Stenograma a treia publicată de “Curentul”. Şi cea mai jegoasă parte a conversaţiei dintre Jurnalist şi Demnitar! Mircea Geoană fură banii partidului, vinde locurile în Parlament, distruge PSD-ul, după cum susţine Bogdan Chireac…
Bogdan Chirieac: Şi de ce mi l-au futut şi pe Cătălin Predoiu?… N-am apucat să vorbesc cu Vîntu faţă către faţă. Chestia aia făcută de Realitatea cu intratul în vestiar peste el. Băi, nu se poate aşa ceva.
Cătălin Macovei: Ei, nu se poate. Bine că n-a intrat la duş.
BOGDAN CHIREAC: Da, mă. Aşa ceva, şi înregistrare ilegală. Băi, nu se poate aşa, băi, nu se poate aşa ceva. Şi Vîntu ştia de chestia asta că i-am zis: „Băi, ce pula mea, mă, asta-i Realitatea?” Face: „Să mă dai în judecată!”.
CĂTĂLIN MACOVEI (întrebător): Aa?
BOGDAN CHIREAC: „Să mă dai în judecată!”
CĂTĂLIN MACOVEI: Cine-a zis?
BOGDAN CHIREAC: Vîntu! Tre’ să ajung să vorbesc faţă către faţă cu el.
De dragul lui Patriciu, Roşca îl ameninţă pe Băsescu
CĂTĂLIN MACOVEI: Roşca e jucător. Într-un fel, să ştii că-mi place. Hai să fim sinceri. Omul ştie să joace.
BOGDAN CHIREAC: Băi, şi să ştii că dac-ajungi… Să ştii că eu am fost profund surprins de ce-a făcut atunci.
CĂTĂLIN MACOVEI: Ţi-am zis, cu doza lui de ticăloşie.
BOGDAN CHIREAC: El este, era în acelaşi timp foarte bun prieten şi cu Băsescu, şi cu Patriciu, în mod real. Şi cånd Băsescu a vrut să-l fută pe Patriciu…
CĂTĂLIN MACOVEI: Atunci s-au stricat, nu?
BOGDAN CHIREAC: Atunci s-a stricat. Atunci cånd l-a sunat pe Băsescu. Deci ei jucau table împreună la Snagov, la pula mea, înţelegi? Şi l-a sunat la telefon spunåndu-i: „Traiane, să-mi bag pula, dacă te iei de Dinu, te fac!”. Iar Băsescu a ieşit în presă şi-a spus că a fost ameninţat de un jurnalist!
CĂTĂLIN MACOVEI: Da, mi-aduc aminte episodul.
BOGDAN CHIREAC: Roşca Stănescu, pula mea, nu ştiu ce…
Bogdan Chirieac vorbeşte la telefon în limba engleză cu un „prieten din ţările calde”, care îi solicită un CV pentru a putea fi cooptat în stafful său. Formează un număr de telefon unde îi răspunde „Dudişor”, asistenta iubită, pe care o roagă să-i trimită CV-ul său prin fax domnului Ernst Rohrer. (rezumat)
Geoană a strâns câteva zeci de milioane
BOGDAN CHIREAC: Greu cu gagicile. Măcar să fii bucuros că esţi ok cu prietena. Pe mine m-a lăsat amanta iară. Aveam tot timpul discuţii. Şi apoi mă întreabă lumea de ce sunt aşa de rău la televizor.
BOGDAN CHIREAC: A fost de un ridicol absolut Geoană cu chestiile alea, 50.000 de case pentru familiile tinere cu chirie. Dom’le, n-a făcut una.
(Apoi dă un interviu unei ziariste de la „Gazeta de Cluj” despre referendum, în care afirmă că acesta nu are rost).
BOGDAN CHIREAC: Deci, Cătăline, începe o campanie anti-Băsescu şi anti-Geoană. O să spui, bine, de ce anti-Geoană? De ce? Geoană ştie că n-are nicio şansă şi atunci toţi banii pe care i-a stråns, şi a stråns cåteva ZECI DE MILIOANE, îi duce la soacră-sa. N-ai văzut aşa ceva. Bătråne, n-a plătit ni-că-ieri pe nimeni!
