Am văzut astăzi o conferinţă a lui Adriean Videanu. Apoi una a lui Radu Berceanu în ‎Arad. Deodată miniştrii au început să fie vizibili. Din punctul meu de vedere este un ‎semnal că zilele acestea se joacă cu remanierea pe masă.‎
Dinspre parlamentari sunt presiuni spre remaniere. S-a spus asta cu subiect şi predicat ‎de mai mulţi parlamentari din PDL. Deci nu este un secret.‎
De cealaltă parte, Emil Boc nu s-ar grăbi să remanieze pe nimeni. De ce? În primul ‎rând pentru că nu este timp de remaniere. Urmează boardul FMI, decizia Curţii şi ‎măsurile de austeritate. Cu cine e mai uşor să le faci: cu miniştrii vechi care deja ştiu că ‎nu mai au ce pierde sau cu noi veniţi care vor dori întâi să îşi facă o imagine. ‎Executivul trebuie însă să convingă partidul să fie ridice presiunea de pe tema ‎remanierii. Cel mai bun mod de a face acest lucru este să fie activ.‎
Într-un sens sau altul lucrurile se vor tranşa. Pariul meu este că se vor tranşa duminică. ‎Să aşteptăm deci…‎

Iată faptele, așa cum sunt ele descrise de EvZ : ¨Șeful statului a solicitat, astăzi, conducerii celor două Camere ale Parlamentului să devanseze termenul de dezbatere a moţiunii de cenzură a PSD. Şeful statului cerea ca documentul să fie votat mâine în Parlament. La propunerea democrat-liberalilor însă, documentul ar putea fi dezbătut sâmbătă.Preşedintele a atras atenţia într-o scrisoare trimisă celor doi preşedinţi ai Camerelor Legislativului că, potrivit Constituţiei, moţiunea de cenzură trebuie dezbătută şi votată la trei zile calendaristice, şi nu lucrătoare, de la citirea ei în plenul Parlamentului. ”Conform art. 113 alin. (3) din Constituţie, moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. Contrar acestei prevederi constituţionale, Parlamentul a stabilit dezbaterea moţiunii în data de 15 iunie a.c., la 6 zile de la prezentare”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale (…) Invocând o decizie a Curţii Constituţionale, preşedintele arată că programul dezbaterii moţiunii ar fi trebuit calculat fără zile libere. “În dreptul public, termenele se calculează pe zile calendaristice, în sensul că se include în termen şi ziua în care el începe să curgă şi ziua când se împlineşte. În consecinţă, vă solicit, în temeiul atribuţiilor constituţionale pe care le am, respectarea procedurii stabilite de Constituţie şi de Deciziile Curţii Constituţionale sus-menţionate”, se mai arată în document.

Ce face Mircea Geoană? Sună la Victor Ponta, care sună la consilierii de imagine, care după câteva ore de gândire îi spun că Traian Băsescu le întinde o capcană, chemându-i să voteze o moțiune în weekend. Că e o capcană menită să salveze Guvernul Boc de votul propriilor parlamentari. Ce face Ponta? Sună înapoi la Geoană și îi spune să rămână ferm pe poziție. Mobilizarea e importantă! Deci votul e marți…

Unde-i adevărul? Președintele are dreptate! Votul trebuie dat în trei zile calendaristice, de la data citirii moțiunii. Plus celelalte două zile…

Ce se întâmplă dacă se respectă ziua de marți, așa cum vrea Geoană? Demersul Opoziției este neconstituțional, iar legile vor fi promulgate, indiferent de rezultatul votului. Ciudată situație! Băsescu le cere să respecte termenele constituționale, iar PSDiștii nu vor, sabotând propriul demers politic.

Dar poate asta și vrea PSD-ul, nu-i așa?

Auzeam de ceva zile de un proiect în Muntenegru. Un proiect de autostradă. L-am găsit: ”Building of the Major Road Across Montenegro Would be a Rather Expensive Project: Highway from Bar to Boljare, which would be 169,2 kilometers long, will cost Euro 1,94 Billion. This highway will require construction of 42 tunnels and 92 bridges and viaducts.” Cu alte cuvinte pe muntenegreni îi costă 11,5 milioane de euro un kilometru de autostradă în zonă muntoasă.

Pe noi, cu Bechtel, ne costă 18 milioane de euro un kilometru de autostradă în zonă de câmpie. Sau cum spunea și Berceanu la un moment dat:  ”Deja după cum ştiţi…CNADR a făcut deja hârtii trimise la Guvern prin care preţul va fi 5,2 miliarde euro în loc de 2,23 miliarde, dar, ca datorită a unor modificări, preţul final va fi de 7,2 miliarde de euro. Adică o să ajungem la 18 milioane de euro pe kilometru într-o zonă de câmpie-deal. Or 18 milioane euro este preţul unui kilometru de autostradă în munte”, ceea ce este ușor exagerat.

O dilemă care-i frământă pe mulţi: Va intra sau nu PNL la guvernare?

