România are nevoie de Tratatul Fiscal European
Ca şi importanţă pentru noi, ştirea zilei nu vine din România. Mai important decât a afla răspunsul la întrebarea: „Va fi sau nu va fi o remaniere guvernamentală?” sau chiar mai important decât a afla ce înţelege mai exact opoziţia prin grevă parlamentară, este aprobarea noului tratat fiscal de către 25 de state ale Uniunii Europene, printre care şi România.
În mare parte, punctele principale ale tratatului nu sunt deloc necunoscute, fiind stabilite de luni bune. Nu o să insist asupra aspectelor economice, ci asupra semnalului politic al semnării tratatului. Pentru că acesta marchează nu doar economia, ci mai ales un nou mod de a gândi politica. Introducerea „regulii de aur” în Constituţiile naţionale şi mai ales activarea mecanismelor de corecţie, dacă aceasta nu este respectată, va conduce la o responsabilizare a clasei politice, nu numai la noi, dar pretutindeni în Europa. Ce-i drept cam forţată! Dar dacă altfel nu se poate… Procesul este similar dacă vreţi, cu eforturile pe care România a trebuit să le depună pentru aderarea la UE sau cu cele aflate în plină desfăşurare pentru aderarea la spaţiul Schengen. Spun asta, pentru că practic, tratatul obligă la respectarea unor măsuri care să conducă la controlarea deficitului şi a datoriei publice, dar referindu-mă la actualitatea politică românească mai ales la stoparea pomenilor electorale.
În ceea ce ne priveşte avem de ales: suntem de partea celor 25 de state membre, care aprobă tratatul, sau dimpotrivă, suntem de partea Marii Britanii şi Cehiei, care îl resping. România are o mare şansă la nivel european pentru că deja s-a angajat de luni bune în privinţa diminuării deficitului bugetar. Şi datorită trendului politic covârşitor la nivel european poziţionat de partea tratatului, opţiunea României pare simplă: susţinerea acordului fiscal.
Tratatul vine într-un moment cum nu se poate mai bun pentru modul în care se configurează la ora actuală dezbaterea politică în România. Pentru că alegerile bat la uşă, opoziţia, la unison cu o mare parte din coaliţia aflată la guvernare se arată foarte generoas. Tradiţionalele măriri de pensii, de salarii, în general orice înseamnă aruncat în stânga şi dreapta cu banul public pare numai bun de aplicat pentru clasa politică. Şi în mod normal, de ce ar sta lucrurile diferit? De 22 de ani, în an electoral, indiferent de culoare politică, toată lumea se bazează pe principiul că memoria românului e scurtă şi în câteva luni se şterg păcatele politice ale ultimilor ani.
Ceva îmi spune că în 2012 nu mai merge aşa. Gradul de dezamăgire faţă de actuala clasă politică e atât de mare, încât această strategie a pomenilor electorale nu va mai funcţiona la fel de bine ca în trecut. Asta nu înseamnă că nu vor exista încercări. Care pot fi stopate mai ales prin găsirea cât mai rapidă a unui consens între partidele româneşti pentru susţinerea acordului fiscal. Altfel, respingerea sau întârzierea lui va echivala cu susţinerea unor măsuri fără acoperire, a unor deficite şi datorii publice lăsate în voia lor şi prin acordarea unor „cadouri” electorale, aşa cum s-a mai întâmplat de atâtea ori până în acest moment.
Poveste pentru fata mea de 8 luni deja cu datorii :
Pe vremuri, oamenii , constituindu-se in state, aveau mijloace de productie, care impreuna cu bogatiile naturale si munca, le asigurau cele necesare traiului . Dupa o vreme, unii dintre oameni, cei mai imorali, impreuna cu cei alesi de oameni ca sa-i conduca, au facut de asa natura incat mijloacele de productie sa revina primilor. Atunci, de unde sa mai traiasca ceilalti oameni ? Si atunci, primii i-au imprumutat pe cei din urma pentru salvarea oamenilor. Adica imbogatii au imprumutat statele pentru ca acestea sa asigure un minim climat social. Acum, ia vezi tu, cine e vinovat de fapt, cine trebuie sa plateasca datoriile ?
