Aşa cum anticipam, remanierea devine o simplă remaiere. Şedinţa de ieri de la PDL nu a fost lipsită de tensiune, singura soluţie pentru salvarea situaţiei, găsită pe moment, a fost un vot de încredere pentru Emil Boc. Deschis, prin ridicare de mână. Ce aveau de votat? Viitorul lor, în sensul alegerii între demisia întregului guvern şi remanierea unor miniştri. O întrebare cu răspuns inclus…

P.S. Mi-a plăcut atitudinea lui Sever Voinescu. L-am sunat astăzi să-i spun, dar nu a răspuns. Aşa că o fac aici.

Mai țineți minte atelierele de remaiat ciorapi? Erau multe pe vremea lui Ceaușescu, atunci când ciorapii se găureau de atâta mers pe jos și nu găseai foarte ușor înlocuitori. Pentru cei mai tineri, care nu a prins acele vremuri și nu au de unde să știe semnificația termenului, am dat o explicație mai jos.

Ce-mi veni cu remaierea? Păi, cred că de la Albă Ca Zăpada mi se trage. După cum știți cam toate traumele vin din copilărie, deci dacă Sebastian Lăzăroiu și-a adus aminte de Frații Grimm și H.C. Andersen, eu mi-am adus aminte de atelierele de remaiat ciorapi.

Pentru că remanierea guvernului Boc seamănă mai degrabă cu o remaiere. Se caută găurile și se cârpesc. Nu ne place de Vlădescu că este prea epicurian, îl remaiem! Ne-a stricat Sandu combinația cu multiplexoarele, de ne-au sărit 40 de milioane de euro din buzunar, îl remaiem! Dumitru de la Agricultură are un post la Bruxelles păstrat de Dacian Cioloș, îl remaiem! Și tot așa…

Dacă scenariul remanierii se va transforma într-o asemenea operațiune fals-cosmetică, atunci scorul de 15 la sută din dreptul PDL va părea un obiectiv ambițios pentru alegerile parlamentare din 2012, iar partidul lui Dan Diaconescu va fi în mod cert în Parlament.

Bineînțeles că cel în care sunt puse toate speranțele, atât din partea Puterii, dar și a Opoziției, se numește Traian Băsescu. Cel mai mic semn de slăbiciune în cursul zilei de astăzi (dar și în zilele următoare) va fi interpretat. De unii ca un semnal al neputinței politice, de ceilalți ca o evidență a slăbiciunii.

Spuneam de nenumărate ori că Traian Băsescu a traumatizat clasa politică. Faptul că nu a putut fi învins în alegeri l-a transformat într-o țintă perpetuă, indiferent de bătălia care trebuie dusă. Nu e bine, dar asta-i situația…

Trecând peste partea simbolică a rema(n)ierii, în mod cert Guvernul are nevoie de o reamaniere. O operațiune dominată însă de alegerea competenței în detrimentul carnetului de partid. E greu de impus așa ceva, dar românii au nevoie de încrdere și siguranță, iar actuala formulă și-a epuizat de mult șarmul…

Rămâne întrebare : Ce va face Traian Băsescu? Eu cred un singur lucru, cunoscând cât de cât modul său de a gândi politic: nu-l subestimați!

P.S.

REMAIÁ, remaiez, vb. I. Tranz. A repara ciorapii sau un tricot, ridicând și prinzând cu un instrument special ochiurile rupte ori scăpate sau firele deșirate. – Din fr. remailler.

REMANIÁ, remaniez, vb. I. Tranz. 1. A face modificări în organizarea unei instituții, în compoziția unui guvern etc. 2. A transforma parțial o mașină, o instalație sau o construcție, după o deteriorare, cu scopul readucerii în starea de funcționare sau pentru a-i îmbunătăți caracteristicile funcționale. 3. A înlătura defectele unor materiale sau ale unor produse care nu corespund prescripțiilor tehnice impuse, dar care nu sunt considerate nici rebut total. [Pr.: -ni-a] – Din fr. remanier.

Ieri, Sebastian Lăzăroiu anunța că PP a crescut la 20 la sută. Sau cel puțin așa au înțeles unii.