În mod cert la ora actuală este o ruptură între PNL-Centru şi PNL-Teritoriu. Liderii locali doresc intrarea la guvernare. Nu mai au de gând să stea încă 4 ani în opoziţie,ăcut fără acces la putere şi resurse. Crin A. ar dori o guvernare PDL cu un minim sprijin parlamentar, cât mai slabă, numai bună de zgâlţăit din când în când. Pentru un proiect personal, cu finalitate în 2014.

Ce ar trebui făcut, e greu de spus. Ambele variante sunt logice, au plusuri şi minusuri. Din perspectiva rezultatelor locale şi parlamentare, PNL are nevoie de intrarea la guvernare. Votul uninominal a făcut ca resursele îndreptate spre comunitate să fie extrem de preţioase pentru fiecare parlamentar, primar sau preşedinte de C.J. Situaţia privită dinspre Crin A. pare uşor alta…Liderul Opoziţiei va fi un personaj politic important, iar intrarea la guvernare nu este o opţiune pentru acesta.

În concluzie, PNL va merge la guvernare fără Crin A. sau va rămâne în opoziţie.

Pentru că tot s-a relansat ideea unui guvern PDL-PNL, haideţi să vedem în ce condiţii am putea avea o asemenea formulă guvernamentală.

În momentul de faţă, desemnarea unui guvern PDL-PNL depinde substanţial de rezultatul din primul tur al prezidenţialelor. Altfel spus, decisiv pentru formarea unui guvern PDL-PNL este candidatul care intră în turul doi. Cum Traian Băsescu nu cred că are emoţii dacă intră sau nu în finală, rămâne de văzut cine îl va seconda în clasament. Şi aici avem două variabile (potrivit ultimelor sondaje): Mircea Geoană şi Crin Antonescu.

1. Dacă Geoană intră în turul II, trebuie să vedem ce se va întâmpla în PNL. Fără un candidat în finală, PNL se va afla pe o poziţie slabă şi va fi uşor de influenţat. Oferta fluturată de Traian Băsescu (un guvern PDL-PNL) nu îi va lăsa insensibili pe liberali. Se vor găsi destule voci care să încerce să îl convingă pe Antonescu să accepte intrarea la guvernare. În cazul în care preşedintele PNL nu va accepta, există riscul unei fracturi în PNL (există şi antecedente). Şansele formării unui guvern PDL-PNL sunt foarte mari, în acest caz. Este şi motivul pentru care Traian Băsescu insistă pe ideea guvernului PDL-PNL
2. Dacă Antonescu intră în turul II, e foarte probabil ca PNL să refuze oferta lui Traian Băsescu. Şansele formării unui guvern PDL-PNL vor fi substanţial reduse odată ce PNL îşi va întări poziţia prin accederea candidatului său în finală. Din această poziţie, PNL va avea o marjă de negociere mai mare, şi va putea pretinde ca premierul să fie liberal. Pe de altă parte, marea majoritate a pesediştilor e de aşteptat să voteze cu Antonescu. De ce? Pentru că în momentul în care Antonescu va intra în finală, diferendul dintre Mitrea şi Hrebenciuc pe tema „cine a bătut palma cu Băsescu?” nu va mai avea obiect. Părerea mea e că, în acest caz, Traian Băsescu va avea o problemă.

Dacă moţiunea trece, iar eu dau 95 la sută şanse coaliţiei anti-Băsescu, există următoarele opţiuni politice majore:

•1. guvern politic – menţinerea guvernului Boc maxim posibil (având în vedere neclarităţile din Constituţie, legea fundamentală nestabilind un termen în care Traian Băsescu să nominalizeze un alt premier) eventual până după alegeri – cu scandalul de rigoare.

•2. guvern politic – nominalizarea tot a lui Emil Boc (dacă PDL obţine sprijinul UDMR şi unor parlamentari PNL şi PSD care vor trece la PDL) şi forţarea trecerii acestui nou Guvern; eventual, sub spectrul anticipatelor.

•3. guvern de „uniune naţională”, cu premier tehnocrat - Traian Băsescu propune premierul.

•4. guvern tehnocrat - Traian Băsescu va accepta propunerea venită din partea PSD/PNL.

Eu înclin spre varianta 3, ca fiind cea mai probabilă. Voi?

Stau şi mă uit la greva magistraţilor. Mi-e clar că e ghidonată politic. Aud tot felul de zvonuri. Cică Mona Pivnicieru vrea un loc în CSM, Bărbulescu se vede preşedinte ÎCCJ, salariile ar scădea, dar n-ar scădea. Peste toate astea, după cum îmi spunea un sociolog zilele trecute, 20 la sută din români sunt afectaţi direct de greva magistraţilor.

Sprijin din partea populaţiei? Aproape deloc. Potrivit unui sondaj realizat recent, 60 la sută nu sunt de acord cu greva magistraţilor, 25 la sută îi sprijină, restul n-au nici o părere. Deci acolo există o problemă pe care nu o înţelege nimeni, pentru că vina e împărţită jumătate la Guvern, jumătate la judecători.

Voi ce părere aveţi?