CĂTĂLIN MACOVEI: De ce?
BOGDAN CHIREAC: Păi dacă tot pierde.
CĂTĂLIN MACOVEI: Păi şi nu ţipă lumea, băi, banii, ţi-am dat banii, ce faci?
BOGDAN CHIREAC: Asta se întåmplă, asta se întåmplă. Deci, pă televiziuni, pă ziare, nene, îi bagă pula pånă-n epiglotă (n.r.: Mic cartilagiu al regiunii superioare a laringelui. Situată la extremitatea superioară a laringelui, ea face parte din peretele anterior al acestui organ; baza limbii se găseşte chiar deasupra şi în faţa ei.)
Vânzătorul de locuri în parlament şi în ministere
BOGDAN CHIREAC: E un fenomen! Să fuţi cel mai mare partid comunist, cel mai mare partid din Romånia, care-i partidul comunist, numai pentru bani. În condiţiile-n care-ai stråns, Cătăline… Lasă-mă-n pula mea! Deci ai våndut locurile-n parlament!… Aicia la stånga?
CĂTĂLIN MACOVEI: Da, încolo…
BOGDAN CHIREAC: Ai våndut locurile în parlament, ai våndut locurile în ministere, ţi-ai luat banul, bătråne. Ai intrat pe toate „deal”-urile (n.r.: afacerile) şi s-au aşezat nişte lucruri. Şi frate, ai stråns bani. Ai luat cu şapte måini, ai luat cu pula mea…
Stenograma a doua publicată de “Curentul”. În care Bogdan Chireac face bani, Videanu şi Berceanu fac la fel, dar nu împart, iar Băsescu are dreptate cu ticăloşii din presă!
Cătălin Macovei: Cum eşti, Bogdane?
Bogdan Chirieac: Am avut şi perioade mai bune…
CĂTĂLIN MACOVEI: Aşa e, na… Cu balamucul de rigoare… Tu ce faci?
BOGDAN CHIREAC: Bani.
CĂTĂLIN MACOVEI: E bine dacă faci şi nişte bani. Înseamnă că faci şi lucruri bune…
BOGDAN CHIREAC: Ai văzut tu vreodată presa să facă lucruri bune în ţara asta?
CĂTĂLIN MACOVEI: Dac-o spui tu, înseamnă că e chiar nasol.
BOGDAN CHIREAC: Am vorbit aseară cu el (Sorin Roşca Stănescu – n. red.) despre ce ar fi vorba şi a zis că sunt două înscrisuri.
CĂTĂLIN MACOVEI: Aşa.
BOGDAN CHIREAC: Că pizda aceea s-a dus la el, da (e vorba de o dră secretară de la ANI – n. red.), deci două chestii olografe în pula mea.
CĂTĂLIN MACOVEI: Da…
BOGDAN CHIREAC: Şi că de data asta nu le-ar da, dar vrea şi el ceva la schimb, şi anume să avansezi cu dosarele lui Berceanu şi Videanu.
CĂTĂLIN MACOVEI: Aha. Dar despre ce înscrisuri e vorba?
BOGDAN CHIREAC: Acum o să aflăm că dac-aş şti… Că el aseară…
CĂTĂLIN MACOVEI: Înţeleg că-s chestii oficiale, nu-s amoroase.
BOGDAN CHIREAC: Habar nu am!
CĂTĂLIN MACOVEI: Dacă-s amoroase n-are decåt să le dea.
BOGDAN CHIREAC: Nici n-am vrut să insist, că era Ciuvică cu ochii pe noi.
CĂTĂLIN MACOVEI: Aa, v-aţi văzut „face to face”.
BOGDAN CHIREAC: Face to face, de ce? C-am fost aseară la emisiune cu el.
