Acţiunea pare de tipul”hai să facem şi noi ceva”, dar fără a se face nimic de fapt. Se protestează, dar se participă şi la împărţirea funcţiilor din Birourile Permanente. Nu se lucrează, dar se încasează anumite beneficii financiare.Cam la asta se reduce aşa zisul avantaj de imagine care reiese din această grevă,protest sau boicot parlamentar, depinde cum vreţi să îi spuneţi. La acest capitol deci, până acum, greva USL a avut efect de bumerang. Cred că problema a fost pusă greşit din start, pentru că Opoziţia a încercat să se folosească de o instituţie deloc credibilă, Parlamentul României. La imaginea pe care o are, la auzul inovaţiei politice a Opoziţiei,un cetăţean de rând vine automat cu replica:” Aşa şi? Nu chiuleau oricum?”

Din câte am înţeles, scopul acestei mişcări este acela de a pune presiune asupra Puterii pentru a provoca declanşarea de alegeri anticipate. Deşi ar părea autentică, intenţia nu cred să fie reală. Se poate găsi un mecanism parlamentar mult mai simplu, instituţionalizat, greu de a fi atacat de presă, şi anume depunerea unei moţiuni de cenzură. Sunt indicii din interiorul coaliţiei, care indică faptul că UDMR nu ar zice “nem” din start la această perspectivă. Dar parcă USL este autistă la această idee. Din motive mai mult sau mai puţin corecte, este clar că Opoziţia vrea să mai rămână în continuare în opoziţie. Asta pentru că îi este favorabilă o Putere care se erodează pe zi ce trece, dar cel mai important, nu sunt pregătiţi să-şi asume guvernarea şi tot ce rezultă din asta. De pildă, e neplăcut să conduci dacă Europa reintră în recesiune, cum se prognozează. La fel de neplăcut este să fii format din trei partide şi să nu ştii pe cine să susţii pentru colegiile electorale. Este mult mai simplu să rămâi în opoziţie, doar să critici, dar fără a vrea să pui altceva cu adevărat în loc.

În mare parte, punctele principale ale tratatului nu sunt deloc necunoscute, fiind stabilite de luni bune. Nu o să insist asupra aspectelor economice, ci asupra semnalului politic al semnării tratatului. Pentru că acesta marchează nu doar economia, ci mai ales un nou mod de a gândi politica. Introducerea „regulii de aur” în Constituţiile naţionale şi mai ales activarea mecanismelor de corecţie, dacă aceasta nu este respectată, va conduce la o responsabilizare a clasei politice, nu numai la noi, dar pretutindeni în Europa. Ce-i drept cam forţată! Dar dacă altfel nu se poate… Procesul este similar dacă vreţi, cu eforturile pe care România a trebuit să le depună pentru aderarea la UE sau cu cele aflate în plină desfăşurare pentru aderarea la spaţiul Schengen. Spun asta, pentru că practic, tratatul obligă la respectarea unor măsuri care să conducă la controlarea deficitului şi a datoriei publice, dar referindu-mă la actualitatea politică românească mai ales la stoparea pomenilor electorale.

În ceea ce ne priveşte avem de ales: suntem de partea celor 25 de state membre, care aprobă tratatul, sau dimpotrivă, suntem de partea Marii Britanii şi Cehiei, care îl resping. România are o mare şansă la nivel european pentru că deja s-a angajat de luni bune în privinţa diminuării deficitului bugetar. Şi datorită trendului politic covârşitor la nivel european poziţionat de partea tratatului, opţiunea României pare simplă: susţinerea acordului fiscal.

Tratatul vine într-un moment cum nu se poate mai bun pentru modul în care se configurează la ora actuală dezbaterea politică în România. Pentru că alegerile bat la uşă, opoziţia, la unison cu o mare parte din coaliţia aflată la guvernare se arată foarte generoas. Tradiţionalele măriri de pensii, de salarii, în general orice înseamnă aruncat în stânga şi dreapta cu banul public pare numai bun de aplicat pentru clasa politică. Şi în mod normal, de ce ar sta lucrurile diferit? De 22 de ani, în an electoral, indiferent de culoare politică, toată lumea se bazează pe principiul că memoria românului e scurtă şi în câteva luni se şterg păcatele politice ale ultimilor ani.

Ceva îmi spune că în 2012 nu mai merge aşa. Gradul de dezamăgire faţă de actuala clasă politică e atât de mare, încât această strategie a pomenilor electorale nu va mai funcţiona la fel de bine ca în trecut. Asta nu înseamnă că nu vor exista încercări. Care pot fi stopate mai ales prin găsirea cât mai rapidă a unui consens între partidele româneşti pentru susţinerea acordului fiscal. Altfel, respingerea sau întârzierea lui va echivala cu susţinerea unor măsuri fără acoperire, a unor deficite şi datorii publice lăsate în voia lor şi prin acordarea unor „cadouri” electorale, aşa cum s-a mai întâmplat de atâtea ori până în acest moment.

