Nu scriu din postura de economist, ci din perspectiva unuia care urmăreşte atent ceea ce se afirmă în media din afară.

În ultimele săptămâni au fost dezbătute, din nou, o serie de scenarii legate de ieşirea din criză. Pe scurt ele ar fi: 1. că Europa va ieşi din criza economică atunci când Statele Unite vor ieşi, iar Statele Unite sunt pe punctul de a reintra pe scădere, după ce măsurile de stimulare a economiei au eşuat; 2. că Europa va ieşi din criză în 2012 sau cel târziu în 2013 pe măsură ce motoarele economiei europene (mă refer în special la Germania) îşi vor reveni; 3. că Europa va urma modelul crizei în W (deci ne aşteaptă încă câţiva ani de criză).

Îmi este greu să spun care scenariu este mai credibil. Sunt însă câteva realităţi ale economiilor europene care merită punctate. Economia Germaniei va înregistra anul acesta o creştere de aproximativ 3%, în principal datorită industriei. Spre exemplu, grupul Porsche a anunţat că se aşteaptă la o creştere a profiturilor de aproximativ 70%, mai ales datorită creşterii volumului de vânzări în India şi în China (ţări care vor avea şi anul acesta creşteri semnificative – economiştii vorbesc chiar de o creştere de 9% pentru China).

În acelaşi timp, economiile Franţei şi Marii Britanii par a bate pasul pe loc. Marea Britanie se luptă cu un deficit imens şi introduce restricţii bugetare mai mari decât la noi. Vă dau un exemplu, vârsta de pensionare va fi acolo de 66 de ani. De asemenea, vor fi tăiate alocaţiile pentru copiii care provin din familii cu venituri ridicate, iar exemplele pot continua. De cealaltă parte, Franţa este de aproape 2 săptămâni blocată de o grevă majoră. Motivul? Francezii nu sunt de acord cu creşterea vârstei de pensionare de la 60 la 62 de ani.

Dacă ne uităm la economiile unor ţări ca Spania sau Italia vom vedea că, în cazul lor, ieşirea din criză pare a fi o perspectivă îndepărtată.

Din aceste câteva exemple, pot trage câteva concluzii:

1. Uniunea Europeană este departe de a avea o politică comună de ieşire din criză.

2. Mă întreb cât timp va trece până când coeziunea statelor europene va începe să slăbească. Deja din Germania se aud voci care se întreabă de ce trebuie daţi bani pentru problemele Greciei sau de ce unii pot accepta să se pensioneze la 65 de ani (cazul Germaniei), iar francezii nu vor să accepte nici măcar o creştere la 62?

3. Nu vom ieşi cu toţii din criză în acelaşi timp. Vor fi ţări membre ale Uniunii Europene care vor continua să se stagneze economic, chiar după ce multe state europene vor ieşi din criză. Deja apar primele semne ale acestui fapt.

Nu vreau să trag nici o concluzie despre România. Îi las pe economiştii noştri să facă acest lucru…

De aproape un an de zile nu l-am mai văzut activ pe scena politică. Acum, reapare cu o carte de memorii: „Un ospiciu numit România. Cronica unui eşec premeditat” – aici. Cozmin a început ca jurnalist, la fel cum am început şi eu. Apoi, a intrat în politică. A trecut prin PSD, când partidul era condus de Adrian Năstase. A intrat ulterior în PD, a lucrat cu Traian Băsescu şi a şi ajung lider de grup în Camera Deputaţilor. A părăsit PD şi şi-a făcut partid: PIN, pentru ca în 2009 să fie consilierul lui Mircea Geoană în alegerile prezidenţiale. Deci, dacă există cineva care a lucrat cu toţi politicienii importanţi din ultimii 10-15 ani şi ştie inclusiv detalii de culise, atunci el este Cozmin Guşă. Deci cartea de memorii ar trebui să fie una interesantă, mai ales că nu s-au scris multe lucrări de acest gen la noi. Eu unul o voi citi.