CĂTĂLIN MACOVEI: De, frate, eu vreau să spună că nu mă mai uit la emisiuni, nu mai…
BOGDAN CHIREAC: Foarte bine faci.
CĂTĂLIN MACOVEI: Îmi bag pula, m-am săturat.
BOGDAN CHIREAC: Foarte bine faci.
CĂTĂLIN MACOVEI: Videanu şi Berceanu… Are lumea boală pe Videanu şi pe Berceanu.
BOGDAN CHIREAC: Aşa e…
BOGDAN CHIREAC: Dar ştii de ce are boală: că nu-mpart!
CĂTĂLIN MACOVEI: Mănåncă singuri?
BOGDAN CHIREAC: Da.
CĂTĂLIN MACOVEI: Nici asta nu e corect.
BOGDAN CHIREAC: Deci nu că fură, că de furat fură de rup.
CĂTĂLIN MACOVEI: Băi, dar nu e corect.
BOGDAN CHIREAC: Dar nu-mpart nimic! Videanu i-a mai dat, Berceanu chiar mai puţin. I-au mai dat la campanie lui Băsescu, dar în rest nimic. Numai ei. Şi au perfectă dreptate ăştia: „Băi, du-te în pula mea”. Povestea ăsta, Victoraş Ponta, în guvern, nici la DIP-ul nu era aşa (Dan Ioan Popescu – n. red.), cåte chestii din alea nediscutate bagă Videanu. Ştii că e şedinţă de guvern marţea asta…
BOGDAN CHIREAC: Şi ăştia-s prietenii tăi?
CĂTĂLIN MACOVEI: Da.
BOGDAN CHIREAC: Mă rog.
CĂTĂLIN MACOVEI: Da mă, dar asta e subţire. Mă gândesc.
BOGDAN CHIREAC: Trebuie mai multă grijă.
CĂTĂLIN MACOVEI: Nu, ăla, creditorul e problema. Păi zicea că ce: să-i scriu eu! Doar n-am înnebunit? Asta e bluf! Îi dădea ăla… Păi îţi dai seama că dacă îi dădea astea şi-aş fi scris eu ceva, eraaaa…
(…)
CĂTĂLIN MACOVEI: Să mă gåndesc pånă luni să văd care-i problema… Deci eu credeam că-i altceva, cine ştie ce. Băi, dar mă crezi că acolo eu am fost pur şi simplu martor; eu n-am avut, şi ţi-am zis după, ce circ, că ăla a făcut uråt. Bă, că să-mi dea ăla bani. Da mă, să-ţi dea banii, dar nu veni la mine, că eu am fost martor la încheiere şi mă duc oriunde şi spun că i-ai dat bani că el zicea că „ce, dom’le, nu mai recunoşti?”. Ba da, dom’le, recunosc că i-ai dat banii, dar eu n-am nicio treabă.
BOGDAN CHIREAC: Şi ăsta de ce nu i-a dat banii.
CĂTĂLIN MACOVEI: Că dracu să-l ia. Că n-a avut de unde.
BOGDAN CHIREAC: Dar pentru ce, ca să cumpere un pămånt, ceva?
CĂTĂLIN MACOVEI: Bogdane, sincer să fiu, nu ştiu ce e. Ăştia aveau nişte combinaţii cu terenuri între ei. Nu ştiu şi mai bine că nu ştiu.
CĂTĂLIN MACOVEI: Nu ştiu, e foarte delicată. Pånă la urmă, dacă e să scrie… Mă, omule, tu nu-nţelegi că acuma chiar n-am niciun interes să te mint pe tine: chiar nu am avut nicio treabă.
BOGDAN CHIREAC: Nu asta-i problema.
CĂTĂLIN MACOVEI: Ştiu că nu asta-i problema, legal vorbind.
BOGDAN CHIREAC: Nu ai niciun fel de problemă în planul legalităţii. Problema este strict în planul imaginii în ceea ce te priveşte.
CĂTĂLIN MACOVEI: Da
BOGDAN CHIREAC: Aia, în pula mea.