Puteţi citi aici integral stirea.

Cu alte cuvinte, nu este cu nimic mai presus de colegii săi. Fals! Crin Antonescu nu trăieşte din banii de la Parlament, căci nu ar putea să se ducă de la Monte-Carlo în Caraibe, nici să schimbe maşinile ca pe ciorapi. Însă, aşa cum îmi semnala un prieten aseară “dacă te uiţi pe declaraţia lui de avere ai să constaţi că oficial are prin conturi vreo 300.000 de euro şi plus bijuterii cu aur şi diamante, vreo 2 BMW-uri, iar nevastă-sa a câştigat vreo 90.000 de euro de la o firmă de-a lui Patriciu şi vreo 100.000 de euro de la Parlamentul European. Mi s-a luat de toţi filistinii ăştia”.

Şi mie!

Odată încheiată disputa cu PSD asupra demisiei în bloc a parlamentarilor, preşedintele PNL s-a gândit să deschidă un alt front.

La mai bine de jumătate de an, Crin Antonescu şi-a dat în sfârşit seama că noul sistem al alegerii primarilor într-un singur tur, votat în Parlament şi de o bună parte a PSD nu îi avantajează deloc partidul. O chestiune „nefirească” şi „puţin discutabilă democratic”, acuză acum liderul liberal. Ce-i drept, sistemul avantajează în mod clar PSD, sau vorbind în general, pe primarii în exerciţiu care vor să fie realeşi. Partidele cu cel mai mare număr de edili au deci, mai multe şanse de a-şi păstra primarii în funcţie. Din acest punct de vedere, diferenţa dintre PSD şi PNL este majoră. La nivel naţional, PSD are 1.095 de primari, iar PNL, doar 680. Diferenţa este notabilă, şi, în urma alegerilor, dacă aceasta se menţine, aşa cum este mai mult decât posibil, social-democraţii au tot dreptul să pună sub semnul întrebării paritatea stabilită şi pentru alegerile legislative şi îi pot forţa pe liberali să mai cedeze din generozitatea social-democrată.

În momentul adoptării legii, Crin Antonescu nu a zis nici „pâs” la votul din Parlament al colegilor de la PSD, pentru o lege care clar îi dezavantaja. Văzând însă că momentul votului se apropie, Antonescu vrea să ardă nişte etape şi să preseze PSD să-i accepte propriile doleanţe, după modelul studentului care îşi deschide cărţile în ajunul examenului. Efervescenţa oratorică a lui Antonescu din ultima vreme e relevantă din acest sens. După ce tot anul trecut l-a lăsat pe Victor Ponta să fie „prim” copreşedinte al USL, Antonescu vrea să recupereze teren. Problema e că mişcarea sa este de tipul un pas înainte, doi paşi înapoi. Pentru că şi de această dată, nu am niciun dubiu că pesediştii nu îi vor da peste mână, dacă îşi văd ameninţate interesele.

Inspirat probabil de ziua de 24 ianuarie, Crin Antonescu s-a crezut pentru câteva zile, Alexandru Ioan Cuza la 1859 şi a vrut să-I pună pe social-democraţi, în faţa faptului împlinit, anunţând că USL va demisiona cel mai probabil, în bloc, din Parlament. Dar aşa cum Crin Antonescu nu e Alexandru Ioan Cuza, nici Victor Ponta şi pesediştii nu sunt puterile garante, aşa că, scurt, i-au retezat preşedintelui PNL tot avântul.

De atunci, şi pe bună dreptate, gura copreşedintelui USL nu se mai aude. Vorbesc în schimb, în locul lui alţii, dar fără a-i face deloc cinste. Am spus cu altă ocazie, că Antonescu a reuşit în partid, să-i reducă la tăcere pe toţi cei care nu erau de acord cu tot ceea ce spunea. Fără să vrea, şi fără măcar să-l critice direct, proprii colegi de partid scot la iveală cât de fragil este suportul de care se bucură Antonescu. Mai întâi, dintre parlamentarii PNL, conform informaţiilor furnizate de presă, doar 20 dintre ei au luat în serios depunerea demisiilor. Alţii, mai trecuţi prin Parlament, şi la propriu şi la figurat, vezi Theodor Meleşcanu, au încercat de la bun început să-i explice lui Antonescu că ideea nu e strălucită:”Ne putem şi sinucide, dar nu asta e soluţia”. Dintre cei 20 care se băteau cu pumnii în piept că deja! şi-au scris demisia, majoritatea se retrag din această schemă :”Demisia?!Care demisie?!”. Mircea Diaconu, unul dintre semnatari, chiar îi explică plastic lui Antonescu că „ar fi cei mai mari fraieri dacă şi-ar da demisia”. Pe de altă parte, Adriana Săftoiu, deloc prietenă cu Crin Antonescu, precum Victor Ponta, a spus că ea tot pleacă din Parlament şi nu revine asupra deciziei. Concluzia: fiecare face ce vrea.