Din punctul meu de vedere opţiunea strategică corectă pentru PDL este să organizeze un Congres al schimbării în care va fi aleasă o echipă nouă la conducerea partidului. De ce este această opţiune cea corectă?

În primul rând, partidul are nevoie, cu siguranţă, de sânge proaspăt şi singura variantă în care acest lucru se va întâmpla în 2011 este dacă Congresul va aduce o schimbare reală. Numai aşa PDL va avea capacitatea de a recâştiga o parte din electoratul pe care l-a pierdut.

În al doilea rând, şi poate lucrul cel mai important de luat in calcul sunt modificările care au loc la nivelul electoratului român. În ultimii ani, dar cu precădere în ultimii 2 ani, se pot observa câteva evoluţii care vor duce la transformări de adâncime.

Pe de o parte, avem o dezamăgire şi o neîncredere a electoratului faţă de clasa politică. Lucrurile nu se rezumă la neîncrederea faţă de anumiţi politicieni. Neîncrederea este faţă de anumite tipare care se păstrează aceleaşi, deşi numele de politicieni din partide se schimbă. Chiar şi faţă de un anumit discurs. Din acest punct de vedere, toate partidele – nu doar PDL – au nevoie de sânge proaspăt şi de aceea este nevoie de un congres al schimbării.

Pe de altă parte, electoratul românesc este din ce în ce mai pragmatic. În cărţile de marketing politic din afară se tot repetă obsesiv o întrebare la care orice politician trebuie să răspundă: „What have you done for me lately?” (Ce ai făcut pentru mine – votant – în ultimul timp?”). Această întrebare şi-o pun din ce în ce mai mult românii – şi am văzut asta din focus-grupurile pe care le-am făcut în 2 ani. De aici, rezultă că este necesară o schimbare de perspectivă în comunicarea partidelor şi a PDL. Este nevoie de o comunicare targetată şi personală care să completeze comunicarea instituţională care este „la modă” acum. Or, pentru acest lucru este nevoie de oameni noi, tineri care înţeleg să comunice şi altfel.

Care este riscul dacă un astfel de Congres al schimbării este amânat? E de ajuns să ne uităm la alţii şi vom vedea. În 2007, Partidul Laburist din Marea Britanie a fost pus în faţa unei alegeri similare. Atunci, Tony Blair s-a retras de la şefia partidului în favoarea lui Gordon Brown, ministrul de Finanţe în Guvernul pe care îl conducea. A fost o soluţie de compromis care asigura o continuitate în interiorul partidului şi care mulţumea pe majoritatea membrilor. Ce s-a întâmplat? Laburiştii au pierdut alegerile şi conservatorii sunt acum la guvernare, prima dată după mai bine de 10 ani.

Din punctul meu de vedere, răspunsul este simplu. PSD are nevoie de o temă non- politică. Dacă ne uităm la ultimele săptămâni, vom vedea un discurs din ce mai politic. Chiar şi pe subiecte care sunt din zona socialului – cum este Legea pensiilor – discursul a fost eminamente politic (cearta pe modul în care a fost votată legea şi ameninţările cu declanşarea procesului de suspendare).

Cred că nişte minţi mai lucide din zona social-democraţilor au înţeles pericolul pentru PSD. Situaţia din sondaje nu s-a schimbat în mod semnificativ dacă este să vorbim despre raportarea oamenilor la clasa politică. În continuare, ca şi acum 1 an, oamenii s-au săturat de politică şi nu au încredere în politicieni. Ori, strategia de a le servi politică pe pâine – dimineaţă, la prânz şi seara – este una riscantă, chiar şi pentru un partid de opoziţie. În paranteză fie spus, intenţia de vot în acest moment nu este concludentă în nici un sondaj, datorită numărului mare de nehotărâţi care pot întoarce foarte uşor rezultatul.

