Doar cu Antena 3 nu se fabrică un protest
Mare tristeţe la Antene de când cu viscolul. Protestele sunt anemice spre inexistente şi cu un locotenent care mai are puţin şi primeşte propria rubrică nu se face primăvară. Insistenţa cu care este promovat este demnă de o cauză mai bună. Învăţaţi probabil că demonstraţiile au nevoie de o faţă, au ales să construiască una.
Din păcate pentru mediatizarea subiectului, celelalte televiziuni aproape îl ignoră în totalitate. Pentru că principalul motiv care care a dus la diminuarea protestelor este altul: interesul aflat în scădere al presei. Având un alt subiect de discuţie, cel puţin la fel de spectaculos, majoritatea televiziunilor nu s-au mai deranjat să mediatizeze demonstraţiile. Graba cu care mediatizarea este acum concentrată pe vreme, demonstrează că inclusiv televiziunile se săturaseră de subiect şi erau în căutarea altuia. Viscolul a picat la fix. Dar putea să fie vorba despre orice altceva. Aseară, doar Antena 3, mai avea trimisă o echipă pentru a relata ce se întâmplă în Piaţa Universităţii. Dar relatările de tipul:” este ger afară şi chiar în aşa condiţii toată lumea protestează” nu mai impresionează pe nimeni.
Nu spun că oamenii din Piaţă nu sunt îndreptăţiţi să se afle acolo, dar pare din ce în ce mai clar că demonstraţiile au căpătat amploare şi s-au întins pe două săptămâni mai ales datorită atenţiei mediatice. Crin Antonescu este unul dintre liderii opoziţiei care şi-a dat seama de acest lucru. Mitingul USL organizat săptămâna trecută a avut drept scop revigorarea demonstraţiilor. Dar cu toată ofensiva pusă la cale, dacă agenda media ia altă turnură, eforturile sunt în zadar.
Alături de Antene, singurii care mai vorbesc de anticipate sunt cei de la USL. Cred că ar fi mai bine pentru Mihai Gâdea să lase în stand-by protestele şi să se concentreze pe greşelile autorităţilor în eforturile de deszăpezire. Chiar şi placa” Nu deszăpesc pe banii noştri” ar avea momentan mai mult succes decât relatările unui locotenent ce se crede Victor Petrini.
Nu-ti bate capul Danut, noteaza cifre de uz intern :
- rating A3 : 5%, B1TV : 1%
- PDL : 12%
O zi placuta
Corect. Mitingul de la Universitate se stingea mai repede daca nu erau 5 care tv acolo. A3 face un joc periculos laudandu-l pe militar. Sa-l faci erou pe acel militar si tupeist pe contra-amiralul intrat prin telefon, arata o batjocura si o infatuare cum rar mai vezi fata de un contra-amiral al armatei romane. Nicaieri in lumea asta nu mai vezi militari printre demonstranti. La noi sunt eroi si vedete. Poate ii da si o emisiune. Plesu cel hulit avea dreptate cand il caracteriza pe Gadea, acest Hala Gorani din Baneasa, care s-a schimbat mult in ultimii 2 ani, devenind tot mai agresiv si mai arogant. A3 a introdus limbajul de cartier si dispretul fata de orice inseamna demnitar, guvern sau orice tine de stat. Sa vedeti cand/daca or veni Lolek si Bolek la guvernare cum A3 va face jocurile. Deci “hope for the best, prepare for the worst”
@Triumf
“Poate ii da si o emisiune”
Îi dă o misiune, de-o să aibă timp și de emisiune, numai dacă îl va mai băga cineva în seamă.
ANTENA 3 ar trebui somata sa-si puna intr-un colt sigla USL, daca nu sa se inchida, iar trometele de acolo sa-si ia carnet de partid
O fi nepotul sau protejatul ministrului Gabriel Oprea. ![]()
La așa disciplină militară, așa conducere armată, sub acoperire!
Sună ca un ecou:
“Ieși afară, (e)misiune ordinară!”
ah.. discuta si la antene ideea tinarului locotenent, de dictatura militara asa ca solutie pt tot si toate?
pantru ca e gre si nu mai e miting m-am gandit sa spun si eu pe forumuri cam ce as vrea de la basescu
Jos cizma de pe PDL domnule Basescu
Domnule presedinte,
In incercarea de a aburca Romania pe vaporul imaginar din mintea dvs nu ati reusit sa suiti acolo decat o mica parte din populatia ei,in primul rand niste fete frumoase sau doamne supuse si cativa apropiati pe care inca nu i-ati ciuruit .In rest tara ia apa, iar mitingurile nesemnificative nu pot impiedica totusi evidenta statistica ca o doar 13 % din romani o duc mai bine ca inainte restul mult mai rau ,iar numarul celor care o duc foarte rau e mult mai semnificativ si in continua si reala crestere.
