PD-ul din 2002 vs. PDL-2010. Cine va învinge?
Au trecut 8 ani, dar diferența pare enormă. De unde vine această distanță? Între cele două momente a apărut o nouă generație. PD în 2002 părea un partid mai puţin democratic, dar care lua deciziile bune. PDL în 2010 este un partid mai democratic, dar în care deciziile bune sunt contestate şi sfârşesc prin a nu mai fi luate.
Să mă explic.
Am văzut reacţia de astăzi la propunerea privind incompatibilitatea dintre funcţia publică şi afacerile cu banii statului. Nici măcar nu s-a luat decizia politică oficială şi deja unii parlamentarii ai PDL obiectau.
Mi-am adus aminte de hotărârea lui Traian Băsescu din 2002. Atunci i-a pus pe politicienii din PD să aleagă între funcţii publice şi afaceri. Îmi povestea cineva că, după câteva zile, cei care au ales afacerile s-au prezentat cu demisia la partid. Asta în condiţiile în care PD era în opoziţie şi deci nu exista o presiune publică aşa de mare pentru un asemenea gest.
În 2010, nici nu se oficializează decizia, că deja parlamentari pedelişti protestează. Dacă situaţia se va prelungi câteva zile, decizia pe care PDL o va lua nici nu va mai conta.
Asta nu înţelege PDL astăzi. Că jocul se face și la nivelul deciziilor personale, nu doar în planul realităţii. Pentru oamenii afectați de măsurile Guvernului PDL nu contează dacă respectivele contracte sunt legale sau nu. Nu contează dacă firmele îşi fac treaba sau încarcă facturile. Ce contează? Contează că atunci când eşti la Putere şi anunţi că vei tăia salariile şi pensiile, trebuie să fii pregătit să faci şi astfel de sacrificii. Pentru că măsura reală este Minima Moralia. Dacă nu înțelegi lucrurile astea, dacă nu ai puterea să o faci, atunci suporţi consecinţele electorale.
Vom afla în cîteva zile cine va învinge între PD-2002 și PDL-2010...
Treaba cu “ori politica ori afaceri cu statul” e frecţie: aţi văzut câine să plece de lângă măcelărie?
[...] afla mai mult: PD-ul din 2002 vs. PDL-2010. Cine va învinge? [...]
Aceasta postare nu urmareste un scop nobil general, ci unul mai pamantean, vizand lupta interna din PDL. Mai pe romaneste : cata dreptate au TB si Udrea, iar in subsidiar ce rai sunt BVB.
S-a dat andronic cu udrea, bun asa, bafta mestere
mai las-o darcului….”PDL în 2010 este un partid mai democratic”…nici macar pedistii nu cred asta:)))
ÎN EXCLUSIVITATE PENTRU EXPLOZIV-NEWS, DEZVĂLUIRILE ȘEFULUI EDA (AGENȚIA EUROPEANĂ DE APĂRARE) A U.E.
Simona FICA,25 May 2010
Prin amabilitatea unui inalt oficial din Ministerul de Externe al Romaniei – caruia ii multumim inca o data pe aceasta cale – Exploziv-News a fost astazi, marti 25 mai 2010, in legatura directa, timp de o ora, cu seful Agentiei Europene de Aparare (European Defence Agency – EDA) din cadrul Uniunii Europene, excelenta sa Alexander WEIS. In premiera absoluta pentru Romania, acesta ne-a declarat: „Presedintele Traian Basescu A REFUZAT, in anul 2008, sa semneze Codul de conduita al UE, implicit al EDA, in domeniul achizitiilor militare. Sunteti singura tara a Uniunii care a refuzat acest lucru si, din aceasta cauza, in urma investigatiilor facute de EDA, il acuzam pe Traian Basescu de faptul ca refuzul sau categoric, in ciuda normelor care trebuiesc respectate in Uniune de catre tarile membre, are la baza favorizarea si chiar complicitatea sa la contrabanda nationala si interstatala cu arme!”. Asadar, de aceasta data nu presa, nu surse din procuratura ori armata, nu forte ostile guvernarii – cum ar spune Basescu – il acuza de trafic de armament. Ci insusi seful Agentiei Europene de Aparare! Si o face prin intermediul ziarului nostru, asumandu-si declaratia, tot asa cum Exploziv-News isi asuma publicarea ei! Deci, asa cum ne-a relatat azi Excelenta sa Alexander WEIS, artizanul refuzului de a ne conforma Codului european de conduita in domeniul achizitiilor militare este insusi seful statului roman, Traian Basescu. „Acesta – ne-a mai spus domnul Weis – in ciuda insistentelor Guvernului din anul 2008, ale fostului prim-ministru, Calin Popescu Tariceanu, in ciuda insistentelor fostului ministru al Apararii al tarii dumneavoastra – a refuzat semnarea documentului”. De ce? Tot seful Agentiei Europene de Aparare ne-a dat raspunsul: „Codul de conduita in domeniul achizitiilor militare impune respectarea unor reguli si transparenta. Operatiile pe sub mana care permit luarea si darea de mita in domeiniul produselor militare, precum si traficul cu arme devin mult mai greu de realizat daca Romania adopta Codul. Ori interesul a continuat sa fie acela de a incalca legile interne si internationale. Iar cele mai flagrante fraude, care conduc la pagube imense aduse economiei nationale, au loc in domeniul achizitiilor de armament unde, in Uniunea Europeana, semnatarii Codului de conduita sunt obligati sa aplice regula offset-ului”. Cu alte cuvinte, societatea comerciala care ne vinde arme are obligatia sa investeasca, de regula, contravaloarea acestora tot in Romania, in domenii convenite cu statul nostru. Dar aceasta ar fi o afacere cinstita. Cum sa castigi dintr-o afacere cinstita la fel de multi bani ca dintr-o afacere necinstita? Principalul motiv care l-a determinat pe Traian Basescu sa refuze semnarea Codului este dorinta acestuia de a eluda regula offset-ului. De a continua sa pompeze tehnica de lupta romaneasca in zone de conflict ale lumii si de a scoate bani negrii – banii MORTII! – din vanzarea lor teroristilor de toate felurile. Pe de alta parte, mai spune Alexander WEIS pentru cititorii Exploziv-News, Romania este exclusa, prin decizia anti-UE a presedintelui roman, de la un comert legal si transparent cu armament, care ar fi permis tarii, pana acum, numai in ultimii doi ani, accesul la valori ale unor asemenea operatiuni care, in Europa, au atins suma de 5 miliarde euro”. Asteptam pozitia lui Traian Basescu in aceasta problema si ii vom considera tacerea un raspuns. Pe care il vom folosi ca proba la instantele internationale.
