10 februarie 2012

Discursul lui Ponta, cea mai mare “greşeală” a USL de până acum

Crin Antonescu are dreptate. Discursul ponderat ţinut de Victor Ponta ieri, în Parlament serveşte actualei Puteri. Şi, e probabil, cea mai serioasă lovitură dată USL de la înfiinţare. Realitatea este că nu mai ştiu cât de interesat mai este Victor Ponta de alianţa social-liberală, pentru că nu cred că nu a anticipat ce consecinţe are gestul său. În sensul în care nu l-a interesat.  Practic, a contrazis şi a dus în derizoriu toate acţiunile USL de până acum. Greva parlamentară, protestul parlamentar, depinde cum vreţi să îi spuneţi pare acum o glumă proastă, folosită doar atunci când USL are chef. La fel şi discursul anti-guvernamental radical precum şi refuzul de a negocia în principiu orice  cu Puterea. Din nou, trebuie să recunosc că Antonescu are dreptate atunci când spune că este posibil ca discursul lui Ponta să demobilizeze electoratul  USL care preferă Uniunea doar pentru discursul radical împotriva Puterii.

Pe de altă parte, Antonescu nu are niciun drept să se plângă de reacţia lui Ponta.  Pentru că ce a  făcut preşedintele PSD se mai încadrează la categoria: „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”. Ponta a acţionat luând în considerare interesul său şi al PSD, aşa cum deunăzi şi Antonescu a pus de un miting şi de o demisie parlamentară anunţându-l pe partenerul său de alianţă de intenţiile sale aproape în acelaşi  timp în care a aflat şi presa. Ce s-a întâmplat ieri a fost şi modul lui Ponta de a da un semnal de forţă PNL, care merita să fie pus la punct.

Aşa cum este de altfel normal, Victor Ponta a ales interesele PSD în faţa intereselor USL. Problema este aceea că până acum, toate eforturile social-democraţilor din  cel puţin ultimul an de zile au fost făcute în numele unităţii USL. Sacrificii politice, oameni îndepărtaţi, altfel foarte utili, dar care nu erau pe aceeaşi pagină în ceea ce părea a fi susţinerea oarbă a lui Victor Ponta pentru USL. Şi acum, se pare că liderul PSD, a făcut tabula rasa. Şi a indus în eroare nu  numai electoratul, dar şi activul de partid. Care e următorul pas? A fost acesta modul PSD de a se debarasa de toate frustrările acumulate în relaţia cu PNL? Pentru că repet, este inimaginabil să cred că Ponta nu anticipa ce reacţie  dură va avea Antonescu şi compania. Sau este doar primul pas din lungul şir de acţiuni politice în care vom vedea două partide acţionând pe cont propriu şi ţinute împreună în mod artificial?

Insistenţa cu care anumiţi apropiaţi colaboratori ai preşedintelui PSD repetă Puterii să nu se îmbete cu apă rece, sugerând că Victor Ponta a vrut să facă  un „dar grecesc” actualului guvern, mă face să cred contrariul:  liderul social-democrat chiar a crezut ce a spus şi intenţia sa principală a fost aceea de a se distanţa de insultele şi discursul radical al conducerii PNL din ultima vreme. Cu alte cuvinte, Ponta  a înţeles pericolul care vine dintr-o retorică în care termeni precum „bolşevic”, „nazist”, „ stat poliţienesc”, „aparat represiv”  sunt folosite ca şi semne de punctuaţie.

Problema principală este că preşedintele USL a dinamitat întreaga USL. Dacă a vrut doar să-i servească un duş rece şi să dea un semnal „aşa nu mai merge” sau dimpotrivă cele două partide vor merge pe drumuri separate de acum, culminând la un moment dat, cu ruperea alianţei, asta rămâne de văzut. Personal, mizez pe a doua variantă, care dacă va deveni realitate, va avea efecte deosebit de nocive asupra celor două partide, având în vedere că au jucat totul pe o carte la care renunţă foarte aproape de sfârşitul partidei şi care îi poate costa tot jocul.

