Zbaterea bătrânelor javre de presă…
Se agită. Fac ședințe, strategii, se întreabă cum va arăta viitorul. Sunt strâns uniți, atacă în haită. Pentru că le este teamă. De trecut. Au devenit milionari șantajand cam toți oamenii de afaceri din România. Au strâns averi impresionante vânzând pixul cu care alții, mult mai onești decât ei, scriau articole. S-au specializat în operațiuni de spălare de bani prin tranzacții false de ziare, publicitate mincinoasă, folosind presa pe post de portofel.
Se autointitulează analiști, sperând că astfel vor avea un statut public onorabil. Le place să se considere oamenii de onoare, în sensul în care dacă ai plătit șpaga cerută, ești protejat!
Nu mai au dinți în gură, dar încă salivează când se uită la tortul Puterii. Au încercat să-și tragă o halcă mare, dar au luat-o peste bot. Dacă îi întrebi la ce le mai trebuie, răspund cu o privire tâmpă, de bețiv antipatic. Vor din nou acolo, sus, în vârf, salivând după privatizările la care au participat pe post de instrumente de presiune, de la Romtelecom la BCR, după afacerile cu RAPPS, contractele de publicitate cu Statul, banii negri împărțiți cu politicienii. Se fac că uită de îngroparea dosarelor penale pentru care s-au făcut frate cu Dracul.
Atacă politicienii prin afirmații cu subînțeles, doar-doar va încheia cineva o înțelegere cu ei. Îi acuză de imoralitate, fără să le tresară un mușchi pe față, pentru că au obrazul mai gros decât piele de porc.
Interesant este faptul că îi mai unește un lucru: toate aceste javre de presă au colaborat cu Securitatea. Unii și-au făcut un titlu de glorie din asta, inventând biografii false, fapte eroice, profitând de faptul că lumea nu îi contrazice, din scârbă. Alții au facut presiuni să nu fie calificați ca atare. Iar pentru asta au făcut orice compromis.
De fapt, Compromisul e viața lor! Ling unde au scuipat, dacă sunt plătiți regește. Pentru că indiferent cât de bogați sunt, tot timpul au nevoie de mai mulți bani pentru că le place la nebunie în Bali și pe Coasta de Azur, s-au obișnuit cu avioane private, se îmbată doar cu vin de 300 de euro sticla, au servitori filipinezi, case de mii de metri pătrați.
Dacă ar avea bun-simț s-ar retrage din viața publică, dar de fapt este un nonsens, pentru că dacă ar fi avut bun-simț ar fi rămas gazetari, nu ar fi devenit milionari din șantaj și escrocherii.
De aceea ar trebui izolați. Sau pălmuiți atunci când apar în public. Moral, desigur…
P.S. Sunt dator cu un comentariu legat de materialul publicat de Curentul astăzi. Despre ziariștii plătiți de Realitatea TV. Și v-aș îndemna să faceți o distincție între cei are au fost plătiți pentru o muncă reală și cei care au primit bani pentru a-și vinde conștiința. Diferența trebuie făcută de fiecare dintre noi, o generalizare forțată folosind doar bătrânelor javre de presă.
P.P.S. Pentru că văd că au blocat serverul de la Curentul, puteți citi AICI.
tot ce este televiziune de “stiri” este dominata de secu! Mai adaugam pe (devenitzii) analisti: Chirieac, SRS, etc. Mai vrem ceva abjectie?
Tare articolul de la Curentul; multumesc pt. link.
l au uitat pe TRU..tot javra si fost colaborator al securitatii.
Cu unele ajustari, articolul tau e bun pentru a caracteriza si clasa politica actuala. Am in minte cativa care stateau la masa Realitatii TV cu un SRS sau Chreac si aprobau de zor sau emiteau niste pareri ce sfidau ridicolul. Imi vine acum in minte un Ghise, Athanasiu, Voicu, … si inca multi altii. Din pacate, foarte multi.
Bre Dane, astia este unii dintre ei. Dar de aici si a generaliza este cale lunga. Astia de la curentul dau nume si cazuri reale cu nr.contract etc.
