29 septembrie 2007

Mamă, ce minciună gogonată…Atât de tare i-a fabricat Năstase lui Băsescu Dosarul Flota că se rugau pesediştii de el să-i dea drumul!

Stenogramele PSD sunt din 2003. Dosarul Flota a fost făcut în 1995, dacă mai ţin bine minte. Poate în 1994… Plimbat pe la Parchet ani de zile, Băsescu a fost invinuit încă din 1995. Prima expertiză din Dosarul Flota a fost făcută în 1999, pe vremea lui Constantinescu, iar acolo Băsescu era încondeiat bine. Prejudiciu 275 milioane de euro. Shogunul a făcut puşcărie pentru Băsescu. Multă. Expertiza e evidentă. O puteţi citi în Gardianul. Năstase a ajuns premier în 2001. Întâlnirea Năstase-Băsescu a avut loc în 2002. Dosarul a fost retrimis la PNA, viitorul DNA dintr-un viciu de procedură. Procurorul General Amăriei nu semnase rechizitoriul. Numai că nu s-a procedat ca la Năstase, Mitrea sau alţii, unde s-a păstrat dosarul intact şi s-a refăcut partea strict formală. La Băsescu s-a refăcut tot dosarul! Inclusiv două expertize. Din două-una…fie Băsescu se pregăteşte să ne spună că-i nevinovat, fie se prescriu faptele şi are nevoie de un ţap ispăşitor.
Editorial din Cronica Română : Sa presupunem insa ca intr-adevar, asa cum pretind stenogramele, dna Rodica Stanoiu ar fi cerut “unda verde” pentru dosarul “Flota” in care era implicat Traian Basescu. Ce ar dovedi aceasta? Ca s-ar fi intocmit un fals dosar Basescu? Nicidecum! Aceasta ar sugera, dimpotriva, ca acest dosar a existat, ca el era temeinic intocmit si ca pesedistii, din motive politice – santaj? calcule de oportunitate electorala? – au impiedicat dosarul sa-si urmeze cursul normal, obstructionand cursul justitiei si impiedicand-o sa loveasca un eventual vinovat. Prin aceasta, dna Stanoiu s-ar face vinovata de favorizarea infractorului. De favorizarea infractorului Traian Basescu! Pentru ca, logic, nu poti fi vinovat de favorizarea infractorului daca nu exista un infractor.
PS Mai bine trecem la ale noastre. Concursul Moţiunii. Remarc speranţele tânărului şi independentului gazetar Cristi Şuţu de a trece moţiunea, dar şi generozitatea sa în privinţa premiului. Ar vrea să-l dea unei domnişoare, gingaş denumită Maria S. Culant, berbantul…
Comentarii

1. visitor 29 septembrie 2007 la 11:03 am

Ne indici ca bibliografie doua fitzuici pe care f putina lume le citeste. Sunt din alea care pe vremea psd primeau reclame…
Si dvs stiti prea bine ca nu base a vandut flota, dar ma rog un nou post, ca doar de asta e blogul.
Intreaba-l pe nea nicu vacaroiu cine a semnat vanzarea!

2. Anonymous 29 septembrie 2007 la 11:59 am

crde ca avem o obsesie cu basescu.zau. oare merita atentia noastra acest semidoct? poate doar atunci cand actiunile lui pun in pericol democratia.dar ec conteaza.dupa referendum base nici ca-i mai pasa de constitutie.nici macara cat inainte.iar judecata lui (daca nu s eva prescrie) va veni si ea dupa ani si ani.acu in prezent important este sa castige alegerile o coalitie anti base.lui ii raman jucariile DNA SRI si… Piata Universitatii… cu romanii lui dragi

Adauga un comentariu


încă tânăr. încă îmi place să citesc. ascult plăci de vinil. fac politică în timpul liber. nu mă uit la T-showuri. nu citesc ziarele.

Citatul favorit

"If you take more chances, you've got more chances to win. ... If you have a low tolerance for risk, you've got a lower probability of success."
James Carville

Ultimele aparitii TV

Interviu cu Dan Andronic (de Vali Petcu)

3 august 2010
Interviu cu Dan Andronic (de Vali Petcu)
Dan Andronic la emisiunea “Stirea Zilei” (5)

Dan Andronic la em..

19 aprilie 2010
play
Dan Andronic la emisiunea “Stirea Zilei” (4)

Dan Andronic la em..

19 aprilie 2010
play
Dan Andronic la emisiunea “Stirea Zilei” (3)

Dan Andronic la em..

19 aprilie 2010
play

Comentarii recente

  • dracu: @furiosw :))) sper ca va deveni si taticul PNL cat de curand ceva mai retinut :))
  • prudent: dintre ineptiile de la RTV: A. de ce au trebuit 10 ani ca sa.. N.Popa este condamnat definitiv de UN AN. Pana ...
  • cucu: Revin cu un indemn mai vechi. RTV isti STRINGETI RINDURILE In aceste vremuri de restriste este nevoie de uni...
  • FuriousWordpressRipper: Diferenţa dintre Patriciu şi Vântu este că, în timp ce Patriciu este volubil şi comunicativ, Vântu este reţinu...
  • diaconu Eusebiu: Deoarece astă noapte nu am dormit, nopţile şi zilele în cap mi s-au bramburit, deci menţionez: întâlnitea a a...
  • diaconu Eusebiu: În virtutea faptului că sunt "diacon" propun ca de acum încolo "tata Andronic" să nu mai "fie tata Andronic" c...
  • sandman: Cronica unei morti anuntate. Pai daca tu nu tiai, care esti mina in mina cu pedeleprele, cine sa stie?

Top comentatori

 

Tag cloud

 
mailto
Copyright © 2010 Dan Andronic