Pe acest forum am scris o data, demult cand am avut nesabuinata sa cred ca curajul pe care il afisati in a reforma tara e sufiecient, un indemn asemanator: Jos cizma de pe PNL dle Patriciu.
Sper ca si acum sa se intample la fel,adica si PDL sa aiba aceasi sansa, desi cu dvs e mult mai greu….
Daca este sa aleg intre ce mai poate fi salvat din dezastru de imagine pe care ati reusit sa-l creati dvs si partidului dvs,atunci eu cred ca PDL se mai poate salva ca partid democratic indiferent daca in opozitie sau la o viitoare conducere a tarii .Evident ca este nevoie sa nu ramana pesedistii si liberalii de capul lor sa o ia razna la fel ca politicienii puterii de astazi,evident ca este nevoie de aceasta mai mult decat de un preseinte jucator care si-a pierdut si ultima farama de credibilitate.
Trebuie sa intelegeti ca orice ati mai dori sa spuneti dvs acum,chiar si lucrurile pozitive care le descrieti ca s-au intamplat cu adevarat,nimeni nu va mai asculta,vorbiti la surzi.
Prin urmare lasati va rog PDL sa-si aleaga un presedinte in mod democratic nu cu sula pusa de dvs in coasta la ultimul congres.Geoana, cel pe care cu mitocanie il despretuiati fara motiv deoarece spre deosebire de dvs e nu numai intelectual dar si democrat a lasat la congres partidul lui sa voteze secret si asa a pierdut presedintia ,dar a ramas democrat , ceea ce dvs nu ati fost niciodata , nici democrat , nici intelectual.
V-au plecat consilieri in comparatie cu care limita dvs de perceptie nu a putut remarca uluitoare diferenta de statul nu numai intelectul dar si de capacitate cognitiva , ca sa ma exprim elegant.
Dle presedinte ,cand Sarcozy si-a pierdut credibilitate l-a adus langa el pe Alain Juppe care aseara l-a pus in mare dificultate pe Holande, dvs l-ati trimis pe Valeriu Stoica sa joace cu soldatei in cada si v-ati asezat langa Ialomiteanu ,Igas doamnele credinciose care cu siguranta va vor parasi ultimele, dar intr-o zi vor pleca si ele sa fiti sigur ca nu mai gasiti un al doilea Boc de distrus politic.E o diferenta nu-i asa?
Nu inteleg de ce cei care va mai misuna in preajmma nu va spun ca austeritate peste austeritate nu se poate, ca problema locurilor de munca nu o rezolva guverne de poasta calitate, expirate , ci legi in parlament .Cresterea competivitati se face nu numai prin inteligenta si inovatie ceea ce dvs aveti limite sa intelegeti ci si prin micsorarea costurilor pe forta de munca ceea ce nu va trece prin cap sa sustineti.Daca Valeriu Stoica ar fi fost langa dvs , cu siguranta v-ar fi explicat si sunt convinsa ca ati fi si priceput.
Prin urmare, va rog eu , lasati o respiratie mai lunga intre ultima declaratie de neamestec in treburile interne ale PDL si inscrietiva la un curs de arbitri,chiar si neprofesionisti, pentru ca profesionist cu adevarat nu ati fost decat atunci cand va aflati pe nava.
Lasati domnule presedinte Romania sa respire , pentru ca acum e prea acoperita de incompetenta ,mai mare chiar decat cea a dvs in aceasta calitate de presedinte jucator invins si decredibilizat.
Cu siguranta increderea romanilor e la mana altora, iar dvs ar trebui sa dati si partidului dvs o sansa in batalia asta si nu sa il obligati sa moara cu dvs de gat.
Va asigur ca veti fi si dvs mai castigat pentru ca ei vor sti sa fie mai buni cu domnia voastra decat ati fost dvs cu Petre Roman si cu multi alti din apropiere pe care dvs i-ati ciuruit.
Dar , dle presedinte oamenii ca oamenii, dar un partid nu merita asa umilit.
__________________
Nu se stie niciodata cine da si cine primeste.
ce spuneti acum daca e liniste si ger oare ma va auzi si pe mine domnul?
@Gabriela
Nu înțeleg cum ai ajuns așa de înverșunată împotriva lui Traian Băsescu. Eu te știam în coasta lui Gheorghe Flutur, membru activ, mulțumită de rezultatele campaniei din 2004 și 2007 la referendumul de demitere.
De ești tu aceea, nu te recunosc și nici mama lui Ștefan cel Mare n-ar avea altă nedumerire.
Să înțeleg josul cu cizma un îndemn și din partea lui Flutur?
Gabriela ,
Iti transcriu discursul lui Basescu in opinia mea desigur , poate iti este de folos:
Reiau si aici opinia mea despre discursul prezidential:
Desigur ca asteptam sa aflu cine sunt organizatorii din PU, dar auzind de Voronin inteleg ca o sa fie cam greu sa se afle oficial .
