6 februarie 2012

Azi se decide soarta lui Boc…

Observ că informațiile lansate de Evenimentul Zilei privind o schimbare iminentă a premierului Emil Boc au avut mare priză atât în spaţiul mediatic, dar şi la clasa politică. Dacă se va ajunge la această concluzie, variante sunt multe: premier tehnocrat cu un cabinet la fel, premier tehnocrat cu un cabinet politic sau unul mixt. Cu siguranţă, în mod cert, dacă e să ne luăm după primele scenarii, sarcina va cădea în cele din urmă doar pe umerii actualei majorităţi parlamentare.

După scenariul cu care ne-am obişnuit , Opoziţia l-a luat pe „NU” în braţe fără să ştie exact despre ce este vorba. Prin vocea lui Crin Antonescu, USL a anunţat că nu acceptă decât un scenariu : organizarea de alegeri anticipate cât mai curând posibil. Solicitarea Opoziţiei nu poate reprezenta altceva decât un semnal şi un mesaj politic. In interiorul coaliţiei guvernamentale, UDMR a vorbit într-adevăr recent, despre alegeri anticipate, dar numai în urma unui larg consens politic, care l-ar include şi pe preşedinte. Prin urmare, practic vorbind, Opoziţia nu are cu cine să-şi pună în practică acest deziderat.

Un nou guvern cu un nou premier tehnocrat, în aproape orice formulă pune probleme majore USL şi oferă un moment de respiro PDL. Se dezarmosează astfel, o parte importantă a nemulţumirilor din stradă, iar PDL are şansa de a se regrupa. Pe de altă parte, proiectele USL nu ar merge deloc bine : mulţi dintre parlamentarii USL ar pune sub semnul întrebării oportunitatea grevei parlamentare, iar convocarea de alegeri anticipate(care procedural vorbind nu s-ar putea realiza mai devreme de aprilie, mai, în contextul în care localele sunt în iunie) ar fi o revendicare care nu ar mai avea suflul necesar.

Cel mai probabil însă, consultările de la Cotroceni vor marca în interiorul USL noi divergenţe de opinie, la cel mai înalt nivel, chiar dacă fireşte, PNL şi PSD vor avea pe faţă aceeaşi voce. Cel puţin până acum, am văzut în 2012, în cele mai importante puncte, doi lideri de partid, care nu se află deloc pe aceeaşi lungime de undă. Doar aseară, Crin Antonescu l-a criticat dur şi în stilul caracteristic pe Jeffrey Franks, după ce Victor Ponta avusese cu doar câteva zile în urmă, o întâlnire cu reprezentantul FMI, în care vorbea despre continuarea angajamentelor cu instituţia financiară. Cu alte cuvinte, aşa cum e vizibil la aproape orice intervenţie televizată, în Parlamentul nostru sau în cel european, mă aştept să văd un Antonescu agresiv şi refractar la orice formulă de compromis. Si un Victor Ponta mult mai ponderat în raport cu partenerul de alianţă şi care poate înţelege, privind reversul medaliei, şi pericolul reprezentat de refuzul eventualei nominalizări a unui premier tehnocrat, atât de dorit de electorat.

Comentarii

1. ion adrian 6 februarie 2012 la 1:57 pm

Boc si acest guvern intra de acum in istorie cu acestea de mai jos ca succinta dare de seama, dar si sfat de viitor, nu cu masturbarile impotentilor de la USL:

“În câteva cuvinte, aş vrea să le spunem românilor ce înseamnă această stabilitate economică a ţării, câştigată cu atâta greutate şi cu atât de multe dureri din partea oamenilor. Pentru anul 2011, România, după doi ani de cădere economică – 2009 şi 2010 – încheie cu o creştere de aproape 2,5%, una dintre cele mai mari creşteri economice din Uniunea Europeană. Deci, repet, după doi ani de cădere economică – 2009 şi 2010 – în 2011 avem una dintre cele mai importante creşteri economice din UE. Doi. Pentru 2012, atât Comisia Europeană, cât şi FMI, apreciază, prin prognozele date, că România va avea o creştere economică peste cea din zona euro. În al treilea rând, inflaţia este la cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani. În al patrulea rând, avem cea mai mică datorie publică pe cap de locuitor din UE. Rata şomajului este cu două puncte sub media UE. Cursul euro-leu a rămas şi este stabil. Deficitul bugetar este sub control şi fără probleme de finanţare a acestuia. De asemenea, stabilitate economică înseamnă că nu avem un risc de neplată a salariilor şi pensiilor. Şi, nu în ultimul rând, stabilitatea economică a ţării înseamnă şansa, în viitorul apropiat, de mărire a salariilor şi pensiilor. Această stabilitate economică a ţării trebuie apărată cu orice preţ. Şi spun că nici un preţ nu este prea mare – plătit de un politician sau de politicieni – pentru a apăra ceea ce românii au câştigat cu munca şi cu suferinţele lor.”

