Nu știu dacă știați că Patronul Realității a stat la pârnaie. Cei mai tineri habar n-au, de aceea trebuie (re)spuse anumite lucruri.

În 1981, Sorin Ovidiu Vîntu era condamnat definitiv, cu executare, pentru complicitate la infracțiunea continuată de delapidare calificată (pentru o pagubă de 69.641 de lei), săvîrșirea infracțiunii continuate de sustragere și distrugere de înscrisuri oficiale, comiterea infracțiunii continuate de fals intelectual în acte oficiale și comiterea infracțiunii de uz de fals. Condamnarea l-a trimis în penitenciarul Bacău, unde a și fost contactat de Direcția a IV-a a Securității, pentru care a semnat un angajament de colaborare, după cum au susținut cei de la Hotnews.

Se poate identifica un mod de operare, chiar dacă saltul de la savarine la escrocherii financiare poate părea cam mare. De ce ?

Pentru că În 1981, Vîntu (conform sentinței penale nr. 450 a Judecătoriei Roman din 1 august 1981) era “funcționar la serviciul contabilității” al Întreprinderii comerciale de stat pentru mărfuri alimentare și alimentație publică (ICSMAAP) din Roman. “În perioada iunie 1980 – februarie 1981, inculpatul Vîntu S.O., în înțelegere cu celelalte două coinculpate (gestionare la chioșcurile 236, respectiv 246 ale ICSMAAP – n.r.), a înlesnit acestora însușirea unor importante sume de bani provenite din vînzarea produselor alimentare primite, în special cofetărie, treptat, în mod repetat, prin falsuri și sustragere și distrugere de acte oficiale”.

Mecanismul infracțional descris de sentința instanței (preluat și comentat de sursa citată) este delicios!

Care era, de fapt, mecanismul pus la cale de Vîntu? Din documentul citat reiese că  era unul extrem de simplu, dar pentru care inculpatul avea nevoie de sprijinul “coinculpatelor”. La ICSMAAP, procedura de livrare a produselor de cofetărie către chioșcurile unde acestea se vindeau era următoarea:

- laboratorul întreprinderii trimitea marfa, printr-un “motoscuterist”, către chioșcuri;

- fiecare transport era însoțit de două avize de expediție a mărfii, identice (un al treilea aviz rămînea la cotorul caietului de avize);

- cînd motoscuteristul ajungea cu marfa la un chioșc, îi lăsa un aviz de expediție gestionarului/gestionarei, apoi se întorcea la – laborator cu celălalt aviz de expediție, semnat de gestionarul/gestionara chioșcului;

- la laborator, pe baza avizelor returnate, se întocmea un centralizator al mărfii trimise spre vînzare;

- centralizatorul și avizele (sau notele de predare-restituire) semnate de gestionarii/gestionarele de chioșcuri ajungeau, apoi, la contabilitate.

La contabilitate, adică  la Vîntu: “Aceste centralizatoare la care erau anexate exemplarele originale ale notelor de predare-restituire erau predate, treptat, la serviciul contabilității inculpatului Vîntu S.O., care avea obligația să verifice dacă notele sînt confirmate de gestionarii primitori, dacă ele corespund cu cele evidențiate în centralizator ca număr de unitate primitoare, cantități mărfuri desfășurate”.

Pasul 1 al fraudei: distrugerea notelor de predare-restituire

Dacă Vîntu ar fi fost un funcționar-model, mecanismul de mai sus ar fi trebuit urmat întocmai. Instanța, însă, a considerat că nu a fost cazul: “Față de acest procedeu de lucru și în raport cu implicarea sa personală în cazul lui, inculpatul Vîntu S.O. s-a gindit că înlăturînd o parte din avizele de expediție (notele de predare-restituire) – prin sustragerea și distrugerea lor (a celor originale anexate de laboratorul de cofetărie la centralizatorul livrărilor zilnice) și modificînd prin fals calculul valoric din centralizatoarele respective, ar putea fi realizat pe seama gestionarilor primitori un plus de marfă a cărei valoare nu se mai înregistrează contabil, iar din vînzarea produselor respective se puteau obține sume de bani care să fie însușite din gestiune, fără posibilitatea descoperirii cu ușurință a acestui lucru”.