Afirmația sa a fost comentată de mine pentru HotNews, cam așa: Fără să contest rezultatul unui sondaj pe care nu l-am văzut și deci nu știu care sunt cifrele neponderate, (n.a. rezultatul anunțat) mi se pare foarte exagerat. Asemenea tendințe în politică sunt justificate în general de evenimente excepționale, care sunt catastrofe naturale, greșeli politice uriașe sau apariția unui personaj considerat providențial. Nu mi se pare că este intrunită vreuna dintre cele trei condiții. Criza economică durează de un an si jumătate, greșelile politice nu au fost atât de pregnante ca să justifice creșterea la 20% a unui partid care nu există. Pare mai curând Caritas decât o percepție normală. Analizând din punct de vedere politic, ar insemna că partidul lui Dan Diaconescu, partid care nu există, să fie la fel de puternic ca PNL-ul, mult mai puternic decât partidul aflat la guvernare, iar PRM-ul să dispară.

Din această perspectivă, cred că asistam la o operațiune de responsabilizare a PDL-ului, mai curând, sau, plecând de la buna credință a tuturor celor implicați, la o reacție fără precedent în politica românească. Pare o ecuatie cu foarte multe necunoscute, dar cu un rezultat așteptat. Iar rezultatul va veni după 1 septembrie. O asemenea deviație s-a mai produs doar în urma procesului de suspendare a președintelui Traian Băsescu, care și-a dublat intenția de vot intr-o lună. Dar aceea a fost o operațiune care a angrenat toate partidele din Romania, de o parte sau de alta a baricadei, cu milioane de euro băgate intr-un soi de campanie preelectorală.

Pe de altă parte, dacă datele din sondaj sunt reale, atunci situația este foarte gravă pentru PDL.

Să ne lămurim! Din informațiile pe care le am, PDL este pe undeva pe la 15 la sută, deci situația este gravă pentru partidul aflat la guvernare. PSD a crescut până la 36-37 la sută, dar deja stagnează, iar PNL se învârte în jurul 21-23 la sută. UNPR, PRM și UDMR pot avea împreună vreo 20 la sută. Dacă adăugăm acum un partid al lui Dan Diaconescu de 20 la sută, sărim cu mult prea mult de suta de procente acceptată de orice sondaj de opinie. Deci pe unde să fie PP? Eu estimez un maxim de 8 la sută, în condițiile în care a luat o mare parte a electoratului PRM care crescuse spre 12 la sută în urmă cu 2-3 luni.

Și atunci, de ce discutăm despre lucrul acesta? Cred că este vorba de o simplă pregătire de artilerie pentru momentul 1 septembrie.

După postarea de ieri am primit o serie de comentarii interesante de la voi. Mulţi aţi surprins manipularea practicată de televiziuni. Luminiţa observă foarte corect că presa a descoperit brusc că ţara e plină de “genii creatoare” (expresia îi aparţine); 500,000 la număr. Tot ea observă “figurile de prim plan surprinse de isteria camerelor de luat vederi la cozile cu pricina, bătrânei şi bătrânele stafidite, senile, gângave şi semidocte ce se indignau că pierd 5 ore pentru chestiile astea cu drepturi”.

Există, deci, o mare doză de manipulare din partea media. Şi asta pentru că s-a ajuns în presă la situaţia în care şoferul este creator (probabil pentru că învârte creativ de volan); sunetistul, cameramanul, domnişoara care aduce apă invitaţilor – toţi sunt creatori. Normal că pe patronii acestor trusturi îi deranjează că trebuie să plătească acum contribuţii la drepturile de autor.

Există, însă, şi o mare doză de neprofesionalism şi birocraţie dusă la absurd. Aţi spus-o şi voi – majoritatea comentariilor au fost în acest sens. Statul la coadă este una dintre imaginile cele mai urâte de către români, mai ales pentru generaţiile care au prins anii dinainte de ’89. Şi atunci se stătea la coadă pentru a lua carne, fructe, pâine, şamd.

Acum s-a ajuns să se stea la coadă pentru a da Statului bani. Un calcul simplu arată că fiecare angajat plătit pe drepturi de autor ar trebui să îşi piardă 2 zile lucrătoare în fiecare lună (poate mai mult în traficul din Bucureşti), să stea la 5-6 cozi şi toate astea  pentru a da bani. Adevărul este că nu doar dai Statului bani, dar pierzi şi timp pe care l-ai putea folosi pentru a face bani. Aşa se face că atât Statul, cât şi contribuabilul pierd.