Pe scurt, din toată această mişcare, tot ceea ce a reuşit Crin Antonescu a fost să demonstreze că nu este luat în serios nici de proprii colegi de partid şi nici de Victor Ponta sau vocile care într-adevăr contează în PSD.

Îl înţeleg pe liderul liberal că se vrea la putere cât mai repede. Îl înţeleg şi că forţează suspendarea preşedintelui în loc să meargă pe mâna PSD că îl va susţine în 2014. Pentru că în ceea ce-l priveşte se mai conturează un motiv care să-i justifice graba: necesitatea de a se distanţa de PSD. Liderul PNL a mai avut momente publice în care a arătat clar că asocierea cu pesediştii începe să-l deranjeze. Şi mai mult decât de obicei, în ultima vreme, PNL şi PSD demonstrează că au diferenţe ireconciliabile.

Din păcate pentru mediatizarea subiectului, celelalte televiziuni aproape îl ignoră în totalitate. Pentru că principalul motiv care care a dus la diminuarea protestelor este altul: interesul aflat în scădere al presei. Având un alt subiect de discuţie, cel puţin la fel de spectaculos, majoritatea televiziunilor nu s-au mai deranjat să mediatizeze demonstraţiile. Graba cu care mediatizarea este acum concentrată pe vreme, demonstrează că inclusiv televiziunile se săturaseră de subiect şi erau în căutarea altuia. Viscolul a picat la fix. Dar putea să fie vorba despre orice altceva. Aseară, doar Antena 3, mai avea trimisă o echipă pentru a relata ce se întâmplă în Piaţa Universităţii. Dar relatările de tipul:” este ger afară şi chiar în aşa condiţii toată lumea protestează” nu mai impresionează pe nimeni.

Nu spun că oamenii din Piaţă nu sunt îndreptăţiţi să se afle acolo, dar pare din ce în ce mai clar că demonstraţiile au căpătat amploare şi s-au întins pe două săptămâni mai ales datorită atenţiei mediatice. Crin Antonescu este unul dintre liderii opoziţiei care şi-a dat seama de acest lucru. Mitingul USL organizat săptămâna trecută a avut drept scop revigorarea demonstraţiilor. Dar cu toată ofensiva pusă la cale, dacă agenda media ia altă turnură, eforturile sunt în zadar.

Alături de Antene, singurii care mai vorbesc de anticipate sunt cei de la USL. Cred că ar fi mai bine pentru Mihai Gâdea să lase în stand-by protestele şi să se concentreze pe greşelile autorităţilor în eforturile de deszăpezire. Chiar şi placa” Nu deszăpesc pe banii noştri” ar avea momentan mai mult succes decât relatările unui locotenent ce se crede Victor Petrini.

Cel mai probabil subiectul privind organizarea de alegeri preliminare în cadrul USL va fi abandonat, pentru că timpul este foarte scurt. Din perspectiva mea, aceasta ar fi decizia cea mai fericită pentru opoziţie. Impunerea unei alte modalităţi de selecţie, după ce au fost deja stabilite nominalizările prin sondaje locale ar duce la noi dispute dificil de a fi calmate într-o perioadă aşa scurtă. Şi aşa mitingul USL sau subiectul demisiilor în bloc, încă nefinalizat, a zguduit suficient relaţia dintre PNL şi PSD, sau chiar între cei doi lideri la început de an.

Dacă vă amintiţi însă, sistemul de vot va fi cel într-un singur tur. Lege trecută în vara lui 2011 prin Parlament prin largul concurs al PDL şi PSD, dar cu opoziţia PNL. Alianţa formată ad-hoc în legislativ e simplu de justificat din perspectiva PSD: acest sistem de vot maximizează şansele de a fi reales ale primarului aflat în funcţie. Ori, atât aşteaptă PSD, care în comparaţie cu PNL are cu aproximativ 400 mai mulţi primari. Ba mai mult, de dragul de a respecta pe hârtie principiul parităţii, PNL a acceptat să-şi impună candidaţi în oraşe unde şansele de a câştiga sunt limitate. Astfel, că între alegerile locale şi cele parlamentare, PSD poate găsi suflul necesar pentru a cere mai mult de la PNL prin prisma rezultatelor obţinute.