Pasul 2 al fraudei: complicitatea gestionarilor

Totuși, lui Vîntu nu i-ar fi folosit la nimic să distrugă și să modifice acte în contabilitate, cîtă vreme nu avea complici la chioșcuri. Complici care să accepte să vîndă marfa fără acte (și ei ar fi urmat să distrugă partea lor de documente, adică acele note de predare-restituire primite de la motoscuterist la livrarea mărfii). Exact la asta s-a gîndit și Vîntu: “Pe baza acestei idei, sus-numitul inculpat a încercat cu mai mulți gestionari, să le obțină adeziunea de a efectua asemenea manopere, dar fără a reuși”. Cel puțin la început. Apoi, însă, planul “inculpatului” a dat roade.  

Pasul 3 al fraudei: punerea în aplicare a planului și împărțirea banilor

Conform instanței, Vîntu a reușit să convingă o gestionară: “Inculpata Averescu M., după oarecare stăruință, a acceptat propunerea și  în perioada iunie 1980 – februarie 1981, au sustras și distrus un număr de 37 note de predare-restituire, în dublu exemplar – originalul, pe care-l primise Vîntu S.O. Și cel de-al doilea rămas la Averescu M. Și pe care aceasta nu le-a mai cuprins în rapoartele lunare de gestiune, vizînd produse de cofetărie în valoare de 45.152 lei, primite efectiv și vîndute de coinculpată prin chioșcul alimentar gestionat, sumele rezultate din vînzarea lor fiind însușite de aceasta și împărțite cu inculpatul Vîntu S.O. Prin același procedeu, potrivit înțelegerii dintre cei doi inculpați, au mai fost sustrase și distruse un număr de 11 bonuri privind produse de panificație primite și vîndute de Averescu M., în valoare de 8.480 lei, sumă însușită de aceasta din gestiune și împărțită cu coinculpatul”.

Primul succes a fost urmat de al doilea: “Utilizînd aceeași metodă, inculpatul Vîntu S.O. a contactat și pe coinculpata Levărdă M., pe care a convins-o mai greu asupra eficacității procedeului, care, în final, a acceptat propunerea, astfel că, în lunile noiembrie și decembrie 1980, din gestiunea celei în cauză s-a sustras suma de 15.979 lei, împărțită între ei, provenită din vînzarea unor produse de cofetărie”.

Înainte de a pronunța pedepsele, judecătorii au reținut că “Vîntu Sorin-Ovidiu, dată fiind împrejurarea că, prin funcția deținută a avut posibilitatea de a acționa așa cum a acționat, întrucît (neinteligibil) nemijlocit cu actele respective, ținînd evidența gestiunilor (neinteligibil) coinculpate, ceea ce i-a creat și un ascendent asupra acestora, și prin faptul că a gîndit și a inițiat sistemul, trebuie apreciat că, sub aspectul subiectiv, acesta și-a reprezentat, încă din momentul luării hotărîrii, activitatea infracțională pe care a desfășurat-o ulterior în ansamblul ei, avînd de găsit – după propriile sale declarații – numai gestionarii cu care să <lucreze>, indiferent cine ar fi fost aceștia. Împrejurare că, dintre toți cei tatonați, numai cele două coinculpate au acceptat propunerile sale, însușind diverse sume de bani din gestiuni (neinteligibil) nu are nici o relevanță, în cauză rezoluția sa infracțională fiind aceeași, iar pagubele fiind cauzate patrimoniului unic al uneia și aceleiași unități socialiste”.

Mulțumim Hotnews pentru că ne-a dat posibilitatea de a revedea aceste documente, întrucât ele au dispărut din arhiva ziarului România Liberă…