PSD are deci nevoie de cel puţin o temă non-politică care să susţină discursul partidului ca alternativă la guvernare şi care să îi poziţioneze clar la stânga. Impozitarea progresivă este o astfel de temă, la fel cum a fost, pe zona de dreapta, cota unică în 2004. Tema poate coagula pentru PSD un electorat consistent de stânga, mai ales că impozitul progresiv este atractiv într-un context de criză economică.

Nu pot să nu observ şi faptul că PNL este, din nou, lăsat în ofsaid. În primul rând, pentru că nu are curajul să iasă şi să atace propunerea PSD. Strategia liberalilor este de a spune pe la colţuri că nu vor fi de acord cu impozitarea progresivă. O spun însă suficient de încet pentru a nu deranja eventualele calcule politice. În al doilea rând, pentru că liberalii continuă cu acelaşi discurs 100% politic.

Din această perspectivă, mişcarea corectă astăzi dimineaţă pentru PSD ar fi să participe la Consultări, de unde să îşi susţină poziţia anti-putere (PSD tocmai a luat decizia de a nu participa, ceea ce mi se pare o eroare de calcul politic).

Un alt fapt interesant – pe care doar îl menţionez în treacăt, dar asupra căruia voi reveni – este că înaintea săptămânii Congresului PSD, mesajul mult mai vizibil este cel legat de impozitarea progresivă, nu de moţiunea de cenzură sau de suspendare. Este acesta încă un semnal că PSD nu dă şanse mari moţiunii şi că obiectivul real este câştigarea alegerilor în 2012 la o diferenţă care să le permită guvernarea fără PNL?

O mică paranteză, legată de modul în care se insinuează în emisiunile TV. Mai ţineţi minte emisiunea de la Gabi Vrânceanu-Pandele cu Sebastian Vlădescu şi Dan Voiculescu. Trebuie să o ţineţi minte, pentru că a fost destul de penibilă, Dan Voiculescu citind dintr-un material, iar Sebastian Vlădescu citând din memorie. Ideea este alta. Iniţial invitaţia fusese făcută şi acceptată doar pentru Sebastian Vlădescu. Era de fapt o condiţie a prezenţei sale în emisiune. Numai că atunci când a ajuns acolo s-a trezit că în studio era prezent şi Dan Voiculescu. Care venise fără să anunţe pe nimeni, doar era emisiunea lui, de la televiziunea lui, din trustul lui…

Revenind la politică, spin-ul făcut ieri de Băsescu e foarte deştept. A retrimis legea pensiilor la Parlament, lăsându-i să se spele cu ea pe cap. A găsit şi motivul cu vârsta de pensionare a femeilor, l-a terfelit din nou pe Ponta+Antonescu, i-a lăsat fără subiect.

Numai Domn Profesor Voiculescu a continuat. El vrea suspendare, că nu mai poate. Sau Nu mai poci, cum ar fi zis Domn Profesor pe vremea lui Caragiale. De ce nu mai poate? Cum de ce? Ce coruptă soţietate!… Nu mai e moral, nu mai sunt prinţipuri, nu mai e nimic: enteresul şi iar enteresul…Tatiţo, unde nu e moral, acolo e corupţie, şi o soţietate fără prinţipuri, va să zică că nu le are!…

De vreo 2-3 săptămâni, Marko Bela sau Laszlo Borbely repetă acelaşi tip de mesaje: suntem nemulţumiţi de lipsa de coeziune a PDL, suntem nemulţumiţi de incoerenţa actului de guvernare, suntem nemulţumiţi de coaliţia majoritară din Parlament, dar “nu există alta” – după cum a zis ieri Marko Bela.

Cheia jocului politic din următoarele săptămâni şi luni stă în bună-măsură la UMDR. În continuare, înclin să cred că moţiunea de cenzură nu va trece şi că tema suspendării a fost doar o modalitate a PSD de a îşi arăta muşchii. Şi totuşi, singurul scenariu prin care moţiunea ar putea trece este ca o serie de parlamentari UDMR să voteze pentru ea.