Tu generalizezi si nimic. Eu inteleg ca esti consultantul lui BOC – PDL, te priveste de unde castigi banii, dar eu accesez acest blog vrand sa aflu informatii veridice. Daca vinzi afirmatii asa, generale nu se intampla nimic. Exemplu – mai demult ziceai ca SOV nu pica ca neste PDL nu vrea asta. Si nimic altceva – caz clasic in care dai cu vorba scrisa =zero. Daca vrei continui. Cred ca nu voi mai accesa blogul asta…
Pfoai tara arde si Andronic se piaptana…ba ce deontologi si impartiali suntem cand nu halim de la aia pe care-i improscam in scris…dle Andronic totul in Romania este asa.
Asadar, acum vom vedea cat de mult vor vorbi trusturile mogulilor despre raportul CE. Eu presupun ca deloc, pentru ca daca ar vorbi prea mult, ar arata ca Traian Basescu a avut dreptate, el fiind cel care a contestat si a obtinut declararea ca neconstitutionala a legii ANI cu modificarile pe care CE le-a remarcat ca fiind pasi inapoi! Dar cu totii vom observa cum presa care acuza puterea de incercare de cenzura, va cenzurea si manipula ea insasi!
Astea sunt subiecte tabu in presa. Rar mai apare cate ceva in ziare din esalonu 2. Ca greii sunt ocupati cu casa lu Videanu si posetele lu Udrea ca asta e targetu de sus. Problema e ca persoanele in cauza marii analisti care se dau la tv 24/7 la toate emisiunile in afara de meteo si sport n-au nici o jena. Pe ei nu-i deranjeaza ca sunt dovediti jigodii, zdrente, turnatori (ceea ce n-ar fi nimic dar unii sunt cu IQ-ul sub media porumbeilor) . Cata vreme vor avea emisiuni ii vor prosti p-aia care inghit ce li se da. Scandalurile vor avea rating oricine le-ar face.
dupa decizia CCR privind ANI (ieri), iRealitatea a prezentat lista esecurilor lui Boc la CCR si bineinteles ca si legea ANI era printre esecuri.
In sfarsit un articol bun Dane…trecand peste frustrari, wishfull thinking, polite neplatite,teorii ale conspiratiei astazi vad din nou verbul tau de jurnalist…
Ti se intampla rar dar e bine ca se intampla…altii sunt deja morti…Mi-a placut si titlul…Javre de presa…
Ramane totusi o intrebare…javrele de presa ar fi putut exista oare fara complicitatea fetida a unor jurnalisti/carciumari/carnatari/consultanti/realestateagents?…
Mihai, știi răspunsul mai bine decât mine…
Mulțumesc pentru apreciere
bun articolul profesionist semnatarul.Bravo,Dan Andronic.Eu sint pensionata si poate sint prea in virsta sa intru pe blogul tau,dar o fac zilnic si tin la parerile tale pe care le consider pertinente.Esti un ziarist veritabil, ai multa dreptate in ceea ce spui,felicitari.
Aţi văzut vreodată un nematod… dând limbi perverse? Dar vre-o tenie metafizică barbotând opţiuni erecţionale? Scuze; electorale! V-aţi imaginat de ce au inclinaţii homosexuale, oxiurii? Închipuiţi-vă cum ar putea suferi de onanie, viermele de gălbează? Sau, cum ar conduce ţara asta ca trei-buci: alb-negru, maro-neşters… Şi alta tricolor’, nişte bufeuri contemplative? Uite! Cum ar putea sa aibe hemoroizi de partid, Gânditorul de la Hamangia? Aşa-i şi-n presă, nu?
[...] Pentru că văd că au blocat serverul de la Curentul, puteți citi AICI.” ( http://www.danandronic.ro/zbaterea-b…-de-presa.html [...]
Felicitari domnule Dan. Sunt incantat ca se ma spune adevarul pe-aici prin tara. Succes in continuare. Readuceti media cu picioarele pe pamant.
ar trebui sa schimbi sloganul blogului… 1% Politic 99% campanie impotriva presei…
Bun articolul, ca orice va iese din gura. Va urmaresc si imi place sa aud macar O VOCE echilibrata si transanta-brici in acest cor de minciuni.
