Fuga de Realitate. Plătind taxa de protecție.
Cel mai simplu este să plătești. Câteva sute de mii de euro pe an, dacă ești parlamentar, poate un milion dacă ești secretar de stat sau contracte grase, cu multe zerouri, dacă ești ministru. Oricum nu dai din banii tăi. E o mișcare naturală, indiferent de culoare politică. Căci ne-am obișnuit cu ideea că presa trebuie plătită. Ca să tacă. Precum un câine de pază căruia îi dai un os gras, ca să nu latre. Și ea/el nu latră. De fapt, latră, dar selectiv. În funcție de identitatea și generozitatea măcelarului.
Inițial se dădeau contracte de publicitate cu regiile de stat. Petrom, Romgaz, CFR, BCR erau, înainte de privatizare, preferatele binomului Presă-Putere. Plus alte câteva zeci de companii cu capital de stat. Apoi au intrat în rol Consiliile Județene, fiind urmate de companiile private care aspiră la contracte cu Statul. Care direcționează o parte a profitului către zonele de media agreate.
Presa a devenit o afacere profitabilă pentru toată lumea. Foarte puțini mai sunt interesati de rezultatele economice reale, pentru că banul vine mai abitir atunci când ești în pierdere. Și dacă câștigi câteva sute de mii de euro pe an din nimic, de ce să nu te comporți așa cum ți se cere?
Ziariști, politicieni, analiști, au format o Lojă a Banului. Cu doi-trei Mari Maeștri. Care gestionează campanii de presă și comandă atacuri. O morișcă continuuă. Care trece peste guvernări, crize economice, alegeri, generând din ce în ce mai mulți bani.
Nu este o campanie împotriva Presei, așa cum adoră membrii Lojei să declare cu adâncă îngrijorare și preocupare. Este o tentativă de curățare profundă a unui sistem corupt. Pentru că stilourile cu care altădată scriau anchete și dezvăluri importante au ajuns să compleze doar ordine de plată și să semneze chitanțe de card, aiurea în lume.
Sunt mai buni cei care dezvăluie aceste lucruri? Poate că nu, dar asta nu înseamnă că ar trebui să tacă. Pentru că tăcerea este starea de grație a membrilor Lojei.
Dar de fapt, de ce ne pasă? Mai bine plătim taxa de protecție…
EXCELENTA ANALIZA. MA SIMT F BINE CAND VA CITESC SI CRED CA ASTFEL MA EXISTA O SANSA. FELICITARI!
alianta pesedisto-sovietica, afara din tara !
O vina o avem si noi pentru ca nu vrem sa incepem sa gandim si ne lasam manipulati de mizeriile care ni se servesc.
A avut dreptate Lenin cand ne-a zis sa ne ferim de burghezia neocomunista, nu l-am ascultat.
Acest fenomen este prezent în majoritatea mass-mediei.
http://www.ziarulring.ro/stiri/9148/santajist-in-serie-om-de-incredere-al-lui-dan-diaconescu
este doar un caz!
Dorinţa de îmbogăţire peste noapte i-a făcut pe unii să uite de orice principiu.
Dacă ar face-o în ograda lor, fără a încerca influnţarea altora, nu-mi păsa.
Dar nu te poţi da mare deontolog când, de fapt….
Nu-mi ies din cap înregistrările în care Bogdan Chireac îşi folosea părţile intime ca argumente într-o discuţie pregătitoare şantajului (sau nu) altui mare deontolog Sorin Roşca Stănescu asupra însuşi şefului ANI, Cătălin Macovei. ( http://www.curentul.ro/2009/index.php/2009111036663/Actualitate/Rosca-Stanescu-si-Bogdan-Chirieac-santaj-la-seful-ANI.html)
Cât tupeu pot avea şi câtă nesimţire!!!!!!!!!!
Dan, e adevărat ce ai scris, dar de ce nu dai nume? Mai ales că ai fost și ești foarte aproape de mai marii zilei.
pentru ca se lucreaza numai pe surse si nu avem legi dedicate surselor, pentru ca nu avem o lege dedicata lobby – ului care ar face mai transparenta acest tip de afacere, media
Corb la corb nu scoate okii. De-aia nici presa n-o sa dea in presa mai ales cand dusmanu e comun. E asa liniste despre toate mizeriile din presa de ai zice ca e societatea perfecta. Toti profesionisti toti deontologi toti morali toti unu si unu. De-ar conduce ei tara asa cum fac presa si parca-mi vine sa cred ca am trece pe langa nemti cu PIB-ul ca sageata albastro-dunareano-pontica prin Lehliu Gara.
O mica rectificare: bugetul “conducatorului iubit”, e cat tot bugetul parlamentarilor si senatorilor, asta ca sa fim corecti.
Astept inteligentii sa ma cotracareze.
PS – Gabriel stiu; afara cu oficina sovietica.
[...] Fuga de Realitate. Plătind taxa de protecție. | Dan Andronic [...]
Draga Mery de Tecuci sau de Caracal, ai o obsesie, “conducatorul iubit”. Daca n-ai ceva inteligent de spus, n-ai putea sa ne scutesti de tampeniile care-ti preocupa urma aceea de neuron care ti-a mai ramas?Si inca ceva. Inchide usa pe partea cealalta si lasa-ne!
@mery, @Gabi a fost prea draguta cu tine, trebuia simplu spus : ESTI IDI(OT/OATA)
@mery. Bugetul admin. prezidentiale nu e de 40 mil.ron pe an? cu totul? adica incluzand si intretinerea palatului Cotroceni si deplasarile in afara tarii si protocoalele cu cei ce sosesc? Stii tu altfel?
Nu sunt prosti cei care comenteaza…ci cei care-i asculta…si atunci ne meritam soarta?!…din fericire mai sunt si romani onesti,dar cat vor rezista?!

încă tânăr. încă îmi place să citesc. ascult plăci de vinil. fac politică în timpul liber. nu mă uit la T-showuri. nu citesc ziarele.
Citatul favorit
"Buck up, suck up and come back when you foul up"
Ultimele aparitii TV
Interviu cu Dan Andronic (de Vali Petcu)
Comentarii recente
- siloxy: scuze, omu', eu doar vorbeam, ciomagu e la tine... In orice caz, aia cu jertfa a aparut dupa 6000 de ani...:) ...
- zn: e unul pe aici care se crede arhanghel si (nu) si-a schimbat nickname-ul.
- gabriel: siloxy, esti in grava eroare, poruncile lui Dumnezeu s-au aplicat mii de ani...lasa, jertfa a aparut dupa...cu...
- gabriel: hm, nu ma astept la reactii pozitive prea multe, doar cu 75.000 mai multe fata de cele ale tradatorilor !
- GEORGIANA P.: @gabriel , tuuu cât timp pierzi zilnic la... Spitalul 9?!?
- gabriel: eu am propus altceva, prezervare avalorilor, iar trebuie sa transcriu un eseu..... SECURITATEA NATIONALA ...
- siloxy: Gabriel, nu exista refacere morala cu forta, nu de alta, dar metoda e imorala... Nici Dumnezeu nu a lasat omul...
Top comentatori
- gabriel (7)
- siloxy (4)
- FuriousWordpressRipper (4)
- peticila (1)
- petre (1)
- dlnimeni (1)
- dlnimeni (1)
- dracu (1)
- Ghita Iulian Marcel (1)
- Traienica (1)









