Spre mirarea mea, după scrutinul de duminică, mulţi au vorbit despre prezenţa mare la vot ca despre un succes al democraţiei. Dacă comparăm prezidenţialele de acum cu parlamentarele de anul trecut, ar putea avea dreptate, dar să nu comparăm merele cu perele.

Faţă de prezidenţialele din 2004, prezenţa la scrutinul de duminică a fost mai scăzută. (în 2004, în primul tur, au votat 58,50% dintre cetăţenii cu drept de vot; în 2009, doar 54,32%). În 2009, însă, diferenţa între votul urban şi cel rural a fost mai mică (s-au mobilizat mai bine cei de la oraş).

În ce priveşte candidaţii, Traian Băsescu a pierdut doar 1,5% din voturile pe care le-a primit în 2004 (32,42% faţă de 33,92%), în timp ce Mircea Geoană, dacă comparaţia mi-e permisă, a pierdut 9,8% din electoratul pe care îl avea Adrian Năstase în 2004 (31,17% faţă de 40,97%). De asemenea, Corneliu Vadim Tudor a pierdut 7% din alegătorii care l-au votat în 2004 în primul tur. Şi atunci unde s-au dus voturile electoratului PSD şi PRM din 2004? Unele nu s-au dus nicăieri, dacă luăm în calcul prezenţa la vot mai scăzută cu 4%. Dar probabil, cele mai multe s-au dus către Sorin Oprescu şi candidaţii din liga a doua. Şi aici iau în calcul în primul rând structura electoratului (puţini dintre cei care l-au votat în 2004 pe Năstase s-au îndreptat în 2009 către Antonescu). Cert e că faţă de 2004, în 2009 s-a produs o modificare de structură a electoratului care a venit la vot. Şi această modificare a fost determinată de prezenţa în cursă a lui Crin Antonescu, care a reuşit să-i mobilizeze pe cei care nu veneau de obicei să voteze, pe nehotărâţi şi pe tineri. Dacă Antonescu nu ar fi avut un discurs nou şi ar fi dus o campanie mai puţin ofensivă, probabil că prezenţa la vot ar fi fost sub 50%. Părerea mea e că votanţii de acum 5 ani au cam stat acasă… Iar lehamitea faţă de clasa politică se adânceşte.