Basescu a spus maximul ce-l putea spune fara sa creeze un incident diplomatic .
A spus multe si in discursul extins de alaltaieri :
Asadar cum trebuie citit, desigur in opinia mea, discursul prezidential?
O s-o iau cronologic(fata de text) si pe puncte:
1. Spune Presedintele referitor la milioane de cetateni :
“Şi ei s-au simţit solidari cu cei care prin scandările lor, prin pancartele lor din pieţele oraşelor din ţară dădeau semnale legate de sărăcie, de aroganţă a politicienilor sau legate de corupţie. Este clar pentru mine că prima mea obligaţie este aceea de a restabili legătura de încredere între mine şi acea parte a populaţiei care şi-a pierdut încrederea în Preşedinte. ”
Traducerea mea: Este o stare generalizata in tara de aroganta si de coruptie a politicului care pe langa ca duce la saracirea celorlalti jigneste si sfideaza populatia si o intoarce chiar si contra mea
2. Spune Presedintele:
” Peste 80% dintre români au votat pentru Parlament unicameral şi pentru un număr maxim de 300 de parlamentari. Toate partidele fără excepţie se fac că uită de votul pe care românii l-au dat în noiembrie 2009, însă nu ezită să spună că ascultă vocea poporului. Eu nu aş crede pe niciunul din ei atât timp cât nu respectă acum un vot dat de români în proporţie de peste 80%. Repet: nu vizez niciun partid anume, ci toate partidele; indiferent ce declară, niciunul nu a vrut să mişte lucrurile înainte, …Poporul nu se serveşte numai în declaraţii la televizor, ci şi prin fapte;….Avem nevoie de un comportament modest şi decent al politicienilor…. atunci cand în ţară se impun măsuri de austeritate, parcă deranjează comportamentul arogant şi lipsit de modestie”
Traducerea mea: Va arat dlor politicieni, fara exceptie, cartonasul galben pe care se poate ca electoratul sa-l transforme intrun cartonas rosu.
3. Spune Presedintele:
“Avem nevoie de oameni politici credibili şi acest lucru nu se poate face decât prin transparenţa cheltuielilor publice. Degeaba miniştrii vor anunţa proiecte pe care le-au făcut, dacă cetăţenii nu vor putea accesa în orice zi site-ul ministerului pentru a vedea aprobările pentru cheltuirea oricărui leu. Numai aşa Guvernul, politicienii de la nivel local, vor putea ieşi de sub suspiciunea fraudării fondurilor publice. ”
Traducerea mea: Daca vreti ca oamenii sa nu va mai creda hoti aratati justificati cu transparenta totala cheltuirea banului public. Daca nu pe buna dreptate veti fi considerati hoti si pentru lume asta inseamna ca si sunteti
4. Spune Presedintele:
“Oricât de mare ar fi presiunea cu eticheta de dictator, voi continua să susţin fără rezerve toate instituţiile statului care luptă împotriva corupţiei, fie că vorbim de Poliţie, fie că vorbim de Parchet, fie că vorbim de Justiţie, ceea ce nu înseamnă neapărat că voi fi un om care să nu observe şi să nu se manifeste atunci când va constata sau când va crede că s-au produs erori….Aş vrea ca nimeni să nu mizeze pe laşitatea mea în a spune ce este de spus ”
Traducerea mea : Sa nu spere careva ca pot fi intimidat si pe cat voi putea eu in tara asta se va face Dreptate
5. Spune Presedintele;
” În ultima perioadă societatea civilă de bună calitate s-a retras în cochilie, este timpul să revină pentru că altfel locul ei va fi ocupat de foarte mulţi neaveniţi care se vor revendica a fi reprezentanţii societăţii civile. Avem o intelectualitate care, probabil, descurajată de criză, descurajată de unele măsuri guvernamentale, descurajată de unele poziţii ale mele, s-a retras şi nu vrea să se mai implice în viaţa socială şi politică. Este un apel, dacă vreţi, pe care îl fac, la revenirea societăţii civile de bună calitate în prim-planul vieţii politice şi sociale prin contribuţiile pe care le poate aduce”
Traducerea mea: Un apel catre societatea civila reala , din suparare pe Basescu, din dezamagire si frustrare sa renunte la lupta, la cea corecta si sa fie cuprinsa de un soi de blazare lasand pe altii sa-i uzurpe locul asa cum acum s-a cam intamplat cu Piata Universitatii
6. Spune Presedintele:
” Partidele politice, toate, nu pot fi credibile spunând că reformează România când ele nu s-au putut reforma ele însele. Deci o reformare a partidelor este singurul element care poate credibiliza afirmaţiile că sunt pregătiţi să îşi asume modernizarea României în continuare, pentru că fără modernizarea României trebuie să ştiţi că se condamnă românii. …Aş spune, poporul şi-a făcut datoria cu privire la trecerea prin criză si a fost supus unor măsuri de austeritate severe. Este, de data aceasta, rândul politicienilor să asigure stabilitatea ţării şi continuarea proceselor de reformă. Fără stabilitate vă asigur că nu avem nicio şansă. Cu stabilitate politică, cu înţelegere între partide cu certitudine reuşim, şi ar fi păcat ca politicieni lipsiţi de responsabilitate să dea cu piciorul sacrificiilor pe care de doi ani le fac românii. În ceea ce mă priveşte, sunt de meserie comandant de navă şi n-am ratat niciodată destinaţia. ”
Traducerea mea: Toare partidele daca sunt lasate de capul lor sunt o apa si un pamant, nereformate fac ceva numai impinse din spate si asta explica ca PDL a facut chiar multe.
