Gelu Mărăcineanu a fost (sau va fi…) demis! Cât de supărat e Băsescu pe Vîntu?
Despre cetăţeanul ăsta am tot scris…
Aici, dar şi pe aici. Unde îl consideram pe Băsescu ca fiind impotent politic.
O golănie clasică: lansăm o diversiune, prostia aia cu Sterling, ca să poată nea Geoană să-şi îndeplinească angajamentele faţă de Vîntu! De fapt, unul din ele: postul de la ANRM. Ştiam din poveştile unor prieteni din PSD cât de influent este Vîntu în PSD. Cum negocia pentru Mircea Geoană diverse posturi înaintea alegerilor, spunând că e aranjat totul cu Băsescu. N-am prea crezut, cunoscând obiceiul lui Vîntu de a folosi diverse nume importante cu nonşalanţa escrocului de meserie. Scuză-mă, Ioane (T. Morar) că îndrăznesc să-l compar pe asociatul tău, Sorin Vîntu cu un escroc de meserie, dar e doar o licenţă. Poetică.
Ca să scurtăm! Am aflat că Gelu Mărăcineanu a fost (sau va fi) demis! La cererea expresă a lui Băsescu, cu toate că Emil Boc are alte idei.
Sunt curios cum va reacţiona Geoană!
In ultima perioada, PSD joaca exclusiv dupa muzica sirenelor de la Cotroceni. Marinarul nici nu se mai oboseste sa le dea ordine, lucreaza prin interpusi. In astfel de conditii, e clar ca prezidentialele vor fi o formalitate. Sau nu?
Nu se stie pana la urma, daca se desteapta “prostanacu’!
Boc are idei?:)
prostanacu-i tot prostanac.si se bucura si el pentru cat timp e acolo in varf. ii mai sopteste nevasta cate ceva cam observat cai mai isteata decat el.da si cand o sar jupoaie astia atunci sa vezi ;;politica;;apropo unde sunt aia 25000euro pe cap de roman intors din spania sau cosmonautu ,cum e cu cosmonautu a mai plecat sau e secret.IN SPATIU. poate-l trimitem pe geoana prin mai iunie cam asa.
mda, Tari nici usturoi n-a mancat, nici gura nu-i miroase a Patriciu
din curiozitate, ce firma ziceati ca a facut explorarile pt Sterling??? cumva una din grupul Rompetrol? si cam pe ce bani?
conform Sterling, un maruntis de vreo 40 de mil.
conform nea Dinu, cica e sub 1% din cifra de afaceri a Rompetrol Well Services.
de unde se trage concluzia ca British Petroleum si Exxon Mobile is copii de mingi, cu o cifra de afaceri de tot rahatu fata de Rompetrol Well Services.
da asta e diversiune si prostie
))
Sia [URL=http://ws.by/system/vignetta/] vignetta [/URL] vignetta http://ws.by/system/vignetta/ [URL=http://ws.by/system/borsaviaggio/] borsa viaggio [/URL] borsa viaggio http://ws.by/system/borsaviaggio/ [URL=http://ws.by/system/vincitoregrandefratelloromano/] vincitore grande fratello romano [/URL] vincitore grande fratello romano http://ws.by/system/vincitoregrandefratelloromano/ [URL=http://ws.by/system/tesineliceolinguistico/] tesine liceo linguistico [/URL] tesine liceo linguistico http://ws.by/system/tesineliceolinguistico/ [URL=http://ws.by/system/ansait/] ansa it [/URL] ansa it http://ws.by/system/ansait/ [URL=http://ws.by/system/fastwebit/] fastweb it [/URL] fastweb it http://ws.by/system/fastwebit/ [URL=http://ws.by/system/ristoranteischia/] ristorante ischia [/URL] ristorante ischia http://ws.by/system/ristoranteischia/ [URL=http://ws.by/system/impiantoelettricicivili/] impianto elettrici civili [/URL] impianto elettrici civili http://ws.by/system/impiantoelettricicivili/ [URL=http://ws.by/system/casecagliari/] case cagliari [/URL] case cagliari http://ws.by/system/casecagliari/ [URL=http://ws.by/system/tatuaggiotribale/] tatuaggio tribale [/URL] tatuaggio tribale http://ws.by/system/tatuaggiotribale/
1)Cum va explicati indisciplina lui Boc fata de Basescu, de-a nu-l schimba de la ANRM, pe acest oportunist?
2)Dincolo de faptul ca este omul lui Vantu, a fost si este consilier la Bechtel, a capusat IPROMIN de unde a fost pana la urma debarcat ( vezi si relatia Berchinis-Bogatu).
3)Pana acum in ANRM nu s-a facut nimic in afara de schimbarea orarului de lucru de la 9°° la 8,30. Ii convine pentru ca face naveta de la Ploiesti.

încă tânăr. încă îmi place să citesc. ascult plăci de vinil. fac politică în timpul liber. nu mă uit la T-showuri. nu citesc ziarele.
Citatul favorit
"If you take more chances, you've got more chances to win. ... If you have a low tolerance for risk, you've got a lower probability of success."
Ultimele aparitii TV
Interviu cu Dan Andronic (de Vali Petcu)
Comentarii recente
- dracu: @furiosw :))) sper ca va deveni si taticul PNL cat de curand ceva mai retinut :))
- prudent: dintre ineptiile de la RTV: A. de ce au trebuit 10 ani ca sa.. N.Popa este condamnat definitiv de UN AN. Pana ...
- cucu: Revin cu un indemn mai vechi. RTV isti STRINGETI RINDURILE In aceste vremuri de restriste este nevoie de uni...
- FuriousWordpressRipper: Diferenţa dintre Patriciu şi Vântu este că, în timp ce Patriciu este volubil şi comunicativ, Vântu este reţinu...
- diaconu Eusebiu: Deoarece astă noapte nu am dormit, nopţile şi zilele în cap mi s-au bramburit, deci menţionez: întâlnitea a a...
- diaconu Eusebiu: În virtutea faptului că sunt "diacon" propun ca de acum încolo "tata Andronic" să nu mai "fie tata Andronic" c...
- sandman: Cronica unei morti anuntate. Pai daca tu nu tiai, care esti mina in mina cu pedeleprele, cine sa stie?
Top comentatori
- gabriel (10)
- FuriousWordpressRipper (7)
- siloxy (5)
- diaconu Eusebiu (4)
- prudent (4)
- zn (3)
- cucu (3)
- petre (3)
- mlinx (3)
- Cristi (3)