Sunt profesoara si consider ca ceea ce se intampla azi in televiziune, educatie, sanatate urmeaza modelul din politica: dezastru! Romanii, inventivi din fire, cauta orice oportunitate de a se face de/unge cu/manca … rahat …, cu o placere de-a dreptul viscerala …
Pacat de noi! Oare? Ne meritam toate vicisitudinile sortii! In fond, Chirieac, Ursu et Co sunt “de-ai nostri, bre”….
Bravo Dan! Ma bucur ca sunt oamani ca tine.
Dupa ce au cazut idolii clasici pentru mine – Marga, CTP, Hurezeanu, Chirieac, Buscu – prezenta, chiar daca sporadica pe sticla a dumneavoastra, este revigoranta: sper sa nu ne astepte finalul unui “veac de singuratate” …
Buna ziua
Atita timp cit va ferti sa dati nume ,nu mi se pare ca articolul fulminant pe care l-am citit cu atentie , are valoare.Spuneti teorii in deobste cunoscute, ce nu fac decit sa te enerveze si sa te resemnezi gindind : Oamenii sint sub vremuri si nu invers !
S.R.
Ma ai alaturi, Dan Andronic, pe mine si pe toti cei ca mine. Si te rog sa crezi ca suntem multi. Trebuie castigata aceasta batalie, neaparat. Te sustinem pana in panzele albe.
Dane asteptam si nume.Cu riscul sa ti pui in cap.
or fi vandut ei cate-un pix, dar macar n-au fost tranzactionati ca o taratura.
presa este a patra putere in stat si trebuie sa raspunda si ea pentru fluxul de dezinformare dar cum nimeni nu este responsabil in RO de ce ar fi ea.
[...] Zbaterea bătrânelor javre de presă… [...]
[...] Petrişor mă întreba zilele trecute de ce nu dau nume atunci când scriu despre Zbaterea Bătrânelor Javre de Presă sau despre Fuga de Realitate. Mai ales că lucrând în calitate de consultant politic cu cel [...]
[...] i-a afectat pe mulți. Nu neapărat la portofel, cât la cap. Simt cum le fuge pământul de sub picioare. Nu mai înțeleg nimic. Ceea ce le era ieri accesibil, astăzi pare imposibil. Nu înțeleseseră [...]

încă tânăr. încă îmi place să citesc. ascult plăci de vinil. fac politică în timpul liber. nu mă uit la T-showuri. nu citesc ziarele.
Citatul favorit
"If you take more chances, you've got more chances to win. ... If you have a low tolerance for risk, you've got a lower probability of success."
Ultimele aparitii TV
Interviu cu Dan Andronic (de Vali Petcu)
Comentarii recente
- dracu: @furiosw :))) sper ca va deveni si taticul PNL cat de curand ceva mai retinut :))
- prudent: dintre ineptiile de la RTV: A. de ce au trebuit 10 ani ca sa.. N.Popa este condamnat definitiv de UN AN. Pana ...
- cucu: Revin cu un indemn mai vechi. RTV isti STRINGETI RINDURILE In aceste vremuri de restriste este nevoie de uni...
- FuriousWordpressRipper: Diferenţa dintre Patriciu şi Vântu este că, în timp ce Patriciu este volubil şi comunicativ, Vântu este reţinu...
- diaconu Eusebiu: Deoarece astă noapte nu am dormit, nopţile şi zilele în cap mi s-au bramburit, deci menţionez: întâlnitea a a...
- diaconu Eusebiu: În virtutea faptului că sunt "diacon" propun ca de acum încolo "tata Andronic" să nu mai "fie tata Andronic" c...
- sandman: Cronica unei morti anuntate. Pai daca tu nu tiai, care esti mina in mina cu pedeleprele, cine sa stie?
Top comentatori
- gabriel (10)
- FuriousWordpressRipper (7)
- siloxy (5)
- diaconu Eusebiu (4)
- prudent (4)
- zn (3)
- cucu (3)
- petre (3)
- mlinx (3)
- Cristi (3)