Dar atentie dl Basescu nu mai gireaza pe nimeni si nu va accepta ca politicieni lipsiti de responsabilitate sa incerce sa rateze ajungerea navei Romania la destinatie. Adica de acum, oricine este cu corectitudine alaturi de Presedinte de a duce nava in port va avea sprijinul politic necesar
7. Spune Presedintele, dar citez din memorie, caci acest fragment nu este de gasit pe situl presidenty.ro ceea ce inseamna ca a fost un avertisment pe care Presedintele l-a considerat ulterior cam exagerat(Sunt si eu de aceiasi parere):
“Toate analizele arata ca anul 2012, partea a doua a anului, este un an in care zona euro risca sa intre din nou in recesiune. Din acest motiv, este esential ca Romania sa fie pregatita, pentru ca atunci nu vom putea miza pe sprijinul prietenilor nostri europeni. Romania va trebui sa faca fata cu resursele ei oricarei crize. De aceea indemnul meu pentru oamenii politici e prudenta, indemnul meu pentru romani e solidaritate, pentru ca nimeni nu poate scapa de criza individual.
Din criza ori iesim toti tari, dar numai o data cu tara; Ori scoatem tara din criza si am iesit noi toti, ori daca nu salvari individuale nu exista. Avem un orizont, stim ce avem de facut, avem resursele sa trecem cu pagube minime prin aceasta criza. Suntem mult mai bine pregatiti decat in 2009, dar trebuie sa fim responsabili. Trebuie sa acceleram ceea ce am inceput in ultimii ani. Am semnat un parteneriat strategic cu Turcia, trebuie sa privim si catre Polonia si statele Baltice, pentru ca daca se confirma intrarea in recesiune, zona care va iesi prima din criza va fi zona non-euro. Prioritatea pentru Zona euro va ramane in continuare piata datoriilor. Fara sa uitam India, traditionalii nostri prieteni din China”
Cred ca cele de mai sus sunt rezumate intro exprimare mai putin categorica in textul de pe sit :
“Vor câştiga bătălia cu viitorul naţiunile care vor avea state flexibile, administraţii debirocratizate şi care vor fi pregătite să absoarbă şansa relansării economice. În momentul de faţă nu se mai poate miza pe investiţiile străine pentru crearea locurilor de muncă, cel puţin în Europa investiţiile străine au scăzut foarte mult. De aceea, orientarea corectă a resurselor de investiţii pe care le are anul acesta bugetul de stat este esenţială pentru menţinerea locurilor de muncă şi creşterea numărului acestora.”
Traducerea mea fata de aceste doua texte puse unul langa altul: Prin noi insine in primul rand si atentie jur imprejur fara sa neglijam nicio oportunitate favorabila Romaniei
Desiur ca acest prin noi insine nu ne mai permite erorile de pana acum si vae celor care mai vor gresi.
Dane spui niste “adevaruri” de ingheata apele .Ma uit pe geam si-mi confirm c-am dreptate :
Viscolul televizat loveste mai naprasnic in protestatri decit frigul , vintul si ninsoarea de afara.
Esca plictisita de zece zile de proteste s-a decis sa faca o editie speciala.
Manipulatorii de la Antene au decis sa-l omagieze pe Emil Hosu in loc sa dezbata si-n dunga discursul lu’ Basescu despre cum el e comandant de nava nicidecum un dictator .I-a batut Turcescu de l-au ascultat cu urechea.
marcu
eu am sprijinit un om impotriva unui pesedist de 18 ani la conducerea judetului si nu regret.suceva si judetul arata altfel.nu sunt membru pdl am fost liberala pana la venirea lui stolojan ,cand m-am intors la nepoti ,cratita si psihologie.daca vrei sa faci mahala ca presedintele nu ai gasit locul ,mi se brehane de mijeriile tale de factura basista, adica toparlania nu ma atinge ,am o varsta….
Nu ți-a trebuit mult ca să calci în străchini. Te întrebasem fiindcă eram nedumerit și chiar azi mi-am amintit de tine, de pe Realitatea.net; am cunoscut câteva din prietenele tale de acolo, vorbeau cu admirație despre tine. (Ina-e, Aura-light, Andra).