Comentarii

1. ovidiu333 10 februarie 2012 la 1:43 pm

Sper ca USL sa dispara si ca PNL si PSD sa mearga separat in alegeri,prea era o alianta contra naturii.Mie,mi-a placut discursul lui Ponta,a fost un discurs echilibrat,discursul unui lider din opozitie.Nu l-am recunoscut,si ar fi bine sa continue in acest mod si sa-l paraseasca pe Antonescu.Antonescu face deservicii PSD-ului,asta e foarte clar.Ceea ce va urma,vom vedea dar ,bine ar fi ca liberalii sa-l inlocuiasca pe Antonescu cu o persoana echilibrata ca Melescanu.Atunci,abia ,PNL si PSD ar putea deveni un pericol pentru coalitia de la putere.Nu cred in sondajele care ii dau castigatori totali pe actualii uselisti.Nu stiu de ce,dar nu cred
Spun asta si pentru ca,mai ales,in ultimele saptamani,cand moartea alba a iernii ne paste la fiecare pas,guvernul,acela care a fost si actualul, fac eforturi supraomenesti pentru a salva oamenii.Oricine, care nu e prostit de tot de antena 3 ,vede cum solidaritatea si sacrificiul uman se alatura pentru ca iarna sa nu ucida(desi,din pacate s-a mai intamplat si asta.Si atunci,spuneti ,a dat USL-ul o paine cuiva?o sticla cu apa, vreunui sinistrat,a salvat vreun uselist pe careva din nameti?NU >>>>>>>si nici antena 3 nu a facut decat sa destabilizeze,sa distruga,sa semene raul in sufletul nostru,ba mai mult,Andronescu critica eforturile depuse,dar,nu ii e rusine?ce a facut Andronescu pentru oameni,pentru noi?ce a facut?am stat in zapada 5 ore,am fost disperat,oare aceasta batrana si atat de imbatranita doamna, nu are pic de rusine?si ca ea si ceilalti care acum se cearta care are dreptate,Antonescu sau Ponta, dar stiti ce?oameni buni,PUTIN imi mai pasa de ei,principalul este sa ne unim in bine si sa facem asa cum deja prefectura Timis a facut-o ,in aceasta dimineata,adica a trimis 10 tone de mancare sinistratilor din Buzau,Braila!
De asta avem nevoie,nu de distrugerile opozitiei sau manifestantii din strazi care nu realizeaza ca nu le mai dam dreptate si ca am dori sa munceasca,sa munceasca, sa munceasca(cat de placut e sa strigi lozinici si sa nu depui vreun alt efort)dar cei care mai au ceva in cap(nu le-a spalat antena 3 creierul),VAD,GANDESC,SIMT si JUDECA !
Dumnezeu sa ocroteasca Romania!

2. dica 10 februarie 2012 la 3:24 pm

Imi permiteti un un punct de vedere putin diferit? Atitudinea lui Ponta si implicit a PSD (nu uitati ca a venit bine flancat de PSD-isi cu functii in parlament) e atitudinea oricarui partid mare care doreste sa fie singur la putere, cel mult cu aliati de dimensiuni reduse si fara pretentii maximale. Si asta cred ca va incerca sa obtina in final. Au nevoie de USL ca sa treaca de alegeri, apoi daca a reusit Tariceanu si Boc credeti ca nu pot reusi ei sa nu imparta puterea fifty-fifty cu cineva? Acum Ponta doar le-a aratat liberalilor + Dl. Voiculescu ca are si alte optiuni.
Cum PNL a ramas izolat pe un colt al tablei de sah, PSD are mai multe variante dupa alegeri. Si mai crede vreun naiv ca-l va sprijini pe Crin, un tip mai “populist” si dificil decat Basescu sa devina presedinte si sa le stea in coasta?

3. arcu de triumf 10 februarie 2012 la 4:34 pm

Iar ce a zis el ca isi face singur discursurile si nu da socoteala nimanui, aia e pentru pinguini :D Sigur, el vrea sa para presedinte, sa para puternic, sa fie number 1. Dar asta e pentru impresia artistica.

4. Paul 10 februarie 2012 la 4:41 pm

Dane,dintre toti analistii esti printre putinii care zic lucruri interesante si care vede padurea de copaci.O sa-i faca mult rau lui Ponta iesirea asta si cred si USL.

5. dan 10 februarie 2012 la 6:35 pm

Gresesti sau o faci intentionat.
PSD, singur in alegeri, ia sigur 30-35%.
Gaseste usor aliati pana la 50%. Basescu ii va da guvernul.
Daca alege ca partener, dupa alegeri, PNL va avea peste 50% . PNL va negocia alianta in genunchi, nu 50-50 ca acum. PNL va accepta toate conditiile PSD, nu ca in 2008, cand a “fugit” stiin ce lasase si ce criza va veni.
Daca revin la pozitia veche, va fi ingenunchiat de PNL care va lua 50% din toate locurile parlamentare USL.
Apoi PSD trebuie sa i-o plateascaPNL pentru “tradarea” din 2008 dupa alegeri.

6. Gabriel 10 februarie 2012 la 7:07 pm

16 morti in ultimele 24 de ore…asta inseamna ucidere cu premeditare…..capitalistii de la conducerea statului au sacrificat poporul in loc sa declare stare de urgenta ( cunoscatorii stiu cine trebuia sa decreteze si cine sa valideze) si sa deranjeze interesele capitalistilor locali, detinatori de mijloace de productie, in acest caz, masini si utilaje ! Asta este statul minimal, asta este “modernizarea” sa, urmeaza sa modernizam si ultima zona strategica, energia ! SI DUPA ASTA ADIO !

