Cu excepţia lui Crin Antonescu, din motive pe care le-am explicat ieri, reacţia politicienilor la numirea lui M.R. Ungureanu în funcţia de premier a fost pozitivă. Sau, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Victor Ponta, cel puţin neutră şi discretă. Cel mai important, miniştrii PDL desemnaţi care reprezintă oricum mare parte din Guvern au câteva puncte comune esenţiale cu noul prim-ministru : sunt tineri, în jurul lor nu planează controverse şi au avut o ascensiune treptată în viaţa politică şi publică. Si foarte important, din toate aceste motive există premise promiţătoare pentru o bună colaborare cu noul premier.

Inţeleg însă, că mai există şi semne de întrebare în ceea ce îi priveşte- aşa cum am observat la diverşi comentatori şi politicieni ai opoziţiei-presupunerea fiind aceea că noii miniştrii se află oricum, sub influenţa greilor partidului. Dar în loc să lucrăm cu presupuneri propun să lucrăm cu ce avem. Orice nou guvern merită o perioadă de graţie pentru a demonstra de ce este capabil. Si mai propun să ne uităm comparativ în curtea Opoziţiei.

Liderul PNL a lăsat să se înţeleagă, de pildă, că este deranjat de faptul că Mihai Răzvan Ungureanu vine din fruntea SIE. Nu pot însă, să nu remarc că , în chip ciudat, nu a avut niciun fel de emoţie să devină partener de alianţă cu un anume personaj politic, deja faimos colaborator al Securităţii. Ce-i drept, nici Ungureanu nu deţine un trust de presă precum Dan Voiculescu. Oricum, şi alte dezvăluiri ale CNSAS ar fi trebuit să afecteze inclusiv membrii ai PNL, dar pe care se pare că preşedintele PNL nu i-a identificat până acum. Cu excepţia Monei Muscă, fireşte.

Şi vă mai propun un exerciţiu. De-a lungul timpului au fost vehiculate în presă, pe surse, de ziare centrale, o serie de nume din interiorul USL care ar fi nominalizate pentru preluarea portofoliilor ministeriale.

Aşa că întrebarea mea este: aţi da o şansă noului guvern sau votul vostru de încredere ar merge mai degrabă spre un cabinet în care de exemplu, Nicolae Bănicioiu ar prelua Ministerul Sănătăţii, Dan Şova pe cel al Justiţiei, Daniel Constantin ar merge la Agricultură, Ecaterina Andronescu la Educaţie, Titus Corlăţean la Externe sau Eduard Hellvig la Transporturi?

Prin demisia guvernului condus de Emil Boc, mingea a fost plasată în jumătatea de teren controlată de preşedintele Băsescu. Modul în care a pasat-o coaliţiei de guvernare prin numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu de la şefia SIE în funcţia de premier, va determina în mod decisiv, stabilirea unui Executiv care, apreciez eu, va fi votat în Parlament în formula PDL-UNPR-UDMR şi se va menţine în funcţie cel puţin până la alegerile parlamentare din noiembrie. In această logică, Opoziţia rămâne pe banca de rezerve. Numai o eventuală neînţelegere în coaliţie cu UDMR(deşi improbabilă), i-ar putea readuce pe terenul de joc.

Nu este intenţia mea de a face un inventar al calităţilor sau de a prezenta Cv-ul noului premier desemnat. Dar în logica înţelegerii stării de derută şi a divergenţelor de opinie din interiorul USL, un singur aspect merită precizat. Nu ştiu dacă e de bine sau de rău, dar este important de spus că Mihai Răzvan Ungureanu este membru autosuspendat din PNL, din motive de incompatibilitate cu asumarea unor poziţii publice şi nu din alte considerente. Din acest motiv, a-l ataca direct prezintă anumite riscuri : şi pentru PNL, pentru că în definitiv, Ungureanu a fost în urmă cu câţiva ani, un membru marcant al partidului, care a confirmat în poziţia de ministru de externe din guvernul Tăriceanu, şi pentru USL, pentru că nu poţi ataca din start, fără motiv, un diplomat cu imaginea pe care o are în ţară şi în afară, noul premier desemnat. Asta, dacă nu mai adăugăm şi faptul că, însuşi Victor Ponta susţinea la sfârşitul lui ianuarie, că nu i-ar schimba din funcţie pe şefii SIE şi SRI.