Dacă așa ai înțeles să reacționezi, punem punct.
Cand m-am inscris la Psihologie,acum ceva ani,am mers impreuna cu alte colege din inv. si cu simtul umorului destul de ascutit,ne intrebam de ce ne-am ales noi aceasta varianta si nu alta .Raspunsul a venit tot de la noi : ca sa ne tratam singure ,gratis !Se pare ca treaba asta nu e general valabila:))))) .Eu nu inteleg aceasta ura impotriva presedintelui Basescu ;cred ca cine simte asa ceva,are o problema cu sine insusi.Este nefiresc sa urasti o persoana care incearca sa -ti faca bine si sa-si consume propria energie ,cand,mult mai confortabil ar fi sa stea “cuminte in banca”.Eu ,pe Basescu,il vad un adevarat lider ,singurul la acest moment.Despre tratamente la psiholog ,la psihiatru mai apoi,spun cu certitudine ca este nevoie urgenta la Antena3.Cred ca specialistilor in domeniu le va lua mult timp,nu pentru ca sunt multi cei ce lucreaza acolo ,ci pentru ca este realmente muuult de lucru cu ei!!!
Nu opriti protestele! Eu castig din prostia voastra,dau faliment ,va rog!Am cumparat euroi si astept sa creasca la 5,6 sa platiti voi creditele la schimbul asta.Sa protestati bine!
Atentie la limbajul folosit in postari. Exista monitorizare :http://www.adevarul.ro/life/acta_internet_cenzura_0_635336765.html
@Marcu
@cosanzeana
@Gabriel
Hai baietzi, puneti mana pe lopata !
Luati mai exemplu piticului atomic !
Ajunge cu limbile date lui Basescu !
Gata, nu a cazut inca, asteptati, va veni timpu` .
LA MUNCA !
Acum ! Hei ruuup!
marcu
eu nu suport intoxicarea cu minciuni.daca prietenele mele nu ti-au spus ca nu am nici o treaba cu pdl si ca am opiniile ce le vreau pentru c anu sunt membra de partid inseamna ca nu esti tu vinovat.dar trebuia sa intrebi nu sa manipulezioricum e bine sa facem o pauza in conversatie poate intre timp renunti la patima si te documentezi si informezi mai profund, ca sa nu te creada lumea plutas
@cosanzeana
Tratează-te singură ! Funcţionează după principiul : cînd vrei să levitezi te tragi de păr în sus .
Pot să-ţi fac şi eu un bine dacă tot te duci la vale ? Un brînci .
@cosanzeana
Sint total de acord cu ce ai scris. Ar fi atitea de adaugat, dar ma rezum sa spun doar atit:
Pe Iliescu nu l-a clintit adevarata Piata a Universitatii, ba a mai adus si minerii, dar nimeni nu la numit “dictator”. A ramas la Cotroceni si noi am ramas in urma vreo 10 ani pe putin din cauza lui, iar lumea s-a invatat tare bine cu furatul.
Basescu nu e sfint, dar nici dictator, iar daca a vrut sa nu stea degeaba la Cotroceni si a avut o viziune despre ce ar trebui schimbat (cu bune si rele), a pornit uraganele impotriva lui.
In opinia mea catastrofal pentru noi este ca majoritatea tinerilor cu virsta de pina la 25 de ani acum, nu pot face o analiza comparata Iliescu-Basescu, bazata pe propriul discernamint. Pe acestia si nu numai FelixTV & co. reusesc sa-i faca sa inghita fara sa mestece si astfel atit perceptia cit si discernamintul le sint alterate.
Acum vreo 20 de ani, cind am vazut ca iar Iliescu a cistigat alegerile, mi-am zis ca atunci cind vor ajunge sa voteze copiii acelor timpuri, unul ca Iliescu si partidul lui nu va mai putea niciodata cistiga. Astazi inca mai sper, dar mi-e teama sa nu ma fi inselat. Vechiul sistem inca exista printre noi si si-a crescut discipoli multi, flaminzi de afirmare, pozitii si bani.
Ce bine ca tu te poti trata singura!
))
@Cosânzeana, AdmuS
E jale mare în mintea unor incurabili, de-aia li se spune zâmbăreți.
@AdmuS
Sper sa mai am leac ,insa Cornel si Kartouche necesita un tratament special
))))
@MarcuArcu
Stii ca-mi venise in minte “incurabili”,dar m-am oprit asa,din delicatete:)))
@tudor si cei care-i seamana (adica aia cu neuronii jucausi): http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=8SDnAjHwaJE
Cam asta fac USL-inosii si gurnalistii de la A3
@Lucian
În urmă cu cel mult 10 minute, tocmai m-a întrebat un vecin dacă am observat ce fețe obligate să stea contra cost au oamenii din Piața Universității. Ce mai, mercenari cu față umanoidă. ![]()
Ăia cu protestul îndreptățit sunt o fantasmagorie, “justificată” de dificultatea de a-i distinge de mercenari. Cu câteva excepții se confirmă regula, nu se infirmă.