7. DAN 10 februarie 2012 la 10:17 pm

Gabriel
Inteleg ca lipsa acestei “denumiri” i-a impiedicat pe alesii in pozitia de presed. CJ sa faca nce era in fisa lor de post.
De ce ORASUL Focsani este inzapezit? Nu este un satuc la marginea judetului.
Acum se vede ce fac acesti Baroni PSD>

8. Mircea 11 februarie 2012 la 1:57 am

@GABRIEL. In Italia, Franta, Polonia, Ukraina au murit si mai multi oameni si nimeni nu a avut tupeul sa spuna ca guvernele sunt de vina. Cum s-au pregatit oamenii acestia pt vremea care fusese anuntata, ce-au facut presedintii de consilii judetene, prefectii? Vroiau sa se declare starea de urgenta ca sa poata face achizitii fara licitatii, ocazie cu care sa puna mana pe fonduri pt campania electorala. Cati tarani ati vazut cu lopetile in mana, ajutandu-si vecinii? NIMENI. Toti asistatii astia social stau cu mana intinsa la guvern. Cum de nu aveau faina sa-si faca singuri paine, nu aveau cartofi, fasole, ceea ce gospodarii aveau in casa in timpul iernii. Se plangeau ca nu mai au ulei si zahar. Este de tot rasul. Si in tot acest timp, niste vlajgani cat stalpul dadeau din mana in mana , dintr-un elicopter, cutii cu conserve. Erau cumva razboaie in zona, de nu s-au putut aproviziona? Precis ca drumul la carciuma l-au curatat primul. Asa au facut si in vara cand venea Dunarea peste Galati. Ei stateau la carciuma si militarii carau saci cu nisip , ca sa faca diguri. Sunt cativa batrani care trebuie ajutati, dar nu tot satul. Sa puna mana sa munceasca, sa se descurce singuri, nu sa stea la pomeni.Mor unii, dar de prosti ce sunt sau de beti, in majoritatea cazurilor. Nu ploua, sa ne dea guvernul ploaie, ninge, sa vina guvernul sa ne ia zapada, sunt inundatii, sa vina armata. Dar ei ce fac? Aleg ca berbecii acelasi primar de ani de zile, dar nu-i cer socoteala de ce nu este gospodar. Se multumesc cu tuica de la vot si apoi se plang.

9. Mircea 11 februarie 2012 la 2:04 am

PS. @Gabriel
Nu te mai uita numai la A3 si Realitati, ca risti sa devii ecoul motanului Felix. Nu poti sau nu ai cu ce gandi singur, fara indrumare ? Ai acelasi discurs penibil ca si turbatul securist si sleahta lui de simbriasi. Sau ai postat in interesul serviciului?

10. Reader 11 februarie 2012 la 8:28 am
11. Bibliotecaru 11 februarie 2012 la 10:43 am

@ Dan Andronic

Vreţi să explicaţi cum vă foloseşte domniei voastre, în calitate de cetăţean, eventuala dezbinare USL?

Vă mulţumesc anticipat pentru răspuns.

12. ovidiu 11 februarie 2012 la 12:04 pm

USL, nu poate sa dispara,pentru ca FORTA CE SE SCURGE, creste mereu…este o modesta parafrazare a lui I,C BRATIANU…
Sa nu uitam ca politica e arta compromisului, cine ne poate spune noua de intelegerea secreta a celor 2 MOLOTOV ROMANI CU RIBBENTROP, AL LOR, mai mare ca basescu….
CEI ce pleaca,nu mai au ce pierde (cred ei),iar ce ce vin cu interese meschne nu mai( au ce sa fure),cred altii…..
Hai sa incercam sa ne mobilizam putin, sa-i concentram si pe MITREA,HREBENCIUC,VANGHLIE SI ALTII.,pe de o parrte, pe CRIN,DINU PATRICIU, PE DE ALTA PARTE…PE obama LA MIJLOC,…SI PE CHINEZI SI RUSI LA BUTOANE,…IN MAREA DISPUTA VA CISTIGA,…MASONERIA, CA MAI ARE NEVOIE DE CITIVA SA UMPLI LOJIILE,…IN RESDT E CAN CAN,.

13. FRANK ZAPA[KING] 11 februarie 2012 la 12:11 pm

Biblio-haaaaaaaaaaaaa,hiiiiiiiiiiiiiii-esti tare Bblio-simti frigul de afara ,dar mai ales ai frisoane din alt motiv,ESTI DE-A DREPTUL DERUTAT-ai fost scos din tabieturile zilnice,din obisnuinta zilelor in care cei doi RECITAU MASCARI LA ADRESA PD-L,iar tu soarece de birou sa incerci sa dregi busuiocul.
Ai insa atita minte sa intelegi ca PONTA,NU VREA sa-si piarda capul ca MIRCEA GEOANA-esti tulburat rau SORICELULE,DA RAU DE TOT.
Vezi cum iar se darima o lume in care tu ti-ai pus sperante-asta e ,joci doar in tabara perdantilor…

14. Bibliotecaru 11 februarie 2012 la 12:42 pm

@ FRANK ZAPA[KING]

Vreţi să explicaţi cum vă foloseşte domniei voastre, în calitate de cetăţean, eventuala dezbinare USL?