Pe acest blog mă feresc să fac analize din postura de “cetăţean revoltat” şi încerc să mă detaşez, să ofer o privire obiectivă a ceea ce cred eu că se întâmplă în politică.

Din când în când, mai fac şi câte un comentariu cum va fi cel de azi. În ultimele zile m-am uitat uşor contrariat la jocul de-a şoarecele şi pisica dintre PDL şi PSD. Impresia generală, pe care ştiu că românii o au, este de haos. De ce? Hai să le luăm pe rând: guvernul îşi va asuma răspunderea pe nişte legi nefinalizate, care se schimbă de la oră la oră. Mircea Geoană spune că cei de la PDL vor să preia controlul internelor ca să fure la alegeri, asta în timp ce în presă apar informaţii în legătură cu sute de milioane de euro daţi cu dedicaţie de acelaşi minister, condus de un pesedist. Şi exemplele pot continua.

Până mai ieri, credeam că PDL are o strategie. Că la începutul toamnei va limpezi apele şi va scoate PSD de la guvernare. S-au răzgândit. În presă sunt livrate scenarii că au amânat mişcarea până la sfârşitul lunii.

Mă ocup de consultanţă politică de mai bine de 10 ani şi nu îmi amintesc (poate cu excepţia anului 2000) un asemenea haos la guvernare. De fapt, haos peste tot ce ţine de politică. România devine, pe zi ce trece, o “enormă oală aflată sub presiune”. Românii vor dori ca să le plătească politicienilor pentru tot acest haos. Asta înseamnă un vot negativ faţă de toţi cei consideraţi vinovaţi, şi o potenţială surpriză majoră.

Dacă se continuă aşa, cred că nici un candidat nu va şti sigur pe câte voturi să se bazeze, nici măcar că va ajunge în turul II. Votul electoratului va fi haotic şi emoţional, după cum este şi situaţia din România.

In ciuda tuturor semnalelor care indicau că, până pe 1 septembrie, se va rupe coaliţia de guvernare, ea mai rezistă în continuare.

De ce? Mi-e greu să spun. Logica electorală, logica actului de guvernare (unde PSD este în opoziţie), logica bunului simţ – toate indicau că nu se mai poate continua aşa. Văd, însă, că se poate. Senzaţia mea este că băieţii nu au “sânge în instalaţii”. Ştiu foarte bine că, la acest nivel, presiunile sunt enorme. Nu este o decizie pe care să o iei uşor sau care să nu aibă consecinţe pentru cel care a luat-o. În 2007, Călin Popescu Tăriceanu a avut acest curaj, într-un moment în care era clar că nu se mai putea continua aşa. Emil Boc văd că nu are acest curaj.

Chiar şi aşa, mă mai risc la un pariu: până pe 10 septembrie, coaliţia se rupe. Fac acest pariu gândindu-mă că după 10 septembrie este prea târziu şi cred, în continuare, că guvernul nu are cum să reziste.

Ţine cineva pariul?

Eu am spus că de la 1 septembrie vom avea un guvern nou.E o părere bazată pe informaţii, intuiţie şi experienţă. Ca şi în cazul candidaturii lui Sorin Oprescu, sunt convins că nu mă înşel!

Concret, se pare că planul preşedintelui şi al pedeliştilor e ceva mai abil decît se estima iniţial şi vizează plasarea PSD într-o situaţie-limită, din care nu se ştie exact cum va reuşi să iasă. Astfel, pe 2 septembrie, seara, după asumarea răspunderii guvernului pentru legile educaţiei, Emil Boc ar urma să anunţe o remaniere guvernamentală, care va lovi puternic în PSD fără, însă, a însemna scoaterea acestuia din coaliţie. Mai exact, premierul va demite trei miniştri pesedişti, în persoana lui Dan Nica, Nicolae Nemirschi şi Ecaterina Andronescu, care vor fi înlocuiţi fie cu membri ai PDL, fie cu personalităţi independente. Pe de altă parte, miniştri precum Ion Bazac, Ilie Sîrbu sau Victor Ponta vor scăpa neatinşi, ceea ce va pune partidul lui Geoană într-o situaţie dificilă. PSD  nu va putea invoca, în acest caz, ruperea coaliţiei, fiind vorba de o “ajustare” guvernamentală, în scopul eficientizării, şi va trebui, totodată, să găsească modalităţile potrivite pentru a-şi apăra miniştrii demişi, în condiţiile în care aceştia au enervat destul de mult chiar propriul partid prin prestaţiile lor, dacă ne gîndim doar la suplimentarea, de către Nica, a contractului cu EADS ori la scandalul “Spiru Haret” în cazul Andronescu. Dacă PSD va alege varianta radicală şi va decide ieşirea de la guvernare complet, în urma remanierii amintite, atunci PDL va putea da drumul atacurilor de campanie pe tema “dezertării” PSD în faţa dificultăţilor guvernamentale, a sacrificării ţării pe altarul interesului vizavi de alegeri şamd. (articol publicat de Bogdan Tiberiu Iacob pe www.inpolitics.ro)