Elena Udrea, candidatul PD-L la Primăria Capitalei…Mie (corectat, mulţumesc nea Şuţu. Superficial, cum mă cunoşti. Dar tu nu prea ai treabă la Cotidianu…) îmi place blonda!
Mi-a trecut un zvon pe la ureche: Elena Udrea, candidatul PD-L la Primăria Capitalei! Ca orice bucureştean îmbătrânit în rele mi-a surâs ideea. E tentantă, dar nu cred că va fi nominalizată de PD-L. Vorba aia, sunt celebre certurile între Vasile Blaga şi Traian Băsescu pe tema Elenei…deci nu cred că “misoginii” din PD o vor accepta, chiar dacă Stolojan o va susţine.
De fapt, am prins ocazia să vorbesc puţin despre Elena Udrea. O fac precizând din start că sunt prieten cu Dorin Cocoş de ani buni, că-l consider un om cu suflet şi un abil om de afaceri. Despre Elena Udrea am însă o părere mult mai nuanţată. O admir pentru tenacitate, dar nu-mi place atitudinea de ombilic prezidenţial. Are “cojones” mai abitir ca un bărbat, adică e bătăioasă, dar ascultând-o de multe ori mă întreb ce s-ar întâmpla dacă ar prelua puterea oameni pentru care există un singur adevăr pe lume: discursurile Preşedintelui. Cuvântul lui Traian Cel Mare e suficient pentru a condamna un om…
Am văzut cum a lucrat-o pe Adriana Săftoiu, dar i-am acordat circumstanţe atenuante. Şi Adriana o lucra pe ea. Tactica Elenei a fost mai eficientă decât a Adrianei, dar şi-a asumat o duşmănie pe viaţă. Şi viaţa-i lungă.
Dacă ar fi să trag linie aş spune că Elena Udrea are viitor în politică, că mi-ar plăcea să o văd candidând la Primărie. Poate că nu i-ar strica chiar să piardă, pentru că ceea ce-i lipseşte Elenei e experienţa de politician aflat în opoziţie. Să fie luată la puricat vreo doi ani, poate i se mai nuanţează convingerile şi începe să aprecieze avantajele unui sistem democratic şi separaţia puterilor în stat…
Dar vreau să văd şi părerile voastre. Vă place Blonda de la Drept?
P.S. Abia după două ore am observat articolul din Cancan, semnat de Bogdan Tiberiu Iacob. Sursa mea era alta, dar e interesantă ipoteza…
Domanee…
Mama ei de gramatica! Mama ei de cratima!
Mai mergeti la scoala domnul Andronic….ati cam lipsit prin clasa a V-a de la scoala….
sau poate “m-i se par-e mi-e”?
L-a shcoala
Cat de idiot poti fi. “Ti-e” iti place?
Interzis prostilor, zici?!..
Respunsul nostru este ca Da, n-e place blonda, dupa cum am vazut ca si ti-e i-ti place.
“Mi-e îmi place blonda!” ???
ba desteptule si “mi-e e grele romanele si nu poate eu invatate”
te draq
“mi-e”
Cratima din titlu e intentionata? Nu ma refer la cea hazlie din numele partidului prezidential. In rest … sa candideze, d-abia asteptam
Cum adica “Mi-e îmi place blonda!”?!… Corect ar fi fost: “Mie îmi place blonda!”
[...] postari impotriva Elenei Udrea in ultima vreme. Chiar vorbeam cu cineva pe net pe tema posibilei ei candidaturi la Primarie (de unde pana unde, dar ma rog..) si incep sa apara postari, ca de exemplu de pe blogul DORinei. Ea [...]
Eu tot cred ca aceasta candidatura e o gluma buna, la fel ca si cratima dintre PD-L (se pare ca exista un sentiment puternic de frustrare si de delimitare fata de liberali). Dar sper sa candideze ca sa ne distram pe cinste.
ai vazut acum si cati prieteni ai:) ….
revenind la blonda….ar fi cantecul de lebada pentru Basel…las-o pe/ la balta..eu chiar as incuraja-o…:)
hopa sus!
Aş vrea să provoc o dezbatere pe:
http://giconet.blogspot.com/2008/01/d-doamne-s-nu-fie-proti.html
ma ! voua chiar va place blonda ?? cred ca nu a vazut-o nimeni de aproape are o fata nene , rupta de varsat de vant si peste gaurile din asfaltul fetei ei are un tub d efond de ten si pudra . daca doamne fereste dar doamne fereste primeste o palma se face praf in jur zau hai pa ha! ha!ha!
Foaaarte tare faza cu mi-e imi place. E genial omul .. si te izbeste poza asemantoare ganditorului de la Hamangia, iar pe un banner sus undeva …scrie elegaaant INTERZIS PROSTILOR.
Pai daca e interzis prostilor ce rost mai are blog-ul …
hopa! vrea sa urmeze acelasi traseu ca nea’ Traienica.
ce face omul face si maimuta. sau invers?
sincer . . . trebuie sa existe alternative mai bune.
p.s. daca iese primaritza unde va fi la prima zapada din bucuresti care va cadea tot prin surprindere? dar la prima ploaie care va inunda bucurestiul?

încă tânăr. încă îmi place să citesc. ascult plăci de vinil. fac politică în timpul liber. nu mă uit la T-showuri. nu citesc ziarele.
Citatul favorit
"Buck up, suck up and come back when you foul up"
Ultimele aparitii TV
Interviu cu Dan Andronic (de Vali Petcu)
Comentarii recente
- cucu: Revin cu un indemn mai vechi. RTV isti STRINGETI RINDURILE In aceste vremuri de restriste este nevoie de uni...
- FuriousWordpressRipper: Diferenţa dintre Patriciu şi Vântu este că, în timp ce Patriciu este volubil şi comunicativ, Vântu este reţinu...
- diaconu Eusebiu: Deoarece astă noapte nu am dormit, nopţile şi zilele în cap mi s-au bramburit, deci menţionez: întâlnitea a a...
- diaconu Eusebiu: În virtutea faptului că sunt "diacon" propun ca de acum încolo "tata Andronic" să nu mai "fie tata Andronic" c...
- sandman: Cronica unei morti anuntate. Pai daca tu nu tiai, care esti mina in mina cu pedeleprele, cine sa stie?
- sandman: @ FuriousWordpressRipper Banii n-au miros. Urmareste-i parcursul si-ai sa vezi. Mercenarul perfect!
- gabriel: ESTE ZI MARE PENTRU MINE SI CRED CA PENTRU MULTI ! DREPTATEEEEEEEEEEEEEEE!
Top comentatori
- gabriel (10)
- FuriousWordpressRipper (7)
- siloxy (5)
- diaconu Eusebiu (4)
- petre (3)
- prudent (3)
- zn (3)
- mlinx (3)
- cucu (3)
- Cristi (3)