@ Ileana
@Marcu,
uite, uite, a mai aparut unu`
@AdmuS !
Bata-va sa va bata ! Vedeti ca aveti sub unghii ramasite baseciene, porocalii !
Nu va roadeti unghiile, roadeti presul …..
Atentie, atentie, achtung ! Vin minerii ! Vin comunistii ! Vin securistii !
@admus. Un fantastic film “Femeia Presedintelui”cu Annette Benning si Michael Douglas”. Un extras: “….dl.X are dou aidei: sa va provoace FRICA, pt. ca apoi sa poata arata cine e vinobvatul pt.frica”. Nu ti se pare ca seamana cu A3 si iRTV. NUmai stiri negre pt. ca apoi -cf.cu ordinul de zi pe unitate- sa dea vina pe Basescu. NB. Urlete si cifre despre viscol: “la noi costa X pe km, iar in Finlanda…”. Purul adevar: contractul de UN MILIARD a fost semnat de Orban (liniste absoluta despre asta), iar efectiv s-a cheltuit cam 25% din acest Bechtel al zapezilor. Deci: la noi se cheltuie X/4 desi s-a contractat X.
@gabriela. Am mai pus aceasta intrebare si n-am primit raspuns. Poate tu..? Vreau UN SINGUR EXEMPLU de sondaj in RO in care mai putin de 75% n-au spus ca RO se indreapta intr-o directie gresita. Vreau UN SINGUR exemplu, din UE, in care cei ce vedeau o directie buna (in tarile lor) depaseau 51%.
bella
scuze pentru interventie…..inca o dovada ca suntem o tara cu o populatie majoritar afectata de tarele comunismului.
Statul social ,in care teoretic orice cetatean beneficiaza de un nivel minim de trai asigurat de guvern,conducere, a fost si este principalul argument al fostilor si o parte a actualilor indivizi ce sau perindat la putere.
Cetatenii romaniei fug in general de responsabilitati si chiar de munca,in consecinta este mult mai usor sa i controlezi promitandule o viata ,un trai garantat, dependent de stat decat sa i indemni la munca si independenta economica direct responsabila.Mai concret, din moment ce basescu indeamna la munca,responsabilitate individuala,fara a astepta de la stat rezolvarea problemelor ,toti acesti dependenti obisnuiti ca altcineva sa le dea ce au nevoie, considera directie gresita .
Nu intamplator in romania exista cam 25% populatie angrenata in sector privat productiv,platitori de taxe catre buget,bugetari…….si cam tot asta e procentul de sustinere a directiei alese de basescu.
Tu in ce categorie te incadrezi?
scuze….adresare catre GABRIELA
Oare PSD-ul nu si-a propus sa desfinteze PNL-ul?
Il pune pe Antonescu sa spuna “prostii” ( miting de sustinere a protestelor din strada, demisia din guvern, alocutiunea din parlament) apoi acesta da inapoi sub influenta PSD-ului (?) si se face de ras. Oamenii din PSD se enerveaza, cei din PNL se enerveaza si in apropiere de alegeri USL se rupe, dar puncte a castigat PSD. PNL va avea soarta PNTCD-ului.
Ce ziceti?
Mai glumim și noi, de ex. cu „dacă” și „poate”.
Nu rezist prea mult să stau concentrat pe ministrul Gabriel Oprea. Mi-e teamă să nu-mi explodeze în față locotenentul ăla evadat la antene. Armata Română încă nu și-a manifestat nerăbdarea… să-l caute.
De când a propus soluția secolului – Armata să preia puterea- locotenentul instigat s-a pornit să practice, în pas de defilare, politica străzii și telegenia de geniu; mă pune pe gânduri:
-recalcularea pensiilor militare mari, intrate la apă, exclude posibilitatea ca acest locotenent să fie mult mai bine instruit decât ne imaginăm?
-dacă Armata mai are câțiva apți combatanți, de talia ăstuia dus pe antene, poate n-ar pune de-o aplicație militară pe frontul obiectivului politic, dar populația, dacă nu-i datoare să știe cum să-și scoată din cap asemenea gânduri stresante, ce poate face?
-din cauza unor astfel de tresăriri, să nu ajungem noi, civilii, la „Bălăceanca” și să ocupăm locurile cuvenite celor suferinzi la disciplina militară.
Recenta lui poză (de pe blogul Andreei Duțulescu), invitat la Iliescu de Sfântu’ Ion, poate n-ar trebui să mă bage în boale ca niște șuturi de mineriade pe fond mai verde, totuși evadarea UNPR-istă pare cam încețoșată în poza aia.
În concluzie, nu ne-ar dăuna să aflăm și noi câți trebuie căutați. Dacă știe, poate recunoaște prin hipnoză măcar… câți locotenenți din ăștia sunt de toți.
