai lui numai proprezidentiali n-au fost. Ba toate 3 formatiunile si-au lansat candidati proprii la prezidentialele respective. Sa-i compari de ex. cu PSD-PC in 2004, e, pe bune acum, idiot.
Ar mai fi n obervatii care invalideaza teza contopistilor care ti-au trimis “analiza” da’ mi/e mult prea lene sa detaliez.
I.A.
cert e un singur lucru: cu 5 luni inainte de alegeri, basescu sta mai prost din multe puncte de vedere decat statea nastase.
Am dezvoltat putin explicatia pe www. apahideanu. ro
NeverMind: permiteti sa adaug si eu la comentariul dumneavoastra, in gluma, ca autorii uita sa ia in considerare cum vor vota cei doua milioane si jumatate de alegatori care isi vor exprima votul intre orele 19 si 21, in Gara de Nord si utilizind toti o singura cabina de vot!

încă tânăr. încă îmi place să citesc. ascult plăci de vinil. fac politică în timpul liber. nu mă uit la T-showuri. nu citesc ziarele.
Citatul favorit
"Buck up, suck up and come back when you foul up"
Ultimele aparitii TV
Dan Andronic la emisiunea “Stirea Zilei” (5)
Comentarii recente
- zetu: Noroc ca tara o duce bine, in ciuda tuturor incercarilor ce vin din partea mogulilor de a discredita guvernul ...
- hoinarnet: Motto:"Sărăcia s-a accentuat, cei bogaţi au devenit şi mai bogaţi, iar cei necăjiţi şi mai necăjiţi! Întrebare...
- mae: corect. ce parere ai despre polul crestin democrat pdl, ornit de Baconschi ?
- mery: Uite, face madam Udrea publicitate la brandul lui peste prajit la RTV si atunci nu mai exista probleme cu SOV...
- doru: Domnule Andronic,permiteti-mi sa numesc niste mari javre (tonomate) din presa romaneasca : sorin rosca stanesc...
- Fota: Ar trebui sa dai nume chiar daca nu mai esti jurnalist.
- Brad: Nu stiu de ce se agita unii din cauza asta. Este atat de evident ca majoritatea, daca nu toti, cunosc toate nu...
Top comentatori
- George Fedorovici (22)
- prudent (21)
- username (21)
- Argusdre (20)
- Gabriel (13)
- mery (9)
- Mickidutza (9)
- doru (8)
- Albe (6)
- chiardulcineea (6)