Vă mulţumesc anticipat pentru răspuns.

15. MarcuArcu 11 februarie 2012 la 1:36 pm

USL-ul nu-i de niciun folos, nici împreunat, nici dezbinat. :)

16. bella 11 februarie 2012 la 1:37 pm

Uitam de obiectivul formulat de Ilici: “… sa impedicam unirea fortelor de dreapta..”. Acum ca PNL e secatuit si dinspre dreapta si dinspre stanga, adica e doar o papusa gonflabila din care s-a scurs aerul, la ce mai foloseste PSD-ului un PNL stors? Citat: Si in lunga traditie a partidelor de inspiratie bolsevica, PSD nu va avea nici un fel de scrupul in a-l inlatura brutal pe vechiul tovaras de drum care nu doar ca nu ii mai este folositor dar a devenit extrem de incomod.

17. Bibliotecaru 11 februarie 2012 la 1:48 pm

@ MarcuArcu

Să înţeleg că dumneavoastră susţineţi că PSD şi PNL nu ar trebui să existe pe scena politică?

18. MarcuArcu 11 februarie 2012 la 1:58 pm

Înțeleg că, indiferent ce aș spune despre USL, pofta de răstălmăcire ar schimba sensul afirmațiilor mele, la fel ca acum. Sunt sătul de asemenea practici.

19. Bibliotecaru 11 februarie 2012 la 2:09 pm

@ MarcuArcu
Ca să răstălmăcesc ceva ar trebui să fac o afirmaţie despre ceea ce spuneţi. Eu v-am adresat o întrebare de clarificare. Aţi spus “USL-ul nu-i de niciun folos, nici împreunat, nici dezbinat” şi mă întrebam ce aţi vrut să spuneţi cu asta? Ar trebui să existe partide ce nu sunt de folos? Ceea ce spuneţi este supus echivocului şi v-am cerut o lămurire. De ce spuneţi că răstălmăcesc ceva? Dimpotrivă, eu vă îndemn să eliminaţi echivocul.

20. MarcuArcu 11 februarie 2012 la 2:25 pm

Întrebarea “Să înțeleg că…?” semnifică răstălmăcirea, din moment ce n-am făcut nicio referire la dispariția partidelor componente de pe scena politică. Cine vrea să-și aline suferințele legate de USL, n-are decât să înțeleagă că-i o formațiune demnă să stea în Opoziție, în grevă parlamentară.
USL- nevoie mare :) -acolo unde îi este locul
La putere s-ar uza și ar fi o mare pierdere. :)

21. Bibliotecaru 11 februarie 2012 la 2:46 pm

@ MarcuArcu
Nicidecum, formula “Să înțeleg că…?” înseamnă din totdeauna “nu ştiu exact ce să înţeleg”.

De fapt problema pe care o aveţi este că nici dumneavoastră, după cât se pare, nu ştiţi foarte exact ce aţi dorit să spuneţi. Îmi pare că aţi vrut să fiţi răutăcios şi atât. Greşesc? (iată, încă o dată addubitaţia)

22. FRANK ZAPA[KING] 11 februarie 2012 la 3:14 pm

PS-PROTEZE DE LEMN-ERATA-scuze de pe telefon se scrie un piculet mai greu……..

23. FRANK ZAPA[KING] 11 februarie 2012 la 3:16 pm

P.S.NR 2-nu,nu dl marcuarcu-este rautacios-tu draga biblio ai o problema-cei care nu sunt ca tine,sunt problema ta,dar ce sa-i faci-DIN NOU-ASA-I IN TENIS

24. dica 11 februarie 2012 la 3:32 pm

Domnu’ Andronic vreau sa intreb si eu ceva,sper sa nu fiu acuzata de crima de dezbinare partinica sau alte grozavii, dar e adevarat ca Ponta se duce in SUA cu Oprescu iar Crin ramane acasa? Cum comentati?

25. MarcuArcu 11 februarie 2012 la 3:41 pm

Cine știe mai bine decât mine ce am spus, să mă scutească de înțelegerea lui fenomenală a ceea ce știe c-am vrut să spun!

26. Bibliotecaru 11 februarie 2012 la 3:43 pm

@ FRANK ZAPA[KING]

Bla, bla, bla…

Nu aţi înţeles, şi întrebarea mea era destul de simplă.

Avem varianta 1 USL unit şi varianta 2 USL dezbinat. Domnia voastră sunteţi cetăţean român. Cum vă este de folos USL în varianta dezbinată faţă de USL în varianta unită ca cetăţean al României?

Mai clar de atât nu prea văd cum să formulez.

Spuneţi despre mine că sunt perdant… Nu stau să cercetez de ce consideraţi domnia voastră că sunt perdant, vreau să înţeleg ce anume câştigaţi domnia voastră.