Nu înţeleg de ce s-a ajuns până aici. Nu sunt specialist în finanţe, dar sunt sigur că se putea găsi un mod mult mai civilizat de a achita aceste contribuţii. Fie ca angajatorul să plătească (nu fiecare angajat în parte), fie ca plata să se realizeze odată la 6 luni/1 an şi la o singură instituţie. Condiţia este însă ca Statul să gândească un mod civilizat şi ca funcţionarii de prin ministere să scape de obsesia completării de formulare şi de cărat hârtii dintr-o parte în alta.

M-am uitat la nebunia creată de presă în jurul plăţii contribuţiilor la drepturile de autor. Să ştiţi că nu mi-am schimbat părerea, mulţi patroni din media ajunseseră să îşi plătească şi şoferii pe drepturi de autor. Isteria creată în jurul acestui subiect mi se pare mai mult o vendetă personală a acestor patroni. Din câte am înţeles declaraţiile pot fi completate şi trimise şi prin poştă. La fel şi plata, se poate face prin bancă. Deci nu există nici un motiv pentru a merge să stai la cozile pe care unii le filmează obsesiv.

Pe de altă parte, nu am cum să nu mă minunez de inventivitatea birocraţiei româneşti. Pentru orice plată trebuie să completezi formulare peste formulare. Şi asta nu doar pentru drepturile de autor. Birocraţia a devenit demnă de Kafka, astfel încât nici măcar funcţionarul nu mai ştie ce formulare trebuie să completezi. Îmi amintesc vag de zilele în care se vorbea despre Ghişeul Unic. Chiar, a mai auzit cineva ceva de el?

Azi dimineață m-am amuzat copios. Am citit întrebările puse de Dan Badea în privința lui Nistorescu, Vîntu și Patriciu. E un test de credibilitate care pleacă de la câteva zvonuri ( false sau doar neconfirmate ) despre orientarea sexuală a fostului director de la EvZ, a banilor pe care îi ia Adrian Ursu de la Realitatea TV, relația avocatului Chitic cu SRS și Patriciu. Și mi-am dat seama că, indirect, Dan Badea a atins același subiect ca și Iulian Comănescu: starea jalnică a presei este cauzată direct de calitatea programelor/invitaților. La noi s-a ajuns la un soi de prostituție televizată. Atât din partea ziartiștilor cât și a politicienilor. Paralela făcută cu presa/politica occidentală e inutilă, norma fiind bazarul din Istanbul, nu Big Ben-ul. Cum bine zice Comănescu:

La fel, şi ziarele şi televiziunile serioase ar trebui să trăiască din politică. Dar cum îţi poţi păstra ţinuta cu personajele care evoluează prin Parlament, Guvern şi toate celelalte locuri? Ce fel de decenţă, raţionalitate, fixaţie pentru binele public mai poţi avea dacă îi ai în studio pe Marcel Hoară, Ioan Ghişe şi Mădălin Voicu?

Bineînţeles, Hoară, Ghişe şi Voicu nu absolvă presa de vina de a fi intrat în complicitate cu politicul, de a face, cum se spune, jocuri. Dimpotrivă, cine s-a tăvălit prin mocirla respectivă s-a murdărit mai mult decât în situaţia ipotetică în care genul ăsta de asociere ar fi putut exista între o clasă politică onorabilă şi o presă coruptă. Televiziunile, ziarele şi ziariştii din România au jucat pe mâna lor şi, în mare parte, au pierdut. Cum ar trebui procedat dacă s-ar putea face tabula rasa?

Brandul, conotaţiile de imparţialitate, tonul neutru sunt valori fără de care niciun ziar sau o televiziune quality nu pot exista. Nu spun nicio noutate, dar atunci, de ce sunt aproape toate televiziunile şi ziarele din România isterice? Fiindcă în mare parte colportează banalităţi, nu sunt în stare de incizii suficient de adânci în realitatea politică şi socială pentru a veni cu lucruri cu adevărat relevante şi surprinzătoare. Şi dacă n-ai fapte, tragi de vorbe. Iar atunci când vorbele se transformă în lătrat împotriva unei părţi a spectrului politic, nu ştiu ce şi cum s-ar mai putea salva. Şi câţi bani pe cap de editorialist, analist, blogger sau reporter valorează, cinic vorbind, imaginea şi viitorul profesional al personajului care se compromite astfel. Vorba nu ştiu cui, ce-i de făcut?