Si probabil ai sa ma intrebi de ce oamenii ii tot aleg pe aceiasi in functii de conducere : pentru ca in sinea ei, natura umana e viciata de lacomie si egoism, si oamenii nu se indigneaza ci devin invidiosi, vor si ei sa ajunga intre imbogatiti sau intre politicieni. E, si nu ajung, dar visul imbogatirii prin furt peste noapte bantuia imoralitatea umana. Daca aici mai suprapunem si propaganda mass-media detinuta de bogati, spirala tacerii si deziteresul….iata explicatia pe scurt. Si asta doar pana la aparitia globalizarii….acolo tot lacomie si egoism, dar la alt nivel…..e mult de spus….UE este o globalizare mai mica, fara de care Germania si Franta nu deveneau state suzerane economic, in fata marii globalizari impuse de anglo-americani…asa ca si-au creat feuda lor….Iar Romania este un stat vasal economic in aceasta mica globalizare, de unde nu se va dezvolta in veci !
SENZAŢIONAL: Iată cum arăta Mircea Badea înainte să devină vedetă:
http://baricada.wordpress.com/2012/02/01/senzational-iata-cum-arata-mircea-badea-inainte-sa-devina-vedeta/
Inclusiv dorinta emanata din sedinta PDL de luni cu majorarea de 5%, dovedeste imaturitatea, demagogia si populismul ieftin de care dau dovada inca acesti politicieni. De aia e nevoie de un bici, care sa tempereze astfel de iesiri si gesturi catastrofale pentru toata tara, desi beneficiari sint doar o parte. Cind Tariceanu a trimis FMI la plimbare, ca sa se poata juca cu deficitele si cheltuirea banilor din Fondul de dezvoltare dupa cum ii dicta interesele PNL si PSD, nimeni nu l-a putut opri. In an electoral tentatia e mare si responsabilitatea este menita sa fie data uitarii.
De aceea cred ca rezultatul acestui tratat va fi rescrierea dictonuli astfel: Buget sanatos, intr-o tara sanatoasa.
@Admus
Promisiunea majorării pensiilor și salariilor cu 5 % este o greșeală, indiferent dacă se va îndeplini sau nu condiția creșterii economice. Pomana electorală sau pre-electorală ține de mentalitatea politicianului român, atât îl duce capul, indiferent ce partid sau coaliție guvernează. Nu-i interesează să le dea o altă destinație banilor rezultați din eventuala creștere.
Asta nu înseamnă că toate partidele sunt la fel; dimpotrivă, se întrec între ele în populisme și pomeni pentru gură-cască, dar nu reușesc să ajungă toate pe primul loc. Diferența vine din cauzele înfrânării celor rămași mai la urmă în clasamnet, ca abstinența în tipul postulului mare. Unii se mai abțin sau mai papă câte ceva pe șest, alții bagă în ei ca sparții, până crapă.
Campioana ultimelor două decenii nu-i o necunoscută, fiindcă n-a cunoscut d-a lungul timpului niciun fel de frână.
Sunt obligat să mă recunosc învins de madam Săftoiu. Jos pălăria! Am inclus-o pe nedrept în gloata lașilor, dotați cu tremurici la gesturi demne și promise.
Scuze, doamnă! Altul la rând!
Asa e. Si cred ca ar trebui sa se arate ca ce da din goarna copilotu si floarea ca schimba ei tot, ca anuleaza ei tot ce au facut portocaliii, e o vrajeala psihotica generata de minti paralele cu drumu. Multe legi si masuri sunt luate la nivel UE nu ca vrea Basescu asa cum tot ii da Gadea si acolitii lui. Sa vedem ce schimba procuroru cand/daca o veni ca altfel iese din UE
ca nu ne tine nimeni cu forta. Vreti sa stati la masa cu noi, respectati regulile, nu, pa si pu la revedere. Sa-l vad pe copilotul arogant si infanterist cum anuleaza el si liniile cu FMI si tratate si ce zice acum.
daca cineva mai crede ca venind la putere usl ul va face altceva decat prevad tratatele e naiv.