Nu cred în scenariul dezertării unui număr suficient de parlamentari de la PDL sau independenţi, dintr-un motiv simplu: nimeni nu pleacă de bunăvoie de la masa de bucate, decât dacă are ceva de câştigat. În plus, PSD nu mai are ce da, nici măcar cât să îi mulţumească pe toţi dezertorii de până acum. Rămâne scenariul în care voturile vor veni de la UMDR – fie asumat, fie tacit.

Dacă cineva mă întreabă, UDMR nu este pregătit, încă, să părăsească coaliţia de guvernare şi va fi „fidel”, cel puţin pentru încă nişte luni. Dar asta nu înseamnă că nu îşi pregăteşte o variantă de rezervă pentru anul viitor, când vor apărea din ce în ce mai multe voci care vor spune că pentru partid ar fi mai utilă o înţelegere cu PSD în 2012. Mă întreb doar ce vor zice liberalii, în varianta în care vor fi lăsaţi încă o dată cu ochii în soare de acelaşi PSD care le promitea şi în 2008 o alianţă la guvernare.

Vreau să spun doar că, din punctul meu de vedere, Vasile Blaga a procedat corect. Dându-și demisia. Pentru că un om politic responsabil știe că trebuie să răspundă de faptele subordonaților. Iar răspunsul pe care-l poate da un ministru, numit politic, este demisia din funcție. Putea alege calea decapitării întregii structuri de comandă a M.I., dar asta ar fi însemnat să fugă de răspundere. Și n-a făcut-o.

Demisia lui Vasile Blaga a devenit extrem de clară în momentul renunțării la protecția Poliției. Nu de către Traian Băsescu (sic!), ci de către Emil Boc. Care este P.M. și pe cale de consecință, superiorul lui Vasile Blaga. Acest gest a fost clar o invitație la demisie, pentru că nu mai poți rămâne ministru peste o structură care nu se mai bucură de încrederea șefului executivului. Dovadă că lucrurile au stat așa a fost și faptul că imediat după demisia lui Vasile Blaga, Emil Boc a reluat escorta Poliției.

Ceea ce uită majoritatea politicienilor este faptul că demisia nu este un act degradant, care trebuie tratat ca o boală rușionoasă, ci un semn de demnitate.

P. S. Ca să nu vă mai obosiți să mă înjurați pe mine, citiți-l integral în “Gândul“. De Florin Negruțiu.

Apare întrebare: ce deznodământ va avea moţiunea de cenzură din octombrie?

Răspunsul meu este: nimeni nu ştie încă.

Acum cu siguranţă este prea devreme să facem un calcul clar, pentru că încă sunt parlamentari şi dintr-o parte şi din alta care îşi părăsesc partidul. Aceste dezertări sunt determinate în majoritatea cazurilor de negocierile de la nivel local – cum a fost cazul deputatului PNL de la Baia Mare.

Presupunerea mea este că nu vom avea de a face cu o migraţie majoră, nici într-un sens şi nici în altul. Deci în ziua moţiunii, raportul dintre Putere şi Opoziţie va fi unul strâns şi sunt posibile ambele scenarii: şi ca moţiunea să treacă şi să fie respinsă.

La prima vedere, aş înclina să spun că moţiunea va pica. În primul rând, pentru că nu sunt sigur că PSD vrea ca moţiunea să treacă de frică că ar putea să ajungă la guvernare şi să ia locul PDL ca ţintă a nemulţumirilor oamenilor. Probabil că de aceea au şi amânat moţiunea pentru octombrie (nu m-aş mira să o amâne chiar şi până în noiembrie). PSD ştie foarte bine că varianta unui guvern care să pregătească alegerile anticipate este nefezabilă. Dacă ajung la guvernare, vor rămâne acolo un an şi jumătate şi vor suporta costurile. Cu siguranţă, se întreabă deci: merită să dăm 4 ani, pe un an şi jumătate?