27. Bibliotecaru 11 februarie 2012 la 3:50 pm

@ MarcuArcu

Încă o dată, pentru a treia oară… Eu încerc să aflu ce doriţi să spuneţi, dar nu vreţi, cu nici un chip, să explicaţi. Deşi deschideţi o cale filosofică prin phaenomena, nu explicaţi nici de data aceasta şi nu oferiţi o explicaţie. Eu continui să vă spun TOCMAI CĂ NU ÎNŢELEG EXACT CEEA CE DORIŢI SĂ SPUNEŢI. Dacă nu vreţi să explicaţie, asta este… nu-mi reproşaţi însă mie că nu doresc să aflu ceea ce doriţi să spuneţi.

28. Deveanu Silviu 11 februarie 2012 la 7:14 pm

Domnule Andronic,
Scuze pentru faptul ca nu ma voi referi la articolul in cauza. As vrea sa va intreb totusi ceva. Ceausescu a ramas in istorie ca primul presedinte al Romaniei, ca autor a pozitiei in problema Cehoslovaciei, ca unul care a achitat datoria externa, ca ctitor al Palatului poporului, ca unul care a supus natiunea unui program crunt de austeritate in anii ‘80 etc. Bune si rele. Pentru cele rele si-a primit pedeapsa. Oare personajul pe care dumneavoastra, dar si Gusa, Turcescu, Cristoiu, Boda, Pora, Tapalaga si multi altii avand acelasi registru al glagorei, il aplaudati si-l sustineti -Basescu- cu ce va ramane in istorie? Ma refer la cele bune, ca de rele… Eventual, va ajuta, spre a ma lumina, si cei ce sustin personajul pe acest forum. Cu multumiri.

29. MarcuArcu 11 februarie 2012 la 7:24 pm

Băsescu mai are 3 ani de mandat. Până una-alta, să ne crucim de ce ne-a lăsat Iliescu în 10 ani de președinție!

30. FRANK ZAPA[KING] 11 februarie 2012 la 8:14 pm

Deveanu Silviu-imi permit sa constat,plecati de la o constructie logica,periculoasa-DOAR DICTATORII VOR SA INTRE IN ISTORIE,FARAONII SI CEI DE ACELASI RANG CA EI.
Astazi,nu sefii de stat sunt chemati sa intre in istorie ci,atentie mare dle. POPOARELE.
Si atunci uite iti spun eu cu ce intram acum in istorie:
-MORTII DIN LUNA DECEMBRIE 1989
-Hoardele de mineri,care au demonstrat cum aduci segmente sociale in stare de antagonism,si cum un segment provesional isi arata primitivismul,si instinctele animalice.
– si ca sa nu mai lungesc vorba voi incheia cu-PIATA UNIVERSITATII SI DEMOSTRANTII DE ACOLO CARE ISI DADEAU ADUNAREA IN GARA LEHLIU-ei cind noi romanii vom fi originali,vom avea o scara de valori corecta,cind vom renunta sa invadam europa cu curve,hoti ,derbedei si betivi,FII SIGUR CA VOM AVEA UN LOC DE CINSTE IN ISTORIE,PINA ATUNCI……………………

31. Bibliotecaru 11 februarie 2012 la 9:16 pm

@ FRANK ZAPA[KING]

Era un banc.

Examen la ocuparea unor posturi de profesor de istorie, trei candidaţi pe două posturi.

Concurs.
Intră primul candidat (pilă).
- Stimate domn, iată întrebarea: În 1907 a avut loc Răscoala ţărănească pornită de la Flămânzi. La 29 martie a fost declarată starea de urgenţă şi mobilizarea generală. 11 000 de țărani au fost omorâți și mai mult de 10 000 arestaţi. Întrebarea este, în ce an a avut loc Răscoala ţărănească pornită de la Flămânzi.
După o matură chibzuinţă candidatul răspunde…
- 1907
- Excelent, candidatul are o pregătire extraordinară, propun nota 10.

Al doilea candidat (pilă)
- Stimată domnişoară, iată întrebarea: În 1907 a avut loc Răscoala ţărănească pornită de la Flămânzi. La 29 martie a fost declarată starea de urgenţă şi mobilizarea generală. 11 000 de țărani au fost omorâți și mai mult de 10 000 arestaţi. Întrebarea este, de unde a pornit răscoala ţărănească?
După o matură chibzuinţă candidata răspunde:
- De la Flămânzi.
- Excelent! Eu aş propune nota 10. Stimaţi colegi, se pare că anul acesta avem nişte candidaţi cu adevărat pregătiţi.

Al treilea candidat (fără pilă)
- Stimate domn, iată întrebarea: În 1907 a avut loc Răscoala ţărănească pornită de la Flămânzi. La 29 martie a fost declarată starea de urgenţă şi mobilizarea generală. 11 000 de țărani au fost omorâți și mai mult de 10 000 arestaţi. Am vrea să ştim identitatea tuturor celor 21 de mii.

“Astazi, nu sefii de stat sunt chemati sa intre in istorie ci, atentie mare dle. POPOARELE.”