Multumesc dle PM Boc ai aparat tara si Presedintele ei, cat timp a fost posibil, cat timp nu te-a covarsit tradarea si nu te-au sufocat tradatorii.

2. AdmuS 6 februarie 2012 la 3:26 pm

Astazi iese la iveala in toata splendoarea ei, disperarea USL pentru anticipate si in particular disperarea lui Antonescu. Aceste interese meschine pot impinge tara in instabilitate si n-am nici o indoiala ca celor din USL prea putin le pasa de interesul general. Norocul este ca intreaga coalitie va ramine unita si astfel se va putea trece un guvern. Oricum, spusele lui Iliescu de pina la aceasta ora sint mai mult decit aberante. Ce repede si usor da el lectii altora, cind pe el la durut in cot de adevarata Piata a Universitatii.
Demisia lui Emil Boc: Maurul si-a facut datoria, maurul poate sa moara. Cam primitiv totusi pentru un popor cu pretentii.

3. aurel 6 februarie 2012 la 5:00 pm

sunt dezgustat de ,,democratia”de doi lei promovata de o alianta homosexuala constituita la colt de strada.
Promovand intersul national ca scop promordial,ascunzand faptul ca de fapt se cauta cu disperare salvarea pe ultima suta de metri a celor precum nastase,profita de pe urma idiotilor ce incearca sa se vanda cat mai scump,ce spera sa obtina doi mici dupa ce inainte au fost ademeniti cu unu.
Nu ne ramane ,celor ce platim taxe catre un stat corupt,decat ca in viitor sa avem grija ca banii nostrii sa ramana ai nostri.
Este usor sa promiti pe carca altuia netinand cont decat de galasul turmei idioate ce sta cu mana intinsa.
Noi nefiind importanti e cazul sa ne retragem cu tot ce e al nostru sa i lasam sa si croiasca o viata asa cum o doresc.
De acum incolo eu personal voi avea ca unic scop sa nu mai plates nici macar un leu taxe ,ba dimpotriva sa fac tot posibilul de a beneficia de toate ,,facilitatile’’sociale.

4. ovidiu333 6 februarie 2012 la 5:23 pm

astept USL pentru a nu mai fi un bun cetatean contributor.Astept USL pentru a nu mai lupta in nici un fel pentru Romania,astept USL pentru a-mi parasi tara,astept USL pentru a uita ca sunt roman!
De doi ani,am inceput sa cred ca speranta exista,ca Romania s-a schimbat ,ca va fi bine.
Azi am realizat ca ultimul mohican ramane Basescu,Basescu care isi merita soarta pentru ca a crezut si a luptat pentru acest popor.Veti vedea ce il asteapta!Romania,nu te mai iubesc!

5. arcu de triumf 6 februarie 2012 la 5:27 pm
6. ovidiu333 6 februarie 2012 la 5:29 pm

revin,Romania ramai cu barfulescu,voiculescu,vantu,adrian nastase,antonescu(ce speriat era cand a auzit ca a demisionat guvernul,ce ochi bulbucati si cat de obosit !bietul om,ce palarie mare trebuie sa poarte !)CTP(of,God )vadim,dan diaconescu,becali,mircea badea,toti ciutacii din tara si mai sunt dar nu merita sa mai scriu !Fratilor care puteti ,parasiti corabia cat se mai poate!fara a fi apocaliptic,vai de ceea ce urmeaza,in cateva luni!am facut sacrificii mari in acesti doi ani pentru ca sa vina acesti incapabili care se vara unul intr-altul de frica in fata natiunii si care in marea lor lasitate vor arunca totul la gunoi,numai ei sa scape!de ce o fi dat Dumnezeu atatea cozi de topor itr-o tara fara paduri(sa nu uitam de UDMR )

7. AdmuS 6 februarie 2012 la 9:03 pm

Desemnarea lui Mihai Razvan Ungureanu este lovitura, vorba lui Ion Cristoiu. USL a intrat in panica, iar Antonescu a ramas cu latratul si emiterea de aberatii (confunda grav activitatea externa a SIE cu cea interna a SRI). S-a cam ales praful de alegerile lor anticipate, dar asta nu-i impiedica sa persiste cu timpenia de protest parlamentar. La FelixTV s-a dat startul in competitia de denigrare a lui MRU.

8. nemultumiri 6 februarie 2012 la 9:48 pm

Cu prim ministru in persoana lui Razvan ASTEPT intruniree CSAT si darea in judecata a LUI crin si ponta pentru subminarea statului.

9. loredana 6 februarie 2012 la 10:00 pm

Sincer , daca il mai vad inca odata pe Crin mi se face rau. Dialog ? Unde naiba este dialogul din partea USL? Atatea ineptii cate a debitat Crin in seara asta nu am vazut niciodata , iar tonul de dictator ma face sa vars. Cum spunea mai devreme Ovidiu333 ,daca castiga algerile Pontantonescu si eu sunt printre cei care pleaca din tara.