De fapt e singura solutie care din fericire basescu a anticipato.Si sunt convins ca si voiculescu va avea acces mai greu la resurse….dar totusi va avea cu usl ul,asa ca….. merita?
“Ca şi importanţă”….Vai, vai, dle Andronic! Imi place prea mult cum ganditi, ca sa nu va atentionez cand gresiti.
Succes in continuare!
dle andronic ,un economist in a carui capacitate de a intelege economia o cred superioara dvs spune asa pe blogul lui>
O politica fiscala bazata pe reguli este solutia pentru Romania. Dar nu in forma propusa de acest tratat. In primul rand ca cine citeste ultima versiune va observa ca se refera aproape in exclusivitate la tarile din zona euro si toate mecahinismele sa aplca acestor tari.
Romania are nevoie de o politica fiscala proprie care sa convearga catre acest tratat in momentul cand va adera la euro. Atata timp cat avem o politica fiscala coerenta bazata pe reguli calre si transparente nu vad niciun risc in a nu semna acest tratat acum. Este acelasi risc pe care il avem deja pentru ca nu suntem in zona euro (dupa unii un beneficiu).
si mai scrie domnia sa
Imbunatatirea colectarii este o solutie pe termen scurt. Pe termen lung este nevoie de scaderea cheltuielilor publice care au crescut chiar si dupa 2008.
DEficitul mic este bun doar daca vine ca urmare a scaderii cheltuielilor. Din pacate deficitul in Romania scade pe termen scurt datorita estimarilor artificiale de venituri si a cresterii de arierate. Daca ne uitam la datoria publica vedem ca s-a dublat din 2009 si pana azi la 37.7% din PIB cu o dobanda reala mai mare de 3% iar economia a crescut in ultimii trei ani cu -2% pe an.
Deficitul mic nu aduce crestere economica de la sine. Daor politicile economice care stimuleaza investitiile si crearea de locuri de munca vor stimula cresterea. Din punctul meu de vedere impozitele mai mici cu cheltuieli publice mai mici ar stimula cresterea economica.
in alta ordine de idei ce e importan acum mai tare ca sunt probleme la senat ,cum va spuneam eu acum cateva zile, sau sa vorbim discutii despre crin??????
De ce ar avea nevoie Romania de un astfel de tratat? Pentru a-si face ordine in buget si finante. Cine-i opreste pe cei ce totusi duc fraiele tarii sa nu puna in functii oameni competenti si nu saltibanci ca alde Ialomiteanu, Udrea, Igas si, cu voia dumneavoastra, Emil Boc? Oricum, situatia economica a Romaniei este nesperat de buna daca avem in vedere reaua vointa si incompetenta generalizata din administratie unde sunt apreciate servilismul, necinstea, minciuna. Ferice de 4 milioane de romani care si-au gasit sau incearca suport in afara granitelor! Acestia au certitudini sau macar speranta.
Modelul întinsului de mână la nivel Parlamentar:
http://baricada.wordpress.com/2012/02/02/dati-un-leu-pentru-peneleu/
Invatati-l pe Basescu ce inseamna stat social :
Stat asistenţial – termen colectiv ce desemnează un ansamblu de politici sociale prin care se urmăreşte asigurarea unor servicii de bază, precum sănătatea şi învăţământul, dupa nevoi şi de regulă gratuit, prin fonduri de stat. Într-o accepţiune mai largă şi mai puţin precisă, desemnează uneori şi domenii precum asigurările sociale, la care indivizii au obligaţia legală de a cotiza în mod substanţial pentru a putea beneficia de ele. ( Enciclopedia Blackwell a gândirii politice, Editura Humanitas, Bucuresti, 2000).” – nu are nici o legatura cu imprumuturile !