Starea de nervozitate extremă a lui Crin Antonescu, ce a devenit de fapt, un lait-motiv al ieşirilor sale publice, se datorează acum surprizei pe care a provocat-o această numire. Amuzantă este starea de derută clar vizibilă la nivel înalt în PNL. In seara asta, Crin Antonescu, îl prezenta pe Ungureanu fie drept « un băiat bun » cu potenţial şi numeroase calităţi, fie de fapt, susţinea că nu are ce să caute la cârma Guvernului doar pentru că provine de la conducerea SIE.

Însă, după ce se dezmeticesc, pot să pun un pariu legat de retorica PNL şi Antena 3 în ceea ce priveşte « desfiinţarea » noului prim-ministru :ni se va spune că acesta va pune umărul la “instituirea statului poliţienesc”, că preşedintele Băsescu apelează la controlul serviciilor asemeni regimului din Egipt sau Rusiei lui Vladimir Putin, dar fireşte uitând să precizeze că fostul preşedinte George Bush senior sau miniştri ai apărării precum Leon Panetta şi Robert Gates au venit în spaţiul politic şi guvernamental de la vârful CIA sau că noul premier nu este altceva decât o marionetă.

Aşa cum anticipam, deşi au plecat la Cotroceni cu un mandat comun, în punctul cheie al negocierilor cu premierul desemnat, Ponta şi Antonescu iar au mers(pentru a câta oară în acest an ?!) , pe drumuri diferite. Dacă liderul PSD a fost mult mai ponderat şi a spus că va participa la întâlnirea pe care Ungureanu intenţionează să o organizeze cu liderii Opoziţiei , Antonescu a refuzat răstit această variantă, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, spunând : « Nu mergem nicăieri ». Aceste momente în care preşedintele PNL încearcă să-l pună pe Victor Ponta în faţa faptului împlinit se înmulţesc. Nu cred că liderul PSD va mai accepta multă vreme această atitudine şi va răbufni în curând, dacă preşedintele PNL nu se potoleşte.

Cât despre Crin Antonescu, Mihai Răzvan Ungureanu are multe trăsături care i-ar putea pune beţe în roate suplimentare în încercarea de a deveni preşedinte al României. Scenarii privind o eventuală candidatură a sa la Cotroceni, cu siguranţă au ajuns şi la urechile lui Antonescu. Şi uite aşa se justifică de fapt, refuzul de a sta la aceeaşi masă cu noul premier…

Observ că informațiile lansate de Evenimentul Zilei privind o schimbare iminentă a premierului Emil Boc au avut mare priză atât în spaţiul mediatic, dar şi la clasa politică. Dacă se va ajunge la această concluzie, variante sunt multe: premier tehnocrat cu un cabinet la fel, premier tehnocrat cu un cabinet politic sau unul mixt. Cu siguranţă, în mod cert, dacă e să ne luăm după primele scenarii, sarcina va cădea în cele din urmă doar pe umerii actualei majorităţi parlamentare.

După scenariul cu care ne-am obişnuit , Opoziţia l-a luat pe „NU” în braţe fără să ştie exact despre ce este vorba. Prin vocea lui Crin Antonescu, USL a anunţat că nu acceptă decât un scenariu : organizarea de alegeri anticipate cât mai curând posibil. Solicitarea Opoziţiei nu poate reprezenta altceva decât un semnal şi un mesaj politic. In interiorul coaliţiei guvernamentale, UDMR a vorbit într-adevăr recent, despre alegeri anticipate, dar numai în urma unui larg consens politic, care l-ar include şi pe preşedinte. Prin urmare, practic vorbind, Opoziţia nu are cu cine să-şi pună în practică acest deziderat.