Cred că a fost cea mai citită știre a zilei.

E într-un pattern cunoscut: Președintele este mitocan, deci trebuie suspendat!

O operațiune de frăgezire a imaginii prezidențiale condusă de cei care au încercat să-l pună președinte pe Geoană? Sau pur și simplu încă o ieșire a lui Băsescu?

E greu de dat un răspuns, cu atât mai mult cu cât tentația maximă este aceea de a da crezare teoriilor conspiraționiste. În mod cert avem de-a face (încă o dată) cu povestea unei palme care s-a transformat în pumn deschis.

De exemplu, Dan Badea scria că avocatul Chitic e dubios! De ce ? “Pentru că face afirmaţii fără probe şi, în plus, nu are nicio credibilitate. Cum să ai credibilitate când, pe lângă faptul că nu ai nicio probă pentru ceea ce afirmi, cu excepţia nevestei, tu ai mai şi  fost partener de afaceri cu şantajistul nr. 1 al presei române, Sorin Roşca Stănescu (facsimil dreapta). Care, în plus, este finul lui Dinu Patriciu (fost patron la Ziua) şi consilierul de presă al lui Sorin Ovidiu Vîntu, după ce a condus ani mulţi  jurnalele Ziua şi Gardianul. Şi care e duşmanul tradiţional al preşedintelui României.“. Coincidență cam stranie, trebuie să recunosc.

Pe de altă parte, ziarul lui Patriciu “Adevărul“, susține că avocatul Chitic are adeziunea depusă la PNL, sector 3. Soția avocatului este de partea soțului, care la rândul lui este dispus să treacă testul cu detectorul de minciuni. SPP neagă incidentul, iar administrația prezidențială susține că este o dezinformare.

Eu am citit toate relatările avocatului Chitic asupra incidentului și mi-a atras atenția un mic amănunt. Pe Realitatea TV avocatul Chitic a povestit incidentul cam așa: “S-a fofilat pe lângă maşina mea parcată întâmplător exact lângă Loganul prezidenţial, şi din câţiva paşi fu în faţa mea, flancat de-a stânga şi de-a dreapta de 2 gorile SPP-iste. Credeam că vine să mă apostrofeze, să-mi “zică două”, dar nu! Mi-a zis cu scârbă şi cu privirea împăienjenită de alcool doar “Dobitocule!”, după care mi-a dat un dos de palmă peste gură… N-am apucat să mai zic nimic căci imediat gorila din dreapta lui mi-a băgat mana în gât, ţinând strâns de mărul lui Adam, cel din stânga apucându-mă de mâini“.

Am subliniat doar acțiunea celor de la SPP, care intră în protocolul imobilizării unui suspect. Am subliniat-o pentru că mi s-a părut interesantă, din perspectiva veridicității acțiunii.

Păi, să-mi fie iertat, poate că Băsescu l-a cârpit pe avocatul Chitic, dar dacă un ofițer SPP însărcinat cu paza Președintelui îi băga mâna în gât și îl strângea de mărul lui Adam, atunci avocatul Chitic avea niște urme pe gât cât China.

Întâmplător, am luat contact de câteva ori, pe vremea lui Ion Iliescu, cu ofițerii SPP ce-l păzeau și care aveau grijă să ne care coate în burtă. Nu mi s-a părut că sunt preocupați să-și dozeze forța. De aceea mă mir că l-au strâns de gât pe avocatul Chitic și n-au lăsat urme.

Poate au vreo slăbiciune de la tăierea salariilor?

Sau poate n-am văzut eu bine în pozele și imaginile de pe Realitatea TV?

Sunt convins că avocatul Chitic va face o plângere la Poliție împotriva lui Traian Băsescu și la Parchetul Militar împotriva ofițerilor SPP!

Că doar nu se teme de vreun denunț calomnios?

))