Asta nu înseamnă că moţiunea nu are şanse să treacă. În primul rând, pentru că  în cazul PNL situaţia este puţin diferită faţă de PSD. PNL ştie că, fără a provoca o situaţie excepţională prin care să genereze permutări la nivelul votanţilor nehotărâţi, are şanse reduse să obţină peste 20% din voturi la alegerile parlamentare din 2012. Pe un vot de structură, PNL nu va reuşi să depăşească scorul realizat în 2008. Deci, PNL, spre deosebire de PSD, are tot interesul ca moţiunea să treacă. În al doilea rând, pentru că la un raport atât de strâns între Putere şi Opoziţie, cum este cel de acum, este greu de spus care vor fi evoluţiile dinainte de moţiune. O temă cu impact major la nivelul media, un scandal pot aduce acele voturi care pot înclina balanţa într-o parte sau alta. Şi aici mă refer mai ales la parlamentarii PDL. Remanierea a calmat multe din nemulţumirile parlamentarilor PDL, dar cu cât se va apropia iarna şi presiunile din zona socială se vor relua, nemulţumirile vor reveni.

Pe scurt, astea ar fi calculele de acum legate de moţiunea de cenzură. Mi s-ar părea interesant ca peste o lună să reluăm această discuţie şi să vedem care va fi perspectiva de atunci.

Afirmația sa a fost comentată de mine pentru HotNews, cam așa: Fără să contest rezultatul unui sondaj pe care nu l-am văzut și deci nu știu care sunt cifrele neponderate, (n.a. rezultatul anunțat) mi se pare foarte exagerat. Asemenea tendințe în politică sunt justificate în general de evenimente excepționale, care sunt catastrofe naturale, greșeli politice uriașe sau apariția unui personaj considerat providențial. Nu mi se pare că este intrunită vreuna dintre cele trei condiții. Criza economică durează de un an si jumătate, greșelile politice nu au fost atât de pregnante ca să justifice creșterea la 20% a unui partid care nu există. Pare mai curând Caritas decât o percepție normală. Analizând din punct de vedere politic, ar insemna că partidul lui Dan Diaconescu, partid care nu există, să fie la fel de puternic ca PNL-ul, mult mai puternic decât partidul aflat la guvernare, iar PRM-ul să dispară.

Din această perspectivă, cred că asistam la o operațiune de responsabilizare a PDL-ului, mai curând, sau, plecând de la buna credință a tuturor celor implicați, la o reacție fără precedent în politica românească. Pare o ecuatie cu foarte multe necunoscute, dar cu un rezultat așteptat. Iar rezultatul va veni după 1 septembrie. O asemenea deviație s-a mai produs doar în urma procesului de suspendare a președintelui Traian Băsescu, care și-a dublat intenția de vot intr-o lună. Dar aceea a fost o operațiune care a angrenat toate partidele din Romania, de o parte sau de alta a baricadei, cu milioane de euro băgate intr-un soi de campanie preelectorală.

Pe de altă parte, dacă datele din sondaj sunt reale, atunci situația este foarte gravă pentru PDL.

Să ne lămurim! Din informațiile pe care le am, PDL este pe undeva pe la 15 la sută, deci situația este gravă pentru partidul aflat la guvernare. PSD a crescut până la 36-37 la sută, dar deja stagnează, iar PNL se învârte în jurul 21-23 la sută. UNPR, PRM și UDMR pot avea împreună vreo 20 la sută. Dacă adăugăm acum un partid al lui Dan Diaconescu de 20 la sută, sărim cu mult prea mult de suta de procente acceptată de orice sondaj de opinie. Deci pe unde să fie PP? Eu estimez un maxim de 8 la sută, în condițiile în care a luat o mare parte a electoratului PRM care crescuse spre 12 la sută în urmă cu 2-3 luni.

Și atunci, de ce discutăm despre lucrul acesta? Cred că este vorba de o simplă pregătire de artilerie pentru momentul 1 septembrie.