Un nou guvern cu un nou premier tehnocrat, în aproape orice formulă pune probleme majore USL şi oferă un moment de respiro PDL. Se dezarmosează astfel, o parte importantă a nemulţumirilor din stradă, iar PDL are şansa de a se regrupa. Pe de altă parte, proiectele USL nu ar merge deloc bine : mulţi dintre parlamentarii USL ar pune sub semnul întrebării oportunitatea grevei parlamentare, iar convocarea de alegeri anticipate(care procedural vorbind nu s-ar putea realiza mai devreme de aprilie, mai, în contextul în care localele sunt în iunie) ar fi o revendicare care nu ar mai avea suflul necesar.

Cel mai probabil însă, consultările de la Cotroceni vor marca în interiorul USL noi divergenţe de opinie, la cel mai înalt nivel, chiar dacă fireşte, PNL şi PSD vor avea pe faţă aceeaşi voce. Cel puţin până acum, am văzut în 2012, în cele mai importante puncte, doi lideri de partid, care nu se află deloc pe aceeaşi lungime de undă. Doar aseară, Crin Antonescu l-a criticat dur şi în stilul caracteristic pe Jeffrey Franks, după ce Victor Ponta avusese cu doar câteva zile în urmă, o întâlnire cu reprezentantul FMI, în care vorbea despre continuarea angajamentelor cu instituţia financiară. Cu alte cuvinte, aşa cum e vizibil la aproape orice intervenţie televizată, în Parlamentul nostru sau în cel european, mă aştept să văd un Antonescu agresiv şi refractar la orice formulă de compromis. Si un Victor Ponta mult mai ponderat în raport cu partenerul de alianţă şi care poate înţelege, privind reversul medaliei, şi pericolul reprezentat de refuzul eventualei nominalizări a unui premier tehnocrat, atât de dorit de electorat.

Nu cred să existe în România un partid mai abil decât UDMR în a-şi maximiza potenţialul electoral. De ani de zile demonstrează de aproape fiecare dată că din 6-7% poţi obţine mult mai mult chiar decât un partid care tinde spre 20%. Mai mult chiar, în momente cheie recente, decizia lor a cântărit la fel de mult cu cea a PDL, PNL sau PSD la un loc. Nu a vrut UDMR reorganizarea României ? Proiectul a fost lăsat deoparte. Nu au fost de acord maghiarii cu modificarea sistemului de vot ? Ideea a fost (temporar) abandonată. Ca să nu mai vorbim de alegerile prezidențiale din 2004, suspendarea lui Traian Băsescu, șamd.

« Ameninţarea » cu anticipatele din această săptămână, cu diferite nuanţe se înscrie în aceeaşi logică politică. Numai că, dacă în cazul regionalizării şi modificării sistemului de vot, maghiarii chiar credeau ce spuneau pentru că reformele nu ar fi fost în avantajul lor, atunci tema anticipatelor a fost lansată strict pentru a pune presiune asupra PDL în cazul în care se pune problema instalării unui nou guvern, din care, fireşte UDMR ar vrea să facă parte. Deşi logică, nu cred deloc în ipoteza conform căreia UDMR ar vrea sincer alegeri anticipate pentru a evita ascensiunea PPMT, până în noiembrie. Chiar dacă este adevărat, mai ales în situaţia decomasării alegerilor, că rezultatele de la locale pot conduce la o negociere a unui parteneriat dintre PPMT şi UDMR, în perspectiva alegerilor parlamentare, lucru pe care fireşte, formaţiunea lui Kelemen Hunor doreşte să o evite, UDMR va rămâne partner al PDL până la alegerile la termen. Motivul este foarte simplu : dacă sunt organizate alegeri anticipate în curând şi cele trei partide din USL reuşesc să obţină voturile necesare pentru a guverna singure, UDMR rămâne pe dinafară. Si aşa PNL şi PSD au fost foarte vocali în a susţine sus şi tare că nu îi vor pe maghiari la Palatul Victoria. Pe scurt, pentru UDMR, momentul nu este pur şi simplu cel oportun.