CĂTĂLIN MACOVEI: Păi da, poa’ să scrie, e escroc. A escrocat, pă pula mea.
BOGDAN CHIREAC: A escrocat, n-a escrocat…
CĂTĂLIN MACOVEI: Bogdane, dar asta vreau să spun că e o chestie de când lucram în domeniul privat. Deci nu-i acuma. E din 2007. N-aveam nicio funcţie publică.
BOGDAN CHIREAC: Mă gandesc că…
CĂTĂLIN MACOVEI: Nici măcar garant, că dacă e s-o luăm pe… sunt martor mă, martor că s-a încheiat contractul.
BOGDAN CHIREAC: Deci dac-o spargem o spargem. S-o spargem măine.
CĂTĂLIN MACOVEI: Păi cum s-o spargem måine?
BOGDAN CHIREAC: S-o dăm noi în presă. Necentrată pe tine.
CĂTĂLIN MACOVEI: Mda, băi şi m-am întålnit acum vreo două luni cu el. Ăla: „ce faci?”. „Bine, ăla nu mi-a dat banii”. „Şi eu ce vrei să-ţi fac?”. S-au auzit, s-au pula mea..
BOGDAN CHIREAC: Deci asta-i ticăloşie groasă, månca-ţi-aş, să-i lase înscrisurile lui NAŞU’.
CĂTĂLIN MACOVEI: Eu cred că nu i le-a dat lui. Cred că le-a dat prin cineva, printr-un intermediar.
BOGDAN CHIREAC: De unde ştii tu. Cred că NAŞU’ cånd a dat în tine, s-a dus! Că aşa se întåmplă. Dai într-unul, vine lumea singură. Nu că n-avea de unde să-l ştie pe ăsta.
CĂTĂLIN MACOVEI: Păi n-avea. E un avocat de doi lei. Corect! Şi lumea atunci: uite, dom’le, că mai ştiu şi eu. Ştiu cum e, se rostogoleşte treaba.
BOGDAN CHIREAC: Fiindcă să-ţi spun o chestie. Dacă treaba cu gagica în planul opiniei publice n-a avut absolut nicio relevanţă, ai şi remarcat. Băi ce ticăloşi. De asta-ţi spun. Eu le gestionez în planul imaginii. Chestiunea cu banu’. Lumea-i mult mai atentă la bani.
CĂTĂLIN MACOVEI: Ştiu decåt la gagici şi la…
BOGDAN CHIREAC: Deci asta cu gagica îţi garantez că nu ţi-a scăzut cu nimic, ba dimpotrivă. Dar asta cu banii, ce caută preşedintele ANI, cu traficanţii de terenuri, în mafia imobiliară.
CĂTĂLIN MACOVEI: Bine, îţi dai seama că poate ăştia nu-s nici mafioţi, nu-s nimic. Ăla care a dat banii e avocat şi celălalt e om obişnuit. Nu sunt. Dar poate s-o bage, s-o umfle, ştii?
BOGDAN CHIREAC: Adică ce, tu îi bănuieşti pe ăştia de bună-credinţă. Dacă era bună-credinţă nu puneau måna pe documentele astea. Despre ce vorbim.
BOGDAN CHIREAC: Aia, că ai pe cineva. Chiar dacă nu te acuză pe tine direct, te acuză că nu poţi stăpåni instituţia. Eu ţi-o analizez exact aşa cum e şi chiar vreau să găsesc o soluţie să te scot din căcatul ăsta. Pe de altă parte, dacă o dă el cum vrea el, e o chestie ultra-nasoală, din cauza asta mă gåndesc să o spargem noi. Fiindcă ăştia care e, pula mea, deci PSD, o să iasă să spună că cerem schimbarea preşedintelui ANI care e amestecat în mafia imobiliară.
CĂTĂLIN MACOVEI: Spune-i că vreau să mă gåndesc pånă luni. Vreau să-mi analizez şi eu…
BOGDAN CHIREAC: Nu trebuie să-i spun nimic deocamdată.