Însă, indiferent care ar fi rezultatul alegerilor locale, miza cea mare o reprezintă cele generale din noiembrie. Partidele vor avea timp să-şi calibreze strategiile şi după caz să se mobilizeze sau să nu ştie să profite de conjuctura creată.

Cele care ies indiscutabil în pierdere sunt partidele neparlamentare. Aşa cum am mai spus, protestele din ţară creează premisele favorabile pentru coagularea unei noi formaţiuni, fie că este vorba de partidul lui Mircea Geoană, o mişcare de tip Noua Republică sau partidul lui Dan Diaconescu, timpul de închegare a unor structuri teritoriale şi de creştere a notorietăţii este limitat. Localele sunt un fel de etapă de calificare pe care astfel de formaţiuni riscă să le rateze din start.

Din perspectiva PDL, la gradul de nemulţumire din ţară, suprapunerea alegerilor generale peste cele locale mai degrabă ar fi afectat rezultatul localelor, unde votul politic e mult mai diluat şi omul contează, decât în sens invers, primarii să fie o forţă de tracţiune pentru candidaţii pentru Parlament. PDL poate avea rezultate mulţumitoare care să constituie ulterior o bază pentru legislativele din noiembrie.

Iar aici nu mă refer la visele președintelui PNL de a-l vedea demisionat pe Băsescu, ci la tentativa lui Ponta de a stopa scăderea USL în sondaje. Sunt conștient că atunci când vorbesc despre strategiile lui Ponta mă refer la el ca la un grup, format din Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc, Ion Iliescu, Ilie Sârbu, șamd. Pentru că dacă ar fi după mintea și sufletul lui am asista seară de seară la declarații incendiare, de tipul celei făcute cu ocazia ultimei moțiuni de cenzură: “Jandarmii au primit ordin să bage glonț pe țeavă!”. O declarație tipică pentru Victor Ponta, ceea ce mă face să înțeleg că strategia PSD nu este la ora actuală opera unui singur om.

Nu același lucru se poate spune despre PNL, Crin Antonescu fiind inspirat mai mult de SOV decât de colegii din PNL. Este drept că Antonescu i-a îndepărtat, rând pe rând, pe cei care l-au ajutat să ia puterea în partid, la care dacă îi adăugăm și pe cei învinși la Congres, mai rămâne doar o mână de oameni în jurul său, în frunte cu un secretar general parașutat de nicăieri. De aici și strategia slabă, rodul unei minți speriate. Mitingul de 7.000 de oameni, demisiile eșuate ale parlamentarilor USL, ruperea de realitate sunt bornele unei acțiuni dezlânate.
Ce vrea Voiculescu? În afară de dosarele care-i cresc precum aluatul prin tribunale, are o dorință de putere care se poate măsura foarte simplu prin proporția uriașă pe care o capătă afacerile sale atunci când este la guvernare și dezumflarea instant ce se produce o dată cu plecarea. Cred că cei 5 ani de opoziție i-au cam secătuit resursele financiare și ar vrea rezolve toate problemele dintr-un singur foc. Iar pentru asta orice aliat este bun. De la pensionarii militari, la ziariști, trecând prin ultrași.

Ce caută Voronin în toată povestea asta care cere și el demisia lui Băsescu? Păi abia acum putem discuta despre Autor.

Însă, cum se justifică acum iritarea liderului liberal?

Pentru a găsi o explicaţie de această dată, cred că ar trebui să ne uităm în interiorul USL. Fapt accentuat de la începutul protestelor de stradă, Crin Antonescu şi Victor Ponta acţionează din ce în ce mai diferit. Şi sunt din ce în ce mai îndepărtaţi. Iar Antonescu se vede nevoit să pluseze atunci când are o idee care nu e agreată de partenerii de coaliţie. Şi mai ales, să-i forţeze mâna „prietenului său”, Victor Ponta. Nu e la prima încercare de acest gen. Săptămâna trecută, l-a pus pe Victor Ponta în faţa faptului împlinit atunci când a anunţat mitingul USL. De nevoie, Ponta a înghiţit pastila, dar tot nu a putut să ascundă că printre cei prezenţi la mitingul USL erau numai membrii ai PNL strânşi de peste tot de prin ţară, şi cu excepţia revoluţionarului proaspăt întors din junglă, Radu Mazăre, niciun picior de lider pesedist.