Domnule FRANK ZAPA[KING], cum se numeşte poporul român?

32. ion adrian 11 februarie 2012 la 10:09 pm

De acord cu analiza dlui Andronic. :)

33. ion adrian 11 februarie 2012 la 10:15 pm

PS. Tuturor celor care considera amestecul PSD versus liberalii fosti turnatori sau actuali fripturisti de doi bani ca ceva foarte toxic pentru natiune si mersul occidental al acesteia, le convine orice eveniment care ne indeparteaza de riscul ca in vreun fel sa revina spre putere cei din filiera kgb-iliescu-vantu-voiculescu si ruperea USL este din aceasta categorie de evenimente .

34. ion adrian 11 februarie 2012 la 10:18 pm

PPS Daca ar dispare atat PSD cat si caricatura de partid al Bratienilor al lasa loc poate doar poate, unor adevarate partide social-democrate ca socialiste nu ne trebuie si ceva poate social-liberal sau chiar liberal.

35. FRANK ZAPA[KING] 12 februarie 2012 la 1:38 pm

Bibliotecaru-………,atentie mare dle. POPOARELE’
Din cite vad eu biblio,PLURARUL tie nu prea iti spune mare lucru.
Dar se pare ca nuantele astea marunte nu prea iti atrag atentia.
Ca atare intrebarea ta,are un aer mult prea timp,pt a i se putea raspunde si atentie mare Biblio,intrebarea respira un aer ,TIMP’ nu tu…………

36. Bibliotecaru 12 februarie 2012 la 1:53 pm

@ FRANK ZAPA[KING]
Lăsaţi “timpul” pentru istorie… Istoria popoarelor este făcută de individualităţi, istoria nu consemnează poporul. Nu e mai simplu să vă recunoaşteţi greşeala şi să trecem mai departe?

37. Bibliotecaru 12 februarie 2012 la 3:17 pm

@ FRANK ZAPA[KING]

De ce vă faceţi de râs? Nu cei care şi-au dat concursul la răscoale, revoluţii, războaie rămân în istorie, ci localităţile, anii, individualităţile.

Istoria spune despre Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan, Cercetări oficiali despre rezbelul serãnescu alu Horia, “Ducem Horiam cuowue Dominum per eminetiam passim nominar”. Mai reţine anul, 1784.

Lipiţi dumneavoastră popoarele :D

38. specialone 12 februarie 2012 la 3:28 pm

Uniune Europeana va oferi 30 de euro pentru fiecare turist pe care un Roman prin intermediul blogul,site ,cunostinta lui sau prin alte forma va putea sa aduca in Romania avand in vedere ca aceasta informatie este utila pentru cititorilor dvs sub permisiune dvs doresc sa lasa acest link in asa fel incat sa se poate stie despre acest lucrul deoarece proiectul poate fi implementat in doar 20 de zile Insa daca nu va exista o presiune media asupra cei care trebui sa -l implenteze va dura o vremea pana cand Romani vor putea sa obtine astfel de venituri pe langa salariul http://www.consultanta-evenimente.com/bani-ue-virati-direct-catre-romanii-si-nu-pt-guvernul-si-politicienilor.html

39. dica 12 februarie 2012 la 5:31 pm

Domnu’ Andronic ati lasat de izbeliste blogul asta! Vad ca niste baieti de liceu fac recapitularea materiei la istorie si se departeaza rapid de ‘48. Pacat, gaseam discutii inteligente pe aici candva..

40. Musette 12 februarie 2012 la 7:15 pm

Mie mi se cere autentificarea adresei la fiecare comentariu… constat insa ca pe acest blog apar ‘postacii’ USL car au inceput sa delireze deja. Pacat, d-le Andronic, ati lasat acest spatiu la dispozitia lor! Era o oaza de liniste din punctul asta de vedere. Va cred ca sunteti ocupat, dar cineva ar putea sa va ajute, altfel vor fi multi care vor renunta.

41. Bibliotecaru 12 februarie 2012 la 8:39 pm

@ Musette
.
Aţi comentat cam de 20 de ori pe acest blog… :D Ultima dată prin noiembrie.
O oază de linişte…
Înţeleg să se plângă domnul “dică”, care este un obişnuit al blogului… dar dumneavoastră?
.
Accept orice provocare care are legătură cu politica, constituţia, democraţia… pentru o discuţie inteligentă într-o oază de linişte. :D Uite, “la ofertă”. :D

42. ion adrian 12 februarie 2012 la 10:43 pm

Musette, fi atenta cu Miaurice asta, ca te asteapta la ceas de seara dupa colt. :)

43. donpedro 13 februarie 2012 la 8:30 am

Domnu bibliotecar, desi nu m-ai intrebat, si nici mata nu ai explicat la ce, ca cetatean, iti foloseste un USL nedezbinat, am sa-ti spun , atentie mare, da ?..la ce-mi foloseste un USL dezbinat. Mie, ca cetatean integru al patriei imi foloseste un USL dezbinat din motivul ca nu a existat si nu are cum, atentie mare, da ?. un USL imbinat.
Sudura “Jos-Huo Boc, Jos-Huo Basescu” nu tine loc de nimic, decat in mintea usor “inclinata” a unora ca, atentie mare, da ?.. bibliotecaru.