De altfel, maghiarii şi-au nuanţat recent poziţia, admiţând în cele din urmă, şi prin vocea lui Kelemen Hunor că alegerile nu sunt de fapt posibile fără un larg concurs politic şi altfel, ar conduce la instabilitate politică. De aceea, cred că până la alegerile legislative din noiembrie, UDMR va rămâne loială aceleiaşi formule guvernamentale. Incercând cu siguranţă, să-şi maximizeze beneficiile, aşa cum a procedat şi până acum. Cel mai probabil cu succes.

“Ce e aia grevă parlamentară? Cred că lupta parlamentară este un instrument al luptei politice şi nu se părăseşte câmpul de luptă în acest fel. Altfel trebuie gândite lucrurile”, a spus Ion Iliescu referindu-se la cea mai nouă mişcare a USL. Nelămurirea fostului preşedinte al PSD este mai mult decât justificată. Nici USL nu mai stie exact să explice cea mai recentă mişcare politică.

Acţiunea pare de tipul”hai să facem şi noi ceva”, dar fără a se face nimic de fapt. Se protestează, dar se participă şi la împărţirea funcţiilor din Birourile Permanente. Nu se lucrează, dar se încasează anumite beneficii financiare.Cam la asta se reduce aşa zisul avantaj de imagine care reiese din această grevă,protest sau boicot parlamentar, depinde cum vreţi să îi spuneţi. La acest capitol deci, până acum, greva USL a avut efect de bumerang. Cred că problema a fost pusă greşit din start, pentru că Opoziţia a încercat să se folosească de o instituţie deloc credibilă, Parlamentul României. La imaginea pe care o are, la auzul inovaţiei politice a Opoziţiei,un cetăţean de rând vine automat cu replica:” Aşa şi? Nu chiuleau oricum?”

Din câte am înţeles, scopul acestei mişcări este acela de a pune presiune asupra Puterii pentru a provoca declanşarea de alegeri anticipate. Deşi ar părea autentică, intenţia nu cred să fie reală. Se poate găsi un mecanism parlamentar mult mai simplu, instituţionalizat, greu de a fi atacat de presă, şi anume depunerea unei moţiuni de cenzură. Sunt indicii din interiorul coaliţiei, care indică faptul că UDMR nu ar zice “nem” din start la această perspectivă. Dar parcă USL este autistă la această idee. Din motive mai mult sau mai puţin corecte, este clar că Opoziţia vrea să mai rămână în continuare în opoziţie. Asta pentru că îi este favorabilă o Putere care se erodează pe zi ce trece, dar cel mai important, nu sunt pregătiţi să-şi asume guvernarea şi tot ce rezultă din asta. De pildă, e neplăcut să conduci dacă Europa reintră în recesiune, cum se prognozează. La fel de neplăcut este să fii format din trei partide şi să nu ştii pe cine să susţii pentru colegiile electorale. Este mult mai simplu să rămâi în opoziţie, doar să critici, dar fără a vrea să pui altceva cu adevărat în loc.

Ca şi importanţă pentru noi, ştirea zilei nu vine din România. Mai important decât a afla răspunsul la întrebarea: „Va fi sau nu va fi o remaniere guvernamentală?” sau chiar mai important decât a afla ce înţelege mai exact opoziţia prin grevă parlamentară, este aprobarea noului tratat fiscal de către 25 de state ale Uniunii Europene, printre care şi România.

