Trece sau nu trece? USL spune că da şi susţine că deja are un cabinet pregătit pentru preluarea puterii. PDL se jură că nu, Opoziţia nu are suficiente voturi. În cazul în care se dovedeşte că USL are dreptate, atunci, cu toate semnele de întrebare, Opoziţia trebuie să-şi asume cu certitudine guvernarea.

Dacă moţiunea nu va fi adoptată, atunci ambele tabere au motive să răsufle uşurate. USL, şi mai ales Victor Ponta, pentru că nu trebuie să-şi asume guvernarea cel puţin pentru câteva luni, riscând erodarea alianţei pe care o conduce, dar şi a propriei poziţii în logica balanţei de putere din USL. PDL, mai ales pentru că va controla guvernul pentru un plus de câteva luni. USL va avea însă un cuvânt greu de spus în Parlament de acum încolo. Că îl va bloca –aşa cum s-a întâmplat aproape tot anul de fapt sau se va mobiliza în momente legislative esenţiale, asta va fi stabilit în funcţie de conjuctură.

Victor Ponta a spus la un moment dat că nu toţi parlamentarii USL au semnat moţiunea de cenzură, pentru a lăsa deschisă posibilitatea depunerii unei alte moţiuni de cenzură după alegerile locale. Acesta ar fi un scenariu posibil şi şansele ca o moţiune de cenzură să treacă în acele momente,cu un asemenea context, se apropie de 100%.

P.S.: Observ că toată lumea susţine că preşedintele Băsescu îl va numi pe Victor Ponta în funcţia de premier dacă moţiunea va trece. La cum îl cunoaştem pe Traian Băsescu cred că este inutil să ne hazardăm cu astfel de previziuni. Orice mişcare a sa este posibilă.

În fiecare zi, cel puţin câte un parlamentar al Puterii schimbă taberele. După cum spunea Mircea Geoană, nici ei nu mai ştiu câţi sunt. PDL nu va participa la vot, deci teoretic vorbind, măcar democrat-liberalii îşi vor susţine propriul guvern. Se aud însă nemulţumiri în interiorul partidului, legate de refuzul lui MRU de a acorda fonduri guvernamentale pentru anumite zone. Iar acei parlamentari tare ar vrea să-l vadă pe Ungureanu plecat!

Singurii pe care MRU se poate într-adevăr baza sunt cei de la UDMR care nu pot vota o moţiune de cenzură depusă împotriva unui proiect aflat în interesul lor.

Dacă moţiunea nu trece, nu va trece prin complicitatea parlamentarilor Opoziţiei. Pentru că nu văd în avantajul lor preluarea puterii cu doar câteva luni înainte de alegerile la termen. Şi aşa se pare că varianta agreată în cazul în care moţiunea este adoptată este cea a unui guvern provizoriu, şi nu a unui guvern USL. Opoziţia se îngrijeşte de propriul interes: dacă preia Puterea, se poate eroda serios până la alegerile generale din noiembrie şi din punct de vedere strict politic, datorită tensiunilor dintre PNL şi PSD de la orice nivel, alianţa se poate destrăma. Într-un asemenea context politic, în care cetăţenii ar fi nemulţumiţi şi de USL şi de PDL, des amintita formaţiune politică ce ar urma să fie înfiinţată de MRU ar putea avea şanse serioase de reuşită. Ar fi o alternativă. De aceea este agreată-în locul acestui scenariu-varianta guvernului „de avarie”.

Opinia mea este aceea că moţiunea va fi adoptată. Oricum ar fi, ne aşteaptă vremuri interesante.

Cam acesta este punctul de vedere oficial al liberalilor privind migraţia politică la care asistăm de zile bune. Se vede nu numai din noile adeziuni la PNL, dar a recunoscut-o într-un mod similar unul dintre liderii liberali: „Una este când un parlamentar al opoziţiei pleacă la putere pentru a avea avantaje şi este cu totul altceva când un parlamentar al puterii vine la opozitie riscând. Este altfel de migraţie, mai puţin imoral, mai scuzabilă”.

Cu siguranţă ceea ce –i deranjează pe majoritatea parlamentarilor PNL nemulţumiţi de noile achiziţii făcute de partid nu are nicio legătură cu vreo motivaţie de ordin etic, ci faptul că îşi văd ameninţate propriile colegii şi propriile candidaturi. Dar foarte puţini, sau aproape nimeni nu se gândeşte şi la impactul pe care întreaga campania de racolare o are asupra unei părţi a electoratului. Cu mici excepţii. Nu cred de pildă că Ludovic Orban , atunci când a criticat sosirile în PNL, îşi făcea probleme pentru propriul loc de parlamentar.