44. FRANK ZAPA[KING] 13 februarie 2012 la 11:17 am

Cu regret am constatat ca un text a disparut.era edificator in ce priveste ,expertiza’ uselistului Biblio.
Sigur aparent polemicile cu el par hilare,pt ca acest domn are darul sa duca dezbatere spre zone foarte tehnice si care pur si simplu ingroapa interesul userilor.
Biblio este postacul perfect,antrenat pt a creea diversiune si a sparge orice dezbatere.
Iata ultima lui provocare-,astept orice provocare’???
Oare????????????incercati sa-l intrebati pe Bibliotecaru de ce se face mesagerul,postasul si purtatorul de cuvint a lui DAN VOICULESCU??????????
O sa primiti niste raspunsuri de tot risul,care vor contine citate ,SMULSE CU BRUTALITATE DIN CONSTITUTIE’ din tot felul de legi,dar sub nici o forma o recunoastere a faptului CA ESTE IN TABARA TICALOSILOR USELISTI.
Ce intrebare este asta,la ce va foloseste un u.s.l dezbinat ori unul unit.
Doar o minte ratacita rau poate INTREBA ASA CEVA. Cind FOSTUL PRIM MINISTRU ADRIAN NASTASE ,astazi condamnat la 2 ani de puscarie este in conducerea acestei constructii politice,trebuie sa fii dus rau cu mintea sa mai intrebi asa ceva.
Si totusi,in cazul lui Biblio,nu-i o surpriza,EL RAMINE FIDEL PINA LA CAPAT SI DEVOTAT SISTEMULUI TICALOSIT.

45. FRANK ZAPA[KING] 13 februarie 2012 la 11:19 am

P.S.-cum sa intrebi daca mostenitorul P.C.R.-adica U.S.L. trebuie sa existe,cum??????????

46. Bibliotecaru 13 februarie 2012 la 2:48 pm

@ donpedro
V-aţi trădat cu acel “atenţie mare”… :lol:

47. Bibliotecaru 13 februarie 2012 la 2:50 pm

@ FRANK ZAPA[KING]

“incercati sa-l intrebati pe Bibliotecaru de ce se face mesagerul,postasul si purtatorul de cuvint a lui DAN VOICULESCU”

Ia puneţi repede un exemplu în care eu şi domnul Voiculescu facem aceleaşi afirmaţii, că eu dau imediat un exemplu cum sunteţi domnia voastră portavoce PDL-istă. :D

Sunteţi bărbat, vă ţin curelele la astfel de lupte?

48. Bibliotecaru 13 februarie 2012 la 2:53 pm

@ FRANK ZAPA[KING]

USL-ul are trei preşedinţi de partide care nu au fost membrii PCR.

Ghiciţi ce preşedinte al României nu a fost membru PCR?

49. Bibliotecaru 13 februarie 2012 la 5:42 pm

@ donpedro

Vă răspund însă la altă întrebare (nu am văzut să exprimaţi o întrebare către mine).
Întrebarea aţi adresat-o cu puţin timp în urmă:
“Intreb si eu, ca nu ma pricep : nu e posibil ca o lege sa poata trece “prin” CC inainte de a intra in Parlament ? Adica, sa vina, cum ar veni, deja parafata constitutional. Zic, desigur, de legile cu incarcatura conflictuala pe tema constitutionalitatii.
S-ar face o multime de economii.”

Rolul Parlamentului este de a face legea. Ea se dezbate prin comisii, se dezbate şi în plen, se aduce într-o formă anume şi este supusă unui vot final.

Dacă legea are din stadiul de iniţiativă avizul CCR, atunci în urma schimbării şi elaborării, ar putea ajunge iar la CCR.

Există în schimb o instituţie a statului numită Consiliul Legislativ.

http://www.clr.ro/clr.swf

Când ai un proiect de lege atunci îl treci prin Consiliul Legislativ şi acolo sunt nişte deştepţi adevăraţi în ale legii conduşi de domnul Iliescu şi ei dau o hârtie cu tot felul de observaţii, ba că intră în conflict cu Constituţia, ba cu legile europene, mai dau şi o listă cu legile conexe, oferă şi nişte forme de exprimare juridică mai adecvate… astfel ca legea care se dă “să se pupe” cu restul legilor, să existe o exprimare unitară şi un conflict minim. Nişte oameni de toată isprava.

Aaaaa, nu e Ion Iliescu, ci Dragoş Dan Şerban Iliescu.