Acum, prin încercarea de a forţa demisia parlamentarilor opoziţiei, Antonescu încearcă aceeaşi reţetă. Anunţă că demisia în bloc este singura soluţie viabilă, o prezintă ca atare şi speră că scenariul se va repeta şi Ponta va fi nevoit să execute. Pus în faţa faptului împlinit de către Antonescu, preşedintele PSD deja duce de luptă de convingere cu parlamentarii săi pentru a-i determina să accepte teza demisiei în bloc. Pentru a fi mai convingător, Ponta i-a ameninţat pe cei care nu doresc să plece din Parlament că nu vor mai prinde un loc în viitorul legislativ. Nume importante din cele două partide precum Adrian Năstase, Marian Vanghelie şi Theodor Meleşcanu se împotrivesc propunerii împinse de Crin Antonescu, fiind mai degrabă de acord cu o grevă parlamentară pe o perioadă determinată de timp.

Din diferite motive pe care le-am precizat ieri, cel mai important fiind dorinţa de a mai rămâne pe poziţii, în Parlament, încă 10 luni, nu cred că Opoziţia va demisiona în bloc. Şi dincolo de falia generată în interiorul şi dintre cele două partide, între cei pro şi cei contra părăsirii legislativului, se mai întâmpla încă un lucru important. Falia dintre cei doi lideri ai USL devine mai adâncă. Până în acest moment, Crin Antonescu a avut un oarecare succes, reuşind să impună punctul său de vedere, prin metode specifice, partenerilor de alianţă. Acum e rândul lui Victor Ponta să mute. Şi având în vedere că acesta nu este un episod pasager, ci unul care ar putea avea consecinţe serioase asupra opoziţiei şi mai ales, este clar că liderul liberal forţează public mâna PSD, mă aştept ca gestul PNL să nu rămână nepedepsit. Altfel, Ponta va avea de furcă cu oamenii din propriul partid…

ajoritatea dintre ei se jură că acest lucru va conduce la realizarea de alegeri anticipate. De fapt, aşa cum le-a atras atenţia şi Adrian Năstase, acest lucru aduce doar alegeri parţiale în colegiile rămase vacante Totul seamănă cu episodul în care aceeaşi social-democraţi promiteau că, în urma unei „rocade” parlamentare, nu vor pierde postul de preşedinte al Senatului. Continuarea o ştim cu toţii.

Victor Ponta a spus însă, că în cadrul alianţei se va discuta inclusiv asupra oportunităţii demisiei aleşilor locali ai USL. Sunt trei motive principale pentru care nu cred că USL va pune în aplicare această propunere. În primul rând, pentru ca scopul politic să fie atins, toată lumea trebuie să fie de acord. Şi la nivel de parlamentar şi cu atât mai mult dacă se pune problema ca propunerea să fie extinsă la nivelul aleşilor locali. Nu toată lumea va refuza încă 10 luni de stat liniştit în Parlament sau la conducerea unui oraş. Cel puţin pentru legislativ, unii dintre parlamentari nu vor mai obţine probabil un alt mandat. Ori, dacă numai o parte va fi de acord, atunci restul va face tot ceea ce îi stă în putinţă să oprească desfăşurarea procesului.

Apoi, chiar dacă se organizează alegeri parţiale, acestea vor scoate tot ce este mai rău în USL. Pentru că protocolul trebuie respectat, vor exista discuţii nesfârşite despre cine are dreptul să candideze. Nu în ultimul rând, pentru că este vorba despre alegeri parţiale, mandatele vor avea o viaţă scurtă, 10 luni de zile, până la alegerile la termen din noiembrie. Adică liderii locali, parlamentarii şi finanţatorii partidelor vor trebui să susţină două campanii într-un singur an.

În fine, miza nu o reprezintă demisia parlamentarilor USL în sine, ci forţarea de alegeri anticipate. Motivul pentru care graba este atât de mare e simplu: la sfârşitul anului, toate sondajele indicau un USL aflat pe un trend descendent. Poate gestul avea mai mult sens anul trecut, dar nu exista presiunea străzii pe care să vrea să o folosească în avantajul lor. Însă, acum, nu numai că procedurile constituţionale durează luni şi luni de zile, dar asta poate duce şi la multe provocări economice.

În toate statele, instabilitatea politică a condus la o instabilitate economică. Creşterea economică prognozată pentru România şi aşa este în pericol de evoluţia unei Uniuni Europene despre care se spune că va intra în recesiune. Iar dacă economia României va fi afectată şi vom asista la un circ politic, care va afecta şi mult încrederea asupra întregii clase politice, atunci este posibil şi ca USL să piardă mai mult decât câştigă.