Am auzit câteva voci în ultima vreme care au vorbit despre introducerea în lege a interzicerii migraţiei politice şi pentru parlamentari, aşa cum s-a procedat în cazul primarilor de exemplu. Astfel, ca şi edilii, dacă vreun parlamentar doreşte să-şi părăsească partidul, atunci îşi pierde mandatul. Părerea mea este aceea că efectul adoptării unei astfel de legi ar fi aproape de zero. Sigur, ar funcţiona la început, dar cu câteva săptămâni înainte de alegeri, numărul de traseişti ar fi probabil la fel de mare ca numărul de acum.

Scriam zilele trecute că Revoluţia Bunului-Simţ a fost înlocuită cu o Contrarevoluţie a Ciolanului. Opoziţia spune că se va întoarce în Parlament nu pentru că i-au fost soluţionate aşa zisele revendicări, ci pentru că ar putea obţine majoritatea. Iar traseiştii lor sunt mai buni decât traseiştii Puterii.

Electoratul liberal ce părere are?

După Sorin Frunzăverde, plecarea Mihaelei Popa din PDL este a doua ca importanţă politică. Apropiată de Frunzăverde, fostul senator PDL se pare că şi-a negociat un loc pe listele PNL la europarlamentare. Dar acestea sunt deja detalii. Impresia pe care mi-o creează USL este aceea că a înţeles într-un final că o moţiune de cenzură are în primul rând nevoie de voturi în Parlament pentru a fi adoptată. De aici şi amânarea depunerii ei. Chiar şi aşa, cred că Opoziţia mizează doar pe un „scor bun” la această moţiune de cenzură. Că nu va trece, aceasta este deja o situaţie recunoscută şi de Victor Ponta. UDMR de exemplu, a anunţat că nu va vota la moţiunea de cenzură, dar parlamentarii unguri vor fi prezenţi în sală.

Mă întreb însă dacă cei din conducerea PNL sau PSD care contează îşi pun probleme privind unele transferuri de la Putere la Opoziţie. Nu mă refer numai la nemulţumirile unora privind funcţiile pe care le primesc „traseiştii” în noile partide sau la revolta motivată moral a lui Ludovic Orban. De pildă, conform unor informaţii parlamentari ai PNL au ajuns să spună: „Dacă merg în stilul ăsta Crin nu mai stă mult în frunte. Nu se poate să spui că lupţi contra traseismului politic şi apoi să îl promovezi. E dezgustător sau poate aşa e cu revoluţia bunului simţ”. Mă refer însă la posibilitatea ca noile achiziţii să fie un „ dar grecesc” acordat PNL. Mai ales că Sorin Frunzăverde şi Mihaela Popa nu au profilul traseistului politic. De pildă, afirmaţia lui Traian Igaş: “Nu exclud o ipoteză, şi anume că doamna Popa şi noi să ne regăsim într-o nouă structură de dreapta”, ar trebui şi ar putea să-i pună pe gânduri pe fruntaşii PNL.

La fel şi faptul că mai în glumă, mai în serios, Mihai Răzvan Ungureanu se autoinvită la şedinţele Biroului Permanent al PNL…

Insistenţa de care Crin Antonescu dă dovadă în susţinerea lui Rareş Mănescu pentru o candidatură la sectorul 6 e surprinzătoare. Nu cred că ameninţarea cu ruperea USL tocmai la Bucureşti este doar o strategie de negociere. Dacă PSD şi PC nu cedează la Sectorul 6, atunci PNL şi PSD vor merge într-adevăr singure la Bucureşti!

E cert că PNL a obţinut suficient de multe pentru un partid de talia sa pentru alegerile locale din acest an. Sigur, parte a candidaturilor liberale, susţinute de USL nu o să se transforme în mandate. Şi nici paritatea PNL-PSD nu prea există, fiind de fapt o paritate PSD-ACD. Dar ca şi structură de organizaţii şi bazin electoral, PNL e departe de PSD. În plus, aceste candidaturi comune au generat foarte multe scandaluri, controverse, nemulţumiri şi au afectat serios imaginea USL. De aceea, este bizar să văd cum Crin Antonescu şi apropiaţii săi sunt dispuşi să rupă USL pe Bucureşti, locul care contează cel mai mult la alegerile locale, doar pentru susţinerea lui Rareş Mănescu la Sectorul 6.

Eforturile depuse de Crin Antonescu pentru candidatura lui Rares Manescu sunt foarte mari. Mazilirea lui Andrei Chiliman, în condiţiile în care chiar şi liderul PNL recunoaşte că organizaţia Bucureşti a crescut foarte mult de la precedentele alegeri locale a avut la baza tot susţinerea lui Rareş Mănescu. Chiar dacă în definitiv, a fost modul lui Crin Antonescu de a scăpa de un coleg „incomod” şi de a-şi consolida autoritatea în PNL, sincronizarea a fost greşită.