CĂTĂLIN MACOVEI: … şansele, să pun în balanţă.
BOGDAN CHIREAC: Deci, dacă mă sună…
CĂTĂLIN MACOVEI: Eu sunt un tip calculat. Îmi
place să analizez.
BOGDAN CHIREAC: Pulică ăsta! Ticălosul care a dat, nu poţi să-l contactezi?
CĂTĂLIN MACOVEI: Ba da, o să vorbesc cu el. Îţi dai seama că o să mă duc peste el!
BOGDAN CHIREAC: Dar ai o singură problemă. Tot ce-i spui îi spune lui Roşca.
CĂTĂLIN MACOVEI: Cu cine, cu ăla care a dat banii.
BOGDAN CHIREAC: Da. Ăla te-a dat în gåt.
CĂTĂLIN MACOVEI: Păi da, ăla m-a dat în gåt.
BOGDAN CHIREAC: Deci tot ce-i spui îi spune.
CĂTĂLIN MACOVEI: Da. Şi cred că nu o să-i convină lu’ ăsta, după aia, că el ştie.
BOGDAN CHIREAC: Deci, opinia mea e că ăla e un ticălos sinistru cu care nu mai ai…
CĂTĂLIN MACOVEI: Nici nu ar fi bine să-l contactez.
BOGDAN CHIREAC: Mai ales că orice-i spui o să spună „dom’le, a încercat să mă ameninţe”.
CĂTĂLIN MACOVEI: Şi dăm în altele.
BOGDAN CHIREAC: Dăm în alte chestii, da.
CĂTĂLIN MACOVEI: Pe de altă parte, să vorbesc cu ăla care a luat banii.
BOGDAN CHIREAC: Nu, tu nu mai ai ce să faci în cazul ăsta.
Vorbeşte la telefon.
BOGDAN CHIREAC: Opinia mea e că în niciun caz să-i contactezi pe cei doi. Deci singura ta chestie este că erai în domeniul privat şi în cazul unui proces vei depune ca martor.
CĂTĂLIN MACOVEI: Exact.
BOGDAN CHIREAC: Pentru că în acest moment orice vorbire cu aceştia…
CĂTĂLIN MACOVEI: Nu poate decåt să înrăutăţească situaţia.
BOGDAN CHIREAC: Deci dacă ăla care a dat banul… Bătråne, e asemenea calitate umană încåt a dat aceste hårtii cu tine lui Roşca. Despre ce vorbim?
CĂTĂLIN MACOVEI: Îţi dai seama că…
BOGDAN CHIREAC: Despre ce pula mea vorbim? Îţi dai seama cu ce te confrunţi acolo? Deci absolut e ceva înspăimîntător. Şi asta-i la tine, bătråne: atacul.
CĂTĂLIN MACOVEI: Pai da. Îţi dai seama că îl doare în pulă pe ăla de la care a luat bani. Că ăla e un nimeni. Bun, şi care să fie interesul lui ăla? O fi luat ceva bani?
BOGDAN CHIREAC: N-ai văzut ce i-o fi spus lui ăsta. Şi alte chestii, şi nu ştiu ce. S-o fi dus la Roşca că tu ai luat jumate din bani.
CĂTĂLIN MACOVEI: Şi i-am dat şi scris.
BOGDAN CHIREAC: Aia cu scrisul a încercat el marea cu degetul să te sperie un pic, dar…
CĂTĂLIN MACOVEI: Păi unde să le scriu. N-ai auzit: „te-oi fi îmbătat”. Stau prost cu băutura.
BOGDAN CHIREAC: A, mai poa’ să fie altceva. Mai poate fi o făcătură.
CĂTĂLIN MACOVEI: E, asta ar fi nasol dacă e, dar…
BOGDAN CHIREAC: Dragul meu, se descoperă. Se descoperă că e o făcătură şi pe cine mai interesează.
CĂTĂLIN MACOVEI: Corect. Că vorba aia, scrie la calculator textul şi semnătura mea, mare şmecherie, se scanează.