Incredibil comunicatul dat de Statul Major General! Prezintă public propunerile locotenentului rătăcit, de parcă n-ar acest caz ține de bucătăria lor penibilă ci menirea Ministerului Apărării ar fi să stea la taclale cu populația despre ce asemenea arme de vitejie are Armata Română și să fructifice public marea ei dezarmare, prin felul cum a ales să se dea un pic consternată.
La umăr arm’ ăăăă consternată!
de parcă n-ar ține acest caz de bucătăria lor penibilă, în sensul s-o tranșeze imediat, s-o bage-n oala lor și să-i pună capac, nu să stea ascunși în tranșee și să-i strige : nu mai trage în consternarea noastră armată!
Statul Major General se ocupă cu prezentarea de modă în fața populației, pe care parcă o întreabă: vă place, cum vedeți croiala asta propusă de locotenentul erou? Pe noi ne-ar consterna un pic, dar ne trece doar la regimentul zece.
Modelul ofițerașului român bine intruit testează opinia publică.
Dacă nu ține, ori batem consternați în retragere, ori-ori , să nu ziceți că nu v-am raportat.
as mai adauga ca ne-ar trebui un punct 8 de la Timisoara,actualizat,adica :nici un fost comunist fie el si basescu(dar ,stiu sigur ca va fi si Voiculescu, si pentru asta,fac orice concesie)si nici vreo rudenie de-a lui, pana la gradul IV, sa nu mai aiba dreptul de a intra in politica sau de a detine vreun mijloc de presa,cu precadere post televiziune.Stim ca antena 3 manipuleaza in stilul stalinist,nici macar,ca la scoala de jurnalism de la Stefan Gheorghiu,nu o fac,ei o fac ca pe vremea lui Stalin.Eu asta vreau,punctul 8 actualizat si stiu ca pentru asta merita sa ies ,din nou,ca in 90,in strada.Eram atunci,poate ca sute de mii in toata tara si am stat peste 90 de zile si Iliescu,a adus hoardele de mineri(acum au fost adusi oamenii strazii,li s-a dat si bautura si cate un milion pe zi,sunt marturii)ca sa ne omoare,sa ne violeze,sa ne ia dreptul de a mai trai sau chiar si pe cel de a muri omeneste.Astia sunt cei care si acum doua saptamani, au sperat intr-o lovitura de stat.Si am mai observat,cu durere,ceva:oportunisti de tipul Florin Calinescu,Emil Hossu(a murit,stiu)si altii,care nu au participat cu adevarat la revolutia din 89 si apoi la protestele din90 (,au iesit repede sa se afirme.Nu au cunoscut situatia,atunci,au stat la caldura,si acum sunt foarte ofiliti.Imi pare rau, caci crezusem in ei,chiar si in Majestatea Sa,am crezut.Uite asa imi da si mie Dumnezeu,mintea de pe urma!
@bela lasa directia gresita,du-te pe ires sau la vasile dincu pe site si ai sa vezi sondaje cu gradul de nemultumire si cu cei care spun ca o duc mai bine acum sau la fel ca inainte. daca ai fi urmarit alaltaieri disputa dinte juppe si holande ai fi vazut cam cum se discuta acolo despre mijloace de a se infiinta locuri de munca din scaderea contributiei pe munca .du-te pe hotnews si ai sa vezi articole despre masurile din anglia.ai sa vezi ca si in tratatul care se pregateste acum sunt masuri de transformare a cresterii in locuri de munca.in fond daca anul trecut previziunile au fost prea optimiste ,acum sunt prea pesimiste.ai sa vezi ca grecia nu va intra in faliment , ca se vor scoate euro obligatiuni, ca se va face o guvernanta economica comuna, ca se vor mai injecta bani in economiile europene dupa cele 500 de miliarde , ca situatie nu e facuta doar pentru austeritate.astfel de masuri lipsesc la noi.doar cu minerit si cu vinderea participatiilor minoritare ale statului la diverse companii inainte ca acestea sa devina mai rentabile sau listate pe bursa si asta doar ca sa platim datorii nu se face primavara.de asta sustin ca actualii economisti ai lui base sunt la fel de limitati economic ca si el politic si ca ar trebui sa lase locul.iar basescu nue capabil sa mai aduca mediere pentru scopuri sustinute si de putere si opozitie si de aceea ar fi mai bine sa plece acolo unde zicea el ca nu vrea …nu mai stiu unde a dat exemplu, ca nu-l mai iau in serios.mai bine asculti ce spun economistii decat sa asculti ce intelege basescu din ce spune ialomiteanu
astazi am facut o interpelare pe blogul varujan vosganian….credeti ca o sa primesc raspuns?
-
domnule…
intr o declaratie data de victor ponta se afirma ca in nici un caz nu se pune problema demisiilor din parlament asa cum membrii pnl au spus.