Cel mai important este că în interiorul USL apare un precedent periculos. Dacă se joacă atât de dur la centru, atunci de ce ar respecta organizaţiile locale protocolul USL?

Schimbarea lui Sorin Blejnar de la şefia ANAF părea doar o chestiune de timp. Presiunea asupra sa a crescut în momentul în care Mihai Răzvan Ungureanu a devenit premier. MRU nu a ratat nicio şansă de a-l taxa pe şeful Fiscului atunci când considera de cuviinţă. Fixarea ţintei de 1,5% din PIB în ceea ce priveşte veniturile aduse la buget de ANAF din combaterea evaziunii fiscale i-a pus capac. Era clar de la bun început că atingerea acestui target reprezintă o misiune imposibilă. Aş putea spune chiar fixată special pentru a nu fi atinsă. Nici media nu a fost mai blândă. Cu precizie, televiziunile de ştiri mai ales, numărau zilele până la expirarea termenului fixat de MRU pentru majorarea colectărilor din evaziunea fiscală cu 1, 5%.

Ce a reuşit premierul odată cu revocarea lui Sorin Blejnar ? Să dea un mesaj de forţă. Cât de oportun sau inoportun este el vom afla în curând. Opoziţia îşi va depune moţiunea de cenzură astăzi. Şi deşi nici Victor Ponta nu-şi pune mari speranţe în şansele ei, guvernul Ungureanu poate să demonstreze dacă se mai bucură în continuare sau nu de suportul coaliţiei.

Sorin Blejnar era ultimul bastion al vechii guvernări. Datorită acţiunilor întreprinse de instituţia pe care o conducea, aş putea spune chiar o vulnerabilitate a actualului executiv. Pe care Opoziţia, şi mai ales Victor Ponta din motive mai mult sau mai puţin personale o exploata cu fiecare ocazie. Şi deşi au existat moment în care demiterea sa părea iminentă, aceasta nu a fost făcută la cererea presei sau a factorului politic. Chiar dacă, repet, motivul atingerii ţintei de 1,5% din PIB în ceea ce priveşte veniturile aduse de ANAF la buget din combaterea evaziunii fiscale era cusut cu aţă albă.

După îndepărtarea sa de la conducerea PSD Bucureşti, plecarea lui Marian Vanghelie din partid părea a fi o problemă de timp tranşată prin excludere sau demisie. Faptul că Victor Ponta nu s-a debarasat total până în acest moment de primarul de la Sectorul 5 poate fi o problemă de conjunctură sau un simplu calcul politic. Între excluderea lui Mircea Geoană, plecarea Aurei Vasile, absenţa unui lider care să fie acceptat de organizaţia PSD Bucureşti, dar şi influenţa deloc de ignorat a lui Marian Vanghelie asupra unor lideri ai PSD, Victor Ponta nu a avut altă opţiune decât să-l menţină pe primarul de la Sectorul 5 în partid.

Tot dintr-un calcul politic şi electoral, Marian Vanghelie a devenit recent şeful de campanie al pesediştilor din Capitală. Deşi nimeni nu are pretenţii foarte mari de la organizaţia PSD Bucureşti, care nu poate trece de un anumit scor electoral din motive pe care nu le mai reiau aici, în logica USL, alianţa Opoziţiei are nevoie de cea mai bună echipă în Capitală. Cu multă experienţă, cu şi mai multă influenţă şi foarte respectat la nivelul organizaţiei din Bucureşti, Marian Vanghelie a devenit cea mai bună opţiune în ciuda deselor conflicte avute cu Victor Ponta şi în ciuda faptului că la nivelul Sectorului 5 nu se mai bucură de aceeaşi susţinere pe care o avea odată. Sigur, nu e deloc de neglijat posibilitatea ca preşedintele PSD să folosească un scor nesatisfăcător al organizaţiei Bucureşti pentru a-l contesta definitiv pe Marian Vanghelie prin diferite tertipuri şi că îi oferă astfel posibilitatea să-şi frângă singur gâtul.

Altfel, nu pot însă să nu remarc diferenţele de logică electorală între Crin Antonescu şi Victor Ponta. Nu mai târziu de săptămâna trecută, preşedintele PNL i-a uimit pe toţi atunci când a decis că preşedintele celei mai performante organizaţii a partidului, personal cotat cu o popularitate de 70-75% trebuie schimbat din funcţie. Din ceea ce cârcotaşii spun că ar fi motive care nu au mare legătură cu politica. Rămâne de văzut…

Vedem deci, un lider de partid care îşi decimează o foarte puternică filială în prag de alegeri din raţiuni greu de înţeles pentru cineva care îşi doreşte performanţă electorală şi un alt lider de partid care, în limbaj popular, se face frate cu diavolul până trece puntea. Cine deci, va avea de câştigat pe termen lung? Intuiţia mea este că cel de-al doilea!