În mare parte, punctele principale ale tratatului nu sunt deloc necunoscute, fiind stabilite de luni bune. Nu o să insist asupra aspectelor economice, ci asupra semnalului politic al semnării tratatului. Pentru că acesta marchează nu doar economia, ci mai ales un nou mod de a gândi politica. Introducerea „regulii de aur” în Constituţiile naţionale şi mai ales activarea mecanismelor de corecţie, dacă aceasta nu este respectată, va conduce la o responsabilizare a clasei politice, nu numai la noi, dar pretutindeni în Europa. Ce-i drept cam forţată! Dar dacă altfel nu se poate… Procesul este similar dacă vreţi, cu eforturile pe care România a trebuit să le depună pentru aderarea la UE sau cu cele aflate în plină desfăşurare pentru aderarea la spaţiul Schengen. Spun asta, pentru că practic, tratatul obligă la respectarea unor măsuri care să conducă la controlarea deficitului şi a datoriei publice, dar referindu-mă la actualitatea politică românească mai ales la stoparea pomenilor electorale.

În ceea ce ne priveşte avem de ales: suntem de partea celor 25 de state membre, care aprobă tratatul, sau dimpotrivă, suntem de partea Marii Britanii şi Cehiei, care îl resping. România are o mare şansă la nivel european pentru că deja s-a angajat de luni bune în privinţa diminuării deficitului bugetar. Şi datorită trendului politic covârşitor la nivel european poziţionat de partea tratatului, opţiunea României pare simplă: susţinerea acordului fiscal.

Tratatul vine într-un moment cum nu se poate mai bun pentru modul în care se configurează la ora actuală dezbaterea politică în România. Pentru că alegerile bat la uşă, opoziţia, la unison cu o mare parte din coaliţia aflată la guvernare se arată foarte generoas. Tradiţionalele măriri de pensii, de salarii, în general orice înseamnă aruncat în stânga şi dreapta cu banul public pare numai bun de aplicat pentru clasa politică. Şi în mod normal, de ce ar sta lucrurile diferit? De 22 de ani, în an electoral, indiferent de culoare politică, toată lumea se bazează pe principiul că memoria românului e scurtă şi în câteva luni se şterg păcatele politice ale ultimilor ani.

Ceva îmi spune că în 2012 nu mai merge aşa. Gradul de dezamăgire faţă de actuala clasă politică e atât de mare, încât această strategie a pomenilor electorale nu va mai funcţiona la fel de bine ca în trecut. Asta nu înseamnă că nu vor exista încercări. Care pot fi stopate mai ales prin găsirea cât mai rapidă a unui consens între partidele româneşti pentru susţinerea acordului fiscal. Altfel, respingerea sau întârzierea lui va echivala cu susţinerea unor măsuri fără acoperire, a unor deficite şi datorii publice lăsate în voia lor şi prin acordarea unor „cadouri” electorale, aşa cum s-a mai întâmplat de atâtea ori până în acest moment.

Mă gândisem să nu mai scriu o perioadă despre liderul PNL. Mi s-a cam acrit şi mie de fiţele de primadonă, de minciunile şi răzgândelile sale. Însă nu m-am putut abţine atunci când am văzut că Antonescu se plânge că va trăi din împrumuturi pe perioada vacanţei (grevei) parlamentare.

Puteţi citi aici integral stirea.

Cu alte cuvinte, nu este cu nimic mai presus de colegii săi. Fals! Crin Antonescu nu trăieşte din banii de la Parlament, căci nu ar putea să se ducă de la Monte-Carlo în Caraibe, nici să schimbe maşinile ca pe ciorapi. Însă, aşa cum îmi semnala un prieten aseară “dacă te uiţi pe declaraţia lui de avere ai să constaţi că oficial are prin conturi vreo 300.000 de euro şi plus bijuterii cu aur şi diamante, vreo 2 BMW-uri, iar nevastă-sa a câştigat vreo 90.000 de euro de la o firmă de-a lui Patriciu şi vreo 100.000 de euro de la Parlamentul European. Mi s-a luat de toţi filistinii ăştia”.

Şi mie!