În anul 2010, Consiliul Legislativ a fost sesizat cu un număr de 1916 proiecte de acte normative şi cereri de republicare/rectificare transmise spre avizare, după cum urmează:
* de la Preşedintele României – 1 proiect de
lege privind revizuirea Constituţiei României.
* de la Guvern – 962, din care:
– 167 proiecte de legi;
– 31 proiecte de ordonanţe;
– 186 proiecte de ordonanţe de urgenţă;
– 578 proiecte de hotărâri.
* de la Senat – 556 propuneri legislative.
* de la Camera Deputaţilor – 381, din care:
– 67 propuneri legislative;
– 1 amendament la propuneri legislative;
– 313 cereri de avizare a republicărilor şi
rectificărilor.
* de la Consiliul Concurenţei – 14 proiecte
de regulamente şi instrucţiuni.
* de la cetăţeni – 2 iniţiative legislative cetăţeneşti.

Cum spuneam, specialişti şi de toată isprava. Am dat aceste cifre pentru a înţelege câte de mult se modifică sistemul legislativ românesc. Absurd de mult. Probabil că sute din aceste normative sunt inutile sau se puteau evita sau sunt de conjunctură politică pentru a fi de ajutor cuiva, “cu adresă” cum se spune.

50. ion adrian 13 februarie 2012 la 6:04 pm

Biblio,
Stii ce inseamna fenomenul de colmatare prin eutrofizare? Cred ca-l stii bine si-l si aplici daca esti lasat. .. :)
Te mai ajuta si Frank in putinatatea lui mintala :)

51. Bibliotecaru 13 februarie 2012 la 7:40 pm

@ ion adrian

Sună savant dar este destul de simplu…

Eutrofizarea este un proces biologic, colmatarea unul hidrografic.

Eutrofizarea reprezintă creşterea nivelului de fosfor în apă în urma transportului sau prezenţei de materii organice în apă (în special al organismelor fitoplanctonice). Evident, în ziua de astăzi nu mai putem vorbi de fenomene lente precum cele naturale, mai ales că există o poluare masivă cu materie organică, dat fiind că apele menajere conţin detergenţi, fecaloide, iar fermele de animale conţin şi ele, cum este şi firesc, dejecţii.

Creşterea concentraţiei fosforului peste valoarea normală de 1 mg/metru cub conduce la scăderea oxigenului şi la dispariţia faunei.

Pe de altă parte… se spune că fosforul ajută extraordinar de mult gândirii. Se spune că nevoia zilnic este destul de aproape de un gram pe zi, cam 700 mg. De când eram mic mi se spunea că mănânc peşte că fosforul din el mă face mai deştept. :D

Avantaje, dezavantaje…

Adauga un comentariu


încă tânăr. încă îmi place să citesc. ascult plăci de vinil. fac politică în timpul liber. nu mă uit la T-showuri. nu citesc ziarele.

Citatul favorit

"If you take more chances, you've got more chances to win. ... If you have a low tolerance for risk, you've got a lower probability of success."
James Carville

Ultimele aparitii TV

Dan Andronic la Stirea Zilei – 1

2 decembrie 2010
Dan Andronic la Stirea Zilei – 1
Dan Andronic la Stirea Zilei – 2

Dan Andronic la St..

2 decembrie 2010
play
Dan Andronic la Stirea Zilei – 3

Dan Andronic la St..

2 decembrie 2010
play
Dan Andronic la Q&A – 1

Dan Andronic la Q&..

2 decembrie 2010
play

Comentarii recente

  • bella: ANtena 1 organizeaza "Romania Canta". Remake dupa Cantarea Romaniei? A ajuns la putere marele Carmaci Ponta? N...
  • bella: @biblio. Deci pe cine impozitezi, cati bani faci si -mai ales- daca sperietura insuflata pietelor externe este...
  • Bibliotecaru: @ Gheorghe Popa Nu numai că-mi doresc respectarea Constituţiei şi normativelor, în înţelesul lor dem...
  • Gheorghe Popa: @Bibliotecaru Stimate domn, In pimul rand as dori si eu un raspuns la intrebarea dumneavoastra: " Vă întreb...
  • Bibliotecaru: @ Gheorghe Popa Democraţia are două dimensiuni: A: "Puterea" (suveranitatea) nu aparţine decât poporului ...
  • Gheorghe Popa: NU FAC PARTE DIN telespectatorii tv a3 DAR, NU AM PIERDUT LECTIA DATA DE DOMNUL MIHAI RAZVAN UNGUREANU lui ...
  • Gheorghe Popa: @Bibliotecaru Noi romanii dorim sa facem parte din categoria a-lll-a CATEGORIC DA , altfel nu eram cu nas...

Top comentatori

  • Bibliotecaru (35)
  • margaregta (22)
  • bella (18)
  • MarcuArcu (12)
  • Gheorghe Popa (10)
  • ion adrian (8)
  • micutu204 (7)
  • FRANK ZAPA[KING] (5)
  • Dica (4)
  • arcu de triumf (4)
 

Tag cloud

 
mailto
Copyright © 2010 Dan Andronic