PDL-ul a copiat la punct si virgula PSD-ul din 2004, chiar a mai si adaugat ceva, ceva mai mult.
sa-ti fie rusine, Dinu Patriciu!
Te citez “PDL în 2010 este un partid mai democratic ,bla ,bla “.Si cand i-a cerut Preda lu’ clitoris demiterea pleziristului pa motiv da nasoale ,cam stii ce raspuns a primit ?
Asta aproposito de “marea democratie” porto-cacanie ,unde Zeus glasuieste si toti infaptuieste !!!
Curat murdar coane Andronice sa subliminezi prin mesagiuri absconse sensul actualei guvernari -de fapt o haita de ratati-nemancati-ajunsi la ciolan -in detrimentul SUBZISTENTEI milioanelor de cetateni ajunsi la limita rabdarii !
Tre’ sa ai ficat strong sa procesezi si indulcesti masurile criminal -ilegale (!!) pe care acesti idioti le impun unei natii si-asa saracita si umilita !
Ma intrebam cine sunt cei care ma acuza pe mine ca sunt “portocaliu”. Ei bine, spre diferenta de altii, eu pot spune ca nu sunt membru PDL. Daca nu ma credeti, demonstrati contrariul! In schimb, iata cine ma acuza pe mine de partizanat, si injura guvernul si presedintele pe toate caile …
Manuel Avramescu
Consilier Local, Consiliul Local sector 6
Preşedinte al Comisiei de Administrare a Domeniului Public si Privat, Administrare a Pietelor si Gospodarie Comunala
Secretar al Comisiei de Urbanism, Lucrari Publice si Protectia Mediului
Contact: manuel@pnl.ro
Site / blog: http://atitudini.wordpress.com/
Daca nu ma credeti, va dau link-ul aici: http://www.pnl6.ro/?page=pagini&PageId=Consilieri+PNL_30
PT.. poweraxxel 28 mai 2010 la 4:30 , bun l-ai demascat, dar tu, portocaliule totusi, cine esti?
Uuuuuu… ce demascat si gol ma simt! Este ca si cum m-as fi ascuns toata viata si acum dintr-o data a aparut soarele pe cer alungand bezna ce ma camufla. Scuza-ma ca nu am avut intuitia de a-mi boteza blogul cu propriu nume.
Triplu X, urmeaza sa demonstrezi acum ca luni pica exact intre duminica si marti (lucru ascuns publicului si nedemonstrat de nimeni pana acum), nu?
Si dupa aia? Ce va mai urma? O sa-ti descoperi si al treilea cromozom X si vei intelege in sfarsit semnificatia ascunsa a numelui tau?
Urmaresc articolele lui Dan (prin Inpolitics) pentru ca l-am cunoscut si am lucrat cu el la campania din 2008 (dincolo de consultanta generala acordata PNL, a lucrat direct si cu filiala mea) si stiu ca mai pot invata cate ceva. Dar asta nu inseamna ca imi schimb opinia din comentariul lasat la articolul lui Dan din 19 mai “Mitingul”. Si nici opinia referitoare la tine.

încă tânăr. încă îmi place să citesc. ascult plăci de vinil. fac politică în timpul liber. nu mă uit la T-showuri. nu citesc ziarele.
Citatul favorit
"Buck up, suck up and come back when you foul up"
Ultimele aparitii TV
Dan Andronic la Stirea Zilei – 1
Comentarii recente
- Reader: Salutare! Nimic nou în privinţa raporturilor dintre preşedinte şi premier: http://baricada.wordpress.com/2012...
- Sniper: Mai Baieti...Dosarul lui PONTA l-ati uitat?...da ala cu minore.....il are UNGUREANU!!!! Mai departe legati v...
- nemultumiri: In primul rand felicitari pentru emisiunea de aseara in care l-am ascultat cu placere pe B. STEFAN care nu pre...
- Mircea O: Să mă ierte dl Andronic daca nu procedez corect... Am mai multe posturi, in ianuarie, cu paralelă PUniv 199...
- Mircea O: Oare cum va rămîne dl Atanasiu în istorie, ca verigă a unui lung lanţ, aparţinînd PSDR-ului istoric? Ce chest...
- Mircea O: Am îndrăznit să scriu dimineaţă şi unei doamne de la liberali, deputat. Chiar nu poţi respecta fişa postului,...
- Mircea O: Post instructiv, ca de obicei.
Top comentatori
- Gabriel (14)
- ovidiu333 (8)
- AdmuS (7)
- Reader (6)
- aurel (6)
- Deveanu Silviu (5)
- nemultumiri (5)
- arcu de triumf (5)
- MarcuArcu (4)
- Mircea O (4)