Desigur, nu pot fi de acord cu cele spuse de Presedinte referitoare la o mai puternică integrare in UE, adică la o şi mai mare pierdere de suveranitate către suzeranii economici occidentali, cât şi la cauza pentru care statele capitaliste nu mai pot fi sociale : nu mai pot fi aşa pentru că ele nu mai reprezintă pe oamenii simpli, ci pe capitalişti, care au acumulat averi atât în relaţia cu ceilalţi cât şi în relaţia cu statul, pe care ei îl promovează şi viceversa.
@gabriela. Lozincile nu ajuta! Deficitul bugetar compus din cheltuieli “perene” este cel structural (un exemplu: daca ai X mil. de bugetari, la un salariu mediu de Y, il vei plati an de an). Daca ai facut deficit ca sa reconstruiesti 3 sate luate de ape, cheltuiala nu se repeta an de an. Tot ce se face acum: reducere deficit, reducere inflatie, red. datoriei publice, mentinera cursului sunt EXACT etapele de aderare la euro. Pana si PSD (dar numai in secret) recunoaste asta. Si o “regula simpla” imparte 72 la dobanda/deficit etc si vei capata numarul de ani in care suma se dubleaza ( o stiu toti bancherii) . Si inca ceva: daca datoria ramane FIXA ca suma, dar scade PIB, procentajul creste (pe asta n-o stia Vosganian si nici Tariceanu, iar aceasta nestiinta a contaminat urlatorii ROSII de pe sticla).
@marcu. PDL spera sa guverneze si dupa 2012 si / sau vor sa-si pastreze reputatia. Altfel, ar putea darui guvernul ROSU cu o galeata cu otrava (mai mare ca a Lui Vosganian si Tariceanu): sa dubleze pensiile si sa creasca salariile cu 50%, plus bani multi pt. primarii PSD ca sa INCEAPA investitii. Sa-l vad pe Ponta prin mai 2013.

încă tânăr. încă îmi place să citesc. ascult plăci de vinil. fac politică în timpul liber. nu mă uit la T-showuri. nu citesc ziarele.
Citatul favorit
"Buck up, suck up and come back when you foul up"
Ultimele aparitii TV
Dan Andronic la Stirea Zilei – 1
Comentarii recente
- Bibliotecaru: Primul test a fost zăpada... http://bibliotecarul.blogspot.com/2012/02/sub-o-mie-de-morti-nota-de-trecere-sub...
- dica: @Titirca ma sperii! Inseamna ca in jur de 28 februarie trebuie sa ne asteptam la un nou puseu revolutionar sau...
- MarcuArcu: @Titircă "(precedenta sedinta de judecata din 14.02.2012 nu a luat decizia de amanare, ci de continuare a jud...
- AdmuS: Degeaba Leonard Orban este un specialist de nivel european, daca trebuie sa lucreze cu functionari de nivel au...
- Titirca: DESI NU ESTE MEDIATIZAT PROCESUL IN CARE E INCULPAT, PRINTRE. ALTII, DAN VOICULESCU ISI URMEAZA CURSUL. (...
- dica: Uuuups! Se-ncing spiritele pe aici pe blog: cum Domnu' Andronic munciti pe bani nu pe sentimente si morala ca ...
- Politikon: Ultima oră! Pe Vanghelie îl bate gîndul recalificării: http://baricada.wordpress.com/2012/02/22/marian-vanghe...
Top comentatori
- Bibliotecaru (22)
- ion adrian (19)
- MarcuArcu (16)
- Gabriel (15)
- ovidiu333 (10)
- AdmuS (10)
- dica (10)
- Reader (9)
- Deveanu Silviu (8)
- arcu de triumf (7)









