21 august 2009

Cât a pierdut Vântu din aventura cu Realitatea Tv

Situaţia este gravă pentru Realitatea. Aici găsiţi cifrele cu pierderile şi câştigurile televiziunilor pe 2008. Realitatea Media SA conduce detaşat în topul pierderilor, cu 76,3 milioane de lei.
Este vorba de bilanţul pe 2008, când în România încă nu se simţea puternic criza economică. Şi a fost şi an electoral, cu 2 alegeri: locale şi, în toamnă, parlamentare. Deci măcar pe zero să fi fost. Dacă în 2008, pierderile au fost aşa de mari, vă daţi seama cât de mari sunt acum. De aceea, se şi vorbeşte despre tăieri de salarii de 50% (de 80% pentru cei cu salarii de peste 5.000 de euro).
Pentru ca situaţia să fie şi mai dură pentru Vântu şi pentru angajaţii de la Realitatea, Antena 3 nu doar că nu a avut pierderi. A fost pe profit; a câştigat 13 milioane de lei.
Nu scriu acest post pentru a vorbi despre cât de rău o duc cei de la Realitatea. Pe mine mă interesează care sunt implicaţiile pentru politică. Am mai spus că pentru moguli miza presei sunt banii. Dacă nu îi obţin, atunci investiţia nu îşi mai are sens. Dacă mă întrebaţi pe mine, de anul viitor Realitatea TV fie se va restrânge masiv, fie chiar mai rău. Vor urma trei ani de secetă „electorală”, dar şi de criză.
Anul acesta, investiţia se mai menţine la nivelul de plutire, pentru că mai există miza electorală. Ceva, ceva trebuie să se schimbe însă. Ieri am vorbit despre nişte zvonuri. Că Vântu se pregăteşte să o cârmească din nou spre Băsescu.
Va fi interesant să urmărim în continuare ce se întâmplă la Realitatea. Pentru că Vântu trebuie să găsească de undeva bani … ca doar e an electoral.

Taguri

, ,

Comentarii

1. Phaim 21 august 2009 la 12:39 pm

Iti imaginezi ca Vantu trece banii veniti dinspre mediul politic prin contabilitate? Pierderi or fi, dar cifrele de mai sus sunt irelevante, avand in vedere ca marile sume circula pe sub masa.

Bani vin de la toti, Vantu danseaza ca de obicei si o sa cada in picioare, ca de fiecare data. Dinspre PD-L are banii cu sacosa colectati de vreun Mantog al lui Videanu, dinspre PSD are cale libera la informatii din sfera guvernamentala, prin oameni bine plasati la impartirea functiilor.

2. calinu 21 august 2009 la 2:51 pm

Domnu Dan, nu le plangeti de mila, revine proiect baban la un minister de vreo 10 milioane de euro pe “comunicare” .
and the winner will be….

3. Argusdre 22 august 2009 la 9:55 pm

Dane,
Cred ca Vantu a pierdut paralele de la Realitatea in perioada in care l-a gadilat placut pe marinar cu tot felul de emisiuni oportuniste ceea ce i-a indepartat multi telespectatori.Asijderea cu “Cotidianul”.Este foarte posibil ca si din cauza asta a revenit la o pozitie mai realista si nu-i exclus sa mai fi recuperat din paguba in ultimul timp.Altfel cum sa-mi explic oscilatiile sale de orientare ?

Adauga un comentariu


încă tânăr. încă îmi place să citesc. ascult plăci de vinil. fac politică în timpul liber. nu mă uit la T-showuri. nu citesc ziarele.

Citatul favorit

"Buck up, suck up and come back when you foul up"
Paul Begala

Ultimele aparitii TV

Dan Andronic la emisiunea “Stirea Zilei” (5)

19 aprilie 2010
Dan Andronic la emisiunea “Stirea Zilei” (5)
Dan Andronic la emisiunea “Stirea Zilei” (4)

Dan Andronic la em..

19 aprilie 2010
play
Dan Andronic la emisiunea “Stirea Zilei” (3)

Dan Andronic la em..

19 aprilie 2010
play
Dan Andronic la emisiunea “Stirea Zilei” (2)

Dan Andronic la em..

19 aprilie 2010
play

Comentarii recente

  • zetu: Noroc ca tara o duce bine, in ciuda tuturor incercarilor ce vin din partea mogulilor de a discredita guvernul ...
  • hoinarnet: Motto:"Sărăcia s-a accentuat, cei bogaţi au devenit şi mai bogaţi, iar cei necăjiţi şi mai necăjiţi! Întrebare...
  • mae: corect. ce parere ai despre polul crestin democrat pdl, ornit de Baconschi ?
  • mery: Uite, face madam Udrea publicitate la brandul lui peste prajit la RTV si atunci nu mai exista probleme cu SOV...
  • doru: Domnule Andronic,permiteti-mi sa numesc niste mari javre (tonomate) din presa romaneasca : sorin rosca stanesc...
  • Fota: Ar trebui sa dai nume chiar daca nu mai esti jurnalist.
  • Brad: Nu stiu de ce se agita unii din cauza asta. Este atat de evident ca majoritatea, daca nu toti, cunosc toate nu...

Top comentatori

  • George Fedorovici (22)
  • prudent (21)
  • username (21)
  • Argusdre (20)
  • Gabriel (13)
  • mery (9)
  • Mickidutza (9)
  • doru (8)
  • Albe (6)
  • chiardulcineea (6)
 

Tag cloud

 
mailto
Copyright © 2010 Dan Andronic