Am remarcat o intreaga campanie in acest sens ,chiar dumneavoastra afirmand ca este o solutie corecta .
In acest moment care este punctul de vedere al pnl,avand in vedere ca o parte dintre membri, deja au depus demisiile, dand usi cuvantul in fata alesilor ca nu vor reveni asupra hotarari…
In cazul unei alte pozitii, ce garantie poate avea alegatorul ca asa cum sa luat aceasta hotarire stimulati de emotiile momentului ,si alte hotarari nu vor fi la fel?
Neexistand o comunicare si capacitatea de a lua hotarari unitar ,coerent,oare credeti ca usl ul poate reprezenta o varianta viabila in cazul in care ajunge la putere in aceasta formula?
Ca alegator si contribuabil consider ca am dreptul la un raspuns, avnd in vedere pozitia dumneavoastra politica in cadrul aliantei.
@Aurel
Nu primești răspuns și ești singurul vinovat pentru asta.
Îi pui întrebări prea încuietoare pe o temă prea gogonată. De la început am stabilit pe aici că n-au nicio ieșire rezonabilă cu demisiile mincinoase și nu vor aduce decât pretexte de răzgândire. Deja le-a dat PSD-ul o scuză că dacă vor demisiona ar fi o greșeală fiindcă n-ar mai avea cine să sesizeze CCR pentru neconstituționalitatea legilor adoptate de cei rămași la treaba aia mare, legislativă.
marcu…
stiu ca nu primesc raspuns…
de ce crezi ca am intrebat?chiar dan a avut un articol pe aceasta tema in care afirma ca nu si vor da demisia.
Eu doar i am adus aminte domnului vosganian…poate cine stie…se simte.
Sa nu uitam ca principalii vinovati de situatia de astazi a Romaniei sunt jurnalistii : cu “studii” prin strainatate, cu “burse” Soros, cu turism sponsorizat, toate grevate pe o iresponsabilitate si cosmopolitism tradator de neam si tara, ziaristii au creat o lume paralela, in care romanii nu mai vad ca sunt vasalii Europei, nu vad ca oranduirea capitalista i-a adus in sapa de lemn, ca tara este in faliment datorita globalizarii acceptate cu lacomie de guvernanti si bogatasi locali ! Asa ca mai usor cu locotenentul, pana la urma el a vorbit in nume propriu, nu al puterilor straine suzerane, cum o fac jurnalistii !
@gabriela. Spre deosebire de “sticla” economia e pe cifre. A scadea taxa X sau taxa Y cu Z% inseamna o lipsa IMEDIATA si CERTA la bugetul statului, deci va trebui acoperita din imprumuturi! cum si cand se acopera imprumutul si cnad apar beneficiile? n-am vazut pe nimeni sa spuna ca GARANTEAZA ca dupa W luni se vor mari intrarile la buget ca sa permita acoperiarea gaurii!!!! toti speculeaza, dar e vreunul care si-ar vinde casa ca sa joace banii la loto, fara sa fie considerat imbecil? NB.nu vorbim de o reducere a taxelor cu 2 lei/luna/persoana.

încă tânăr. încă îmi place să citesc. ascult plăci de vinil. fac politică în timpul liber. nu mă uit la T-showuri. nu citesc ziarele.
Citatul favorit
"Buck up, suck up and come back when you foul up"
Ultimele aparitii TV
Dan Andronic la Stirea Zilei – 1
Comentarii recente
- Bibliotecaru: Primul test a fost zăpada... http://bibliotecarul.blogspot.com/2012/02/sub-o-mie-de-morti-nota-de-trecere-sub...
- dica: @Titirca ma sperii! Inseamna ca in jur de 28 februarie trebuie sa ne asteptam la un nou puseu revolutionar sau...
- MarcuArcu: @Titircă "(precedenta sedinta de judecata din 14.02.2012 nu a luat decizia de amanare, ci de continuare a jud...
- AdmuS: Degeaba Leonard Orban este un specialist de nivel european, daca trebuie sa lucreze cu functionari de nivel au...
- Titirca: DESI NU ESTE MEDIATIZAT PROCESUL IN CARE E INCULPAT, PRINTRE. ALTII, DAN VOICULESCU ISI URMEAZA CURSUL. (...
- dica: Uuuups! Se-ncing spiritele pe aici pe blog: cum Domnu' Andronic munciti pe bani nu pe sentimente si morala ca ...
- Politikon: Ultima oră! Pe Vanghelie îl bate gîndul recalificării: http://baricada.wordpress.com/2012/02/22/marian-vanghe...
Top comentatori
- Bibliotecaru (22)
- ion adrian (19)
- MarcuArcu (16)
- Gabriel (15)
- ovidiu333 (10)
- AdmuS (10)
- dica (10)
- Reader (9)
- Deveanu Silviu (8)
- arcu de triumf (7)