10. nemultumiri 6 februarie 2012 la 10:17 pm

PE LANGA CRISTOIU SI BODA A MAI RASARIT CINEVA … TAPALAGA( HOTNEWS pe care sincer m-a pierdut … nici macar nu mai intru pe hotnew..ro

11. George S 6 februarie 2012 la 11:13 pm

Felicitari pt comentarii … va urmaresc blogul de multa vreme . Desi am 25 ani , refuz sa fiu in trendul “revolurionarilor – gen mazare ” sau a credulilor si indobitocitilor care il aduleaza pe mircea badea ….Stiu ca Dvs va exprimati o opinie dupa ce ati gandit suficient de mult si mai ales , ati obtinut toate informatiile . Sper ca maine sa ne oferiti o bucata mai mare de informatii , mai multe picanterii , mai multe intrigi cu privire la toate ce s-au intamplat azi … nu neaparat la MRU ci mai degraba la saracul antonescu (vizibil luat la tinta de Basesecu ) !

12. AdmuS 7 februarie 2012 la 1:32 am

@George S
Cei de virsta ta si mai tineri reprezentati viitorul cert al acestei tari, avind avantajul ca doar parintii vostri reprezinta singura legatura reala cu perioada comunista din Romania.
Daca generatia ta va fi indobitocita de fostii securisti si comunisti prin mass-media care mint si manipuleaza cu rea credinta, viitorul acestei tari e pierdut. Cu cit vor exista mai multi ca tine, ce nu sint dispusi sa inghita pe nemestecate minciunile servite zilnic, atunci avem o speranta.

13. Gabriel 7 februarie 2012 la 9:26 am

Populatia Romaniei trebuie urgent “modernizata”, suntem prea multi fata de nevoile capitalistilor, vrem sa mancam si sa traim pe banii lor de oameni harnici si “de substanta”…cam la 10 milioane ar trebui sa ne “reformam”!

14. aurel 7 februarie 2012 la 11:06 am

nu domnule gabriel…
e suficient sa va produceti necesarul…e suficient sa munciti.
Daca aproximativ 5 milioane sunt productivi si castigul mediu este de aproximativ 1800 de lei,e normal ca cei ce traiesc din banii bugetari sa castige in medie mai putin de 1/2 fiindca e necesar sa le dam ceva si celor ce nu pot intradevar munci.
In schimb voi vreti sa castigati mai mult decat cel ce produce….e normal?

15. Gabriel 7 februarie 2012 la 1:06 pm

@aurel rasturnare imagologica asta facu ! Instrainarea resurselor, privatizarea profiturilor si nationalizarea deficitelor este cauza distrugerii neamului ! Lumea fierbe iar voi nu va lasati de imoralitate !

Adauga un comentariu


încă tânăr. încă îmi place să citesc. ascult plăci de vinil. fac politică în timpul liber. nu mă uit la T-showuri. nu citesc ziarele.

Citatul favorit

"If you take more chances, you've got more chances to win. ... If you have a low tolerance for risk, you've got a lower probability of success."
James Carville

Ultimele aparitii TV

Dan Andronic la Stirea Zilei – 1

2 decembrie 2010
Dan Andronic la Stirea Zilei – 1
Dan Andronic la Stirea Zilei – 2

Dan Andronic la St..

2 decembrie 2010
play
Dan Andronic la Stirea Zilei – 3

Dan Andronic la St..

2 decembrie 2010
play
Dan Andronic la Q&A – 1

Dan Andronic la Q&..

2 decembrie 2010
play

Comentarii recente

  • bella: ANtena 1 organizeaza "Romania Canta". Remake dupa Cantarea Romaniei? A ajuns la putere marele Carmaci Ponta? N...
  • bella: @biblio. Deci pe cine impozitezi, cati bani faci si -mai ales- daca sperietura insuflata pietelor externe este...
  • Bibliotecaru: @ Gheorghe Popa Nu numai că-mi doresc respectarea Constituţiei şi normativelor, în înţelesul lor dem...
  • Gheorghe Popa: @Bibliotecaru Stimate domn, In pimul rand as dori si eu un raspuns la intrebarea dumneavoastra: " Vă întreb...
  • Bibliotecaru: @ Gheorghe Popa Democraţia are două dimensiuni: A: "Puterea" (suveranitatea) nu aparţine decât poporului ...
  • Gheorghe Popa: NU FAC PARTE DIN telespectatorii tv a3 DAR, NU AM PIERDUT LECTIA DATA DE DOMNUL MIHAI RAZVAN UNGUREANU lui ...
  • Gheorghe Popa: @Bibliotecaru Noi romanii dorim sa facem parte din categoria a-lll-a CATEGORIC DA , altfel nu eram cu nas...

Top comentatori

  • Bibliotecaru (35)
  • margaregta (22)
  • bella (18)
  • MarcuArcu (12)
  • Gheorghe Popa (10)
  • ion adrian (8)
  • micutu204 (7)
  • FRANK ZAPA[KING] (5)
  • Dica (4)
  • arcu de triumf (4)
 

Tag cloud

 
mailto
Copyright © 2010 Dan Andronic