BOGDAN CHIREAC: Deci despre ce vorbim? Adică poate fi un set-up (înscenare, n.r.) complet. Iar în partea asta, pula mea. Asta-ţi spun, că faptul că există semnătura ta pe aia de martor şi de nu ştiu ce este suficient de…, şi-i autentică. Este suficient pentru a cauţiona şi o eventuală declaraţie a ta, falsă.
CĂTĂLIN MACOVEI: Prin care să fie grozăvii.
BOGDAN CHIREAC: Da, falsă!
CĂTĂLIN MACOVEI: Păi ăsta-i adevărul. Ce vroiai să zic, că nu-i a mea?
BOGDAN CHIREAC: Bă, ce ticălos, să-mi bag pula în mă-sa, ce ticălos. Îţi spun că are dreptate şi Băsescu cu ticăloşia din presă. (Era o referire a lui Băsescu chiar la el, într-o emisiune de la TVR -
n. red.)
„Dracu’ Roşca şi fra-su Vîntu”: „O să le publice sau o să-i şantajeze pe Videanu, Berceanu…”
BOGDAN CHIREAC: Ştii cine îl poate bloca pe Roşca?
CĂTĂLIN MACOVEI: Mm?
BOGDAN CHIREAC: Dar scapi de dracu, dai de fra-su: Vîntu!
CĂTĂLIN MACOVEI: Şi Vîntu o să vrea acelaşi lucru.
BOGDAN CHIREAC: Vezi? Pula mea! Ei nici de şantaj nu poţi să-i acuzi. Nu ţi-au cerut nimic. Ţi-au cerut să-ţi faci datoria.
CĂTĂLIN MACOVEI: (Råde) Păi da, dar mi-a cerut să-i dau lui cum ar veni.
BOGDAN CHIREAC: Ca ziarist, să-i dai lui ca să publice, că neavånd raportul ăsta ţi-a cerut să-i dai informaţii ca să le publice. Acum, ca să le publice sau să-i şantajeze pe Videanu, Berceanu…
CĂTĂLIN MACOVEI: Asta nu mai ştiu.
BOGDAN CHIREAC: Dar oficial (oficial însemnånd la EL CAPITANO – n. red.) ţi-a cerut ca să dai acte să le publice. Pentru „interesul public”, pentru „a salva ţara”.
CĂTĂLIN MACOVEI pufneşte.

încă tânăr. încă îmi place să citesc. ascult plăci de vinil. fac politică în timpul liber. nu mă uit la T-showuri. nu citesc ziarele.
Citatul favorit
"Buck up, suck up and come back when you foul up"
Ultimele aparitii TV
Dan Andronic la emisiunea “Stirea Zilei” (5)
Comentarii recente
- zetu: Noroc ca tara o duce bine, in ciuda tuturor incercarilor ce vin din partea mogulilor de a discredita guvernul ...
- hoinarnet: Motto:"Sărăcia s-a accentuat, cei bogaţi au devenit şi mai bogaţi, iar cei necăjiţi şi mai necăjiţi! Întrebare...
- mae: corect. ce parere ai despre polul crestin democrat pdl, ornit de Baconschi ?
- mery: Uite, face madam Udrea publicitate la brandul lui peste prajit la RTV si atunci nu mai exista probleme cu SOV...
- doru: Domnule Andronic,permiteti-mi sa numesc niste mari javre (tonomate) din presa romaneasca : sorin rosca stanesc...
- Fota: Ar trebui sa dai nume chiar daca nu mai esti jurnalist.
- Brad: Nu stiu de ce se agita unii din cauza asta. Este atat de evident ca majoritatea, daca nu toti, cunosc toate nu...
Top comentatori
- George Fedorovici (22)
- prudent (21)
- username (21)
- Argusdre (20)
- Gabriel (13)
- mery (9)
- Mickidutza (9)
- doru (8)
- Albe (6)
- chiardulcineea (6)









